Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 1479/2015. Judecătoria TÂRGU JIU
Comentarii |
|
Sentința nr. 1479/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU JIU la data de 16-06-2015
Dosar nr._
Cod operator 2444
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA TÂRGU J.
SECȚIA PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ Nr. 1479/2015
Ședința publică de la 16 Iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. E. M.
GREFIER A. M. Ș.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror C. P. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-J..
Pe rol fiind soluționarea cererii de liberare condiționată formulată de către petiționarul condamnat R. V. M., deținut în P. Tg-J..
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petentul condamnat asistat de avocat B. E..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei, se constată trimis spre reunire dosarul cu nr._ înregistrat pe rolul Judecătoriei Tg-J., după care, s-a acordat cuvântul.
Procurorul de ședință și apărătorul petentului au fost de acord cu reunirea cauzelor.
Constatând îndeplinite cerințele legale, instanța dispune reunirea cauzei cu nr._ a Judecătoriei Tg-J., la dosarul cu nr._ și acordă cuvântul pentru soluționarea cererii de liberare.
Reprezentantul Ministerului Public a pus concluzii de respingere a cererii, apreciind că nu sunt îndeplinite condițiile prev. de art.59 Cod penal., cu obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Avocat B. E., pentru petentul condamnat a solicitat admiterea cererii iar în subsidiar reducerea termenului de rediscutare a acesteia.
Petiționarul condamnat și-a însușit concluziile apărătorului desemnat din oficiu.
JUDECATA
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg-J., sub nr._ petiționarul R. V. M., deținut în P. Tg-J., a solicitat instanței, ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună liberarea sa condiționată din executarea pedepsei de 8 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.148/2009 pronunțată de Judecătoria B..
În motivarea cererii formulate petentul a arătat că deși a efectuat fracția prevăzută de lege, respectiv 2/3 din cuantumul pedepsei aplicate și s-a amânat rediscutarea situației sale în două rânduri de către Comisia de individualizare a regimului de executare din cadrul Penitenciarului Colibași, perioadă în care a manifestat un comportament corespunzător, la data de 20.05.2015, a fost din nou amânată rediscutarea situației cu încă două luni, apreciind nejustificată această decizie.
Examinând conținutul dosarului, instanța retine că petiționarul a fost condamnat la pedeapsa de 8 ani închisoare, a început executarea pedepsei la 17.12.2008 până la 20.05.2015 executând efectiv 2346 zile, la care se adaugă 23 zile considerate executate ca urmare a muncii prestate, total 2369 zile, fracția minimă obligatorie fiind de 1948 zile.
Analizând situația condamnatului, potrivit procesului–verbal nr.H.2/_/20.05.2015, Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Tg-J., a hotărât ca situația petentului condamnat să fie rediscutată după o perioadă de două luni, respectiv la data de 15.07.2015, ținând cont de natura și modalitatea săvârșirii faptei, comportamentul oscilant manifestat, apreciindu-se că perioada executată este insuficientă în vederea resocializării, astfel că nu sunt întrunite toate cerințele legale.
Apreciind starea de fapt conturată în urma examinării probatoriului, instanța constată neîntemeiată cererea formulată.
Potrivit art.59 V.Cod penal, condamnatul poate beneficia de liberare condiționată numai dacă a executat fracția minimă, a dat dovezi temeinice de îndreptare, este stăruitor în muncă, ținându-se cont și de antecedentele sale penale.
Examinând situația petentului, prin prisma criteriilor expuse, instanța constată că deși a executat fracția obligatorie, aceasta nu este suficientă pentru a-i îndrepta comportamentul antisocial, având în vedere cuantumul ridicat al pedepsei, starea de recidivă, împrejurarea că deși petentul a mai fost liberat condiționat a săvârșit o infracțiune mai gravă, comportamentul oscilant probat de comiterea a șapte abateri disciplinare grave în cursul executării actualei pedepse, și gradul redus de implicare în activități și programe destinate reintegrării sociale, apreciindu-se că nu sunt întrunite toate cerințele legale.
Față de aceste considerente, constatând că nu sunt întrunite cerințele textului legal menționat, instanța urmează să respingă cererea de liberare formulată de petiționar, și să stabilească termenul de rediscutare a situației acestuia, considerând însă că cel fixat de comisie este ușor excesiv în raport de împrejurarea că analizarea situației petentului a mai fost amânată în două rânduri, acesta a obținut 23 zile câștig în urma muncii prestate, a fost recompensat de cinci ori ( cu ridicarea măsurilor disciplinare), datorită participării la activități și programe educaționale, îndeplinindu-și parțial recomandările din planul individualizat de evaluare.
De aceea, se apreciază că data de 08.07.2015, pentru reanalizarea situației, este suficientă în raport de criteriile arătate.
În temeiul art.275 C.pr.pen., petiționarul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea de liberare condiționată formulată de petentul R. V. M., fiul lui N. și G. F., născut la data 01.11.1982, CNP:_, cu domiciliul în oraș Mogoșoaia, .. 1, județul Ilfov, în prezent deținut în P. Tg-J..
Stabilește termen de reînnoire a cererii sau propunerii la data de 08.07.2015.
Obligă petentul la 100 lei, cheltuieli judiciare statului, reprezentând onorariu avocat oficiu, ce se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.
Cu drept de contestație.
Pronunțată în ședința publică din data de 16.06.2015, la Judecătoria Tg-J..
Președinte,
C. E. M.
Grefier,
A. M. Ș.
Red CEM / th A.Ș. 25 Iunie 2015
← Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 1478/2015.... | Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 1476/2015.... → |
---|