Cerere de contopire a executării pedepselor. alte modificări de pedepse. Art.449 C.p.p.. Sentința nr. 1530/2015. Judecătoria TÂRGU JIU
Comentarii |
|
Sentința nr. 1530/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU JIU la data de 17-06-2015
Dosar nr._
Cod operator 2444
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA TÂRGU - J.
SECȚIA PENALĂ
Sentința penală nr. 1530/2015
Ședința publică de la 17 Iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: L. P. - B.
Grefier: L. I. N.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror C. F. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-J..
Pe rol fiind soluționarea cauzei penale având ca obiect cererea de contopire pedepse formulată de petentul A. V. Achilea.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, a răspuns petentul condamnat, asistat de avocat B. S..
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, după care, instanța a invocat excepția necompetenței teritoriale de soluționare a cauzei, acordând cuvântul asupra acesteia.
Reprezentanta Ministerului Public a solicitat admiterea excepției și declinarea cererii în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 București.
Avocat B. S., pentru petentul condamnat A. V. Achilea, a solicitat continuarea judecății la Judecătoria Tg-J., întrucât petentul urmează să fie transferat la P. Tg-J., iar în cazul în care se va pronunța o sentință de declinare, competența de soluționare a cauzei să fie stabilită în favoarea Judecătoriei C..
Petentul și-a însușit concluziile apărătorului său.
J U D E C A T A
Asupra cererii de față;
P. cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg-J. sub nr._, petentul A. V. Achilea, încarcerat în P. București Jilava, a solicitat recunoașterea pe cale incidentală a sentinței din data de 22.05.2013 a Curții de Apel din Montpellier, Franța, prin care a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare și contopirea cu pedeapsa de 2 ani închisoare, la care a fost condamnat prin sentința penală nr.1847/29.05.2012 a Judecătoriei C..
În motivarea cererii, petentul a arătat, că infracțiunile pentru care a fost condamnat prin cele două sentințe sunt concurente.
În drept, și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art.119 din Legea nr.224/2006.
Analizând cuprinsul dosarului, instanța reține că la data formulării cererii, petentul era încarcerat în P. București Jilava.
Potrivit dispozițiile art.585 alin.2 C.pr.pen., instanța competentă să dispună asupra modificării pedepsei este instanța de executarea ultimei hotărâri sau în cazul în care persoana condamnată se află în stare de deținere, instanța corespunzătoare, în a cărei circumscripție se află locul de deținere.
Astfel, instanța constată că nu este competentă să soluționeze prezenta cerere și consideră totodată că revine competența Judecătoriei Sectorului 4 București, întrucât instanța de executare a ultimei hotărâri este Curtea de Apel din Montpellier, în favoarea căreia, în temeiul art.50 C.pr.pen., se va declina competența.
Văzând și disp. art. 275 C.pr.pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Declină competența de soluționare a cererii de contopire pedepse formulată de petentul condamnat A. V. Achilea, născut la data de 14.10.1971, în prezent deținut în P. București Jilava, în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 București.
Cheltuieli judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 17.06.2015, la Judecătoria Tg-J..
Președinte,
L. P. - B.
Grefier,
L. I. N.
Red.L.P.B./tehn.C.R.
30 Iunie 2015/5 ex.
← Reabilitare judecătorească. Art.527 NCPP. Sentința nr.... | Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 1934/2015.... → |
---|