Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP. Sentința nr. 380/2015. Judecătoria TÂRGU JIU
Comentarii |
|
Sentința nr. 380/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU JIU la data de 17-02-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
Cod operator 2444
JUDECĂTORIA TÂRGU J.
TÂRGU J.
JUDEȚUL GORJ
SECȚIA PENALĂ
Sentința penală Nr. 380/2015
Ședința publică de la 17 Februarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE S. P.
Grefier S. S.
Ministerul Public reprezentat de procuror P. C. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-J.
Pe rol judecarea cauzei penale privind pe inculpatul P. G., trimis în judecată prin rechizitoriul nr. 4454/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-J., pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 336 alin. 1 C.pen.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns inculpatul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri, pe fondul cauzei.
Reprezentantul Ministerului Public solicită condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 336 alin. 1 C.pen. cu aplic. art. 375 alin. 1 și art. 396 alin. 10 C.pr.pen., aplicarea unei pedepse cu amendă penală și obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare.
Inculpatul, a lăsat soluția la aprecierea instanței, arătând că nu are antecedente penale.
INSTANȚA:
Asupra cauzei penale de față:
Prin rechizitoriul nr. 4454/P/2014 din data de 15.12.2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-J., a fost trimis în judecată inculpatul P. G., pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.336 alin. 1 C.pen.
În actul de sesizare s-a reținut, în fapt că, la data de 30.08.2014, în jurul orelor 18.35, inculpatul P. G. conducea în Tg- J. pe . direcția bld. Republicii spre . marca Peugeot cu u numărul de înmatriculare_ și a intrat în coliziune cu autovehiculului cu numărul de înmatriculare_ ,condus de D. G.,care a ieșit din parcarea blocurilor situată peste drum de autogară,rezultând în urma coliziunii doar avarierea celor două autoturisme.
A sosit la fața locului un echipaj de la Poliția Rutieră,fiind testat conducătorii auto ,iar P. G. a fost solicitat să fie testat cu aparatul etilotest,rezultând o concentrație de 0,85 mg/l vapori de alcool în aerul expirat, ,astfel că în aceste împrejurări, inculpatul a fost condus la spital în vederea recoltării de probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei.
Din buletinul de analiză toxicologică-alcoolemie nr. 488 din 04.09.2014, întocmit de SML M. a rezultat că la ora 19:40 inculpatul avea o alcoolemie de 1,55 g %o,iar când a fost audiat, inculpatul a declarat că în intervalul orar 15,oo-15,30 a consumat 400 ml bere cu alcool și vin de casă, iar ulterior a condus autoturismul marca Peugeot cu u numărul de înmatriculare_ de pe bld.Republicii,de la casa de schimb valutar, intenționând să ajungă în la Complexul Kaufland,recunoscând și regretând fapta comisă ,necerând a se face probe în apărare,situația de fapt expusă fiind dovedită cu procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante rezultat etilotest proces-verbal de recoltare și buletin de examinare,buletin de analiză toxicologică-alcoolemie declarații inculpat declarații martori.
Fapta inculpatului P. G. care la data de 30.08.2014, în jurul orelor 18.35, inculpatul P. G. a condus în Tg-J. pe . direcția bld.Republicii spre . marca Peugeot cu numărul de înmatriculare_ și a intrat în coliziune cu autovehiculului cu numărul de înmatriculare_ ,condus de D. G.,care a ieșit din parcarea blocurilor situată peste drum de autogară,și care fiind testat cu aparatul etilotest,a rezultat o concentrație de 0,85 mg/l vapori de alcool în aerul expirat,iar din buletinul de analiză toxicologică-alcoolemie nr. 488 din 04.09.2014, întocmit de SML M. a rezultat că la ora 19:40 inculpatul avea o alcoolemie de 1,55 g %o,recunoscând când a fost audiat, că în intervalul orar 15,oo-15,30 a consumat 400 ml bere întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. și ped. de art. 336 alin. 1 Cp și care se săvârșește cu intenție directă, în condițiile în care acesta a prevăzut rezultatul faptelor 1-a urmărit.
