Înlocuire pedeapsă amendă cu închisoarea. Art.586 NCPP. Sentința nr. 89/2015. Judecătoria STREHAIA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 89/2015 pronunțată de Judecătoria STREHAIA la data de 23-09-2015
Dosar nr._ înlocuire pedeapsa amenda penala
ROMANIA
JUDECATORIA STREHAIA- MEHEDINTI
Sentința penala nr.89
Ședința publica din 23.09.2015
Completul compus din:
Președinte –F. A.
Grefier – D. M.
Ministerul Public a fost reprezentat prin procuror C. Ș. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Strehaia.
Pe rol soluționarea sesizării formulată de Biroul Executări Penale din cadrul Judecătoriei Strehaia privind pe condamnatul B. M., având ca obiect înlocuirea pedepsei amenzii penale cu închisoare.
La apelul nominal făcut în ședință publica, nu a răspuns condamnatul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată ca la dosar condamnatul a depus în copie chitanța privind achitarea amenzii penale de 700 lei aplicată prin s.p. 109/25.06.2013.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, se constata cauza în stare de soluționare si se acorda cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentanta Ministerului Public solicita respingerea sesizării ca neîntemeiată, conform art. 586 al. 6 C.p.p.
INSTANTA
Asupra acțiunii de față:
La data de 04.09.2015, Biroul Executări Penale din cadrul Judecătoriei Strehaia a sesizat instanța, în temeiul art.4491 C.p.p.rap. la art.631 C.p. si art 14 alin1 lit.a din Lg. 187/2012, pentru înlocuirea amenzii penale de 700 lei aplicată condamnatului B. M. prin sentința penală nr. 109/25.06.2013 a Judecătoriei Strehaia, definitivă prin nerecurare, cu pedeapsa închisorii.
În motivarea sesizării, s-a arătat că inculpatul B. M. a fost condamnat la 1000 lei amendă penală pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 108 alin. 1 lit.a, art. 108 alin.2 lit.a,c din Legea 46/2008 și art. 110 alin.1 lit.a, art.110 alin.2 lit.a,c din Legea 46/2008, prin sentința penală nr.109 din 25.06.2013, rămasă definitivă la data de 12.07.2013 prin nerecurare, sentință ce a fost pusă in executare prin comunicarea dispozitivului hotărârii la Administrația Finanțelor Publice Strehaia.
Organul de executare a confirmat primirea adresei de debitare la data de 28.10.2013 cu adresa nr. MH_/2013.
Verificându-se situația încasării debitelor, organul de executare a comunicat instanței că inculpatul a achitat 300 lei din amenda penală de 1000 lei aplicată.
La data de 21.09.2015, condamnatul a depus chitanța . nr._/21.09.2015 atestând plata sumei de 700 lei, reprezentând diferența de amendă penală aplicată prin sentința penală nr.109/25.06.2013 a Judecătoriei Strehaia.
Analizând actele si lucrările cauzei, instanța constată că prin sentința penală nr. 109/25.06.2013 a Judecătoriei Strehaia, definitivă prin nerecurare, inculpatul B. M. a fost condamnat la 1000 lei amendă penală pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 108 alin.1 lit.a, art. 108 alin.2 lit.a,c din Legea 46/2008 și art. 110 alin.1 lit.a, art.110 alin.2 lit.a,c din Legea 46/2008.
Potrivit art. 14 al. 1 lit. a din legea 187/2012, privind punerea în aplicare a Noului Cod penal, dacă amenda a fost definitiv aplicată anterior intrării în vigoare a Codului penal, înlocuirea se face în baza art. 63^1 din Codul penal din 1969.
Conform art.63 1 C.p. de la 1969, dacă cel condamnat se sustrage cu rea-credință de la executarea amenzii, instanța poate înlocui această pedeapsă cu pedeapsa închisorii în limitele prevăzute pentru infracțiunea săvârșită, ținând seama de partea din amendă care a fost achitată.
În speță, instanța constată că din adresa emisă de ANAF-Serviciul Fiscal Strehaia rezultă că debitorul B. M. a achitat din totalul amenzii penale de 1000 lei, suma de 300 lei, iar în cursul soluționării cererii de înlocuire a pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii, condamnatul a achitat diferența de 700 lei.
Conform art. 586 al. 6 C.p.p., dacă persoana condamnată achită amenda pe parcursul soluționării cauzei, sesizarea va fi respinsă ca neîntemeiată.
Față de cele expuse, instanța urmează să respingă ca neîntemeiată sesizarea formulată de Biroul Executări Penale din cadrul Judecătoriei Strehaia.
Cheltuielile judiciare urmează să rămână în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE
În baza art.586 alin.6 C.p.p.
Respinge ca neîntemeiată sesizarea formulată de Biroul Executari Penale din cadrul Judecătoriei Strehaia, în contradictoriu cu condamnatul B. M., domiciliat în comuna Voloiac, ., CNP-_, având ca obiect înlocuirea pedepsei amenzii penale în cuantum de 700 lei, aplicată prin sentința penală nr.109/25.06.2013 a Judecătoriei Strehaia, cu pedeapsa închisorii.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Cu drept de contestație în 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publica, azi 23 septembrie 2015, la sediul Judecătoriei Strehaia.
PRESEDINTEGREFIER
F. A. D. M.
Red F.A/ Tehnored SA
4 expl./01.10..2015
| ← Lovire sau alte violenţe. Art.193 NCP. Sentința nr. 87/2015.... | Furt calificat. Art.229 NCP. Sentința nr. 93/2015. Judecătoria... → |
|---|








