Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 2892/2015. Judecătoria TÂRGU JIU

Sentința nr. 2892/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU JIU la data de 25-11-2015

Cod operator 2444

ROMÂNIA

Dosar nr._

JUDECĂTORIA TÂRGU J.

SECȚIA PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ Nr. 2892/2015

Ședința publică de la 25 Noiembrie 2015

Completul compus din:

Președinte: R. E. P.

Grefier: M. G. U.

Ministerul Public a fost reprezentat de procuror P. C. din cadru Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-J..

Pe rol fiind soluționarea cauzei penale privind pe petentul - condamnat P. I. V., având ca obiect liberarea condiționată (art.587 NCPP).

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petentul - condamnat P. I. V., asistat de către avocat B. S..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat instanța a constatat terminată cercetarea judecătorească și a acordat cuvântul asupra cererii de liberare condiționată formulată de către petentul – condamnat.

Reprezentantul Ministerul Public a pus concluzii de respingere a cererii de liberare condiționată formulată de petent ca fiind neîntemeiată și menținerea termenului de rediscutare a situației acestuia în Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate și obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

Avocat B. S. pentru petentul – condamnat P. I. V., a solicitat admiterea cererii de liberare condiționată, iar în subsidiar, reducerea perioadei de amânare, întrucât acesta a dat dovezi temeinice de îndreptare pe parcursul executării pedepsei, participând la programe educaționale.

Petentul - condamnat P. I. V., având cuvântul, a solicitat admiterea cererii, precizând că îndeplinește cerințele legale.

JUDECATA

P. cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg J., sub nr._, petentul - condamnat P. I. V., a solicitat liberarea sa condiționată din executarea unei pedepse de 3 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 1394/2014 a Judecătoriei Tg-J., în baza căreia a fost emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 1524/2014.

În motivare, petentul a arătat că îndeplinește cerințele prevăzute de lege, a avut o bună conduită, a participat la muncă și la activități socio-educative.

Din oficiu, instanța a dispus emiterea unei adrese către P. Tg-J., pentru a se înainta procesul-verbal încheiat de către comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate și caracterizarea petentului.

P. adresa nr. H2/_/PTJGJ/16.10.2015, P. Tg-J. a înaintat caracterizarea petentului – condamnat P. Ionț V., mandatul de executare a pedepsei închisorii și procesul-verbal încheiat de comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate.

Analizând înscrisurile dosarului instanța reține următoarele:

Din procesul-verbal nr. H2/_ din 26.08.2015 al Penitenciarului Tg-J., rezultă că petentul se află în executarea pedepsei de 3 ani închisoare, conform mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 1524/2014 al Judecătoriei Tg-J., emis în baza sentinței penale nr. 1294/2014, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, faptă prev. de art. 209 C. penal din 1969.

Executarea pedepsei a început la data de 08.11.2013 și va expira la 07.11.2016, pedeapsa fiind egală cu 1096 zile, iar pentru a putea deveni propozabil în vederea liberării condiționate condamnatul trebuie să execute 2/3 din pedeapsă, respectiv 730 zile, din care 182 zile ca urmare a muncii prestate și 548 zile efectiv executate.

S-a reținut că acesta a executat de la data de 08.11.2013 până la 28.10.2015, un număr de 657 zile și i se consideră executate 73 de zile, ca urmare a muncii prestate, având în total 730 zile câștigate și executate.

În conformitate cu prevederile art. 59 Cod penal din 1969, (dispoziții mai favorabile față de cele de la art. 100 și următoarele C. penal), poate fi liberat condiționat înainte de executarea în întregime a pedepsei, condamnatul care a executat fracțiunea de pedeapsă prevăzută de lege, este stăruitor în muncă, disciplinat și dă dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama și de antecedentele sale penale.

Doctrina a subliniat că liberarea condiționată constituie un mijloc de stimulare a condamnaților ca, în timpul executării pedepsei, să dea dovadă de stăruință în muncă și de disciplină, ceea ce contribuie la îndreptarea lor.

În cazul condamnaților care au antecedente penale, instanța apreciază ca este necesară o examinare mult mai riguroasă a condițiilor prev. de art. 59 C. penal din 1969, întrucât aceasta categorie de condamnați trebuie să dea dovada de o disciplină și stăruința deosebite în muncă, de o vădită și temeinică îndreptare, relevată de numeroase și frecvente răsplătiri obținute la locul de deținere. Aceasta pentru a dovedi ca îndreptarea și reeducarea lor este într-adevăr reală și efectivă, iar nu un simulacru pentru obținerea cât mai grabnică a liberării condiționate, ca apoi să continue viața, mai precis, modul de viața care a fost întrerupt prin condamnarea suferită.

