Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 1536/2015. Judecătoria TÂRGU JIU

Sentința nr. 1536/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU JIU la data de 23-06-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

Cod operator 2444

JUDECĂTORIA T. J.

T. J.

JUDEȚUL GORJ

SECȚIA PENALĂ

Sentința penală nr. 1536/2015

Ședința publică de la 23 Iunie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: N. N.

Grefier:L. I. N.

Ministerul Public a fost reprezentat de procuror C. P., din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-J.

Pe rol soluționarea cauzei penale privind pe petentul condamnat M. F. C., având ca obiect cerere de liberare condiționată.

La apelul nominal făcut in ședința publică a răspuns petentul condamnat asistat de avocat din oficiu T. S..

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Petentul arată că nu a formulat cererea de liberare condiționată care formează obiectul dosarului nr._ și nu dorește să fie soluționată, cele menționate fiind consemnate în scris și atașate la dosarul cauzei.

Nemaifiind cereri de formulat instanța acordă cuvântul asupra cererii.

Reprezentantul Ministerului Public solicită să se ia act de faptul că petentul nu își însușește cererea.

Apărătorul petentului solicită să se ia act de faptul că petentul nu își însușește cererea.

Petentul solicită să se ia act de faptul că nu își însușește cererea.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei penale deduse judecații, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalului Bistrița-Năsăud, înaintată pe cale administrativă Judecătoriei Tg-J. și înregistrată sub nr._, condamnatul M. F. C. a solicitat liberarea condiționată din executarea pedepsei în care se află.

În motivare, petentul a arătat că întrunește cumulativ condițiile privind liberarea condiționată, a executat fracția, fiind îndeplinite condițiile prev. de art. 100 CPP.

În drept, au fost invocate disp. art. 587 CPP.

Din oficiu, instanța a solicitat Penitenciarului Tg-J. să comunice situația executării pedepsei petentului condamnat.

În ședința publică din data de 23.06.2015, petentul a arătat că nu a formulat cererea de liberare condiționată care formează obiectul dosarului nr._ și nu dorește să fie soluționată.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Din adresa nr. H2/_ din 10.06.2015 emisă de P. Tg-J. rezultă că petentul condamnat M. F. C. execută o pedeapsă de 3 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de Legea 39/2003, aplicată prin sentința penală 963/14.11.2012 a Tribunalului Argeș, definitivă prin decizia penală nr. 2762/18.09.2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în baza căreia a fost emis mandatul nr. 1219/2012 din 19.09.2013, emis de Tribunalul Argeș, executarea pedepsei începând la data de 17.12.2013 și expirând în termen la data de 24.02.2017.

S-a mai menționat că din pedeapsă petentul trebuie să execute fracția totală de 852 de zile, până în prezent executând 654 zile iar până la data când va fi discutat în comisia de propuneri pentru liberare condiționată mai are de executat 198 zile (începând cu data de 10.06.2015).

În ședința publică, la termenul de judecată din data de 23.06.2015, petentul a arătat că nu a formulat cererea de liberare condiționată care formează obiectul dosarului nr._ și nu dorește să fie soluționată.

Instanța reține că potrivit art. 97 alin1 din Legea 254/2013 liberarea condiționată se acordă potrivit procedurii prevăzute în codul de procedură penală la cererea persoanei condamnate sau la propunerea comisiei pentru liberarea condiționată.

Conform art. 587 alin.1 C.p.p. liberarea condiționată se dispune, la cererea sau propunerea făcută potrivit dispozițiilor legii privind executarea pedepselor, de către judecătoria în a cărei circumscripție se află locul de deținere.

Se consideră astfel că, pentru a se proceda la analiza pe fond a condițiilor legale pentru liberarea condiționată, este necesar să existe ori o propunere a comisiei de specialitate din unitatea de detenție ori o cerere a persoanei condamnate, chestiune neîndeplinită în speța de față, având în vedere declarația petentului dată în ședința publică de la 23.06.2015, motiv pentru care instanța va respinge cererea de liberare condiționată formulată în numele petentului condamnat M. F. C..

În temeiul art. 275 alin.2 C.p.p. cheltuielile judiciare în cuantum de 120 lei din care suma de 100 lei reprezentând onorariul avocatului din oficiu se va avansa din fondurile Ministerului Justiției, vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Respinge cererea de liberare condiționată formulată în numele condamnatului M. F. C., fiul lui Ș. și A., născut la data de 23.09.1975 în Tg-J., CNP_, deținut în P. Tg-J., cu domiciliul în com. Leordeni, ., jud. Argeș.

În temeiul art.275 alin.2 C.p.p. cheltuielile judiciare, din care suma de 100 de lei reprezentând onorariul avocatului din oficiu se va avansa din fondurile Ministerului Justiției, rămân în sarcina statului.

Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică, azi, 23.06.2015, la Judecătoria Tg-J..

PREȘEDINTE, GREFIER,

N. NIȚULUCIANA I. N.

Red. N.N./Teh. L.I.N.

5 ex/25.06.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 1536/2015. Judecătoria TÂRGU JIU