Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 2014/2015. Judecătoria TÂRGU JIU
Comentarii |
|
Sentința nr. 2014/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU JIU la data de 08-09-2015
Dosar nr._
Cod operator 2444
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA TÂRGU J.
SECȚIA PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ Nr. 2014/2015
Ședința publică de la 08 Septembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE S. P.
Grefier S. S.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror C. F. din cadrul
Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-J.
Pe rol fiind judecarea cererii de liberare condiționată, formulată de petentul condamnat B. M..
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a lipsit petentul condamnat, reprezentat de avocat R. I., în substituire pentru avocat desemnat din oficiu P. R..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, se constată înaintată adresa nr._/DSDRP/03.099.2015 emisă de ANP București, după care,
Instanța a pus în discuție excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Tg-J., acordând cuvântul.
Reprezentanta Ministerului Public a solicitat declinarea competenței de soluționare a cererii, în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 București.
Apărătorul petentului a solicitat declinarea competenței de soluționare a cererii, în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 București
INSTANȚA
P. cererea înregistrată sub nr._ pe rolul Judecătoriei Tg-J., petentul condamnat B. M. a solicitat instanței liberarea sa condiționată din executarea pedepsei de 4 ani închisoare.
În motivarea cererii petentul a arătat că îndeplinește condițiile privind liberarea sa condiționată, dar a fost amânat 6 luni.
Analizând înscrisurile aflate la dosarul cauzei, instanța a constatat următoarele:
Conform art. 587 alin.1 Cod procedură penală „liberarea condiționată se dispune la cererea sau la propunerea făcută potrivit dispozițiilor legii privind executarea pedepselor de către judecătoria în a cărei circumscripție se află locul de deținere”.
Având în vedere, petentul condamnat este încarcerat în P. București Jilava, instanța apreciază că soluționarea prezentei cereri este de competența Judecătoriei Sectorului 4 București .
În consecință, în temeiul art.50 C.pr.pen., instanța va admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Tg-J. și va declina competența soluționării cererii în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 București.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția.
Declină competența teritorială de soluționare a cauzei privind cererea de eliberare condiționată formulată de petentul B. M., fiul lui C. și C., născut la data de 02.09.1985 în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 București .
În temeiul art. 275 alin.2 C.p.p. obligă petentul condamnat la 150 lei cheltuielile judiciare statului din care suma de 130 lei, reprezentând onorariu avocat din oficiu, se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.
Cu contestație în termen de 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 08.09.2015, la Judecătoria Tg-Jjiu.
Președinte,
S. P.
Grefier,
S. S.
Red. S.P. / 5 ex.
Tehnored. S.S. 15 Septembrie 2015
← Plângere conform art. 39 din Legea 254/2013. Sentința nr.... | Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 2015/2015.... → |
---|