S-a mai arătat că în cauză nu au fost dispuse măsuri preventive față de inculpatul P. G. ,care, cetățean român, studii medii, fiind electrician la IPJ Gorj, căsătorit, fără antecedente penale, stagiu militar satisfăcut, ,nefiind cunoscut cu antecedente penale și a avut o atitudine sinceră în timpul cercetărilor.
Prin ordonanța din 30.08.2014 s-a dispus începerea urmăririi pen; privire la infracțiunea prev. și ped. de art. 336 alin. 1 Cp,iar prin ordonanța din 07.11.2014 s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de C. O. G. pentru săvârșirea infr, și ped. de art. 336 alin. 1 Cp,apoi prin ordonanța din 04.12.2014 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpat cu privire la fapta prev. și ped. de art. 336 alin. 1 Cp,inculpatului, fiindu-i aduse la cunoștință drepturile și obligațiile prevăzute de art. 108, art. 83 din C. proc. pen. întocmit proces-verbal în acest sens.
Prin încheierea de camera preliminară din data de 17.02.2014 s-a constatat în temeiul art. 346 alin.2 C.p.p. legalitatea rechizitoriului nr. 4454/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-J., a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală, dispunându-se dispus începerea judecății în cauza privind pe inculpatul P. G., trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.336 alin. 1 C.pen.
Analizând ansamblul materialului probator, instanța reține următoarele:
În fapt, la data de 30.08.2014, în jurul orelor 18.35, inculpatul P. G. conducea în Tg-J. pe . direcția bld.Republicii spre . marca Peugeot cu u numărul de înmatriculare_ și a intrat în coliziune cu autovehiculului cu numărul de înmatriculare_ ,condus de D. G.,care a ieșit din parcarea blocurilor situată peste drum de autogară,rezultând în urma coliziunii doar avarierea celor două autoturisme,sosind la fața locului un echipaj de la Poliția Rutieră,iar la testarea conducătorilor auto ,s-a constatat că P. G. ,conform aparatului etilotest,avea o concentrație de 0,85 mg/l vapori de alcool în aerul expirat, ,astfel că în aceste împrejurări, a fost condus la spital în vederea recoltării de probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei,reieșind din buletinul de analiză toxicologică-alcoolemie nr. 488 din 04.09.2014, întocmit de SML M. a rezultat că la ora 19:40 inculpatul avea o alcoolemie de 1,55 g %o.
Fiind audiat, inculpatul a declarat că în intervalul orar 15,oo-15,30 a consumat 400 ml bere cu alcool și vin de casă, iar ulterior a condus autoturismul marca Peugeot cu u numărul de înmatriculare_ de pe bld.Republicii,de la casa de schimb valutar, intenționând să ajungă în la Complexul Kaufland,recunoscând și regretând fapta comisă ,necerând a se face probe în apărare,situația de fapt expusă fiind dovedită cu procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante rezultat etilotest proces-verbal de recoltare și buletin de examinare,buletin de analiză toxicologică-alcoolemie declarații inculpat declarația martorei D. G..
Fapta inculpatului P. G. care, fiind testat cu aparatul etilotest,a rezultat o concentrație de 0,85 mg/l vapori de alcool în aerul expirat,iar din buletinul de analiză toxicologică-alcoolemie nr. 488 din 04.09.2014, întocmit de SML M. a rezultat că la ora 19:40 inculpatul avea o alcoolemie de 1,55 g %o,ca urmare a faptului că în
la data de 30.08.2014, în jurul orelor 18.35, inculpatul P. G. a condus în TG.J. pe . direcția bld.Republicii spre . marca Peugeot cu numărul de înmatriculare_ și a intrat în coliziune cu autovehiculului cu numărul de înmatriculare_ ,condus de D. G.,care a ieșit din parcarea blocurilor situată peste drum de autogară,și care a recunoscut când a fost audiat, că în intervalul orar 15,oo-15,30 a consumat 400 ml bere, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. și ped. de art. 336 alin. 1 Cp și care se săvârșește cu intenție directă, în condițiile în care acesta a prevăzut rezultatul faptelor 1-a urmărit.
