Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 1077/2015. Judecătoria TÂRGU JIU
Comentarii |
|
Sentința nr. 1077/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU JIU la data de 05-05-2015
Dosar nr._
Cod operator 2444
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA TÂRGU J.
SECȚIA PENALĂ
Sentința penală Nr. 1077/2015
Ședința publică de la 05 Mai 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE P. S.
Grefier S. S.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror C. F., din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-J.
Pe rol fiind soluționarea cauzei penale privind pe petentul condamnat G. D.-I., având ca obiect cerere de liberare condiționată.
La apelul nominal făcut in ședința publică a răspuns petentul condamnat asistat de apărător C. D. în substituire pentru apărător desemnat din oficiu, U. C..
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință care învederează că la data de 24.04.2015, prin serviciul Registratură, a fost înaintată adresa nr. H2/_/23.04.2015 emisă de P. Tg-J. și adresa nr. H2/_/23.04.2015 emisă de P. Tg-J., după care,
Apărătorul petentului depune la dosarul cauzei delegația pentru asistență judiciară obligatorie nr. 1318/2015 și delegația de substituire.
Se ia o declarație petentului, cele menționate fiind consemnate în scris și atașate la dosarul cauzei.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța a constatat cererea în stare de judecată și a acordat cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea cererii și obligarea petentului la plata cheltuielilor de judecată.
Apărătorul petentului solicită respingerea cererii.
Petentul condamnat solicită să se ia act de retragerea cererii de liberare condiționată.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei penale deduse judecații, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg-J. sub nr._, petentul condamnat G. D.-I. a solicitat liberarea condiționată din executarea pedepsei în care se află de 4 ani închisoare.
În motivare, a arătat, în esență că a executat 2/3 din pedeapsă, fost amânat de comisia de liberare condiționată din cadrul PNT Tg-J. o perioadă de 5 luni de zile, respectiv până la data de 02.09.2015.
A apreciat petentul că această perioadă de amânare este prea mare deoarece pe perioada detenției a participat la activități educative, a fost recompensat de 13 ori și a participat la activități educative obținând 145 zile câștig.
A mai arătat petentul că a participat la activități lucrative, a avut un comportament bun pe perioada detenției și a depus eforturi pentru reintegrare socială.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține că prin declarația făcută în ședința publică de la 05.05.2015 petentul-condamnat a arătat că își retrage cererea de liberare condiționată formulată.
În consecință, având în vedere disp. art. 587 alin. 1 Cod pr. pen. raportat la art. 97 alin. 1 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor, potrivit cărora liberarea condiționată se acordă la cererea persoanei condamnate sau la propunerea comisiei pentru liberare condiționată, iar în speță petentul condamnat a arătat că își retrage cererea de liberare condiționată formulată, instanța urmează să respingă cererea formulată de petiționarul condamnat G. D. I., iar în baza art. 275 alin. 3 Cod pr. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, din care suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea de liberare condiționată formulată de petiționarul condamnat G. D. I., CNP_, fiul lui V. și M., născut la data de 05.11.1973, în prezent în P. Tg-J., domiciliat în com. Stănești, ..
Obligă petentul condamnat la 120 lei cheltuieli judiciare statului din care suma de 100 lei reprezentând onorariul avocatului din oficiu, se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.
Cu contestație în termen de 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 05.05.2015, la Judecătoria Tg-J..
PREȘEDINTE
P. S.
Grefier
S. S.
Red. P.S.Teh. S.S. /5 ex./
← Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 1073/2015.... | Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 1099/2015.... → |
---|