Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 2477/2015. Judecătoria TÂRGU JIU
Comentarii |
|
Sentința nr. 2477/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU JIU la data de 13-10-2015
Dosar nr._
Cod operator 2444
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA TÂRGU J.
SECȚIA PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ Nr. 2477/2015
Ședința publică de la 13 Octombrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. E. M.
GREFIER A. M. Ș.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror D. B. din cadrul
Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-J.
Pe rol fiind soluționarea propunerii de liberare condiționată formulată de Comisia pentru individualizare a regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul penitenciarului Tg-J. cu privire la condamnatul A. G..
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns condamnatul asistat de avocat N. A. în substituire pentru avocat desemnat din oficiu B. A..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, după care, s-a acordat cuvântul pentru soluționarea propunerii.
Reprezentantul Ministerului Public a solicitat respingerea propunerii comisiei pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Tg-J., cu motivarea în esență că nu sunt întrunite condițiile legale pentru liberarea condiționată.
Apărătorul condamnatului a pus concluzii de admitere a propunerii, concluzii însușite de acesta.
JUDECATA
La data de 01.10.2015 a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg-J., sub nr._, propunerea formulată de către Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Târgu-J. privind liberarea condiționată a condamnatului A. G., din executarea pedepsei de 25 închisoare aplicată prin sentința penală nr.224/2011 a Tribunalului Gorj, în baza căreia a fost emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr.426/2012.
Conform procesului-verbal nr.H2/_/30.09.2015 întocmit de Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Târgu-J., transformată în zile, pedeapsa condamnatului este egală cu 9131 zile, iar pentru a putea deveni propozabil în vederea liberării condiționate trebuie să execute ¾ (fracția), respectiv 6848 zile.
În urma analizei situației condamnatului, comisia a constatat că acesta a executat în perioada 01.02.2011 până la data de 30.09.2015 un număr de 1703 zile, i s-au considerat ca executate ca urmare a muncii prestate 120 zile, 5573 zile arest preventiv, realizând un total de zile câștigate și executate de 7396 zile.
Din procesul-verbal mai sus-menționat rezultă că situația persoanei private de libertate a mai fost discutată de două ori ( a fost discutat la data de 02.04.2014 și amânat până la data de 01.04.2015 conform s.p. nr. 1190/29.04.2014 a Judecătoriei Tg-J., a fost discutat la data de 01.04.2015 și amânat până la data de 30.09.2015 conform s.p. nr. 1048/29.04.2014 a Judecătoriei Tg-J.. ).
S-a arătat în procesul-verbal anterior menționat că persoana condamnată, în timpul executării pedepsei, a dovedit un real progres în propria conduită pentru reintegrare socială, a dat dovezi temeinice de îndreptare (a obținut 120 zile câștig ca urmare a muncii prestate, a fost recompensat de 6 ori, a participat la activități menite să conducă la reintegrarea socială).
Analizând dispozițiile legale privind materia liberării condiționate, instanța reține că, potrivit art. 59 C.p. de la 1969 (dispoziții penale mai favorabile raportat la disp. art. 100 și urm. NCP), poate fi liberat condiționat condamnatul care a executat fracțiunea de pedeapsă prevăzută în mod obligatoriu de lege, este disciplinat, stăruitor în muncă și dă dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama si de antecedentele sale penale.
Raportând aceste criterii legale la situația petentului instanța apreciază că, deși condamnatul a executat fracțiunea de pedeapsa stabilită în mod obligatoriu de lege, această împrejurare nu-i conferă un drept, ci doar o vocație la acordarea beneficiului liberării condiționate, oportunitatea acordării liberării condiționate fiind lăsată exclusiv la latitudinea instanței de judecată, instanță care trebuie să-și formeze convingerea că reeducarea condamnatului se realizează și fără executarea restului de pedeapsă în penitenciar.
Faptul că persoana privată de libertate a manifestat interes la activitățile cu caracter educațional, de asistență socială, este în mod evident un aspect pozitiv, dar apreciat de instanță ca o atitudine normală pentru orice persoană condamnată în vederea atingerii scopului pedepsei.
Instanța apreciază însă, că perioada executată de condamnat din pedeapsă nu este suficientă pentru ca acesta să își însușească scopul preventiv si educativ al pedepsei, având în vedere cuantumul foarte ridicat al sancțiunii, împrejurarea că deși a mai fost condamnat anterior tot pentru comiterea unei infracțiuni de omor și a mai beneficiat de instituția liberării condiționate, a săvârșit o infracțiune mai gravă iar prin raportare la durata pedepsei, are o participare redusă la activități și programe destinate reintegrării sociale.
Pe de altă parte, instanța constată că față de specificul infracțiunii comise, din analiza categoriei programelor educaționale în care a fost implicat, nu se reține participarea la activități psihologice, menite să atenueze sau să înlăture deficiențele ce au condus la săvârșirea faptei.
Pentru aceste motive, instanța va respinge propunerea Comisiei pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Tg-J. cu privire la liberarea condiționată a condamnatului și va stabili termen pentru reînnoirea cererii sau propunerii la data de 27.01.2016.
În baza art. 275 C.pr.pen, va fi obligă petentul la 130 lei, cheltuieli judiciare statului, reprezentând onorariu avocat oficiu, ce se vor avansa din fondurile Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge propunerea pentru liberare condiționată formulată de Comisia pentru individualizare a regimului de executare a pedepselor privative de libertate cu privire la condamnatul A. G., fiul lui G. și I., născut la data de 06.06.1970, CNP:_, cu domiciliul în oraș Tg-Cărbunești, ., județul Gorj, în prezent deținut în prezent în P. Tg-J..
Stabilește termen de reînnoire a cererii sau propunerii la data de 27.01.2016.
Obligă petentul la 130 lei, cheltuieli judiciare statului, reprezentând onorariu avocat oficiu, ce se va avansa din fondurile Ministerului Justiției. Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare pentru condamnat și de la pronunțare pentru procuror.
Pronunțată în ședința publică din data de 13.10.2015, la Judecătoria Tg-J..
Președinte,
C. E. M.
Grefier,
A. M. Ș.
Red CEM / th A.Ș. 09 Noiembrie 2015
← Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 2333/2015.... | Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 2488/2015.... → |
---|