Ameninţare. Art.206 NCP. Sentința nr. 2648/2015. Judecătoria TÂRGU JIU

Sentința nr. 2648/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU JIU la data de 28-10-2015

Cod operator 2444

ROMÂNIA

Dosar nr._

JUDECĂTORIA TÂRGU J.

SECȚIA PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ Nr. 2648/2015

Ședința publică de la 28 Octombrie 2015

Completul compus din:

Președinte: R. E. P.

Grefier: M. G. U.

Ministerul Public a fost reprezentat de către procuror P. C. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-J.

Pe rol fiind soluționarea cauzei penale privind pe inculpații: N. (actual M.) R., trimis în judecată, în stare de libertate pentru săvârșirea infracțiunilor de lovirea sau alte violențe, prev. de art. 193 alin. 1 C. pen., amenințare, prev. de art. 206 alin. 1 C. pen., tulburarea ordinii și liniștii publice, prev. de art. 371 C pen. portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, prev. de art. 372 alin. 1 lit. a și alin. 2 C. pen., toate cu aplicarea art. 44 alin. 1 și art. 38 alin. 1 C. pen. A. D. V., trimis în judecată, în stare de libertate, pentru săvârșirea infracțiunilor de lovirea sau alte violențe, prev. de art. 193 alin. 2 C. pen., distrugere, prev. de art. 253 alin. 1 C. pen. și tulburarea ordinii și liniștii publice, prev. de art. 371 C. pen., toate cu aplicarea art. 38 alin. 1 C. pen., O. M. C., trimis în judecată, în stare de libertate, pentru săvârșirea infracțiunilor lovire sau alte violențe, prev. de art. 193 alin. 2 C. pen., distrugere, prev. de art. 253 alin. 1 C. pen. și tulburarea ordinii și liniștii publice, prev. de art. 371 C. pen., toate cu aplicarea art. 38 alin. 1 C. pen. și G. A., trimis în judecată, în stare de libertate, pentru săvârșirea infracțiunilor lovire sau alte violențe, prev. de art. 193 alin. 2 C. pen. șitulburarea ordinii și liniștii publice, prev. de art. 371 C. pen., ambele cu aplicarea art. 113 și urm. C. pen. și art. 38 alin. 1 C, pen.prin rechizitoriul nr. 2140/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-J. și pe partea civilă S. G., persoana vătămată P. C. R., partea civilă . Tismana, prin reprezentant legal Willhuberi O. E., părțile responsabile civilmente G. P. și G. I. și Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Gorj.

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns: inculpatul N. R. (actual M.), personal și asistat de către apărător ales Clima L., inculpatul A. D. V., personal, pentru inculpatul O. M. C., a răspuns apărător ales N. N., inculpatul G. A., personal și asistat de către apărător desemnat din oficiu M. C. și reprezentantul părții civile . Tismana, numita W. O. E., lipsă fiind inculpatul O. M. C., persoanele vătămate S. G. și P. C. R., părțile responsabile civilmente G. I. și G. P. și reprezentantul Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Gorj.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, instanța a procedat la ascultarea numitei W. O. E., declarația acesteia fiind consemnată, semnată și atașată la dosarul cauzei.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța a constatat terminată cercetarea judecătorească și a declarat deschise dezbaterile acordând cuvântul.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, a solicitat instanței de judecată condamnarea inculpaților A. D. V., O. M. C. și G. A. pentru infracțiunea de tulburarea liniștii și ordinii publice și a inculpatului N. R., pentru săvârșirea infracțiunilor de tulburarea liniștii și ordinii publice și portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, la pedeapsa amenzii penale, orientată spre maximul special și obligarea acestora la plata cheltuielilor judiciare către stat. În ceea ce privește reținerea dispozițiilor art. 44 C. penal în sarcina inculpatului N. R. (actual M.), a solicitat instanței de judecată să dispună înlăturarea acestora, întrucât hotărârea judecătorească prin care acesta a fost condamnat în străinătate, nu a fost recunoscută de către instanțele din Romania.

A mai solicitat reprezentantul Ministerului Public, cu privire la infracțiunile de lovire sau alte violențe, amenințare și distrugere reținute în sarcina inculpaților, să se dispună încetarea procesului penal, ca urmare a retragerii plângerilor prealabile de către persoanele vătămate.

