Vătămare corporală din culpă. Art.196 NCP. Sentința nr. 1045/2015. Judecătoria TÂRGU JIU
Comentarii |
|
Sentința nr. 1045/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU JIU la data de 29-04-2015
Dosar nr._
Cod operator 2444
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA TÂRGU - J.
SECȚIA PENALĂ
Sentința penală nr. 1045/2015
Ședința publică de la 29 Aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: L. P. - B.
Grefier: C. R.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg-J. a fost reprezentat de procuror C. P..
Pe rol soluționarea cauzei penale de față, privind pe inculpatul V. D.-C., trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-J. sub nr.3830/P/2011, din 03.03.2015, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 196 alin.2 și 3 C.pen.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au răspuns inculpatul asistat de avocat O. M., partea civilă O. I.-D., asistat de avocat F. G., reprezentantul legal al părții civile, O. V.I. și consilier juridic N. D. pentru partea responsabilă civilmente S. A. -Reasigurare Astra SA București, lipsă fiind reprezentantul legal O. D. și reprezentantul părților civile S. C. de Urgență C., S. C. Județean de Urgență Timișoara și S. Județean de Urgență Tg-J..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, a fost luată o declarație părții civile O. I.-D. și a fost ascultat inculpatul, care a recunoscut săvârșirea faptei pentru care a fost trimis în judecată, solicitând judecarea sa potrivit procedurii prev. de art.396 alin.10 C.pr.pen.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, în baza dispozițiilor art. 387 și 388 C. pr. pen., instanța a constatat terminată cercetarea judecătorească și a acordat cuvântul în dezbateri.
Reprezentanta Ministerului Public a solicitat condamnarea inculpatului la o pedeapsă neprivativă de libertate, disjungerea laturii civile a cauzei și obligarea inculpatului la cheltuieli judiciare către stat.
Apărătorul ales al părții civile, F. G., a solicitat condamnarea inculpatului și disjungerea laturii civile a cauzei.
Reprezentantul legal al părții civile, O. V.I. a solicitat condamnarea inculpatului și disjungerea laturii civile a cauzei.
Apărătorul ales al inculpatului, O. M., a solicitat amânarea executării pedepsei, având în vedere că sunt îndeplinite condițiile prev. de art.83 C.pen.
Inculpatul, având cuvântul, a arătat că recunoaște și regretă săvârșirea faptei pentru care a fost trimis în judecată.
JUDECATA,
Asupra cauzei penale de față;
Prin rechizitoriul întocmit de P. de pe lângă Judecătoria Tg-J. la data de 03.03.2015 în dosarul nr.3830/P/2011 s-a dispus trimiterea în a inculpatului V. D.-C., sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 196 alin.2 și 3 C. pen.
S-a reținut în actul de sesizare a instanței următoarea stare de fapt;
În data de 29.06.2011, pe DS 4292, pe raza localității Tâlvești, ., s-a produs un accident de circulație în care a fost implicat autoturismul marca VW Golf cu numărul de înmatriculare_, condus de inculpatul V. D.-C. și o bicicletă condusă de O. I.-D., acesta din urmă suferind leziuni traumatice. Având în vedere că persoana vătămată pierdea mult sânge,a fost transportată la spital de către inculpat cu autoturismul.
La ora 21:38, persoana vătămată a fost testată cu aparatul etilotest rezultând o valoare de 0,15 mg/l alcool pur în aerul expirat și i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Din buletinul de examinare toxicologică alcoolemie nr.850/1317 din 01.07.2011 al SML Gorj, rezultă că la ora 21:50 avea o alcoolemie de 0,25 %o.
Din certificatul medico-legal nr.784 din 18.07.2011 al SML Gorj și completarea acestuia din data de 13.03.2012 rezultă că leziunile suferite de persoana vătămată necesitau de la producere circa 6 luni de îngrijiri medicale, în care se includ și cele acordate inițial și i-au pus în primejdie viața, salvarea acesteia fiind datorată intervenției chirurgicale oportun efectuată.
