Reabilitare judecătorească. Art.527 NCPP. Sentința nr. 1534/2015. Judecătoria TÂRGU JIU
Comentarii |
|
Sentința nr. 1534/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU JIU la data de 22-06-2015
Dosar nr._ cod operator 2444
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA TÂRGU-J.
SECȚIA PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ NR. 1534
Ședința nepublică de la 22.06.2015
Instanța constituită din:
Președinte: P. S.-E.
Grefier: C. D. G.
Ministerul Public reprezentat prin procuror P. C. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-J..
Pe rol soluționarea cauzei penale privind pe petenta B. I., având ca obiect cerere de reabilitare judecătorească.
La apelul nominal făcut în ședință nepublică, a lipsit petenta, reprezentată de avocat T. Rigi, în substituire pentru avocat C. P..
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că s-a depus la dosar fișa de cazier judiciar a petentei și certificat de atestare fiscală în copie, după care:
Avocatul petentei depune la dosarul cauzei certificat de atestare fiscală, în original.
Instanța califică cererea petentei ca fiind o cerere de reabilitare de drept și constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită instanței admiterea cererii de reabilitare și să constate intervenită reabilitarea de drept a petentei, iar în temeiul art. 275 alin. 3 din C. p. p., cheltuielile judiciare să rămână în sarcina statului.
Apărătorul petentei achiesează la concluziile reprezentantului Ministerului Public.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu-J. la data de 03.06.2015 sub nr._, petenta B. I. a solicitat instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să admită cererea și să dispună reabilitarea judecătorească cu privire la pedeapsa de 10.000.000 lei amendă aplicată prin sentința penală nr. 1451/26.04.2002 pronunțată de Judecătoria Târgu-J., în dosarul nr. 1711/2002.
În motivarea cererii, petenta a arătat că îndeplinește cerințele legale pentru reabilitare și faptul că nu este înregistrată cu datorii fiscale sau amenzi, se înțelege bine cu familia, prietenii și vecinii, își câștigă existența prin mijloace oneste, fiind administratorul S.C. LIAMIL 2013 SRL TG-J., nu a suferit o nouă condamnare, a achitat cheltuielile judiciare către stat.
Cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 527 și urm. Cod proc. pen. și art. 166 și urm. Cod pen.
În dovedirea cererii, petenta a depus următoarele: certificat de cazier judiciar (fila nr. 4), certificat de atestare fiscală pentru persoane fizice (fila nr. 5), copia sentinței penale nr. 1451/26.04.2002 pronunțată de Judecătoria Târgu-J., în dosarul nr. 1711/2002 (filele nr. 6-8), carte de identitate în copie (fila nr. 9), certificat de căsătorie în copie (fila nr. 10), caracterizare.
La data de 04.06.2015 instanța a dispus atașarea fișei de cazier judiciar a petentei, aceasta fiind depusă la dosar de către IPJ Gorj la data de 16.06.2015 (fila nr. 17).
Analizând actele și lucrările dosarului, instanta reține următoarele:
Prin sentința penală nr. 1451/26.04.2002 pronunțată de Judecătoria Târgu-J., în dosarul nr. 1711/2002, definitivă prin decizia penală nr. 1266/28.08.2002 pronunțată de Tribunalul Gorj, petenta a fost condamnată la pedeapsa amenzii penale de 10.000.000 lei pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 180 alin. 2 Cp 1969, la pedeapsa amenzii penale de 4.000.000 lei pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 205 Cp 1969, în baza art. 33 - 34 Cod Penal pedepsele au fost contopite în pedeapsa cea mai grea de 10.000.000 lei amendă penală.
Reabilitarea reprezintă instituția juridică prin care efectele unei condamnări, ce constau în interdicții, incapacități și decăderi, încetează pentru viitor, pentru fostul condamnat, după trecerea unei perioade de timp și sub rezerva îndeplinirii cumulative a condițiilor prevăzute în mod imperativ de legiuitor.
Potrivit art. 165 Cod penal reabilitarea are loc de drept în cazul condamnării la pedeapsa amenzii, la pedeapsa închisorii care nu depășește 2 ani sau la pedeapsa închisorii a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere, dacă în decurs de 3 ani condamnatul nu a săvârșit o altă infracțiune.