În cauză nu au fost dispuse măsuri preventive față de inculpatul P. G. ,care, cetățean român, studii medii, fiind electrician la IPJ Gorj, căsătorit, fără antecedente penale, stagiu militar satisfăcut, ,nefiind cunoscut cu antecedente penale și a avut o atitudine sinceră în timpul cercetărilor.
Prin ordonanța din 30.08.2014 s-a dispus începerea urmăririi pen; privire la infracțiunea prev. și ped. de art. 336 alin. 1 Cp,iar prin ordonanța din 07.11.2014 s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de P. G. pentru săvârșirea infr, și ped. de art. 336 alin. 1 Cp,apoi prin ordonanța din 04.12.2014 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpat cu privire la fapta prev. și ped. de art. 336 alin. 1 Cp,inculpatului, fiindu-i aduse la cunoștință drepturile și obligațiile prevăzute de art. 108, art. 83 din C. proc. pen. întocmit proces-verbal în acest sens,iar prin încheierea de camera preliminară din data de 17.02.2014 s-a constatat în temeiul art. 346 alin.2 C.p.p. legalitatea rechizitoriului nr. 4454/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-J., a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală, dispunându-se dispus începerea judecății în cauza privind pe inculpatul P. G., trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.336 alin. 1 C.pen..
În drept, fapta inculpatului, de a conduce pe drumul public un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere, având o concentrație de alcoole în sânge peste limita legală, realizează conținutul infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, prevăzută și pedepsită de art. 336 alin. 1 Cod penal.
Analizând latura obiectivă a infracțiunii sus-menționate, instanța reține că elementul material al acesteia constă în acțiunea de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care la momentul prelevării mostrelor biologice are o îmbibație alcoolică de peste 1,25 g %o alcool pur în sânge,iar sub acest aspect,rezultă fără echivoc din probele administrate, că, la momentul prelevării mostrelor biologice inculpatul avea o îmbibație alcoolică în sânge ce depășea limita legală,urmarea imediată în cazul unei astfel de fapte e data de starea de pericol create de inculpat,prin comportamentul său,față de valorile sociale ocrotite de lege și relațiile sociale referitoare la acestea, respectiv viața, integritatea fizică și psihică a participanților la trafic și integritatea bunurilor.
Legătura de cauzalitate dintre elementul material și urmarea imediată rezultă ex re, din însăși săvârșirea faptei, aceasta fiind o infracțiune de pericol, pentru a cărei existență nu este necesară producerea unui rezultat concret, privit în materialitatea sa, fiind suficientă crearea unei stări de pericol pentru siguranța circulației pe drumurile publice și a participanților la trafic.
Sub aspectul laturii subiective, instanța reține că inculpatul a acționat cu vinovăție în modalitatea intenției indirecte, conform dispozițiilor art. 16 alin. 3 lit. b C. pen., întrucât a prevăzut rezultatul faptei sale și, deși nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii lui. Astfel, inculpatul, știind că se află sub influența băuturilor alcoolice, a condus un autoturism pe drumurile publice, acceptând posibilitatea creării unei stări de pericol pentru relațiile sociale privind circulația în siguranță pe drumurile publice, precum și pentru valorile sociale apărate prin dispozițiile legale în baza cărora a fost cercetat în cauză.
Așa fiind, văzând și disp. art. 396 alin. 2 Cod pr. pen. coroborat cu art. 103 alin. 2 Cod pr. pen., instanța constatând dincolo de orice îndoială rezonabilă că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat, urmează a pronunța în cauză o soluție de condamnare a acestuia.