Avocat Clima L., pentru inculpatul N. R. (actual M.), a solicitat instanței de judecată să se constate că inculpații s-au împăcat cu persoanele vătămate, fapt pentru care a solicitat încetarea procesului penal cu privire la infracțiunile de lovire sau alte violențe, amenințare și distrugere, iar cu privire la infracțiunile de tulburarea liniștii și ordinii publice și portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, a solicitat achitarea întrucât nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru a se dispune condamnarea inculpatului pentru aceste fapte.

Avocat N. N., pentru inculpatul O. M. C., având cuvântul, a solicitat instanței de judecată să dispună încetarea procesului penal cu privire la inculpat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și distrugere, întrucât persoanele vătămate P. C. R. și S. G. și-au retras plângerile prealabile formulate.

Cu privire la infracțiunea de tulburarea ordinii și liniștii publice, a solicitat instanței de judecată, în principal, achitarea, apreciind că nu sunt întrunite elementele constitutive pentru a se dispune condamnarea inculpatului, având în vedere gradul redus de participație a inculpatului la întreaga activitate infracțională.

În subsidiar, în situația în care instanța se va orienta spre aplicarea unei pedepse, într-o primă teză, a solicitat aplicarea unei pedepse constând în amendă penală, orientată spre minimul special, apreciind că aceasta este suficientă pentru a se atinge scopul preventiv-educativ al pedepsei, având în vedere faptul că inculpatul nu are antecedente penale și a conștientizat fapta comisă. În a doua teză, a solicitat, amânarea aplicării pedepsei, cu motivarea că sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 81 C. penal.

Avocat M. C., pentru inculpatul G. A., având cuvântul, a solicitat instanței de judecată să dispună încetarea procesului penal cu privire la infracțiunea de lovire sau alte violențe, având în vedere faptul că persoana vătămată S. G. și-a retras plângerea prealabilă formulată. Cu privire la infracțiunea de tulburarea liniștii și ordinii publice reținută în sarcina inculpatului a solicitat instanței de judecată să dispună achitarea inculpatului.

Inculpatul N. R. (actual M.), având ultimul cuvânt, a declarat că regretă fapta săvârșită, nu are un loc de muncă stabil, are 8 clase și și-a însușit concluziile apărătorului ales.

Inculpatul A. D. V., având ultimul cuvântul, a solicitat instanței de judecată achitarea pentru fapta reținută în sarcina sa și a depus la dosarul cauzei un înscris - adeverință

Inculpatul G. A., având ultimul cuvântul, și-a însușit concluziile apărătorului sau și a depus la dosarul cauzei un înscris – adeverință.

JUDECATA

Asupra cauzei de față,

P. rechizitoriul nr. 2140/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-J. au fost trimiși în judecată, în stare de libertate, inculpații N. R., pentru săvârșirea infracțiunilor de lovirea sau alte violențe, prev. de art. 193 alin. 1 C. pen., amenințare, prev. de art. 206 alin. 1 C. pen., tulburarea ordinii și liniștii publice, prev. de art. 371 C. pen. portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, prev. de art. 372 alin. 1 lit. a și alin. 2 C. pen., toate cu aplicarea art. 44 alin. 1 și art. 38 alin. 1 C. pen., A. D. V., pentru săvârșirea infracțiunilor de lovirea sau alte violențe, prev. de art. 193 alin. 2 C. pen., distrugere, prev. de art. 253 alin. 1 C. pen. și tulburarea ordinii și liniștii publice, prev. de art. 371 C. pen., toate cu aplicarea art. 38 alin. 1 C. pen. O. M. C., pentru săvârșirea infracțiunilor lovire sau alte violențe, prev. de art. 193 alin. 2 C. pen., distrugere, prev. de art. 253 alin. 1 C. pen. și tulburarea ordinii și liniștii publice, prev. de art. 371 C. pen., toate cu aplicarea art. 38 alin. 1 C. pen. și G. A., pentru săvârșirea infracțiunilor lovire sau alte violențe, prev. de art. 193 alin. 2 C. pen. șitulburarea ordinii și liniștii publice, prev. de art. 371 C. pen., ambele cu aplicarea art. 113 și urm. C. pen. și art. 38 alin. 1 C. pen.

În actul de sesizare s-a reținut, în esență faptul că, în noaptea de 18/19.04.2014, aflându-se în localul „Instinct" din Tg-J., ., inculpatul N. R. l-a lovit cu pumnul în față pe P. R., în apărarea căruia au sărit imediat O. M. C., A. D. V., G. A. și P. N. D..

