Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP. Sentința nr. 2003/2015. Judecătoria TÂRGU JIU
Comentarii |
|
Sentința nr. 2003/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU JIU la data de 03-09-2015
Dosar nr._
Cod operator 2444
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA TÂRGU J.
SECȚIA PENALĂ
SENTINȚAPENALĂ Nr. 2003/2015
Ședința publică de la 03 Septembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. E. M.
GREFIER A. M. Ș.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror D. B. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-J..
Pe rol fiind pronunțarea asupra dezbaterilor ce au avut loc în ședința publică din data de 01.09.2015, vizând judecarea procesului penal referitor la inculpatul T. L. M., trimis în judecată prin rechizitoriul nr.166/P/2015 din 19.06.2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-J., pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.336 alin. 1 C.p.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura completă, din ziua dezbaterilor.
Deliberând, instanța pronunță următoarea sentință:
JUDECATA
Prin rechizitoriul nr.166/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-J. au fost trimis în judecată, inculpatul T. L. M., pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de art.336 alin. 1 C.p.
În actul de sesizare s-a reținut, că în data de 02.01.2015, în jurul orelor 02:00, inculpatul T. L. M. a condus autoturismul marca Opel Astra cu numărul de înmatriculare_ pe DJ 674 Gorj, pe raza satului Fîntînele, . băuturilor alcoolice.
Din materialul probator administrat în cauză rezultă că în data de 01.01.2015, în jurul orelor 23:00, inculpatul T. L. M., s-a deplasat la barul Ice Club din ., unde în intervalul orar 23:00-02:00 a consumat 3 doze cu capacitatea de 500 ml cu bere care conținea alcool, precum și cantitatea de 50 ml vodca.
Inculpatul T. L. M., însoțit de martorul L. G., a părăsit localul sus-menționat în jurul orelor 02:00, după care s-a urcat la volanul autoturismului marca Opel Astra cu numărul de înmatriculare_ pe care 1-a condus pe drumurile publice.
Inculpatul T. L. M. a reușit să conducă autoturismul pe o anumită distanță, însă la un moment dat, ajungând în satul Fîntînele, din ., a pierdut controlul direcției de deplasare, autovehiculul intrând astfel în coliziune frontală cu autoturismul marca Peugeot cu nr. de înmatriculare_ .
În urma evenimentului rutier martorul L. G. a suferit leziuni traumatice în zona capului și a membrelor inferioare.
Deplasându-se la fața locului, agenții de poliție din cadrul Poliției Orașului Rovinari au constatat producerea accidentului în care a fost implicat autoturismul marca Opel Astra, cu numărul de înmatriculare_, stabilindu-se că acesta a fost condus până în momentul coliziunii de către inculpatul T. L. M..
Deoarece conducătorul auto emana vapori de alcool, a fost testat cu aparatul alcooltest, marca Drager, stabilindu-se că la ora 04:36 (aparatul etilotest afișa ora de vară) avea o concentrație de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În aceste împrejurări, conducătorul auto a fost condus la Spitalul Orașului Rovinari, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Potrivit buletinului de analiză toxicologică-alcoolemie nr.36/45 din06.01.2015 întocmit de S.M.L. Gorj pentru proba de sânge recoltată de la inculpatul T. L. M. la ora 04:30 s-a stabilit o alcoolemie de l,40g%o alcool pur în sânge.
Fiind audiat, în cursul urmăririi penale, inculpatul T. L. M. a recunoscut săvârșirea faptei reținute în sarcina sa, arătând că în noaptea de 01/02.01.2015, în intervalul orar 23:00-02:00, a consumat 3 doze cu capacitatea de 500 ml cu bere care conținea alcool, precum și cantitatea de 50 ml vodca la discoteca din . class="Style10"> Acesta a precizat că după ce a părăsit discoteca, cu intenția de a ajunge la domiciliul său, a condus autoturismul marca Opel Astra cu numărul de înmatriculare_, fiind însoțit de martorul L. G.. A adăugat că în satul Fîntînele, . controlul direcției de deplasare, intrând astfel în coliziune frontală cu autoturismul marca Peugeot cu nr. de înmatriculare_, în urma evenimentului martorul L. G. având nevoie de îngrijiri medicale, motiv pentru care a fost transportat la Spitalul Turceni.