La individualizarea pedepsei ce urmează a fi aplicată inculpatului, instanța va avea în vedere dispozițiile art. 74 C.pen., potrivit cărora stabilirea duratei și a cuantumului pedepsei se face în raport de gravitatea infracțiunii săvârșite și periculozitatea infractorului, evaluate după criteriile prevăzute la lit. a-g din această normă legală, raportate în prezenta cauză, reținând așadar gradul ridicat de pericol social concret al faptei inculpatul avea o îmbibație alcoolică în sânge de 1,55 grame %o, depășind cu mult limita legală de 0,80 grame %o alcool pur în sânge, dar și atitudinea sa sinceră manifestată pe parcursul procesului, atitudine referitoare la circumstanțele concrete ale săvârșirii faptei,faptul că nu a mai săvârșit fapte pedepsite de legea penală până la această vârstă,ceea ce denotă faptul că este vorba despre o excepție în atitudinea acestuia și nu de o constantă .
Astfel, pe de o parte, instanța va avea în vedere gradul ridicat de pericol social al faptei concretizat în valorile sociale care au fost puse în pericol (infracțiunea pentru care inculpatul a fost cercetat fiind o infracțiune de pericol, iar nu de rezultat) și care ar fi putut fi vătămate – viața persoanei, sănătatea și integritatea acesteia, precum și siguranța traficului rutier, împrejurări care impun adoptarea unei conduite prudente pe măsura responsabilității sporite a oricărui conducător auto în trafic.
Pe de altă parte, se va reține și faptul că din buletinul de examinare clinică însoțitor al prelevării rezultă că acesta avea vorbire clară, comportare ordonată, orientare în timp și spațiu, atenție concentrată și judecată coerentă; de asemenea, inculpatul a manifestat o atitudine sinceră, regretând și recunoscând în mod constant săvârșirea faptei și împrejurările în care aceasta s-a produs, precum și conduita bună a inculpatului în societate atât anterior săvârșirii faptei, reieșită din lipsa antecedentelor penale, cât și ulterior, reliefată prin atitudinea sa procesuală concretizată în prezentarea în fața organelor de urmărire penală și a instanței de judecată, contribuind astfel în mod nemijlocit la soluționarea justă și cu celeritate a cauzei și la aflarea adevărului, cu respectarea exigențelor impuse de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.
Aceste împrejurări de fapt au creat instanței convingerea asupra faptului că inculpatul a conștientizat pe deplin gravitatea faptei comise și că incidentul ce face obiectul prezentei cauze a fost, este și, mai ales, va fi un eveniment singular în viața inculpatului care, fiind o persoană ajunsă la vârsta deplinei maturități, având capacitatea de conștientizare a faptei sale și a urmărilor acesteia, va adopta pe viitor o atitudine de respectare întocmai a normelor juridice de conviețuire socială.
În aceste condiții, văzând și că potrivit art. 74 alin. 2 Cod pr. civ., atunci când pentru infracțiunea săvârșită legea prevede pedepse alternative, se va ține seama de criteriile prevăzute la alin. 1 și pentru alegerea uneia dintre acestea, față de art. 336 alin. 1 Cod penal ce prevede pentru infracțiunea dedusă judecății pedeapsa închisorii de la 1 la 5 ani alternativ cu pedeapsa amenzii,astfel că raportat la cele expuse anterior, instanța urmează a condamna inculpatul la această din urmă pedeapsă principală, iar pentru stabilirea în concret a cuantumului amenzii se vor avea în vedere situația concretă,lipsa antecedentelor penale,faptul că a circulat noaptea când traficul este unul extrem de redus,că a recunoscut în cursul urmăririi penale,dar nu s-a putut prezenta în fața instanței pentru a beneficia de disp.art.art.396 al.(10),
Analizând latura obiectivă a infracțiunii sus-menționate, instanța reține că elementul material al acesteia constă în acțiunea de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care la momentul prelevării mostrelor biologice are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge,iar sub acest aspect,rezultă fără echivoc din probele administrate, că, la momentul prelevării mostrelor biologice inculpatul avea o îmbibație alcoolică în sânge ce depășea limita legală,urmarea imediată în cazul unei astfel de fapte e data de starea de pericol create de inculpat,prin comportamentul său,față de valorile sociale ocrotite de lege și relațiile sociale referitoare la acestea, respectiv viața, integritatea fizică și psihică a participanților la trafic și integritatea bunurilor.