Art. 167 alin. 2 Cod penal stabilește faptul că pentru cei condamnați la pedeapsa amenzii, termenul de reabilitare curge din momentul în care amenda a fost achitată integral sau executarea ei s-a stins în orice alt mod.
Termenele de reabilitare au caracterul de termene substanțiale, calculându-se potrivit dispozițiilor art. 186 alin. 1 Cod pen. care stabilesc faptul că luna și anul se socotesc împlinite cu o zi înainte de ziua corespunzătoare datei de la care au început să curgă.
Conform art. 161 alin. 1 Cod penal prescripția înlătură executarea pedepsei principale, iar potrivit art. 162 alin. 1 lit. c Cod penal termenele de prescripție a executării pedepsei pentru persoana fizică sunt: 3 ani, în cazul când pedeapsa este amenda. A.. 2 al art. 162 Cod penal prevede faptul că termenele prevăzute în alin. (1) se socotesc de la data când hotărârea de condamnare a rămas definitivă.
Având în vedere faptul că petenta nu a depus chitanța care face dovada achitării amenzii penale în cuantum de 10.000.000 lei, ce i-a fost aplicată prin sentința penală nr. 1451/26.04.2002 pronunțată de Judecătoria Târgu-J., în dosarul nr. 1711/2002, termenul de reabilitare a început să curgă de la data la care s-a împlinit termenul de prescripție a executării pedepsei amenzii.
În cauză, sentința penală nr. 1451/26.04.2002 pronunțată de Judecătoria Târgu-J., în dosarul nr. 1711/2002, a rămas definitivă la data de 28.08.2002, dată de la care a început să curgă termenul de prescripție. Acesta s-a împlinit la data de 27.08.2005, iar de la această dată a început să curgă termenul de reabilitare. Termenul de reabilitare prevăzut de art. 165 Cod penal s-a împlinit la data de 26.08.2008.
Conform fișei de cazier judiciar, petenta nu a mai suferit condamnări pe durata termenului de reabilitare.
Având în vedere considerentele expuse mai sus, instanța, în temeiul art. 527 C.p.p. și art. 165 C.p., va admite cererea de reabilitare și va constata intervenită reabilitarea de drept a petentei cu privire la pedeapsa rezultantă de 10.000.000 lei amendă penală, aplicată prin sentința penală nr. 1451/26.04.2002 pronunțată de Judecătoria Târgu-J., în dosarul nr. 1711/2002, definitivă prin decizia penală nr. 1266/28.08.2002 pronunțată de Tribunalul Gorj.
În temeiul art. 537 C.p.p. instanța va dispune efectuarea cuvenitelor mențiuni pe hotărârea de condamnare, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.
Conform art. 275 alin. 3 din C.p.p., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
În temeiul art. 527 C.p.p. și art. 165 C.p. admite cererea de reabilitare formulată de petenta B. I., CNP_, născută la data de 28.05.1971 în Tg-J., Jud. Gorj, cu domiciliul în Tg-J., Bld. E. T., nr. 512, jud. Gorj.
Constată intervenită reabilitarea de drept a petentei cu privire la pedeapsa rezultantă de 10.000.000 lei amendă penală, aplicată prin sentința penală nr. 1451/26.04.2002 pronunțată de Judecătoria Târgu-J., în dosarul nr. 1711/2002, definitivă prin decizia penală nr. 1266/28.08.2002 pronunțată de Tribunalul Gorj.
În temeiul art. 537 C.p.p. dispune efectuarea cuvenitelor mențiuni pe hotărârea de condamnare, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.
În temeiul art. 275 alin. 3 din C. p. p., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Cu drept de contestație în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 22.06.2015.
Președinte, Grefier,
P. S.-E. C. D. G.
Red. Jud. S.E.P.
Tehn. D.C.
4 ex/02.07.2015
← Înşelăciunea. Art.244 NCP. Sentința nr. 1533/2015.... | Cerere de contopire a executării pedepselor. alte modificări... → |
---|