Alte modificări ale pedepsei. Art.585 NCPP. Sentința nr. 1541/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1541/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU MUREŞ la data de 18-12-2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA TÂRGU-M.
Dosar nr._
SENTINȚA PENALĂ NR. 1541
Ședința publică din 18 decembrie 2015
PREȘEDINTE: D. D.-P.
GREFIER: V. G.
Pe rol soluționarea cererii de contopire a executării pedepselor, prev de art. 585 Cod de procedura penală, formulată de petentul P. M..
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Mersul dezbaterilor și susținerile pe fond ale părților sunt consemnate în încheierea de ședința din data de 19.11.2015, prin care s-a stabilit termen de pronunțare pentru 04.12.2015, când pronunțarea s-a amânat pentru data de azi, 18._, încheieri ce fac parte integrantă din prezența.
INSTANȚA
I. Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Targu-M. sub nr._, petentul P. M., deținut în Penitenciarul Tirgu-M., a solicitat să se dispună contopirea sancțiunilor penale ce i-au fost aplicate.
Cererea petentului nu a fost motivată, fiind comunicată la dosar anexat adresei nr. I2–_ din 28.01.2014, emisă de Penitenciarul Targu-M..
În urma dispozițiilor din oficiu ale instanței, au fost comunicate la dosar, în copie, cazierul judiciar și fisa tipizata cu situația juridică de la penitenciar precum și sentințele penale de condamnare aplicate petentului-condamnat, cu mențiunea datei și modalității rămânerii definitive.
ÎI. Analizând actele și lucrările de la dosar, instanța reține următoarele:
În fapt, prin sentința penală nr. 148/2013 a Judecătoriei Sighișoara, modificată prin decizia penală nr. 14/R/2014 a Curții de Apel Tirgu-M., petentul a fost condamnat la pedeapsă de 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificată în formă continuata din perioada 14.08._11, executarea pedepsei fiind suspendată sub supraveghere.
Prin sentința penală nr. 64/2014 a Judecătoriei Sibiu a fost revocata suspendare ssub supraveghere a executării pedepsei aplicate prin sentința penală nr. 148/2013 a Judecătoriei Sighișoara
Prin sentința penală nr. 253/2012 a Judecătoriei Sighișoara petentul a fost condamnat la pedeapsă de 1 an și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat din 03-12 decembrie 2012, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei.
Prin sentința penală nr. 261/2013 a Judecătoriei Sibiu, petentul a fost condamnat la pedeapsă de 2 ani închisoare săvârșirea infracțiunii de furt calificată din noaptea de 28/29,11.2012, executarea pedepsei fiind suspendată sub supraveghere.
Pin aceeași hotărâre a fost anulată suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate prin sentința penală nr. 253/2012 a Judecătoriei Sighișoara, în dconditiile concursului real, stailindu-se rezultanta de 2 ani pentru concurs, a cărei execuatre a fost suspendată sub supraveghere.
Prin sentința penală nr. 226/2014 a Judecătoriei Sibiu a fost revocata suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate sentința penală nr. 261/2013 a Judecătoriei Sibiu.
Petentul se afla în executarea sentința penală nr. 64/2014 și nr. 226/2014 ale Judecătoriei Sibiu, din 14.10.2015
În drept, situația tranzitorie în cazul modificării de pedepse în caz de conflict de legi în timp se ivește odată cu săvârșirea infracțiunilor și durează până la stingerea raporturilor juridice penale de conflict, prin executarea pedepselor sau până la consecințele ulterioare acestora – ex reabilitarea, pentru aceleași motive reținute în decizia nr. 214/1997 a CCR, publicată în MO nr. 234/1997.
Regulă în cazul unei modificări de pedepse în situații tranzitorii este a aplicării legii penale noi componentelor potrivit art. 6 Cod penal și a aplicării legii penale mai favorabile tratamentului sancționator, în mod independent
În urma publicării deciziei nr. 265/2014 a CCR, art. 10 din Legea nr. 187/2012 a fost modificat.