Fiind audiată, persoana vătămată O. I.-D. a declarat că în timp ce conducea o bicicletă pe DS 4292 Tîlvești, cu circa 200-300 m înainte d e a ajunge în intersecția cu drumul național, în apropierea unei curbe la stânga, a observat că din sens opus circula autoturismul cu numărul de înmatriculare_, care a pătruns pe sensul său de mers, probabil pentru a aborda curba pe larg. Acesta a declarat că a mers cât mai pe dreapta drumului pentru a încerca să evite impactul, ieșind de pe carosabil pe partea dreaptă, însă datorită vitezei cu care se deplasa autoturismul și a faptului că drumul era acoperit cu pietriș și nisip, a intrat în coliziune cu autoturismul în partea stângă față a acestuia.
În urma impactului dintre bicicletă și autoturism, a căzut de pe bicicletă, rămânând cu piciorul stâng sub autoturism în dreptul ușii stânga față.
Cu ocazia audierii, inculpatul a declarat că circula în treapta a doua de viteză, cu o viteză de deplasare de circa 20 km/h, când într-o curbă la dreapta i-a apărut brusc în față, pe mijlocul drumului, un biciclist care se uita înapoi și avea doar o mână pe ghidon, iar cealaltă la una din căștile pe care le avea în urechi.
A mai precizat, că a claxonat și a încercat să evite impactul virând la dreapta și frânând, dar pentru că ulița era foarte îngustă, nu a avut suficient spațiu de manevră și a oprit după circa un metru, iar persoana vătămată a intrat cu roata din față a bicicletei în colțul din stânga față al autoturismului.
Ulterior, a transportat victima cu autoturismul său la spital, întrucât acesta pierdea mult sânge.
În cauză a fost efectuat un raport de expertiză tehnică auto de către expertul B. I., iar ca experți asistenți au participat M. A. și C. G..
Potrivit acestui raport de expertiză, s-a estimat că viteza de deplasare a autoturismului condus de inculpat în momentul declanșării stării de pericol a fost de maxim 12 km/h, iar în momentul impactului a fost de circa 3-4 km/h.
De asemenea, s-a stabilit că accidentul putea fi evitat de către persoana vătămată dacă circula cât mai aproape de marginea din dreapta a drumului, în sensul său de mers, cauza determinantă a producerii accidentului fiind conducerea bicicletei de către persoana vătămată, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice.
Prin rezoluția din data de 04.07.2012, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a inculpatului V. D. C..
Prin sentința penală nr.2129/26.10.2012, Judecătoria Tg-J. a admis plângerea persoanei vătămate și a trimis cauza la procuror, în vederea redeschiderii urmării penale și efectuării unei noi expertize de către experți din cadrul INEC București.
Potrivit acestei expertize, calculul analitic al vitezei de deplasare a autoturismului nu s-a putut determina, iar accidentul a fost cauzat de faptul că autoturismul a pătruns pe sensul de mers pe care se deplasa persoana vătămată, starea de pericol fiind declanșată de către inculpat.
În cursul urmăririi penale au fost administrate următoarele mijloace de probă: proces verbal de cercetare la fața locului, declarații de persoană vătămată, declarații de inculpat, declarații de martori, expertiză tehnică auto, expertize criminalistice, buletin de analiză toxicologică alcoolemie, acte medico-legale.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg-J. la data de 05.03.2015, sub nr._ .
Prin încheierea de ședință din camera de consiliu din data de 07.04.2015, judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății.
La primul termen de judecată, cu procedura legal îndeplinită, ulterior citirii în extras de către grefierul de ședință în baza art. 374 C. pr. pen. a actului prin care s-a dispus începerea judecății, instanța l-a întrebat pe inculpat dacă solicită ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a înscrisurilor prezentate de părți, aducându-i la cunoștință dispozițiile art. 396 alin. (10) C. pr. pen.
Inculpatul a solicitat judecarea sa potrivit procedurii prev.de art.396 alin.10 C.pr.pen., declarând că recunoaște și regretă săvârșirea faptei și nu solicită efectuarea altor probe în cauză.
Analizând materialul probator administrat în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, instanța reține următoarea situație de fapt: la data de 29.06.2011, inculpatul a condus autoturismul marca VW Golf, cu numărul de înmatriculare_ pe DS 4292 pe raza localității Tîlvești, împrejurare în care a produs un accident de circulație, care a avut ca urmare vătămarea corporală a victimei O. I. D., care a suferit leziuni traumatice, care au necesitat 6 luni de îngrijiri medicale.
