Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 207/2015. Judecătoria TÂRGU JIU

Sentința nr. 207/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU JIU la data de 28-01-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

Cod operator 2444

JUDECĂTORIA TÂRGU J.

SECȚIA PENALĂ

JUDEȚUL GORJ

Sentința penală Nr. 207/2015

Ședința publică de la 28 Ianuarie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. B. P.

Grefier A. M.

Ministerul Public a fost reprezentat de procuror A. C. O., din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-J.

Pe rol soluționarea cauzei penale privind pe petentul condamnat G. C., având ca obiect cerere de liberare condiționată.

La apelul nominal făcut in ședința publică a lipsit petentul condamnat asistat de avocat desemnat din oficiu, T. T. C..

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință care învederează că a fost remisă, din partea Penitenciarului Tg-J., adresa nr. H2/_ din data de 14.01.2015, după care, se constată depusă la dosar, din partea petentului-condamnat, o cerere prin care acesta învederează că nu a formulat prezenta cerere.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța a constatat cererea în stare de judecată și a acordat cuvântul pentru dezbateri.

Reprezentantul Ministerului Public a solicitat respingerea cererii ca neînsușită.

Avocat T. T. C. a solicitat să se ia act de retragerea prezentei cereri de liberare condiționată.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei penale deduse judecații, constată următoarele:

P. cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Motru sub nr._, petentul condamnat S. F. a solicitat liberarea condiționată din executarea pedepsei de 9 ani închisoare, aplicată pentru infracțiunea de omor.

În motivare, petentul condamnat a arătat că îndeplinește condițiile pentru a fi liberat condiționat întrucât a executat fracția prevăzută de lege, a participat la activități sportive și educative, a avut un comportament corespunzător.

În drept, a invocat disp. art. 95 C.penal de la 1969 coroborat cu art. 6 Noul Cod Penal.

P. sentința penală nr. 316/18.12.2014 pronunțată de Judecătoria Motru,competența de judecare a cauzei a fost declinată în favoarea Judecătoriei Tg-J..

Din oficiu, instanța a solicitat Penitenciarului Tg J. să comunice situația executării pedepsei petentului condamnat, cu adresa nr. H2/_ din data de 14.01.2015 P. Tg-J. comunicând faptul că situația petentului nu a fost discutată în comisia de liberări condiționate întrucât nu a executat fracția prevăzută de lege, acesta executând o pedeapsă de 9 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține că prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg-J. la data de 21.01.2015, petentul-condamnat a învederat că nu-și însușește cererea de liberare condiționată ce face obiectul dosarului nr._, solicitând retragerea acesteia.

În consecință, având în vedere disp. art. 587 alin. 1 Cod pr. pen. raportat la art. 97 alin. 1 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor, potrivit cărora liberarea condiționată se acordă la cererea persoanei condamnate sau la propunerea comisiei pentru liberare condiționată, iar în speță petentul condamnat a învederat că nu-și însușește cererea de liberare condiționată, instanța urmează să respingă cererea formulată în numele acestuia.

În baza art. 275 alin. 3 Cod pr. pen. 275 alin. 3 Cod pr. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, din care suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge cererea de liberare condiționată formulată în numele petentului condamnat G. C., fiul lui D. și M., născut la data de 16.06.1971 în Caracal, jud. O., CNP_, domiciliat în comuna Dobrosloveni, ., în prezent deținut în P. Tg-J..

În baza art. 275 alin. 3 Cod pr. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, din care suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.

Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 28.01.2015.

Președinte,

A. B. P.

Grefier,

A. M.

Red. A.B.P/Teh. A.M. /5 ex./30 ianuarie 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 207/2015. Judecătoria TÂRGU JIU