Ceea ce interesează din punct de vedere al antecedentelor penale sunt atât consecințele de ordin sancționator care derivă, cât și măsură în care ele reflectă sau nu o potențialitate criminogenă. Nu pot fi ignorate – atunci când se fac aprecieri cu privire la existența premiselor ca persoana condamnată să se fi îndreptat - nici gravitatea infracțiunilor săvârșite în trecut, nici intervalul de timp scurs între săvârșirea lor, nici condițiile în care ele au fost comise.

Chiar dacă antecedentele penale nu constituie un impediment absolut pentru liberarea condiționată, criteriile prev. de art. 59 C. penal din 1969 trebuie analizate cu referire directă la acestea. Se constată astfel o potențialitate infracțională a condamnatului, astfel încât condamnările anterioare, prin pedepsele executate nu și-au atins scopul preventiv - educativ.

Astfel, se constată că petentul se află în executarea pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1294/2014 a Judecătoriei Rm. Tg-J. pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

Totodată, se reține că, petentul a mai fost condamnat anterior la pedeapsa de 2 ani închisoarea cu suspendare pentru infracțiunea de furt, prin sentința penală nr. 5152/2002 a Judecătoriei Tg-J., la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prin sentința penală nr. 4131/2003 a Judecătoriei Tg-J., fiind arestat la data de 03.10.2003 și liberat condiționat la data de 25.01.2005, având un rest de pedeapsă de 250 de zile, la pedeapsa de 2 ani de zile închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prin sentința penală nr. 4681/2003 a Judecătoriei Tg-J., la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj, prin sentința penală nr.5976/2003 a Judecătoriei Tg-J., la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prin sentința penală nr. 2603/2005 a Judecătoriei Tg-J., la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt, prin sentința penală nr. 5036/2005 a Judecătoriei Tg-J., fiind arestat la data de 12.07.2005 și liberat condiționat la data de 15.06.2007, având un rest de pedeapsă de 391 de zile, la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt, prin sentința penală nr. 5156/2005 a Judecătoriei Tg-J., la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt, prin sentința penală nr. 1161/2005 a Judecătoriei Tg-J., la pedeapsa de 3 ani și 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt, prin sentința penală nr. 202/2009 a Judecătoriei Tg-J., fiind arestat la data de 05.02.2011 și la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare,pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prin sentința penală nr. 1877/2011 a Judecătoriei Tg-J., fiind contopite pedepsele aplicate prin sentințele penale nr.2401/2010, nr. 488/2011, nr. 4918/2011 și nr. 1368/2011, la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prin sentința penală nr. 498/2011 a Judecătoriei Tg-J.

Pe de altă parte, se reține și lipsa caracterului obligatoriu al unei propuneri de liberare condiționată în situația îndeplinirii fracției de pedeapsă de către un deținut (obligatorie este numai analizarea situației condamnatului la împlinirea fracției prevăzute de art. 59 C. penal din 1969), fiind lăsată la aprecierea instanței acordarea liberării condiționate, instanță care trebuie să-și formeze convingerea că reeducarea condamnatului se realizează și fără executarea restului de pedeapsă în penitenciar.

Din cuprinsul caracterizării întocmite de administrația locului de deținere, rezultă că pe parcursul executării pedepsei, deținutul a participat la activități educative îndeplinindu-și recomandările din planul de individualizare, a manifestat un comportament în concordanță cu normele instituției penitenciare, a fost recompensat de 4 ori și sancționat disciplinar o dată – atitudine necuviincioasă cadre.

Astfel, potrivit art. 59 C. penal din 1969 se reține că nu există suficiente și serioase indicii în sensul că pedeapsa închisorii aplicată condamnatului și executată până la acest moment și-a atins scopul înainte de a fi expirat durata stabilită prin hotărârea de condamnare, astfel încât subzistă necesitatea executării în continuare a pedepsei pentru ca persoana în cauza să dobândească un ansamblu de valori morale și sociale necesare pentru evitarea în momentul părăsirii locului de deținere a săvârșirii altor infracțiuni.

Față de aceste considerente, în temeiul disp. art. 587 alin. 2 C .pr .pen., instanța urmează să respingă cererea de liberare condiționată formulată de petentul – condamnat P. I. V. și să stabilească termen de reiterare a cererii sau propunerii la data de 23.12.2015.

Văzând și disp. art. 275 C. pr. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge cererea de liberare condiționată formulată de persoana condamnată P. I. V., fiul lui I. și C., născut la data de 16.01.1987, în Tg-J., jud. Gorj, CNP_, deținut în P. Tg-J..

Stabilește termenul de rediscutare a situației petentului la data de 23.12.2015.

Obligă petentul condamnat la plata către stat a sumei de 30 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din data de 25.11.2015, la Judecătoria Tg-J..

Președinte,

R. E. P.

Grefier,

M. G. U.

Red. Jud.E.R.P/Tehnored.G.M.U. 03 Decembrie 2015/ 5 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 2892/2015. Judecătoria TÂRGU JIU