Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 2991/2015. Judecătoria TÂRGU JIU

Sentința nr. 2991/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU JIU la data de 09-12-2015

Dosar nr._

Cod operator 2444

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA TÂRGU J.

SECȚIA PENALĂ

Sentința penală Nr. 2991/2015

Ședința publică de la 09 Decembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. B. P.

Grefier A. M.

Ministerul Public a fost reprezentat de procuror C. P.-Eriță din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-J.

Pe rol fiind soluționarea cererii de liberare condiționată formulată de către petentul condamnat C. V..

La apelul nominal, făcut în ședința publică, a lipsit petentul condamnat care a fost reprezentat de avocat M.-M. C..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință care învederează că au fost reunite la prezenta cauză dosarele nr._/318/2015 și nr._/318/2015, și că a fost remisă la dosar, din partea Penitenciarului Tg-J., adresa nr. H2/_ din data de 04.12.2015 conținând procesul-verbal nr. H2/_ din data de 02.12.2015 și caracterizarea petentului condamnat, după care, se constată listată, din programul Ecris, fișa dosarului nr._/318/2015 al Judecătoriei Tg-J. din care reiese faptul că prin sentința penală nr. 2933/02.12.2015 a fost admisă cererea formulată de către petentul condamnat C. V., acesta fiind liberat condiționat de sub puterea mandatului nr.484/2014, emis de Tribunalul Gorj, în baza sentinței penale nr.374/2013, împrejurare în raport de care instanța acordă cuvântul pe fond.

Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea cererii ca rămasă fără obiect.

Avocat M.-M. C. solicită, de asemenea, respingerea cererii ca rămasă fără obiect.

INSTANȚA:

Asupra cauzei de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg-J. sub nr. _, petentul condamnat C. V. a solicitat liberarea condiționată din executarea pedepsei de 12 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de omor.

În motivare, petentul condamnat a arătat că îndeplinește condițiile pentru a fi liberat condiționat.

La solicitarea instanței, P. Tg-J. a remis adresa nr. H2/_ din data de 19.1.2015 conținând procesul-verbal nr. H2/_ din data de 11.11.2015 și caracterizarea petentului condamnat, precum și adresa nr. H2/_ din data de 04.12.2015 conținând procesul-verbal nr. H2/_ din data de 02.12.2015 și caracterizarea petentului condamnat.

Analizând ansamblul materialului probator, reține instanța că prin sentința penală nr. 2933/02.12.2015 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr._/318/2015, petentul condamnat C. V. a fost liberat condiționat de sub puterea mandatului nr.484/2014, emis de Tribunalul Gorj, în baza sentinței penale nr.374/2013.

Având în vedere că petentul condamnat a fost liberat condiționat, instanța urmează să respingă ca rămasă fără obiect cererea de față, iar în baza art. 275 alin. 2 Cod pr. pen., petentul condamnat va fi obligat la plata către stat a sumei de 160 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 130 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge ca rămasă fără obiect cererea de liberare condiționată formulată de petentul condamnat C. V., fiul lui I. și C., născut la data de 14.03.1985, CNP_, domiciliat în Rovinari, ., ., județul Gorj.

Obligă petentul condamnat la plata către stat a sumei de 160 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 130 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.

Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 09.12.2015.

Președinte,

A. B. P.

Grefier,

A. M.

Red. A.B.P./Teh. A.M./4 ex./14 Decembrie 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 2991/2015. Judecătoria TÂRGU JIU