Instanța a reținut situația de fapt descrisă anterior în urma analizei coroborate a materialului probator administrat în cauză, atât în faza urmăririi penale cât și în faza judecății, respectiv proces verbal de cercetare la fața locului, declarații de persoană vătămată, declarații de inculpat, declarații de martori, expertiză tehnică auto, expertize criminalistice, buletin de analiză toxicologică alcoolemie, acte medico-legale și declarația inculpatului din cursul judecății.
În drept, fapta inculpatului V. D.-C. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută și pedepsită de art.196 alin.2 și 3 C. pen.
La individualizarea pedepsei ce urmează a fi stabilită în sarcina inculpatului, instanța va avea în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen., respectiv împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii, lipsa antecedentelor penale, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal și nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.
Pentru aceste motive va stabili pedeapsa de 5 luni închisoare în sarcina inculpatului V. D.-C., sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 196 alin.2 și 3 C. pen.
În ceea ce privește necesitatea aplicării pedepsei, instanța constată că, în cauză sunt îndeplinite condițiile art. 83 C. pen., pedeapsa stabilită fiind mai mică de 2 ani închisoare, respectiv 5 luni închisoare; inculpatul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii; acesta și-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității, iar în raport de persoana inculpatului, de conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, precum și de posibilitățile sale de îndreptare, instanța apreciază că aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, dar se impune supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată.
De asemenea, se constată faptul că maximul special prevăzut de lege pentru infracțiunea săvârșită de inculpat este de 3 ani închisoare, valoare inferioară celei de 7 ani închisoare prevăzute de art. 83 alin. (2) C. pen. iar inculpatul nu s-a sustras de la urmărire penală ori judecată și nu a încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării și tragerii la răspundere penală a autorului sau a participanților.
Față de aceste considerente, în baza art. 83 alin. (1), (3) C. pen. va amâna aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere stabilit în condițiile art. 82 C. pen., de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
În baza art. 85 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpatul va trebui să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la S. de Probațiune de pe lângă Tribunalul Gorj, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În baza art. 86 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) se vor comunica Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalului Gorj.
În baza art. 404 alin. (3) C. pr. pen. va atrage atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării măsurilor de supraveghere și obligațiilor impuse și ale săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere.
Urmează să dispună disjungerea laturii civile a cauzei.
În baza art. 274 alin. (1) C. pr. pen. va obliga pe inculpat la plata sumei de 850 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulată de inculpat privind judecarea sa potrivit procedurii prevăzute de art.396 alin.10 C.pr.pen.
În baza art. 396 alin. (1), (4) C. pr. pen. raportat la art. 83 C. pen. stabilește pedeapsa de 5 luni închisoare în sarcina inculpatului V. D., fiul lui A. și M.-L., născut la data de 01.11.1978, CNP_, domiciliat în comuna Drăguțești, ., județul Gorj, fără antecedente penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art.196 alin.2 și 3 C. pen.
În baza art. 83 alin. (1), (3) C. pen. amână aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere stabilit în condițiile art. 82 C. pen., de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
În baza art. 85 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la S. de Probațiune de pe lângă Tribunalul Gorj, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În baza art. 86 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Gorj.
În baza art. 404 alin. (3) C. pr. pen. atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.88 alin.1, 2 și 3 C.pen., potrivit cărora, dacă în termenul de supraveghere nu respectă măsurile de supraveghere sau obligațiile impuse, nu îndeplinește integral obligațiile civile sau săvârșește cu intenție sau intenție depășită o nouă infracțiune, instanța va revoca amânarea și va dispune aplicarea și executarea pedepsei.
În baza art. 274 alin. (1) C. pr. pen. obligă pe inculpat la plata sumei de 850 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Disjunge latura civilă a cauzei.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 29.04.2015, la Judecătoria Tg-J..
Președinte,
L. P. - B.
Grefier,
C. R.
Red.L.P.B./tehn.C.R.
19 Mai 2015/12 ex.
← Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 1035/2015.... | Conducere fără permis. Art.335 NCP. Sentința nr. 1360/2015.... → |
---|