Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 958/2015. Judecătoria TÂRGU JIU
Comentarii |
|
Sentința nr. 958/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU JIU la data de 21-04-2015
Cod operator 2444
ROMÂNIA
Dosar nr._
JUDECĂTORIA TÂRGU J.
SECȚIA PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ Nr. 958/2015
Ședința publică de la 21 Aprilie 2015
Completul compus din:
Președinte: S. P.
Grefier: M. G. U.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror C. F. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-J.
Pe rol fiind soluționarea cauzei penale privind pe petentul-condamnat N. C. L. având ca obiect cerere de liberare condiționată.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petentul - condamnat N. C. L., asistat de avocat desemnat din oficiu B. M. care depune la dosarul cauzei delegație pentru asistență juridică din oficiu, nr. 1099/2015.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței de judecată faptul că, la dosarul cauzei au fost înaintate înscrisurile solicitate Penitenciarului Tg-J., privind comportamentul condamnatului pe durata executării pedepsei.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat instanța a constatat terminată cercetarea judecătorească și a acordat cuvântul asupra cererii formulate de către petiționarul – condamnat.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, a formulat concluzii de respingere a cererii de liberare condiționată formulată de către petent, ca neîntemeiată.
Apărătorul petentului a solicitat admiterea cererii de liberare condiționată, iar în subsidiar, reducerea perioadei de amânare, întrucât acesta a dat dovezi temeinice de îndreptare pe parcursul executării pedepsei, participând la programe educaționale.
Petentul - condamnat N. C. L., având ultimul cuvânt, a solicitat admiterea cererii, precizând că îndeplinește cerințele legale și a depus la dosarul cauzei o cerere.
JUDECATA
Asupra cauzei de față:
Prin cererea adresată instanței la data de 01.04.2015, și înregistrată sub nr._ pe rolul Judecătoriei Tg-J., petentul –condamnat N. C. L., deținut la data formulării cererii în P. Tg-J., a solicitat liberarea sa condiționată din executarea unei pedepse de 7 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de raport sexual cu o minoră, motivând că îndeplinește condițiile prevăzute de lege, respectiv a executat mai mult de 2/3 din pedeapsă.
Prin adresa nr. H2/_/PTJGJ/31.03.2015, P. Tg-J. a înaintat procesul-verbal nr. H2/_/25.03.2015, încheiat de comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate, din care reiese situația executării pedepsei petentului condamnat și caracterizarea petentului și a comunicat faptul că acesta execută o pedeapsă de 7 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de raport sexual cu o minoră, aplicată prin sentința penală nr. 338/2014 a Judecătoria Tg-J., în baza căreia a fost emis MEPI nr. 382/2014.
În motivare, petentul a arătat că îndeplinește cerințele prevăzute de lege, a avut o bună conduită, a participat la muncă și la activități socio-educative, dar cu toate acestea, s-a dispus amânarea reanalizării situației sale pentru o perioadă de 10 luni, respectiv la data de 20.01.2016.
Analizând înscrisurile dosarului instanța reține următoarele:
Din procesul-verbal nr. H2/_/25.03.2015, al Penitenciarului Tg-J., rezultă că petentul se află în executarea pedepsei de 7 ani și 6 luni închisoare, conform mandatului de executare a pedepsei nr. 382/2014, emis de Judecătoria Tg-J. în baza sentinței penale nr. 338/2014, pentru săvârșirea infracțiunii de raport sexual cu o minorăm prevăzută de art. 198 C. penal din 1969.
La prima analiză în comisia de liberări condiționate din cadrul penitenciarului, s-a dispus amânarea rediscutării situației petentului pentru 10 luni de zile, respectiv la data de 20.01.2016, apreciindu-se că perioada executată este insuficientă pentru a se putea dispune liberarea condiționată.
Executarea pedepsei a început la data de 25.01.2011 și va expira la 24.07.2018, pedeapsa fiind egală cu 2738 zile, iar pentru a putea deveni propozabil în vederea liberării condiționate condamnatul trebuie să execute 2/3 din pedeapsă, respectiv 1825 zile, din care, în cazul în care muncește 456 zile considerate ca executate pe baza muncii prestate și 1369 zile efectiv executate.
S-a reținut că acesta a executat de la data de 25.01.2011 până la 25.03.2015, un număr de 1521 zile, la care i se consideră executate pe baza muncii prestate un număr de 304 de zile, având un total de 1825 zile câștigate și executate.
Din caracterizarea depusă la dosar rezultă că petentul a avut un comportament predominant corespunzător pe parcursul executării pedepsei, a participat la programe educaționale și de asistență psihologică, a fost recompensat de 19 ori și nu a fost sancționat disciplinar.
În conformitate cu prevederile art. 59 Cod penal din 1969, (dispoziții mai favorabile față de cele de la art. 100 și următoarele C.penal), poate fi liberat condiționat înainte de executarea în întregime a pedepsei condamnatul care a executat fracțiunea de pedeapsă prevăzută de lege, este stăruitor în muncă, disciplinat și dă dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama și de antecedentele sale penale.
Pe de altă parte, se reține și lipsa caracterului obligatoriu al unei propuneri de liberare condiționată în situația îndeplinirii fracției de pedeapsă de către un deținut (obligatorie este numai analizarea situației condamnatului la împlinirea fracției prevăzute de art.59 Cod penal din 1969), fiind lăsată la aprecierea instanței acordarea liberării condiționate, instanță care trebuie să-și formeze convingerea că reeducarea condamnatului se realizează și fără executarea restului de pedeapsă în penitenciar.
Faptul că persoana privată de libertate a manifestat interes la activitățile cu caracter educațional, de asistență socială, sunt în mod evident aspecte pozitive, dar apreciate de instanță ca atitudini normale pentru orice persoană condamnată în vederea atingerii scopului pedepsei și nu relevă o atitudine deosebită, cu caracter de excepție și care să fie aptă a atrage după sine o propunere pentru acordarea unei măsuri de excepție precum eliberarea înainte de termenul legal.
Chiar dacă cel condamnat a executat fracția necesară, având în vedere natura și modalitatea săvârșirii infracțiunii, starea de recidivă, participarea redusă la activități și programe destinate reintegrării sociale (și-a îndeplinit parțial recomandările cuprinse în planul individualizat de evaluare și intervenție educativ-terapeutică), instanța consideră că nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art.59 Cod penal din 1969 și că, nu ar fi oportună acordarea liberării condiționate, timpul executat nefiind suficient pentru însușirea scopului educativ și preventiv al pedepsei, astfel încât, la punerea în libertate, persoana condamnată să nu mai săvârșească și alte infracțiuni și să poată fi redat societății.
Față de aceste considerente, în temeiul disp. art. 587 alin. 2 C.pr.pen., instanța urmează să respingă cererea de liberare condiționată formulată de petentul – condamnat N. C.-L..
Văzând și disp.art. 275 C.pr.pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea de liberare condiționată formulată de petiționarul condamnat N. C.-L., fiul lui D. și F., născut la data de 01.03.1974, în ., CNP_, în prezent, deținut în P. Tg-J. .
Obligă petentul condamnat la 120 lei cheltuieli judiciare statului din care suma de 100 lei reprezentând onorariul avocatului din oficiu, se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.
Cu contestație în termen de 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 21.04.2015, la Judecătoria Tg-J..
Președinte,
S. P.
Grefier,
M. G. U.
Red. Jud. P.S.
Tehnored.G.M.U. 29 Aprilie 2015/5ex.
← Plângere conform art. 39 din Legea 254/2013. Sentința nr.... | Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP.... → |
---|