Reabilitare judecătorească. Art.527 NCPP. Sentința nr. 1034/2015. Judecătoria TÂRGU JIU

Sentința nr. 1034/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU JIU la data de 29-04-2015

Dosar nr._

Cod operator 2444

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA TÂRGU J.

SECȚIA PENALĂ

Sentința penală Nr. 1034/2015

Ședința nepublică de la 29 Aprilie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. B. P.

Grefier A. M.

Ministerul Public a fost reprezentat de procuror C. P.-Eriță din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-J.

Pe rol fiind judecarea cererii de reabilitare de drept formulată de petentul condamnat Ș. C..

La apelul nominal făcut în ședință nepublică a lipsit petentul condamnat care a fost reprezentat de avocat P. Z..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei, de către grefierul de ședință, după care constatând dosarul în stare de judecată, s-a acordat cuvântul pentru dezbateri.

Reprezentantul Ministerului Public a solicitat admiterea cererii, apreciind îndeplinite condițiile reabilitării de drept a petentului condamnat.

Avocat P. Z., pentru petentul condamnat, a solicitat admiterea cererii de reabilitare.

INSTANȚA:

Asupra cauzei penale de față:

Prin cererea înregistrată sub nr._ pe rolul Judecătoriei Tg-J., petentul Ș. C. a solicitat instanței ca prin sentința ce se va pronunța, să se constate intervenită reabilitarea de drept cu privire la pedeapsa dispusă prin sentința penală nr. 1427/25.04.2002 a Judecătoriei Tg-J., definitivă prin decizia penală nr. 1077/17.06.2002 a Tribunalului Gorj.

În motivare, petentul a arătat că prin sentința antemenționată, a fost condamnat la câte 2.000.000 lei ROL, amendă penală, iar în baza art. 33-34 C.pen. au fost contopite pedepsele stabilite, urmând să execute pedeapsa amenzii penale în cuantum de 2.000.000 lei ROL, și constându-se grațiată pedeapsa.

Petentul a mai arătat că, la data pronunțării sentinței nr. 3728/16.10.2002, deja executase pedeapsa aplicată.

Petentul a atașat prezentei cereri, în copie, carte de identitate, certificat de cazier judiciar, sentința penală nr. 1427/25.04.2002 pronunțată de Judecătoria Tg-J..

Analizând probatoriul administrat în cauză, instanța reține că prin sentința penală nr. 1427/25.04.2002 a Judecătoriei Târgu-J., definitivă prin decizia penală nr. 1077/17.06.2002 a Tribunalului Gorj, petentul Ș. C. a fost condamnat la câte 2.000.000 lei amendă penală, în baza art.205 și 193 C.pen., urmând ca în baza art. 33-34 C.pen. inculpatul să execute pedeapsa de 2.000.000 lei amendă penală.

Potrivit fișei de cazier judiciar, până în prezent petentul nu a mai săvârșit alte fapte penale îndeplinindu-și obligația de plată a cheltuielilor judiciare la care a fost obligat, conform certificatului de atestare fiscală depus la dosar la fila 11.

La analiza cererii, instanța va avea în vedere prevederile legii penale mai favorabile potrivit art. 6 C.pen, reținând în speță ca lege mai favorabilă disp. 165 și urm. din Noul Cod penal.

Față de toate acestea și considerând întrunite condițiile prev. de art. 165 rap. la art. 167 alin.1 C.pen., instanța va constata intervenită reabilitarea de drept a petentului condamnat cu privire la pedeapsa de 2.000.000 ROL amendă penală aplicată prin sentința penală nr.1427/25.04.2002 a Judecătoriei Târgu-J., definitivă prin decizia penală nr. 1077/17.06.2002 a Tribunalului Gorj.

În baza art. 537 Cod procedură penală, va dispune efectuarea mențiunilor privind reabilitarea pe sentința de condamnare, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, iar în baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea de reabilitare formulată de petentul condamnat Ș. C., născut la data de 17.06.1955, CNP_, domiciliat în mun. Tg-J., .. 38 A, .. 3, .,

În baza art. 165 rap. la art. 167 alin. 1 Cod penal, constată intervenită reabilitarea de drept a petentului condamnat cu privire la pedeapsa de 2.000.000 ROL amendă penală aplicată prin sentința penală nr.1427/25.04.2002 a Judecătoriei Târgu-J., definitivă prin decizia penală nr. 1077/17.06.2002 a Tribunalului Gorj.

În baza art. 537 Cod procedură penală, dispune efectuarea mențiunilor privind reabilitarea pe sentința de condamnare, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.

În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Cu drept de contestație în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 29.04.2015.

Președinte,

A. B. P.

Grefier,

A. M.

Red. A.B.P./Teh. A.M. /4 ex./07 Mai 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Reabilitare judecătorească. Art.527 NCPP. Sentința nr. 1034/2015. Judecătoria TÂRGU JIU