Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 1921/2015. Judecătoria TÂRGU JIU

Sentința nr. 1921/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU JIU la data de 01-09-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

Cod operator 2444

JUDECĂTORIA TÂRGU J.

TÂRGU J.

JUDEȚUL GORJ

SECȚIA PENALĂ

Sentința penală Nr. 1921

Ședința publică de la 01 Septembrie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: N. N.

Grefier: L. I. N.

Ministerul Public a fost reprezentat de procuror B. D. din cadrul P. de pe lângă Judecătoria Tg-J..

Pe rol fiind judecarea cererii de liberare condiționată formulată de petentul condamnat M. D. L..

La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns petentul condamnat asistat de avocat din oficiu C. C. V..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că la data de 13.07.2015, prin serviciul Registratură, a fost înaintată adresa nr. H2/_/10.07.2015 emisă de P. Tg-J., la data de 22.07.2015, prin serviciul Registratură, a fost înaintată cererea petentului de preschimbare a termenului de judecată, cerere respinsă prin rezoluția din data de 24.07.2015, la data de 10.08.2015, prin serviciul Registratură, a fost înaintat răspunsul nr. H2/3276/06.08.2015 emis de P. Tg-J..

Apărătorul petentului depune la dosarul cauzei delegația pentru asistență judiciară obligatorie nr. 2437/2015.

Petentul depune la dosarul cauzei memoriu, proces verbal nr. H2/_ din 05.08.2015 și caracterizare.

Nemaifiind cereri de formulat, instanța acordă cuvântul asupra cererii formulate.

Reprezentantul Ministerului Public formulează concluzii de respingere a cererii de liberare condiționată.

Apărătorul petentului solicită admiterea cererii de liberare condiționată.

Petentul solicită admiterea cererii de liberare condiționată, menționând că a executat fracția prevăzută de lege din pedeapsă.

INSTANȚA

Asupra cauzei penale de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg-J. sub nr._, petentul condamnat M. D. L. a solicitat liberarea condiționată.

În motivare, a arătat petentul, în esență, că îndeplinește condițiile prevăzute de lege privind liberarea condiționată, respectiv art. 59 CP, art. 97 alin. 3 din Legea nr. 254/2013.

În drept, a invocat disp. art. 587 CPP:

Din oficiu, instanța a dispus emiterea unei adrese către P. Tg-J. prin care s-a solicitat comunicarea situației privind executarea pedepsei.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:

În baza sentinței penale nr.254/2014 pronunțată de Judecătoria Râmnicu V. s-a emis pe numele petentului mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 300/2014 pe o durată de 1 an și 3 luni.

Din conținutul procesului-verbal nr.H2/_ din 05.08.2015 întocmit de P. Tg-J. reiese că petentul condamnat a început executarea pedepsei la data de 04.11.2014, aceasta urmând a expira la data de 03.02.2016. S-a arătat că, transformată în zile, pedeapsa este egală cu 457 zile iar pentru a deveni propozabil în vederea liberării condiționate trebuie să execute fracția 2/3, respectiv 304 zile, din care, în cazul în care muncește, 76 de zile considerate ca executate pe baza muncii prestate și 228 zile efectiv executate.

Petentul a fost discutat în Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate, în ceea ce privește acordarea liberării condiționate, constatându-se că acesta a executat de la data de 04.11.2014 până la data de 05.08.2015, 275 zile, i s-au considerat ca executate ca urmare a muncii prestate 34 zile, având un total de zile câștigate și executate de 309 zile.

Aceeași comisie a amânat rediscutarea situației acestuia până la data de 30.09.2015, datorită stării de recidivă, naturii și modalității săvârșirii infracțiunii, apreciindu-se că perioada executată este insuficientă pentru resocializare.

Potrivit caracterizării întocmite de P. Tg-J. petentul, pe parcursul executării pedepsei privative de libertate, a adoptat și a menținut un comportament concordant normelor instituției penitenciare, a fost recompensat de 3 ori cu suplimentarea drepturilor, a participat la activități și programe socio-educative, îndeplinindu-și parțial recomandările din planul individualizat de evaluare și intervenție educativă și terapeutică.

Analizând dispozițiile legale privind materia liberării condiționate, instanța reține că, potrivit art. 59 C.p. de la 1969 (dispoziții penale mai favorabile raportat la disp. art. 100 și urm. NCP), poate fi liberat condiționat condamnatul care a executat fracțiunea de pedeapsă prevăzută în mod obligatoriu de lege, este disciplinat, stăruitor in muncă și dă dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama si de antecedentele sale penale.

Raportând aceste criterii legale la situația petentului instanța apreciază că, deși condamnatul a executat fracțiunea de pedeapsă stabilită în mod obligatoriu de lege, această împrejurare nu-i conferă un drept, ci doar o vocație la acordarea beneficiului liberării condiționate, oportunitatea acordării liberării condiționate fiind lăsată exclusiv la latitudinea instanței de judecată, instanță care trebuie să-și formeze convingerea că reeducarea condamnatului se poate realiza și fără executarea restului de pedeapsă în penitenciar.

Faptul că persoana privată de libertate a manifestat interes la activitățile cu caracter educațional este în mod evident un aspect pozitiv, dar apreciat de instanță ca o atitudine normală pentru orice persoană condamnată în vederea atingerii scopului pedepsei.

Instanța apreciază ca timpul executat de condamnat din pedeapsă nu este suficient pentru ca acesta să își însușească scopul preventiv si educativ al pedepsei, având în vedere că acesta a mai beneficiat de instituția liberării condiționate, precum și faptul că nu și-a îndeplinit în totalitate recomandările din planul individualizat de evaluare și intervenție educativă și terapeutică.

Pentru aceste motive, instanța va respinge cererea de liberare condiționată.

Apreciind că termenul acordat de comisie pentru rediscutarea situației petentului este corect individualizat, instanța va stabili termen de reînnoire a cererii sau propunerii la data de 30.09.2015.

În temeiul art. 275 alin.2 C.p.p. va obliga petentul condamnat la plata către stat a sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 130 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE

Respinge cererea de liberare condiționată formulată de petentul condamnat M. D. L., fiul lui C. și M., născut la data de 23.10.1983, CNP_, în prezent în P. Tg-J..

Stabilește termen de reînnoire a cererii la data de 30.09.2015.

În temeiul art. 275 alin.2 C.p.p. obligă petentul condamnat la plata către stat a sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 130 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.

Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 1.09.2015.

Președinte, Grefier,

N. N. L. I. N.

Red. N.N./Teh. N.N 5 ex/15.09.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 1921/2015. Judecătoria TÂRGU JIU