Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 970/2015. Judecătoria TÂRGU JIU

Sentința nr. 970/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU JIU la data de 22-04-2015

Cod operator 2444

ROMÂNIA

Dosar nr._

JUDECĂTORIA TÂRGU J.

SECȚIA PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ Nr. 970/2015

Ședința publică de la 22 Aprilie 2015

Completul compus din:

Președinte: R. E. P.

Grefier M. G. U.

Ministerul Public a fost reprezentat de procuror P. C. din cadru Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-J..

Pe rol fiind soluționarea cauzei penale privind pe petentul - condamnat T. A. V., având ca obiect liberarea condiționată (art.587 NCPP)

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petentul - condamnat T. A. V. personal și asistat de către avocat desemnat din oficiu B. E., care depune la dosarul cauzei delegație pentru asistență obligatorie din oficiu nr. 1174/2015.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință care învederează instanței de judecată faptul că au fost înaintate la dosarul cauzei înscrisurile solicitate Penitenciarului Tg-J., respectiv, mandatul de executare a pedepsei închisorii, procesul – verbal privind executarea pedepsei și caracterizarea petentului, după care instanța a acordat cuvântul părților.

Petentul T. A. V., având cuvântul a declarat instanței de judecată faptul că dorește să renunțe la judecarea cererii formulate, înțelegând să dea o declarație în acest.

Instanța procedează la ascultarea petentului cu privire la renunțarea la judecarea cererii de liberare condiționată, declarația acestuia fiind consemnată, semnată și atașată la dosar.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța a declarat terminată cercetarea judecătorească și a acordat cuvântul asupra cererii.

Reprezentantul Ministerul Public a pus concluzii de respingere a cererii de liberare condiționată formulată de petentul – condamnat T. A. V. și obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Avocat B. E. pentru petentul - condamnat T. A. V. și petentul – condamnat, având pe rând cuvântul, au solicitat instanței de judecată să ia act de manifestarea de voință a petentului.

JUDECATA

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg J. sub nr._, petentul T. A. V., a solicitat liberarea sa condiționată din executarea unei pedepse de 2 ani și 2 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr.1513/2014 a Judecătoriei Tg-J., în baza căreia a fost emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 1785/2014, petentul a arătat că îndeplinește cerințele prevăzute de lege, a avut o bună conduită, a participat la muncă și la activități socio-educative.

Din oficiu, instanța a dispus emiterea unei adrese către P. Tg-J., pentru a se înainta procesul-verbal încheiat de către comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate și caracterizarea petentului.

Prin adresa nr. H2/_/PTJGJ/09.04.2015, P. Tg-J. a înaintat caracterizarea petentului – condamnat T. A. V. și procesul-verbal încheiat de comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate, mandatul de executare a pedepsei închisorii și caracterizarea petentului

În ședința publică din 22.04.2015, petentul condamnat T. A. V., a arătat că renunță la judecarea cererii ce are ca obiect liberarea sa condiționată.

Analizând înscrisurile dosarului instanța reține următoarele:

Din procesul – verbal nr. H2/_ din 25.03.2015 a Penitenciarului Tg-J., rezultă că petentul se află în executarea pedepsei de 2 ani și 2 luni închisoare, conform mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 1785/2014 al Judecătoriei Tg-J., în baza sentinței penale nr. 1513/2014 pentru săvârșirea infracțiunii prev. de Legea nr. 46/2008 – Codul Silvic.

Executarea pedepsei a început la data de 27.11.2013 și va expira la 29.12.2015, iar pentru a putea deveni propozabil în vederea liberării condiționate condamnatul trebuie să execute 2/3 din pedeapsă, respectiv 525 zile, din care, în cazul în care muncește 131 zile și 394 zile efectiv executate.

S-a reținut că acesta a executat de la data de 27.11.2013 până la 25.03.2015, un număr de 484 zile și i se consideră executate 13 zile, ca urmare a muncii prestate și 28 zile ca urmare a arestului preventiv, având în total 525 zile câștigate și executate.

Din caracterizarea depusă la dosar rezultă că petentul a avut un comportament predominant corespunzător pe parcursul executării pedepsei, a participat la programe educaționale și de asistență psihologică, fiind recompensat o dată și nu a fost sancționat disciplinar.

Potrivit art. 97 al. 1 din Legea nr. nr. 254/19.07.2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate, liberarea condiționată se acordă la cererea persoanei condamnate sau la propunerea comisiei pentru liberare condiționată.

Pentru considerentele expuse anterior, în temeiul disp. art. 587 alin. 2 C.pr.pen., instanța urmează să respingă cererea formulată de persoana condamnată condamnat T. A. V..

Văzând și disp.art. 275 C.pr.pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge cererea de liberare condiționată formulată de petentul condamnat T. A. V., fiul lui I. – V. și R., născut la data de 06.06.1989, CNP_, în prezent deținut în P. Târgu J..

Obligă petiționarul condamnat la 120 lei cheltuielile judiciare statului din care suma de 100 lei, reprezentând onorariu avocat din oficiu, se va avansa anticipat din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Gorj.

Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare .

Pronunțată în ședință publică, azi, 22.04.2015, la Judecătoria Tg-J..

Președinte,

R. E. P.

Grefier,

M. G. U.

Red.Jud.R.E.P./Tehnored.G.M.U. 4 Mai 2015/5ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 970/2015. Judecătoria TÂRGU JIU