Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 2567/2015. Judecătoria TÂRGU JIU
Comentarii |
|
Sentința nr. 2567/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU JIU la data de 20-10-2015
Dosar nr._
Cod operator 2444
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA TÂRGU J.
SECȚIA PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ Nr. 2567/2015
Ședința publică de la 20 Octombrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE S. P.
Grefier S. S.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror C. P. din cadrul P. de pe lângă Judecătoria Tg-J..
Pe rol fiind judecarea cererii de liberare condiționată formulată de petentul condamnat J. H. .
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns petentul condamnat asistat de avocat din oficiu P. R..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, se constată remisă adresa nr. H2/_/PTJGJ/16.10.2015 de către P. Tg-J., după care, se depune un memoriu de către petentul condamnat
Nemaifiind cereri de formulat, instanța declară terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra cererii formulate.
Reprezentantul Ministerului Public formulează concluzii de respingere a cererii de liberare condiționată și obligarea petentului la cheltuieli judiciare.
Apărătorul petentului solicită analizarea cererii potrivit art. 59 C.pen., având în vedere că sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de lege întrucât acesta a executat fracția obligatorie, a fost silitor în muncă, a participat la activitățile desfășurare și în baza art. 587 alin. 1 N. C.pen. raportat la art. 5 N. C.pen. cu trimitere la art. 59 V.C.pen. punerea în libertate a petentului .
Petentul solicită admiterea cererii.
INSTANȚA
Asupra cauzei penale de față:
P. cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg-J. sub nr._ petentul condamnat J. H. a contestat hotărârea comisiei de liberare condiționată, solicitând liberarea condiționată.
În motivare, a arătat, în esență, că a executat fracția prevăzută de lege de 2/3 din pedeapsă, iar pe timpul executării pedepsei a fost recompensat de 5 ori, are 3 copii, dintre care unul minor și soția acestuia este îngrijorarea fratelui său care are handicap.
La solicitarea instanței a fost înaintat procesului-verbal nr. H2/_/19.08.2015 întocmit de P. Tg-J.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:
În baza sentinței penale nr. 307/2013 pronunțată de Tribunalul Gorj s-a emis pe numele petentului mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 398/2014 pe o durată de 2 ani și 6 luni.
Din conținutul procesului-verbal nr. H2/_/19.08.2015 întocmit de P. Tg-J. reiese că petentul condamnatul a început executarea pedepsei la data de 19.03.2014, aceasta urmând a expira la data de 18.09.2016. S-a arătat că, transformată în zile, pedeapsa este egală cu 915 de zile, iar pentru a deveni propozabil în vederea liberării condiționate trebuie să execute fracția 2/3, respectiv 610 zile, din care, în cazul în care muncește, 153 de zile considerate ca executate pe baza muncii prestate și 457 zile efectiv executate.
Petentul a fost discutat în Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate, în ceea ce privește acordarea liberării condiționate, constatându-se că acesta a executat de la data de 19.03.2014 până la data de 19.08.2015, 516 zile, i s-au considerat ca executate ca urmare a muncii prestate 92 zile, având un total de zile câștigate și executate de 611 zile.
Aceeași comisie a amânat rediscutarea situației acestuia până la data de 18.11.2015, datorită modalității de săvârșirea a faptei, apreciindu-se că perioada executată este insuficientă pentru resocializare.
Analizând dispozițiile legale privind materia liberării condiționate, instanța reține ca lege penală mai favorabilă prevederile art.59 C.p. de la 1969.
Analizând înscrisurile de la dosarul cauzei, instanța reține că prin sentința penală nr. 2154/2015 pronunțată de Judecătoria Tg-J., definitivă prin necontestare, s-a analizat cererea petentului de liberare condiționată. P. sentința anterior menționată cererea petentului a fost respinsă, stabilindu-se termen de reînnoire a cererii la data de 18.11.2015.
Întrucât prin sentința anterior menționată s-a fixat termen de reînnoire a cererii la data de 18.11.2015, instanța apreciază că nu poate analiza cererea formulată de petent înainte de acest termen.
De asemenea, potrivit art.11 din Legea nr.254/2013 comisia comunică, de îndată, procesul-verbal persoanei condamnate, care are posibilitatea ca, în termen de 3 zile de la aducerea la cunoștință, sub semnătură, să se adreseze, cu cerere de liberare condiționată, judecătoriei în circumscripția căreia se află penitenciarul, constatând instanța că cererea de liberare a fost formulată după expirarea acestui termen.
Având în vedere aceste considerente, instanța va respinge cererea de liberare condiționată și în temeiul art. 275 alin.2 C.p.p va obliga petentul condamnat la plata către stat a sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 130 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea de liberare condiționată formulată de petiționarul condamnat J. H. fiul lui I. și V., născut la data de 17.11.1974, CNP._ .
Obligă petentul condamnat la 150 lei cheltuieli judiciare statului din care suma de 130 lei reprezentând onorariul avocatului din oficiu, se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.
Cu contestație în termen de 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 20.10.2015, la Judecătoria Tg-J..
Președinte,
S. P.
Grefier,
S. S.
Red. S.P. / 5 ex,
Tehnored. S.S. 28 Octombrie 2015
← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr.... | Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 2569/2015.... → |
---|