Astfel, a intervenit modificarea universului de discurs al comparației în stabilirea LPF, de la minim 2 componente, rezultând din considerarea separată a faptei și încadrării în raport de pluralitate sau și de alte instituții autonome, la un univers unitar specific aplicării LPF pe instituții globale
În consecință, fiind o normă specială, aplicarea extensivă a art. 10 din Legea nr. 187/2012, în măsura în care este posibilă, se subsumează imperativului aplicării globale, în caz contrar reprezentând o aplicare ilicită a principiilor de interpretare logică.
În cazul definitivării pluralității sub legea veche, legea faptei obiect al sesizării și a tratamentului sancționator al acesteia și al pluralității din care face parte este aceeași și se poate întotdeauna stabili ipotetic și aplică global, potrivit art. 5 Cod penal.
În privința autorității de lucru judecat, privind sporurile sau pedepsele complementare sau accesorii, aceasta se menține integral pe același Cod, însă în relația dintre Coduri poate fi atenuata de efectul legii mai favorabilă.
În concret, toate infracțiunile cercetatate în scopul modificării pedepselor au fost săvârșite în anii 2010-2011, anterior definitivării oricărei hotărâri de.
Așadar infracțiunile sunt concurente atât potrivit art. 33 lit.a Cod penal din 1969, cât și a 38 alin.1 din actualul Cod penal.
Niciuna dintre pedepsele simple nu este mai mare decât maximele prev corespunzător de legea nouă pentru.
În consecință, nu se impune reducerea celor aplicate potrivit Codului penal din 1969, în temeiul art.6 Cod penal.
În privința legii tratamentului sancționator este mai favorabilă legea veche, cu spor facultativ, pe care îl apreciază adevcat la cuntumul de 6 luni închisoare
În concluzie, ținând cont de starea de concurs real reținută între infracțiunile cercetate în vederea contopirii, deoarece toate pedepse sunt executabile, acestea sunt și modificabile, în conformitate cu prevederile art. 585 alin. 1 lit. a Cod procedura penală, cu trimitere la art. art. 36 alin.2 Cod penal din 1969 și la art. 34 alin.1 lit.b Cod penal din 1969, care ultraactiveaza în temeiul art. 5 Cod penal.
Deasemenea, regimul juridic aplicabil pedepselor accesorii, este același cu cel aplicabil pedepsei rezultante principale, în condițiile art. 12 din Legea nr. 187/2012, care particularizează art. 5 Cod penal, chiar dacă nu este cel mai favorabil prin el însuși.
Pentru toate aceste motive instanță în temeiul art. 585 alin. 1 lit. a Cod procedura penală, va admite cererea de modificare a pedepselor formulată de petentul P. M., fiul lui Jozsef și C., născut la 03.10.1988 în Tirgu-M., jud. M., CNP_, deținut în Penitenciarul Tirgu-M..
Va descontopi pedeapsa principală rezultanta de 2 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 261/2013 a Judecătoriei Sibiu, a cărei suspendare sub supraveghere a executării a fost revocata prin sentința penală nr. 226/2014 a Judecătoriei Sibiu și repune în individualitatea lor componentele: pedeapsa principală de 2 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 261/2013 a Judecătoriei Sibiu; pedeapsa principală de 1 an și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 253/2012 a Judecătoriei Sighișoara
În temeiul art. 36 alit. 2 Cod penal din 1969, raportat la art. 34 alin.1 lit.b Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 10 din Legea nr.187/2012, va contopi următoarele pedepse principale: 2 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 261/2013 a Judecătoriei Sibiu; 1 an și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 253/2012 a Judecătoriei Sighișoara; 2 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 148/2013 a Judecătoriei Sighișoara, modificată prin decizia penală nr. 14/R/2014 a Curții de Apel Tirgu-M., a cărei suspendare sub supraveghere a executării a fost revocata prin sentința penală nr. 64/2014 a Judecătoriei Sibiu.
Va aplica condamnatului pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare, pe care o va spori cu 6 luni închisoare și va aplica acestuia pedeapsa principală rezultanta de 2 ani și 6 luni închisoare, pe care urmează să o execute cu privare de libertate
În temeiul art. 71 Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 12 din Legea nr. 187/2012, va interzice condamnatului exercițiul drepturile prevăzute de art. 64 alin 1 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal din 1969, de la rămânerea definitivă, până la terminarea executării pedepsei, până la grațierea totală sau a restului de pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei, cu titlul de pedeapsa accesorie.
