Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP. Sentința nr. 934/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 934/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU MUREŞ la data de 25-08-2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA TG. M.
DOSAR NR._
SENTINȚA PENALĂ NR. 934
Ședința publică din data de 25 august 2015
Complet constituit din:
PREȘEDINTE: B. I. C.
GREFIER: V. A. P.
Din partea Ministerului Public a participat procuror R. Ș. din cadrul Parchetului de lângă Judecătoria Târgu-M..
Pe rol fiind cauza penală privind pe inculpatul R. M. A., trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, faptă prev. și ped. de art. 336 alin. 1 Cod Penal, cu aplic. art.5 Cod pen..
Potrivit prevederilor art. 358 Cod procedură penală, președintele completului de judecată dispune strigarea cauzei.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă inculpatul R. M..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
În temeiul art. 372 Cod procedură penală, instanța procedează la identificarea inculpatului R. M. A., constatând că între datele de stare civilă din actul de identitate al inculpatului și cele menționate în actul de sesizare a instanței există concordanță.
În temeiul art. 374 alin. 1 Cod procedură penală, procedează la citirea actului de sesizare a instanței, respectiv rechizitoriul nr. 6487/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-M., prin care s-a dispus trimiterea în judecată a acestuia.
Conform. 374 alin. (2) Cod procedură penală instanța explică inculpatului în ce constă învinuirea și îi aduce la cunoștință drepturile și obligațiile acestuia, prev. de art. 83 Cod procedură penală, art. 108 alin. (1) și (2) Cod procedură penală.
Instanța a adus la cunoștința inculpatului prevederile art. 374 al. 4 Cod procedură penală, respectiv că poate solicita ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a înscrisurilor prezentate de părți, dacă recunoaște în totalitate faptele reținute în sarcina sa.
De asemenea, instanța aduce la cunoștința inculpatului că în cazul în care alege această cale procesuală a aplicării art. 374 al. 4 Cod procedură penală, consecința constă în faptul că, în caz de condamnare sau amânare a aplicării pedepsei, limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii se reduc cu o treime, iar în cazul pedepsei amenzii, cu o pătrime.
Inculpatul declară în fața instanței că înțelege să se prevaleze de prev. art. 374 al. 4 Cod procedură penală, recunoscând în totalitate fapta pentru care este trimis în judecată și solicită ca judecata sa, să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, declarația acestuia fiind consemnată în scris, semnată și atașată la dosarul cauzei.
Totodată acesta arată că își menține declarațiile date în faza de urmărire penală.
În temeiul art. 375 alin. 1 Cod procedură penală, instanța pune în discuția participanților cererea formulată de inculpat de judecare a prezentei cauze potrivit procedurii simplificate, respectiv pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale.
Reprezentanta Ministerului Public apreciază că cererea de judecare a cauzei în procedură simplificată este admisibilă.
Având în vedere declarația de recunoaștere a inculpatului de la acest moment procesual, precum și faptul că acesta nu contestă probele administrate în cursul urmăririi penale, instanța încuviințează cererea formulată de inculpat, constatând că sunt îndeplinite dispozițiile prev. de art. 375 Cod procedură penală, motiv pentru care prezenta cauză se va soluționa potrivit procedurii simplificate.
Instanța va încuviința proba cu înscrisurile de la dosarul cauzei constând în adresele emise de primăria de domiciliu a inculpatului și ANAF M. privind veniturile și bunurile aflate în proprietatea acestuia.
La interpelarea instanței, reprezentanta Ministerului Public cât și inculpatul arată că nu mai au de formulat cereri.
Nemaifiind alte cereri în probațiune instanța în temeiul art. 387 Cod procedură penală declară încheiată cercetarea judecătorească și în temeiul art.388 Cod procedură penală acordă cuvântul în dezbateri.
Având cuvântul reprezentanta Ministerului Public, solicită condamnarea inculpatului la pedeapsa unei amenzi care să fie redusă cu o pătrime pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, faptă prev. și ped. de art. 336 alin. 1 Cod Penal, cu aplic. art.5 Cod pen., cu obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare avansate de către stat.
