Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 1120/2015. Judecătoria TÂRGU JIU
Comentarii |
|
Sentința nr. 1120/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU JIU la data de 06-05-2015
Dosar nr._ Operator 2444
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA TÂRGU J.
SECȚIA PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ Nr. 1120/2015
Ședința publică din 06 Mai 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE L.-M. C.
Grefier M. S.
Ministerul Public- P. de pe lângă Judecătoria Tg-J. a fost reprezentat de procuror C. C..
Pe rol fiind cererea formulată de petentul condamnat V. M., având ca obiect liberare condiționată.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns petentul condamnat asistat de avocat din oficiu C. L. în substituire pentru avocat Novolan C..
Procedura legal îndeplinită .
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, se constată înaintate la dosarul cauzei în data de 28.04.2015 și respectiv 04.05.2015 adresele nr. H2/_/PTJGJ/27.04.2015 și nr. H2/_/PTJGJ/30.04.2015 emise de P. Tg-J. la care se anexează în copie procesul verbal întocmit de comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Târgu-J. H2/29.04.2015 prin care petentul a fost propus spre liberare și caracterizarea petentului după care apărătorul petiționarului condamnat, cât și reprezentantul parchetului arată că nu mai au cereri de formulat solicitând cuvântul în dezbateri pe fond.
Instanța, în baza art.387 C.pr.pen. constată terminată cercetarea judecătorească, iar în baza art.388 C.pr.pen., acordă cuvântul în dezbateri pe fond.
Reprezentantul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg- J. a formulat concluzii de admitere a cererii, având în vedere că procesul verbal prin care petentul a fost propus spre liberare condiționată.
Apărătorul din oficiu al condamnatului a solicitat admiterea cererii de liberare condiționată formulată de petent.
Condamnatul solicită admiterea cererii de liberare condiționată, arătând că a fost propus spre liberare condiționată.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg-J. sub nr._, petentul condamnat V. M. a formulat cererea de liberare condiționată din executarea pedepsei pe care o execută în prezent, întrucât îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru liberarea cererii.
Fiind solicitate din oficiu relații cu privire la executarea pedepsei de către petentul condamnat, s-au înaintat la dosar adresele nr. H2/_/PTJGJ/27.04.2015 și nr. H2/_/PTJGJ/30.04.2015 emise de P. Tg-J. la care se anexează în copie procesul verbal întocmit de comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Târgu-J. H2/29.04.2015 prin care petentul a fost propus spre liberare și caracterizarea petentului.
Analizând înscrisurile existente la dosarul cauzei se reține că deținutul V. M. se află în executarea pedepsei de 3 ani și 6 luni închisoare pentru infracțiunea de tâlhărie, în baza sentinței penale nr.2037/2012 și mandatul de executarea pedeapsă nr. 2309/2013 emise de Judecătoria Tg-J., pedeapsa începând din data de 26.07.2012, urmând să expire în termen la data de 25.01.2016.
Conform procesului verbal nr._ din 29.04.2015 întocmit de Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Târgu-J., transformate în zile, pedepsele condamnatului sunt egale cu 1279 zile, pentru a putea deveni propozabil trebuie să execute 2/3 (fracția), respectiv 852 zile.În urma analizei situației condamnatului la data de 29.04.2015, comisia a constatat că acesta a executat de la data de 26.07.2012 până la 29.04.2015 un număr de 1008 zile, i se consideră ca executate ca urmare a muncii prestate 29 zile, realizând un total de zile câștigate și executate de 1037 zile.
Analizând procesul verbal mai sus-menționat, instanța reține că deținutul V. M. este recidivist, a mai fost discutat o dată, a fost discutat la data de 29.10.2014 și amânat la data de 29.04.2015 conform sentinței penale nr. 2692 din 18.11.2014 a Judecătoriei Tg-J..
Analizând dispozițiile legale privind materia liberării condiționate, instanța retine ca, potrivit art. 59 C.p. de la 1969 (dispoziții penale mai favorabile raportat la disp. art. 100 și urm. NCP), poate fi liberat condiționat condamnatul care a executat fracțiunea de pedeapsa prevăzută în mod obligatoriu de lege, este disciplinat, stăruitor în munca și dă dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama si de antecedentele sale penale.
Condițiile trebuie să fie examinate și prin prisma datelor cu privire la fapta care a atras condamnarea și la persoana condamnatului.
Referitor la persoana condamnatului, instanța reține că acesta, în timpul executării pedepsei a dat dovezi de îndreptare, a dovedit un real progres în propria conduită pentru reintegrare socială fiind recompensat o dată, a obținut 29 zile câștig în urma muncii prestate, a fost recompensat de 5 ori și a participat la activitățile menite să conducă la reintegrarea sa socială, a conștientizat scopul pedepsei și nu comis abateri disciplinare.
Totodată, din caracterizarea a înaintată la dosar reiese ca persoana privata de libertate a mai fost analizată o dată în Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Târgu-J., iar în perioada de amânare a fost recompensat o dată cu suplimentarea drepturilor,a participat la activități și programe educative și de asistență socială, a menținut un comportament concordant normelor instituțiilor penitenciare.
Față de aceste considerente, instanța apreciază că scopul preventiv, educativ al pedepsei a fost atins până în prezent, iar perioada executată de condamnat prezintă garanția integrării sociale a acestuia.
În consecință, instanța va admite cererea de liberare condiționată a petentului condamnat și va dispune liberarea condiționată a condamnatului V. M. aflat în executarea mandatului nr. 2309/2013 emis de Judecătoria Tg-J. în baza sentinței nr.2037/2012.
În baza art.275 alin. 3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, respectiv suma de 100 lei reprezentând onorariu avocat oficiu, ce se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea de liberare condiționată formulată de petentul condamnatul V. M., fiul lui M. și F., născut la data de 26.03.1988, în Tg-J., județul Gorj, CNP:_, cu domiciliul în comuna Turburea, ..
Dispune liberarea condiționată a condamnatului V. M. aflat în executarea mandatului nr. 2309/2013 emis de Judecătoria Tg-J. în baza sentinței nr.2037/2012.
În baza art.275 alin. 3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, respectiv suma de 100 lei reprezentând onorariu avocat oficiu, ce se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.
Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, azi, 06.05.2015, la Judecătoria Tg-J..
Președinte,
L.-M. C.
Grefier,
M. S.
Red. LC/tehn.M.S./ 29 Mai 2015/4ex.
← Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 1106/2015.... | Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 823/2015.... → |
---|