Legătura de cauzalitate dintre elementul material și urmarea imediată rezultă ex re, din însăși săvârșirea faptei, aceasta fiind o infracțiune de pericol, pentru a cărei existență nu este necesară producerea unui rezultat concret, privit în materialitatea sa, fiind suficientă crearea unei stări de pericol pentru siguranța circulației pe drumurile publice și a participanților la trafic.
Sub aspectul laturii subiective, instanța reține că inculpatul a acționat cu vinovăție în modalitatea intenției indirecte, conform dispozițiilor art. 16 alin. 3 lit. b C. pen., întrucât a prevăzut rezultatul faptei sale și, deși nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii lui. Astfel, inculpatul, știind că se află sub influența băuturilor alcoolice, a condus un autoturism pe drumurile publice, acceptând posibilitatea creării unei stări de pericol pentru relațiile sociale privind circulația în siguranță pe drumurile publice, precum și pentru valorile sociale apărate prin dispozițiile legale în baza cărora a fost cercetat în cauză.
Așa fiind, văzând și disp. art. 396 alin. 2 Cod pr. pen. coroborat cu art. 103 alin. 2 Cod pr. pen., instanta constatând dincolo de orice îndoială rezonabilă că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat, urmează a pronunța în cauză o soluție de condamnare a acestuia.
La individualizarea pedepsei ce urmează a fi aplicată inculpatului, instanța va avea în vedere dispozițiile art. 74 C.pen., potrivit cărora stabilirea duratei și a cuantumului pedepsei se face în raport de gravitatea infracțiunii săvârșite și periculozitatea infractorului, evaluate după criteriile prevăzute la lit. a-g din această normă legală, raportate în prezenta cauză, reținând așadar gradul ridicat de pericol social concret al faptei inculpatul avea o îmbibație alcoolică în sânge de 1,90 grame %o, depășind cu mult limita legală de 0,80 grame %o alcool pur în sânge, dar și atitudinea sa sinceră manifestată pe parcursul procesului, atitudine referitoare la circumstanțele concrete ale săvârșirii faptei,faptul că nu a mai săvârșit fapte pedepsite de legea penală până la această vârstă,cee ace denotă faptul că este vorba despre o excepție în atitudinea acestuia și nu de o constantă .
Astfel, pe de o parte, instanța va avea în vedere gradul ridicat de pericol social al faptei concretizat în valorile sociale care au fost puse în pericol (infracțiunea pentru care inculpatul a fost cercetat fiind o infracțiune de pericol, iar nu de rezultat) și care ar fi putut fi vătămate – viața persoanei, sănătatea și integritatea acesteia, precum și siguranța traficului rutier, împrejurări care impun adoptarea unei conduite prudente pe măsura responsabilității sporite a oricărui conducător auto în trafic.
Pe de altă parte, se va reține și faptul că din buletinul de examinare clinică însoțitor al prelevării rezultă că acesta avea vorbire clară, comportare ordonată, orientare în timp și spațiu, atenție concentrată și judecată coerentă; de asemenea, inculpatul a manifestat o atitudine sinceră, regretând și recunoscând în mod constant săvârșirea faptei și împrejurările în care aceasta s-a produs, precum și conduita bună a inculpatului în societate atât anterior săvârșirii faptei, reieșită din lipsa antecedentelor penale, cât și ulterior, reliefată prin atitudinea sa procesuală concretizată în prezentarea în fața organelor de urmărire penală și a instanței de judecată, contribuind astfel în mod nemijlocit la soluționarea justă și cu celeritate a cauzei și la aflarea adevărului, cu respectarea exigențelor impuse de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.