Inculpatul N. R. a mers după bar și a luat un cuțit pe care martora S. V., angajata societății, îl folosea la tăierea fructelor cu care prepara băuturile, cuțit cu care i-a amenințat pe P. R., A. D., G. A. și O. M. C., afirmând că îi va tăia, ceea ce i-a determinat pe aceștia sa meargă în terasa exterioară a localului.

În aceste împrejurări, speriată de gestul inculpatului N. R., gestionara a acționat butonul de panică, rămânând nemișcată, stare psihică ce i-a fost indusă și martorului I. C., care de asemenea nu a mai putut reacționa în niciun fel.

În momentul în care persoana vătămată S. G. intenționa să părăsească localul, inculpatul A. D. V., care se afla pe terasa localului, a luat un scaun din lemn din terasa barului și l-a lovit pe S. G. în zona spatelui și a capului, lovitură din cauza căreia persoana vătămată a căzut la pământ, inconștientă.

Având cuțitul în mână, inculpatul N. R. s-a îndreptat spre S. G., însă inculpații O. M. C. și G. A. au luat o bancă din lemn din terasa localului și au aruncat-o spre inculpatul N. R. și persoana vătămată S. G., banca lovindu-l pe acesta din urmă, care era inconștient.

Gestul acestora l-a speriat pe inculpatul N. R., care a aruncat cuțitul în interiorul barului și s-a ascuns în grupul sanitar al localului. În momentul imediat următor, inculpații A. D., O. M. C. și inculpatul minor G. A. au alergat după N. R., fără a reuși să-l prindă, aceștia întorcându-se și lovindu-l pe S. G. cu picioarele în zona capului.

Ca probatorii au fost indicate de organul de urmărire penală: declarațiile inculpaților declarațiile persoanei vătămate, declarațiile martorilor, procesul-verbal de cercetare la fața locului cu planșe fotografice, procesul-verbal de vizualizare a imaginilor video cu planșe fotografice, suportul optic cu imagini video (CD), ordonanțele de începere a urmăririi penale, efectuarea în continuare a urmăririi penale, punerea în mișcare a acțiunii penale, procesele- verbele de aducere la cunoștință a drepturilor și obligațiilor.

Cauza a fost înregistrată la Judecătoria Tg-J. sub nr._, iar prin încheierea din data de 01.07.2015, judecătorul de cameră preliminară a constatat regularitatea întocmirii rechizitoriului nr. 2140/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-J., legalitatea administrării probelor și trimiterii în judecată a inculpaților N. R., A. D. V., O. M. C. și G. A. și a dispus începerea judecății.

În cursul cercetării judecătorești, au fost ascultați inculpații, persoanele vătămate care au arătat ca renunță la plângerile prealabile formulate împotriva inculpaților și martorii P. N., S. V. și I. P. C.

A fost întocmit referatul de evaluare nr. 76 E din data de 13.10.2015 de către S. de Probațiune de pe lângă Tribunalul Gorj, cu privire la inculpatul G. A..

Analizând înscrisurile dosarului, instanța reține următoarele:

În seara de 18.04.2015, inculpații O. M. C., A. D. V., G. A., N. R. și persoanele vătămate P. R. și S. G. s-au întâlnit în localul „Instinct" din Tg-J., ., unde, pe parcursul mai multor ore, au consumat băuturi alcoolice.

Pe fondul stării de ebrietate, între inculpatul N. R. și persoana vătămată P. R., a izbucnit un conflict, care, deși inițial a fost aplanat de intervenția celorlalți prieteni, a fost continuat de către inculpat, care l-a lovit cu pumnul în față pe P. R., în apărarea căruia au sărit imediat O. M. C., A. D. V., G. A. și martorul P. N. D..

Folosindu-se de un cuțit pe care martora S. V., angajata societății, îl folosea la tăierea fructelor, inculpatul N. R. i-a amenințat pe P. R., A. D., G. A. și O. M. C., afirmând că îi va tăia, fapt ce i-a determinat pe aceștia să meargă în terasa localului. Cu un scaun din lemn, inculpatul A. D. V. l-a lovit pe S. G. în zona spatelui și a capului, persoana vătămată cazând, în stare de inconștiență.

Continuând conflictul, inculpații O. M. C. și G. A. au luat o bancă din lemn din terasa localului pe care au aruncat-o cu intenția de a-l lovi pe inculpatul N. R. însă, aceasta a căzut peste persoana vătămată S. G..

Fiind apăsat butonul de panică de către martora S. V., la fața locului a sosit un echipaj al societății de pază și imediat, organele de poliție.

