Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 1165/2015. Judecătoria TÂRGU JIU

Sentința nr. 1165/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU JIU la data de 12-05-2015

Dosar nr._

Cod operator 2444

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA TÂRGU J.

SECȚIA PENALĂ

Sentința penală Nr. 1165/2015

Ședința publică de la 12 Mai 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE S. P.

Grefier Șef S. S.

Ministerul Public a fost reprezentat de procuror C. F. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg - J.

Pe rol fiind judecarea cauzei penale privind pe petentul condamnatul K. V., având ca obiect liberare condiționată.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns petentul condamnat asistat de avocat din oficiu U. C. în substituire pentru avocat B. S. A..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, după care apărătorul petiționarului condamnat, cât și reprezentantul parchetului arată că nu mai au cereri de formulat solicitând cuvântul în dezbateri pe fond.

Instanța, în baza art.387 C.pr.pen. constată terminată cercetarea judecătorească, iar în baza art.388 C.pr.pen., acordă cuvântul în dezbateri pe fond.

Reprezentanta Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg- J. formulează concluzii de admitere a propunerii Comisiei din cadrul Penitenciarului Tg-J. privind liberarea condiționată a numitului K. V..

Apărătorul din oficiu al condamnatului solicită admiterea cererii întrucât sunt îndeplinite condițiile privind liberarea condamnatului.

Condamnatul având cuvântul achiesează la concluziile apărătorului din oficiu.

INSTANȚA

Asupra cauzei penale de față:

Instanța constată că la data de 30.04.2015 a fost înregistrată pe rolul acesteia sub nr._ propunerea formulată de către Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Târgu-J. privind liberarea condiționată a numitului K. V., din executarea pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 118/2014 a Judecătoriei Tg-J..

Conform procesului verbal nr.H2/25561din 29.04.2015 întocmit de Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Târgu-J., transformată în zile, pedeapsa condamnatului este egală cu 731 zile, pentru a putea deveni propozabil trebuie să execute 2/3 (fracția), respectiv 487 zile.

În urma analizei situației condamnatului, comisia a constatat că acesta a executat efectiv un număr de 421 zile, în perioada 05.03._15, realizând un total de zile câștigate și executate de 530 zile.

Analizând procesul verbal mai sus-menționat, instanța reține că deținutul K. V. este recidivist, a mai fost discutat la data de 25.03.2015 fiind amânat până la data de 29.04.2015 conform sentinței penale nr. 905/15.04.2015 a Judecătoriei Tg-J..

Analizând dispozițiile legale privind materia liberării condiționate, instanța retine ca, potrivit art. 59 C.p. de la 1969 (dispoziții penale mai favorabile raportat la disp. art. 100 și urm. NCP), poate fi liberat condiționat condamnatul care a executat fracțiunea de pedeapsa prevăzută în mod obligatoriu de lege, este disciplinat, stăruitor in munca și dă dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama si de antecedentele sale penale.

Condițiile trebuie să fie examinate și prin prisma datelor cu privire la fapta care a atras condamnarea și la persoana condamnatului.

Referitor la persoana condamnatului, instanța reține că acesta, în timpul executării pedepsei, a dat dovezi de îndreptare obținând 109 zile câștig în urma muncii prestate, a dovedit un real progres în propria conduită pentru reintegrare socială fiind recompensat de 4 ori, a participat la activitățile menite să conducă la reintegrarea sa socială, nu a săvârșit abateri disciplinare.

Totodată, din caracterizarea a înaintată la dosar reiese ca persoana privata de libertate a mai fost analizată o dată în Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Târgu-J. iar în perioada de amânare a avut un comportament corespunzător, nu a necesitat asistență psihologică.

Față de aceste considerente, instanța apreciază că scopul preventiv, educativ al pedepsei a fost atins până în prezent, iar perioada executată de condamnat prezintă garanția integrării sociale a acestuia.

În consecință, instanța va admite propunerea formulată de Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Târgu-J., privind pe condamnatul K. V., în prezent deținut în P. Târgu-J. și va dispune liberarea condiționată a acestuia, aflat în executarea mandatului nr. 140/2014 emis de Judecătoria Tg-J. în baza sentinței penale nr. 118/2014.

În baza art. 275 alin. 3 Cod pr. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, din care suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite propunerea formulată de Comisia de propuneri pentru punerea în libertate condiționată din cadrul Penitenciarului Tg-J., privind pe condamnatul K. V., fiul lui C. și I., născut la data de 22.04.1969, CNP_, domiciliat în comuna Lelești, ., în prezent deținut în P. Tg-J..

Dispune liberarea condiționată a condamnatului K. V., aflat în executarea pedepsei de 2 ani închisoare, conform mandatului nr. 140/2014, emis de Judecătoria Tg.J., în baza sentinței penale nr. 118/2014.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, din care suma de 100 lei reprezentând onorariu avocatului din oficiu va fi suportată în avans din fondurile Ministerului Justiției.

Cu contestație în termen de 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 12.05.2014, la Judecătoria Tg-J..

Președinte,

S. P.

Grefier,

S. S.

Red. S.P./Teh.S.S. /4 ex/19 Mai 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 1165/2015. Judecătoria TÂRGU JIU