Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 2685/2015. Judecătoria TÂRGU JIU

Sentința nr. 2685/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU JIU la data de 03-11-2015

Dosar nr._

Cod operator 2444

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA TÂRGU J.

SECȚIA PENALĂ

Sentința penală Nr. 2685/2015

Ședința publică de la 03 Noiembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. E. M.

GREFIER A. M. Ș.

Ministerul Public a fost reprezentat de procuror D. B. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg - J..

Pe rol fiind soluționarea contestației la executare formulată de condamnatul O. C., deținut în P. C..

La apelul nominal făcut în ședința publică a lipsit petentul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, instanța din oficiu a pus în discuție excepția de necompetență teritorială în soluționarea contestației la executare.

Reprezentantul Ministerului Public a solicitat declinarea competenței de soluționare a contestației la executare în favoarea Judecătoriei C..

JU D E C A T A

Prin cererea înregistrată sub nr._, pe rolul Judecătoriei Tg-J., petentul condamnat O. C., deținut în P. C., a contestat executarea pedepsei în executarea căreia se află, fără să motiveze cererea.

Analizând cererea, instanța reține că, în conformitate cu dispozițiile art.598 alin.2 C.pr.pen., pentru situația prevăzută de art.598 alin.1 lit.d C.p.p contestația se face, după caz, la instanța prevăzută de art.597 alin.1 sau 6 C.pr.pen, la instanța corespunzătoare în grad, în a cărei circumscripție se află locul de deținere.

Cum, petentul este deținut în P. C., prin prisma textului legal menționat, în baza art.50 C.pr.pen, va fi declinată competența de soluționare a contestației la executare, în favoarea Judecătoriei C. - Secția Penală.

Totodată, instanța va disjunge cererile formulate în cadrul aceluiași dosar de petenții condamnați C. M. C., T. E., deținuți în P. C., și C. D. F., deținută în P. De Minori și Tineri C..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Declină competența de soluționare a contestației la executare, formulată de petentul O. C., fiul lui V. și L., născut la data de 20.05.1984, deținut în P. C., în favoarea Judecătoriei C. - Secția Penală.

Disjunge cererile formulate de petenții condamnați C. M. C., T. E., deținuți în penitenciarul C., și C. D. F., deținută în penitenciarul De Minori și Tineri C..

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitiv.

Pronunțată în ședința publică din data de 03.11.2015, la Judecătoria Tg-J..

Președinte,

C. E. M.

Grefier,

A. M. Ș.

Red CEM / th A.Ș. 03 Decembrie 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 2685/2015. Judecătoria TÂRGU JIU