La fața locului a fost găsit cuțitul cu lama de aproximativ 14 cm, care a fost folosit de inculpatul N. R. în împrejurările sus-amintite, acesta fiind depus la camera de corpuri delicte a Poliției Mun. Tg.-J. (dovada . nr._).

În urma actelor de agresiune, persoana vătămată S. G., a suferit leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare un număr de 12-14 zile de îngrijiri medicale, astfel cum reiese din raportul de constatare medico-legal nr. 544/29.04.2014 emis de SML Gorj.

Actele de violență au avut ca urmări, pe lângă lezarea integrității fizice a persoanelor implicate și tulburarea ordinii și liniștii publice prin provocarea unor sentimente de teamă și nesiguranță persoanelor care au observat conflictul și care se aflau în imediata apropriere a locului comiterii faptelor. În acest sens sunt declarațiile martorilor P. N. și I. P. C., care, în cursul urmăririi penale au arătat ca le-a fost provocat un sentiment de teamă, ce i-a determinat să fugă, iar pe S. V. să apese butonul de panică și să solicite intervenția agenților de pază. Deși în fata instanței martorii nu au putut descrie împrejurările concrete în care s-a produs conflictul, aceiași martori au arătat că își mențin declarațiile date în fata organelor de urmărire penală, astfel starea de fapt descrisă atunci fiind cea reala.

Pentru realizarea laturii obiective a faptei incriminată de dispozițiile art. 371 C.pen., este necesar ca violentele comise împotriva persoanelor sau bunurilor sa fie săvârșite în public, astfel cum noțiunea este definită de art. 148 C. pen și să producă o tulburare a ordinii și liniștii publice.

D. urmare, instanța constată dincolo de orice îndoială rezonabilă că faptele reținute în rechizitoriu există, constituie infracțiuni și au fost săvârșite de către inculpați .

Totodată, reține că, în conformitate cu art. 158 alin. 1 C. pen., retragerea plângerii prealabile poate interveni până la pronunțarea unei hotărâri definitive, în cazul infracțiunilor pentru care punerea în mișcare a acțiunii penale este condiționată de introducerea unei plângeri prealabile, iar potrivit alineatului 2 al aceluiași articol, retragerea plângerii prealabile înlătură răspunderea penală a persoanei cu privire la care plângerea a fost retrasă, Totodată, pentru infracțiunile de lovire și alte violente, amenințare și distrugere, reținute în sarcina inculpaților, potrivit art. 193 alin. 3 C. pen., art. 206 al. 2 C. pen. și art. 253 al. 6 C. pen., acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanelor vătămate.

În consecință, având în vedere că în speță acțiunea penală împotriva inculpaților a fost pusă în mișcare la plângerea prealabilă a persoanelor vătămate, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 193 al. 1 C. pen., art. 193 alin. 2 C. pen., art. 206 al. 1 C. pen.. și art. 253 al. 1 C. pen., iar persoanele vătămate S. G., P. R. și W. O. E., administrator al . Tismana, au declarat în fața instanței că își retrag plângerile formulată împotriva inculpaților, instanța urmează ca, în baza art. 396 alin. 6 C. pr. pen. raportat la art. 16 alin. 1 lit. g C. pr. pen., cu referire la art. 158 C. pen., să înceteze procesul penal privind pe inculpatul N. R., trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violente prev. de art. 193 alin 1 C. pen. și amenințare prev. de art. 206 al. 1 C. pen, pe inculpatul A. D. V., trimis în judecată, în stare de libertate, pentru săvârșirea infracțiunilor de lovirea sau alte violențe, prev. de art. 193 alin. 2 C. pen., distrugere, prev. de art. 253 alin. 1 C. pen., pe inculpatul O. M. C., trimis în judecată, în stare de libertate, pentru săvârșirea infracțiunilor lovire sau alte violențe, prev. de art. 193 alin. 2 C. pen., distrugere, prev. de art. 253 alin. 1 C. pen și pe inculpatul G. A., trimis în judecată, pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, prev. de art. 193 alin. 2 C. pen.

În ceea ce privește faptele prev. de art. 371 și art. 372 C. pen., pentru care organele de urmărire penală s-au sesizat din oficiu, urmează a pronunța în cauză o soluție de condamnare a inculpaților.