Deplasându-se la fața locului, agenții de poliție din cadrul Poliției Orașului Rovinari au constatat producerea accidentului în care a fost implicat autoturismul marca Opel Astra, cu numărul de înmatriculare_, stabilindu-se că acesta a fost condus până în momentul coliziunii de către inculpatul T. L. M..
Declarațiile acestuia sunt sincere, cele susținute de inculpatul T. L. M. coroborându-se cu restul mijloacelor de probă administrate în cauză.
Astfel martorul L. G. a confirmat atât faptul că inculpatul T. L. M. s-a aliat în intervalul orar 23:00-02:20 în barul Ice Club din ., cât și împrejurarea că ulterior părăsirii discotecii, inculpatul T. L. M. a condus autoturismul marca Opel Astra cu numărul de înmatriculare_ pe drumurile publice.
Același martor a mai precizat că în satul Fîntînele din . de către inculpatul T. L. M. a intrat în coliziune cu un alt autoturism marca Peugeot, iar în urma evenimentului rutier, martorul a suferit leziuni traumatice în zona capului și a membrelor interiore.
Martorii S. R. C., U. E. O. și S. D. A., au confirmat că, în noaptea de 01/02.01.2015 în jurul orei 02:00, autoturismul marca Opel Astra cu numărul de înmatriculare_, condus de către inculpatul T. L. M. a acroșat autoturismul marca Peugeot cu nr. de înmatriculare_,
Totodată martorii au învederat că organele de poliție au procedat la testarea conducătorului auto cu aparatul etilotest, acesta indicând valoarea de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Martorul C. R. a arătat că în noaptea de 01/02.01.2015, în jurul orei 02:00 a observat două autoturisme avariate pe raza satului Fîntînele, ., motiv pentru care a coborât din autoturismul pe care îl conducea.
Martorul C. R. a învederat că în autoturismul marca Opel Astra, în partea față dreaptă, 1-a observat pe martorul L. G. care suferise leziuni în urma accidentului rutier și pe care 1-a transportat, ulterior, la spitalul Turceni, în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Martorul C. R. a mai afirmat că inculpatul T. L. M. a condus autoturismul marca Opel Astra pe drumurile publice, fiind responsabil de producerea accidentului rutier, aceste aspecte aflându-le ulterior.
Prin încheierea din data de 01.09.2015, s-a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul nr. 166/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-J., a administrării probelor și efectuării actelor de urmărire penală, dispunându-se începerea judecății cauzei.
În ședința publică din 01.09.2015, inculpatul T. L. M., a declarat că știe actul de sesizare a instanței, recunoscând că, în ziua de 02.01.2015, după ce a consumat băuturi alcoolice, a plecat conducând autoturismul înmatriculat sub nr._ , pe raza localității Fîntînele, . ce a parcurs o distanță de circa un kilometru, a pierdut controlul direcției, autovehiculul său lovind ul altul, ce era parcat pe sensul său de deplasare.
Ulterior, a fost testat cu etilotestul, rezultând 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar apoi i s-u recoltat o probă de sânge, rezultând o valoarea a alcoolemiei de 1,40 gr %0, pe care nu a contestat și nu o contestă. A adăugat inculpatul că recunoaște și regretă fapta comisă, își însușește probatoriul administrat în cursul urmăririi penale, nu solicită alte probe în apărare, iar totodată că solicită aplicarea dispozițiilor art.375 Cod procedură penală.
Analizând ansamblul probatoriu administrat în cauză, instanța reține starea de fapt expusă prin rechizitoriu și apreciind-o, constată existența faptei inculpatului T. L. M., care în noaptea de 01/02.01.2015, în jurul orelor 02:00 a condus pe DJ 674 Gorj, pe raza comunei Urdari, ., autoturismul marca Opel Astra, cu numărul de înmatriculare_, având o alcoolemie de 1,40 g %o alcool pur în sânge, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, faptă prevăzută de art. 336 alin. 1 Cod penal.