Aceste împrejurări de fapt au creat instanței convingerea asupra faptului că inculpatul a conștientizat pe deplin gravitatea faptei comise și că incidentul ce face obiectul prezentei cauze a fost, este și, mai ales, va fi un eveniment singular în viața inculpatului care, fiind o persoană ajunsă la vârsta deplinei maturități, având capacitatea de conștientizare a faptei sale și a urmărilor acesteia, va adopta pe viitor o atitudine de respectare întocmai a normelor juridice de conviețuire socială.
În aceste condiții, văzând și că potrivit art. 74 alin. 2 Cod pr. civ., atunci când pentru infracțiunea săvârșită legea prevede pedepse alternative, se va ține seama de criteriile prevăzute la alin. 1 și pentru alegerea uneia dintre acestea, față de art. 336 alin. 1 Cod penal ce prevede pentru infracțiunea dedusă judecății pedeapsa închisorii de la 1 la 5 ani alternativ cu pedeapsa amenzii,astfel că raportat la cele expuse anterior, instanța urmează a condamna inculpatul la această din urmă pedeapsă principală, iar pentru stabilirea în concret a cuantumului amenzii se va avea în vedere disp. art. 61 Cod penal, precum și disp. art. 396 alin. 10 C.pr.pen., potrivit cărora limitele pedepsei se reduc cu ¼ în cazul amenzii, aspect în raport de care se va stabili suma de 1.500 lei amendă, reprezentând echivalentul a 100 zile amendă, ziua amendă stabilită fiind de 15 lei,un cuantum rezonabil și nu unul îndreptat spre limitele stabilite de lege.
Așa fiind, instanța va admite cererea inculpatului de judecare a cauzei potrivit procedurii prevăzute de art. 375 Cod pr. pen. și în baza art. 336 alin. 1 Cod penal raportat la art. 61 Cod penal, cu referire la art. 5 Cod penal și cu aplic. art. 396 alin. 10 Cod pr. pen., va condamna inculpatul la pedeapsa de 1.5000 lei amendă penală pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului,punându-i-se,totodată, în vedere inculpatului dispozițiile art. 63 alin. 1 și 3 Cod penal privind înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii în caz de neexecutare a pedepsei amenzii cu rea-credință.
De asemenea, în vederea unei complete realizări a scopului educativ și preventiv al pedepsei, în baza art. 67 alin. 1 Cod penal instanța va aplica inculpatului ca pedeapsă complementară interzicerea dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de 1 an, prevăzută de art. 66 alineat 1 litera i C.pen.
În baza art. 274 alin. 1 Cod pr. pen., va obliga inculpatul la plata sumei de 350 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, sumă ce include și cheltuielile judiciare stabilite prin rechizitoriu.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea inculpatului P. G. de judecare a cauzei în baza art.375 C.p.p..
În baza art. 336 alin. 1 C.p., art. 61 al. 1 C.p. rap. la art. 61 al. 2, al. 3 și alin. 4 lit.c C.p. cu aplicarea art. 374 alin.4 C.p.p. rap. la art. 396 al. 10 C.p.p ,condamnă pe inculpatul P. G. fiul lui C. și V., născut la data de 17.03.1965 în Tg-J., județul Gorj, domiciliat în Tg-J., ., județul Gorj, CNP._, la amendă penală în cuantum de 1500 lei reprezentând echivalentul a 100 de zile amendă ,ziua amendă stabilită fiind de 15 lei.
Atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 63 alin 1 și 3 C.p. privitoare la înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii în caz de neexecutare cu rea-credință a pedepsei amenzii.
În baza art. 67 alin.1 C.p. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a conduce autovehicule pe o perioada de 1 an, prevăzută de art. 66 alineat 1 litera i Cod penal.
În baza art. 274 alin.1 C.p.p. obligă inculpatul la plata sumei de 350 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, sumă ce include și cheltuielile judiciare stabilite prin rechizitoriu.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 17.02.2015.
Președinte,
S. P.
Grefier,
S. S.
Red. S.P./Teh. S.S.
4 ex/ 26 Februarie 2015
← Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP.... | Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 389/2015.... → |
---|