În temeiul art. 36 al. 3 Cod penal din 1969 și art. 88 alin.1 Cod penal din 1969, va deduce din pedeapsa principală rezultanta de 2 ani și 6 luni închisoare, durata de o zi corespunzătoare reținerii din 29.11.2012, precum și durata executată de condamnat în temeiul hotărârilor judecătorești prin care s-au dispus pedepsele modificate, din 14.10.2015 până la zi inclusiv.
În temeiul art. 555 și urm. Cod de procedura penală, va anula mandatele de executare a pedepsei închisorii emise în baza sentințelor penale nr. 226/2014 și nr. 64/2014 ale Judecătoriei Sibiu și dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii, după rămânerea definitivă.
Va menține starea de arest a condamnatului.
În temeiul art. 275 alin. 3 Cod de procedura penală, cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, din care suma de 130 lei, reprezentând onorariul avocatului din oficiu, se va avansa din fondurile Ministerului de Justiție către Baroul M.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În temeiul art. 585 alin. 1 lit. a Cod procedura penală, admite cererea de modificare a pedepselor formulată de petentul P. M., fiul lui Jozsef și C., născut la 03.10.1988 în Tirgu-M., jud. M., CNP_, deținut în Penitenciarul Tirgu-M..
Descontopeste pedeapsa principală rezultanta de 2 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 261/2013 a Judecătoriei Sibiu, a cărei suspendare sub supraveghere a executării a fost revocata prin sentința penală nr. 226/2014 a Judecătoriei Sibiu și repune în individualitatea lor componentele: pedeapsa principală de 2 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 261/2013 a Judecătoriei Sibiu; pedeapsa principală de 1 an și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 253/2012 a Judecătoriei Sighișoara
În temeiul art. 36 alit. 2 Cod penal din 1969, raportat la art. 34 alin.1 lit.b Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 10 din Legea nr.187/2012, contopește următoarele pedepse principale: 2 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 261/2013 a Judecătoriei Sibiu; 1 an și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 253/2012 a Judecătoriei Sighișoara; 2 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 148/2013 a Judecătoriei Sighișoara, modificată prin decizia penală nr. 14/R/2014 a Curții de Apel Tirgu-M., a cărei suspendare sub supraveghere a executării a fost revocata prin sentința penală nr. 64/2014 a Judecătoriei Sibiu.
Aplică condamnatului pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare, pe care o sporește 6 luni închisoare și aplică acestuia pedeapsa principală rezultanta de 2 ani și 6 luni închisoare, pe care urmează să o execute cu privare de libertate
În temeiul art. 71 Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 12 din Legea nr. 187/2012, interzice condamnatului exercițiul drepturile prevăzute de art. 64 alin 1 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal din 1969, de la rămânerea definitivă, până la terminarea executării pedepsei, până la grațierea totală sau a restului de pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei, cu titlul de pedeapsa accesorie.
În temeiul art. 36 al. 3 Cod penal din 1969 și art. 88 alin.1 Cod penal din 1969, deduce din pedeapsa principală rezultanta de 2 ani și 6 luni închisoare, durata de o zi corespunzătoare reținerii din 29.11.2012, precum și durata executată de condamnat în temeiul hotărârilor judecătorești prin care s-au dispus pedepsele modificate, din 14.10.2015 până la zi inclusiv.
În temeiul art. 555 și urm. Cod de procedura penală, anulează mandatele de executare a pedepsei închisorii emise în baza sentințelor penale nr. 226/2014 și nr. 64/2014 ale Judecătoriei Sibiu și dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii, după rămânerea definitivă.
Menține starea de arest a condamnatului.
În temeiul art. 275 alin. 3 Cod de procedura penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, din care suma de 130 lei, reprezentând onorariul avocatului din oficiu, se va avansa din fondurile Ministerului de Justiție către Baroul M.
Cu contestație în termen de 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică azi, 18.12.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
D. D.-P. V. G.
red/tehnored. D.D.P.
4 ex/09.02.2016
| ← Contestaţie împotriva hotărârii judecătorului delegat.... | Contestaţie împotriva hotărârii judecătorului delegat.... → |
|---|