Situația de fapt expusă mai sus se probează cu mijloacele de probă aflate la dosarul cauzei, după cum urmează:declarație suspect/inculpat T. L. M.;declarație martor U. E. O.;declarație martor S. D. A.;declarație martor S. R. C. - declarație martor C. R.;declarație martor L. G.;buletin de analiză toxicologică-alcoolemie nr. 36/45 din 06.01.2015;proces-verbal de recoltare și buletin de examinare clinică;planșe fotografice;procese-verbale; înscrisuri.
Constatând dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta inculpatului există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat, adică întrunite cerințele art.396 alin. 2 C.pr.pen., se va dispune condamnarea acestuia.
La individualizarea pedepsei ce se vor stabili, instanța va ține seama de limitele prevăzute de lege, pericolul social concret al acesteia (apreciat prin prisma cuantumului alcoolemiei, distanței parcurse cu autoturismul, categoriei de drum public, împrejurării că a fost produs un eveniment rutier, în urma căruia o persoană a suferit leziuni traumatice,), persoana inculpatului, care nu are antecedente penale și a manifestat un bun comportament.
Față de împrejurarea că, până la începerea cercetării judecătorești, autorul a recunoscut săvârșirea infracțiunii reținută prin actul de sesizare și a solicitat ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, va fi admisă cererea sa de judecare conform art.375 C.pr.pen., cu consecința reducerii limitei de pedeapsă.
Având în vedere criteriile expuse, se va stabili în sarcina inculpatului o pedeapsă orientată în cuantum orientat sub minimul prevăzut de lege.
Având în vedere că pedeapsa aplicată este sub 3 ani închisoare, inculpatul nu a mai fost condamnat anterior, și-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității, față de conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, ținând cont și de posibilitățile sale de îndreptare, instanța apreciază că aplicarea pedepsei este suficientă, și chiar fără executarea acesteia, condamnatul nu va mai comite alte infracțiuni, însă este necesară supravegherea conduitei sale pe o perioadă determinată.
În consecință, în baza art. 91 C.p., se va dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 9 luni închisoare, pe un termen de supraveghere de 2 ani, stabilit conform art. 92 C.p.
În baza art. 93 alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
- să se prezinte la S. de Probațiune de pe lângă Tribunalul Gorj, la datele fixate de acesta;
-să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
-să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;
-să comunice schimbarea locului de muncă;
-să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În baza art.93 alin.3 Cod penal cu referire la art. 404 alin. 2 Cod pr. pen., pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile, ce urmează a fi individualizată în concret de către consilierul de probațiune.
În baza art.96 Cod penal cu referire la art. 404 alin. 2 Cod pr. pen., va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor legale ce prevăd revocarea suspendării executării sub supraveghere.
În baza art. 274 alin.1 C.p.p., va obliga inculpatul la 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea inculpatului T. L. M., fiul lui C. și N., născut la data de 02.09.1984, în municipiul Tg- J., cu domiciliul în comuna Urdari, ., CNP:_, de judecare a cauzei potrivit procedurii prevăzută de art. 375 Cod pr. P.. rap. la art. 374 alin. 4 C.p.p.
În baza art. 336 alin. 1 C.p., cu aplicarea art. 396 alin.10 C.p., condamnă inculpatul la pedeapsa de 9 luni închisoare.
În baza art. 91 C.p., dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 9 luni închisoare, pe un termen de supraveghere de 2 ani, stabilit conform art. 92 C.p.
În baza art. 93 alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
- să se prezinte la S. de Probațiune de pe lângă Tribunalul Gorj, la datele fixate de acesta;
-să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
-să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;
-să comunice schimbarea locului de muncă;
-să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În baza art.93 alin.3 Cod penal cu referire la art. 404 alin. 2 Cod pr. pen., pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile, ce urmează a fi individualizată în concret de către consilierul de probațiune.
În baza art.96 Cod penal cu referire la art. 404 alin. 2 Cod pr. pen., atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor legale ce prevăd revocarea suspendării executării sub supraveghere.
În baza art. 274 alin.1 C.p.p., obligă inculpatul la 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Cu apel.
Pronunțată în ședința publică din 03.09.2015 la Judecătoria Tg-J..
Președinte,
C. E. M.
Grefier,
A. M. Ș.
Red CEM / th A.Ș. 11 Septembrie 2015
← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr.... | Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 1959/2015.... → |
---|