Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 2024/2015. Judecătoria TÂRGU JIU
Comentarii |
|
Sentința nr. 2024/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU JIU la data de 08-09-2015
Dosar nr._
Cod operator 2444
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA TÂRGU J.
SECȚIA PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ Nr. 2024/2015
Ședința publică de la 08 Septembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE S. P.
Grefier S. S.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror C. F. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg - J.
Pe rol fiind judecarea cauzei penale privind pe condamnatul C. V., având ca obiect liberare condiționată.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns condamnatul asistat de avocat desemnat din oficiu B. D. .
Procedura legal îndeplinită .
S-a făcut referatul oral al cauzei, de către grefierul de ședință, după care apărătorul petiționarului – condamnat cât și reprezentantul parchetului arată că nu mai au cereri de formulat solicitând cuvântul în dezbateri pe fond.
Instanța, constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul în dezbateri pe fond.
Reprezentantul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg- J. a formulat concluzii de admitere a propunerii și liberarea condiționată a condamnatului.
Apărătorul din oficiu al condamnatului a solicitat admiterea cererii .
Condamnatul având cuvântul a solicitat admiterea cererii și punerea sa în libertate .
JUDECATA
Asupra cauzei penale de față:
Instanța constată că la data de 08.09.2015 a fost înregistrată pe rolul acesteia sub nr._ propunerea formulată de către Comisia din cadrul Penitenciarului Tg-J. privind liberarea condiționată a numitului C. V., din executarea pedepsei de 3 ani și 4 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 110/2013 a Judecătoria Pitești .
Conform procesului verbal nr.H2/_ din 26.08.2015 întocmit de Comisia de propuneri pentru punerea în libertate condiționată din cadrul Penitenciarului Tg-J., condamnatul C. V. are de executat 1218 zile, din care pentru a putea deveni propozabil trebuie să execute 2/3 respectiv 812 zile.
În urma analizei situației condamnatului, comisia a constatat că acesta a executat efectiv un număr de 1144 zile, în perioada 09.07._15, la care se adaugă un număr de 47 zile ca urmare a muncii prestate, realizând un total de zile câștigate și executate de 1191 zile.
Analizând procesul verbal mai sus-menționat, instanța reține că deținutul C. V., este recidivist, a mai fost amânat de 3 ori, respectiv: de la data de 12.08.2014 și până la data de 11.02.2015 conform sentinței penale 279/27.01.2015 a Judecătoriei C.; de la data de 12.02.2015 și până la data de 11.06.2015 conform sentinței penale nr. 730/24.02.2015 a Judecătoriei C. și de la data de 17.06.2015 și până la data de 26.08.2015 conform sentinței penale nr. 1556/23.06.2015 a Judecătoriei Tg-J., perioada fiind suficientă pentru resocializare.
Instituția liberării condiționate vizează în mod direct conduita condamnatului în timpul executării pedepsei, instanța ținând seama totodată și de antecedentele penale ale condamnatului.
Așadar, condiției privind executarea unei părți din pedeapsă trebuie să i se alăture și conduita privind comportarea exemplară a condamnatului în timpul executării pedepsei dacă în prealabil se constată că sunt îndeplinite condițiile privind executarea unei anumite părți din pedeapsă.
Din modul în care este reglementată instituția liberării condiționate nu rezultă că cel condamnat poate beneficia de această instituție în mod automat după executarea fracției prevăzută de lege fiind vorba despre o vocație și nu un drept, ci numai dacă instanța care soluționează cererea/propunerea de liberare condiționată își creează convingerea că reeducarea și îndreptarea acestuia sunt posibile și fără executarea în continuare în penitenciar a restului de pedeapsă, instanța având latitudinea să-și formeze convingerea proprie în legătură cu acordarea liberării condiționate în urma analizei tuturor circumstanțelor cauzei.
Față de aceste considerente, instanța apreciază că scopul preventiv, educativ al pedepsei a fost atins până în prezent, iar perioada executată de condamnatul C. V. prezintă garanția integrării sociale a acestuia.
În consecință, se va admite propunerea formulată de Comisia de propuneri pentru punerea în libertate condiționată din cadrul Penitenciarului Tg-J. cu consecința liberării condiționate a condamnatului C. V. de sub puterea mandatului de executarea pedepsei închisorii nr.141/2013 emis de Judecătoria Pitești, în baza sentinței penale nr. 110/2013.
În baza art.275 alin.3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite propunerea formulată de Comisia de propuneri pentru punerea în libertate condiționată din cadrul Penitenciarului Tg-J., privind pe condamnatul C. V..
Dispune liberarea condiționată a condamnatului C. V. fiul lui M. și Lucreția, născut la data de 15.04.1982, domiciliat în Pitești, ., ., ., CNP._, aflat în executarea pedepsei de 3 ani și 4 luni închisoare, conform mandatului nr. 141/2013, în baza sentinței penale nr. 110/2013 a Judecătoriei Pitești.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, din care suma de 130 lei reprezentând onorariu avocatului din oficiu va fi suportată în avans din fondurile Ministerului Justiției.
Cu contestație în termen de 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 08.09.2015, la Judecătoria Tg-J..
Președinte,
S. P.
Grefier,
S. S.
Red. S.P. / 3 ex.
Tehnored. S.S. 11 Septembrie 2015
← Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 2017/2015.... | Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 2018/2015.... → |
---|