La individualizarea pedepselor ce urmează a fi aplicate inculpaților O. M. C., A. D. V., N. R., instanța va avea în vedere dispozițiile art. 74 C. pen., potrivit cărora stabilirea duratei și a cuantumului pedepsei se face în raport de gravitatea infracțiunii săvârșite și periculozitatea infractorului, evaluate după criteriile prevăzute la lit. a-g din această normă legală, raportate în prezenta cauză, reținând așadar gradul de pericol social concret al faptei, dar și atitudinea acestora manifestată pe parcursul procesului, atitudine referitoare la circumstanțele concrete ale săvârșirii faptei.

Din considerentele expuse, instanța apreciază că scopul pedepselor constând în reeducarea inculpaților și asigurarea prevenției generale poate fi atins și prin aplicarea unor pedepse cu amenda, într-un cuantum care să reflecte atât gravitatea faptelor, dar și împrejurările în care acestea au fost comise, persoana inculpaților, antecedentele penale, conduita procesuală, motivul săvârșirii infracțiunilor și scopul urmărit, nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.

Astfel, instanța apreciază că o pedeapsă cu închisoarea nu este oportună, putând afecta dezvoltarea inculpaților pe plan personal și profesional.

În aceste condiții, văzând și că potrivit art. 74 alin. 2 Cod pr. civ., atunci când pentru infracțiunea săvârșită, legea prevede pedepse alternative, se ține seama de criteriile prevăzute la alin. 1 și pentru alegerea uneia dintre acestea, față de art. 371 alin. 1 C. pen. ce prevede pentru infracțiunea dedusă judecății pedeapsa închisorii de la 3 luni la 2 ani alternativ cu pedeapsa amenzii, instanța urmează a condamna inculpații la această din urmă pedeapsă principală, iar pentru stabilirea în concret a cuantumului amenzii se vor avea în vedere disp. art. 61 C. pen., precum și disp. art. 396 alin. 10 C. pr. pen, aspecte în raport de care se stabilește suma de 1500 lei amendă, față de 10 lei cuantumul unei zile amendă stabilit potrivit criteriilor prevăzute de art. 61 alin. 3 Cod penal, înmulțit cu un număr de 150 zile amendă.

P. urmare, instanța va aplica pedeapsa amenzii penale, această pedeapsă fiind apreciată ca suficientă pentru a atrage atenția inculpaților asupra comportamentului lor și asupra necesității respectării normelor penale și drepturilor altor persoane.

Cu privire la inculpatul G. A., instanța reține că acesta s-a prezentat la judecarea cauzei, nu este cunoscut cu antecedente penale, iar din referatul de evaluare întocmit de către S. de Probațiune de pe lângă Tribunalul Gorj reiese că, în condițiile acordării unui interes ridicat actului educațional, inculpatul ar fi capabil să adopte o conduită încadrată în cerințele legii și ale normelor sociale. Consilierul de probațiune a indicat ca față de inculpat să se adopte o măsura educativă neprivativă de libertate, respectiv măsura educativă a supravegherii

Față de aceste considerente, văzând disp. art.115, 118 al. 1 și 121 lit. a, d, și e C.pen, instanța va aplica inculpatului minor măsura educativă a supravegherii, pe o perioadă de 6 luni, supravegherea urmând a se face sub coordonarea Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Gorj, atrăgând totodată atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării obligațiilor impuse și ale săvârșirii de noi infracțiuni în cursul executării măsurii educative a supravegherii.

Având în vedere prevederile art. 112 C.pen., instanța dispune restituirea către W. O. E., administrator al . Tismana a cuțitului cu mâner din lemn și lama de 14 cm, depus la camera de corpuri delicte a Poliției Municipiului Tg-J., conform dovezii . nr._/25.04.2014, a cărui proprietara este.

Va lua act că persoanele vătămate P. C. R., S. G. și . Tismana nu s-au constituit părți civile.

Văzând și dispozițiile art. 274, 275 C.pr. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În baza art. 396 alin 1,6 rap. la art. 16 alin 1 lit g C. pr. pen. încetează procesul penal având ca obiect săvârșirea de către inculpatul N. R., a infracțiunilor de lovire sau alte violente prev. de art. 193 alin 1 C. pen. și amenințare prev. de art. 206 al. 1 C. pen., ca urmare a retragerii plângerii prealabile ( persoană vătămată P. C. R.).

În baza art. 396 alin 1, 6 rap. la art.16 alin 1 lit g C. pen., încetează procesul penal având ca obiect săvârșirea de către inculpații A. D. V., O. M. C. și G. A. a infracțiunilor de lovire sau alte violente prev. de art. 193 alin. 2 C. pen., ca urmare a retragerii plângerii prealabile ( persoană vătămată S. G.).

