Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 1388/2015. Judecătoria TÂRGU JIU

Sentința nr. 1388/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU JIU la data de 03-06-2015

Cod operator 2444

ROMÂNIA

Dosar nr._

JUDECĂTORIA TÂRGU J.

SECȚIA PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ Nr. 1388/2015

Ședința publică de la 03 Iunie 2015

Completul compus din:

Președinte: R. E. P.

Grefier: M. G. U.

Ministerul Public a fost reprezentat de către procuror P. C. din cadru Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-J..

Pe rol fiind soluționarea cauzei penale privind pe petentul - condamnat O. C., având ca obiect cerere de liberare condiționată, conform art. 587 C.pr.pen., și următoarele C.pen.

La apelul nominal făcut în ședință publică petentul a răspuns petentul – condamnat O. C.,asistat de către apărător desemnat din oficiu, M. M. - M. care depune la dosarul cauzei delegație pentru asistență juridică obligatorie nr. 1666/2014.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței de judecată faptul că la dosarul cauzei, au fost depuse înscrisurile solicitate Penitenciarului Dr. Tr. S. din care reiese situația executării pedepsei, precum adresa nr. H2-_/PTJGJ/19.05.2015 din care reiese faptul că persoana privată de libertate O. C. D. nu s-a aflat încarcerat în Penitenciarului Tg-J., la data formulării cererii de liberare condiționată ci, în Penitenciarului Dr. Tr. S..

Instanța, din oficiu, a pus în discuția părților excepția de necompetență teritorială în soluționarea cererii de liberare condiționată, acordând cuvântul.

Reprezentantul Ministerului Public și avocat M. M. - M., pentru petent, având pe rând cuvântul, au formulat concluzii de admitere a excepției invocate din oficiu și declinarea cerere de liberare condiționată spre competenta soluționare a Judecătoria Dr. Tr. S..

Petentul – condamnat, având cuvântul, a solicitat instanței de judecată admiterea cererii de liberarea condiționată și dispunerea sa în libertate întrucât îndeplinește condițiile prevăzute de lege.

JUDECATA

Asupra cauzei de față,

P. cererea adresată instanței la data de 14.05.2015, și înregistrată sub nr._ /2014 pe rolul Judecătoriei Tg-J., petentul –condamnat O. C. D. deținut la data formulării cererii în P. Dr. Tr. S., a solicitat liberarea sa condiționată din executarea unei pedepse de 4 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt, motivând că îndeplinește condițiile prevăzute de lege, respectiv a executat mai mult de 2/3 din pedeapsă.

Din oficiu, instanța a dispus emiterea unei adrese pentru a se înainta procesul - verbal privind situația executării pedepsei, MEPI și caracterizarea petentului O. C. D..

P. adresa nr. H2/_/PTJGJ/19.05.2015, P. Tg-J. a comunicat faptul că persoana privată de libertate O. C. D. a fost transferată la data de 07.07.2014 la P. Dr. Tr. S., iar prin adresa nr. R/_ din data de 25.05.2015 P. Dr. Tr. S. a înaintat caracterizarea deținutului O. C. D..

Conform art. 587 alin.1 Cod procedură penală „liberarea condiționată se dispune, la cererea sau la propunerea făcută potrivit dispozițiilor legii privind executarea pedepselor de către judecătoria în a cărei circumscripție se află locul de deținere”.

Astfel, cum la data formulării cererii de liberare condiționată, respectiv 13.05.2015 (data poștei), petentul condamnat era încarcerat în P. Dr. Tr. S., jud. M., competentă în a soluționa cererea este Judecătoria Dr. Tr. S., jud. M.

Față de aceste considerente, instanța văzând și dispozițiile art. 587 alin 1 Cod procedură penală, va admite excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu și va declina competența soluționării cererii de liberare condiționată formulată de către petentul – condamnat O. C. D., în favoarea Judecătoriei Dr. Tr. S., jud. M..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Declină competenta de soluționare a cererii de liberare condiționată formulată de petentul O. C. D. fiul lui V. și E., născut la data de 15.12.1980, în Bălcești, jud. V., CNP_, cu domiciliul în comuna Fârtățești, ., în favoarea Judecătoriei Dr. Tr. S..

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de 03.06.2015, la Judecătoria Tg-J..

Președinte,

R. E. P.

Grefier,

M. G. U.

Red. Jud. E.R.P.

Tehnored. G.M.U. 09 Iunie 2015/ 5 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 1388/2015. Judecătoria TÂRGU JIU