Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 937/2015. Judecătoria TÂRGU JIU
Comentarii |
|
Sentința nr. 937/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU JIU la data de 21-04-2015
Dosar nr._
Cod operator 2444/2445
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA TÂRGU J.
SECȚIA PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ Nr. 937/2015
Ședința publică de la 21 Aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. E. M.
GREFIER A. M. Ș.
M. P. a fost reprezentat de procuror C. P. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-J..
Pe rol fiind soluționarea cererii de liberare condiționată formulată de către petiționarul condamnat F. A., deținut în P. Tg-J. .
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petentul condamnat asistat de avocat desemnat din oficiu C. L..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei, s-a luat o precizare petentului condamnat, acesta învederând instanței că a formulat prezenta cerere însă dorește să o retragă, după care, s-a acordat cuvântul.
Reprezentantul Ministerului P. a pus concluzii de respingere a cererii, apreciind că nu sunt îndeplinite condițiile prev. de art.59 C.p., cu obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Avocat desemnat din oficiu pentru petentul condamnat a solicitat admiterea cererii iar în subsidiar reducerea termenului de rediscutare a acesteia.
Petiționarul condamnat și-a însușit concluziile apărătorului desemnat din oficiu.
JUDECATA
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București, sub nr._ petiționarul F. A., deținut în P. Tg-J., a solicitat instanței, ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună liberarea sa condiționată din executarea pedepsei de 8 ani închisoare pentru infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, aplicată prin sentința penală nr.2018/2011 pronunțată de Judecătoria G..
În motivarea cererii formulate petentul a arătat că deși a efectuat fracția prevăzută de lege, respectiv 2/3 in cuantumul pedepsei aplicate, a fost recompensat iar pe perioada detenției a avut un comportament corespunzător.
Prin sentința penală nr.278/03.02.2015 a Judecătoriei Sectorului 4 București, s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Tg-J..
Petentul a fost discutat în Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate, în ceea ce privește acordarea liberării condiționate, constatându-se că acesta a executat de la data de 30.10.2009 până la data de 14.01.2015, 1903 zile, i s-au considerat ca executate ca urmare a muncii prestate 45 zile, având un total de zile câștigate și executate de 1948 zile.
În ședința publică din data de 21.04.2015, s-a luat o precizare petentului condamnat, acesta învederând instanței că a formulat prezenta cerere însă nu mai stăruie în soluționarea ei.
Se mai impune observația că prin sentința penală pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Tg-J., s-a respinsă o cerere similară a petentului, stabilindu-se termen de reînnoire a cererii la data de 11.11.2015.
Față de aceste considerente, instanța va respinge cererea de liberare condiționată formulată de petentul F. A., în prezent deținut în P. Tg-J., urmând a fi obligat petentul la 100 lei, cheltuieli judiciare statului, reprezentând onorariu avocat oficiu, ce se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea de liberare condiționată formulată de petentul F. A., fiul lui I. și P., născut la data de 21.02.1977, în municipiul A., județul Teleorman, CNP:_, în prezent deținut în P. Tg-J..
Obligă petentul la 100 lei, cheltuieli judiciare statului, reprezentând onorariu avocat oficiu, ce se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.
Cu drept de contestație.
Pronunțată în ședința publică din data de 21.04.2015, la Judecătoria Tg-J..
Președinte,
C. E. M.
Grefier,
A. M. Ș.
Red CEM / th A.Ș. 05 Mai 2015/5ex
← Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 3012/2015.... | Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 970/2015.... → |
---|