În baza art. 396 alin 1,6 rap. la art. 16 alin 1 lit. g C. pr. pen. încetează procesul penal având ca obiect săvârșirea de către inculpații A. D. V. și O. M. C., a infracțiunii de distrugere prev. de art. 253 alin 1 C. pen., ca urmare a retragerii plângerii prealabile.

În temeiul art. 371 C. pen., condamnă pe inculpatul N. R., fiul lui N. și M., născut la data de 07.04.1980, în Mun. Urziceni, jud. Ialomița, CNP_, cu domiciliul în comuna Armășești, . și fără forme legale în Mun. Tg-J., ..35, jud. Gorj, la pedeapsa de 1500 lei amendă penală, echivalentul a 150 zile-amendă.

În temeiul art. 372 al 1 lit. a și al. 2 C. pen., condamnă pe inculpatul N. R. la pedeapsa de 1200 lei amendă penală, echivalentul a 120 zile-amendă.

În baza art. 38, 39 C. pen., aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1500 lei amendă penală, pe care adaugă spor 400 lei, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 1900 lei amendă penală, echivalentul a 190 zile amendă.

Stabilește suma corespunzătoare unei zile-amendă la 10 lei.

Atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 63 C.pen., privind înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii.

În temeiul art. 371 C. pen., condamnă pe inculpatul A. D. V., fiul lui D. și C., născut la data de 07.03.1995, în Tg-J., jud. Gorj, CNP_,cu domiciliul în Mun. Tg-J., .. 49, jud. Gorj, la pedeapsa de 1500 lei amendă penală, echivalentul a 150 zile-amendă.

Stabilește suma corespunzătoare unei zile-amendă la 10 lei.

Atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 63 C.pen., privind înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii.

În temeiul art. 371 C. pen., condamnă pe inculpatul O. M. C., fiul lui M. și R., născut la data de 08.11.1992, în Tg-J., jud. Gorj, CNP_, cu domiciliul în Mun. Tg-J., .. 19 A la pedeapsa de la pedeapsa de 1500 lei amendă penală, echivalentul a 150 zile-amendă.

Stabilește suma corespunzătoare unei zile-amendă la 10 lei.

Atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 63 C. pen., privind înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii.

În temeiul art. 371 C. pen. cu aplicarea art. 113 C. pen., art. 118 al. 1 N. C. pen. și art. 121 N. C. pen aplică inculpatului G. A., fiul lui P. și I., născut la data de 18.07.1996, în Mun. Tg-J., jud. Gorj, CNP_, cu domiciliul în Mun. Tg-J., .. 10, jud. Gorj, măsura educativă a supravegherii pe o durată de 6 luni.

În baza art. 121 alin.1 lit. a, d și e C. pen. dispune ca pe durata executării măsurii educative a supravegherii, inculpatul să se supună următoarelor obligații:

- să urmeze un curs de pregătire școlară sau formare profesională ;

- să nu se apropie și să nu comunice cu ceilalți inculpați din prezenta cauză: A. D. V., O. M. C. și G. A.;

- să se prezinte la S. de Probațiune de pe lângă Tribunalul Gorj la datele fixate de această instituție

Atrage atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării obligațiilor impuse și ale săvârșirii de noi infracțiuni în cursul executării măsurii educative a supravegherii.

Dispune restituirea către W. O. E., administrator al . Tismana a unui cuțit cu mâner din lemn și lama de 14 cm, depus la camera de corpuri delicte a Poliției Municipiului Tg-J., conform dovezii . nr._/25.04.2014.

Ia act că persoanele vătămate P. C. R., S. G. și . Tismana nu s-au constituit părți civile.

În baza art. 274 C. pr. pen., obligă inculpații la plata către stat a sumei de cate 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.

În baza art. 275 al. 2 C. pr. pen., obligă persoanele vătămate P. C. R. și S. G. la plata către stat a sumei de cate 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu rămâne in sarcina statului.

Cu drept de apel.

Pronunțată în ședința publică din data de 28.10.2015, la Judecătoria Tg-J..

Președinte,

R. E. P.

Grefier,

M. G. U.

Red. Jud.E.R.P/Tehnored. G.M.U. 17 Noiembrie 2015/ 12 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ameninţare. Art.206 NCP. Sentința nr. 2648/2015. Judecătoria TÂRGU JIU