Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 1353/2015. Judecătoria TÂRGU JIU

Sentința nr. 1353/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU JIU la data de 27-05-2015

Dosar nr._ Operator 2444

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA TÂRGU J.

SECȚIA PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ Nr. 1353/2015

Ședința publică din 27 mai 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE L.-M. C.

Grefier M. S.

Ministerul Public –P. de pe lângă Judecătoria Tg-J. a fost reprezentat de procuror C. C..

Pe rol fiind judecarea cererii pentru liberare condiționată, formulată de petentul condamnat S. R. O..

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petentul condamnat.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei, de către grefierul de ședință.

S-a făcut apelul și în dosarul nr._ al Judecătoriei Tg-J., fiind prezent condamnatul, asistat de avocat din oficiu E. G. în substituire pentru avocat M. M. C..Se pune în discuție reunirea dosarului nr._, cu prezenta cauză, reprezentantul Ministerului Public, apărătorul din oficiu al condamnatului și condamnatul fiind de acord cu reunirea cauzelor.

Instanța dispune reunirea dosarului nr._ la dosarul nr._ .

Nemaifiind alte cereri de formulat și constatând cauza în stare de judecată, s-a acordat cuvântul pe fond.

Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea cererii și obligarea petentului la cheltuieli judiciare.

Apărătorul din oficiu al petentului solicită admiterea cererii de liberare condiționată a petentului.

Petentul solicită admiterea cererii de liberare condiționată.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată sub nr._ la data de 29.04.2015 pe rolul Judecătoriei Tg-J. petentul condamnat S. R. O., deținut în P. Tg-J. a solicitat instanței liberarea sa condiționată din executarea pedepsei privative de libertate pe care o execută în prezent, motivat de faptul că a executat fracția prevăzută de lege, a ieșit la muncă, are 6 recompense, a participat la activități socio-educative și de consiliere psihologică, a avut un comportament corespunzător, are doi copii minori, iar soția sa este bolnavă la fel și părinții, fiind singurul întreținător al familiei.

Din oficiu, instanța a dispus emiterea unei adrese către P. Tg-J. prin care s-a solicitat comunicarea situației privind executarea pedepsei, fiind înaintate în acest sens adresele nr. H2/_/04.05.2015 și nr. H2/_/05.05.2015, înaintându-se în copie mandat de executare a pedepsei închisorii nr.11MF/2014 din 01.10.2014, sentința penală nr. 6/MF/28.03.2014 a Tribunalului Argeș, procesul verbal H2/_ din 22.04.2015 și caracterizarea condamnatului.

Din oficiu s-a listat din aplicația ECRIS fișa dosarului nr._ , prin care s-a respins cererea deliberare condiționată formulată de același petent și stabilit termen de reînnoire a cererii sau propunerii la 23.09.2014.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:

În baza sentinței penale nr.6MF/01.10.2014 a Tribunalului Argeș, definitivă prin decizia nr. 498/A/MF/30.09.2014 a Curții de Apel Pitești s-a emis pe numele condamnat mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 11MF/2014 din 01.10.2014 pentru o durată de 3 ani. Executarea pedepsei a început la 12.07.2013, urmând să expire în termen la 11.07.2016. Potrivit procesului–verbal nr.H.2/_/22.04.2015, se constată că petentul a executat de la data de 12.07.2013 până la 22.04.2015 un număr de 650 lei, i se consideră executate ca urmare a muncii prestate 83 de zile, având un total de zile câștigate și executate de 733 zile. Analizând situația condamnatului, potrivit procesului–verbal nr.H.2/_/22.04.2015, Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Tg-J., a hotărât ca situația petentului condamnat să fie rediscutată după o perioadă de 7 luni, respectiv la data de 18.11.2015, ținând cont de natura și modalitatea săvârșirii faptei, apreciindu-se că perioada executată este insuficientă în vederea resocializării, astfel că nu sunt întrunite toate cerințele legale.

Potrivit caracterizării depuse la dosar, pe parcursul executării pedepsei privative de libertate deținutul a avut un comportament concordant normelor instituției penitenciare, a manifestat interes și receptivitate față de demersurile instructiv–educative participând la activități educaționale, cu grad mediu de complexitate și structură predefinită, a fost recompensat de 7 ori cu suplimentarea drepturilor, a participat la activități și programe educative și de asistență socială, a menținut constant legătura cu mediul de suport.

Analizând dispozițiile legale privind materia liberării condiționate, instanța reține că, potrivit art. 59 C.p. de la 1969 (dispoziții penale mai favorabile raportat la disp. art. 100 și urm. NCP), poate fi liberat condiționat condamnatul care a executat fracțiunea de pedeapsă prevăzută în mod obligatoriu de lege, este disciplinat, stăruitor în muncă și dă dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama si de antecedentele sale penale.

Raportând aceste criterii legale la situația petentului instanța apreciază că, deși condamnatul a executat fracțiunea de pedeapsă stabilită în mod obligatoriu de lege, această împrejurare nu-i conferă un drept, ci doar o vocație la acordarea beneficiului liberării condiționate, oportunitatea acordării liberării condiționate fiind lăsată exclusiv la latitudinea instanței de judecată, instanță care trebuie să-și formeze convingerea că reeducarea condamnatului se realizează și fără executarea restului de pedeapsă în penitenciar.

Faptul că persoana privată de libertate a manifestat interes la activitățile cu caracter educațional este în mod evident un aspect pozitiv, dar apreciat de instanță ca o atitudine normală pentru orice persoană condamnată în vederea atingerii scopului pedepsei. Instanța apreciază că timpul executat de condamnat din pedeapsă nu este suficient pentru ca acesta să își însușească scopul preventiv si educativ al pedepsei astfel încât la punerea în libertate, persoana condamnată să nu mai săvârșească și alte infracțiuni și să poată fi redat societății.

Se mai constată că petentul a mai formulat o cerere de liberare condiționată, iar în urma analizării situației petentului, prin sentința penală nr. 1231/19.05.2015 pronunțată în dosarul nr._, s-a respins cererea petentului și menținut termenul de rediscutare a cererii de liberare condiționată la data de 23.09.2015.

Față de cele reținute anterior, instanța va respinge cererea de liberare condiționată și va menține termenul de rediscutare a cererii de liberare condiționată stabilit la data de 23.09.2015, stabilit prin sentința penală nr. 1231/19.05.2015 pronunțată în dosarul nr._, urmând ca în baza art. 275 Cod pr. pen să oblige petentul condamnat la plata către stat a sumei de 130 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 100 lei reprezentând onorariu apărător oficiu, se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRÂȘTE:

Reunește cauză cu nr._ la prezenta cauză.

Respinge cererea de liberare condiționată formulată de petentul S. R. O., fiul lui V. și I., născut la data de 11.06.1975 în Pitești, județul Argeș, cu domiciliul în Pitești, ., nr.4, ., ap.17, CNP:_, deținut în P. Tg-J..

Menține termenul de rediscutare a cererii de liberare condiționată stabilit la data de 23.09.2015, stabilit prin sentința penală nr. 1231/19.05.2015 pronunțată în dosarul nr._ .

Obligă petentul condamnat la plata către stat a sumei de 130 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 100 lei reprezentând onorariu apărător oficiu, se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.

Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 27.05.2015.

Președinte,

L.-M. C.

Grefier,

M. S.

Red. LC/tehn.M.S

23 Iunie 2015/5ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 1353/2015. Judecătoria TÂRGU JIU