Inculpatul având ultimul cuvânt arată că nu are nimic de spus.
Instanța reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
I. Prin rechizitoriul din data de 11.05.2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu M., întocmit în dosarul nr. 6487/P/2013, înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 26.02.2015, s-a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatului ROMONTI M. A., fiul lui A. și T., născut la data de 22.05.1967, în Tg. M., jud. M., domiciliat în com. Gornești, ., jud. M., posesor al CI, ., nr._ CNP_, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe prev. de art. 336 alin. 1 Cp. cu aplic. art. 5 Cp.
II. În actul de sesizare a instanței s-a reținut, în esență, că inculpatul, la data de 19.11.2013, in jurul orei 13.30, a condus autoturismul marca „Opel Kadett”, cu numărul_, pe DC Petrilaca - Teleac, jud. M., având în sânge o îmbibație alcoolică ce depășea concentrația de 0,80 g/l alcool pur în sânge (2,80 g ‰, respectiv 2,50 g ‰ ).
Situația de fapt reținută în rechizitoriu a fost întemeiată pe următoarele mijloace de probă proces verbal de constatare a infracțiunii flagrante, protocol ARUB- 0073, declarații suspect/inculpat Romonti M. A., declarație martor P. B. A., buletinul de examinare clinică, însoțitor al prelevării probelor biologice în vederea determinării gradului de intoxicație etilică, buletinului de analiză toxicologică-alcoolemie nr. 3870/833/A-2 din data de 21.11.2013 emis de către IML Tg. M., proces verbal de constatare a efectuării actelor premergătoare.
III. Prin încheierea din 25.08.2015 (f 42 dosar), judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală, a constatat competența materială și teritorială a Judecătoriei Târgu M. și a dispus începerea judecății.
IV. În cursul judecății au fost depuse dovezi privind veniturile realizate.
Instanța nu a administrat probe în cursul judecății, ci s-a limitat la ascultarea inculpatului, întrucât acesta a recunoscut fără rezerve faptele reținute în sarcina sa, însușindu-și probele administrate în cursul urmăririi penale și totodată, a solicitat să-i fie aplicate prevederile art. 375 C pr. pen. privitoare la procedura de judecată în cazul recunoașterii vinovăției.
Inculpatul nu a dorit să dea declarații detaliate despre comiterea faptei.
V. Analizând coroborat actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
La data de 19.11.2013, in jurul orei 13.30, numitul Romonti M. A. a condus autoturismul marca „Opel Kadett”, cu numărul_, pe DC Petrilaca - Teleac, jud. M.. Fiind oprit de organele de poliție și testat cu aparatul alcooltest, s-a stabilit conducătorului auto o alcoolemie de 1,40 mg/l alcool pur în aerul expirat conform protocolului ARUB- 0855.
Având în vedere această împrejurare, inculpatul Romonti M. A. a fost condus la UPU SMURD Tg. M. în vederea recoltării probelor biologice pentru stabilirea alcoolemiei.
Conform buletinului de analiză toxicologică-alcoolemie nr. 3870/833/A-2 din data de 21.11.2013, emis de către IML Tg. M., a rezultat faptul că, în intervalul orar 15,13 – 16,13 din data de 19.11.2013, alcoolemia inculpatului Romonti M. A. se situa între 2,80 g ‰ - momentul prelevării primei probe de sânge, respectiv 2,50 g ‰ alcool pur în sânge.
Situația de fapt reținută reiese și din procesul verbal de constatare a infracțiunii flagrante.
Pe parcursul audierilor efectuate inculpatul a recunoscut fapta pentru care este cercetat.
Inculpatul a recunoscut săvârșire faptei. De asemenea, a declarat că a consumat băuturi alcoolice în ziua precedentă depistării în trafic de către organele de poliție alături de martorul P. B. A., aspect confirmat de către martor.
Inculpatul nu a achitat costurile calculării alcoolemiei și nu a contestat rezultatul acesteia.
VI. Fapta inculpatului ROMONTI M. A., care, cu intenție, la data de 19.11.2013, in jurul orei 13.30, a condus autoturismul marca „Opel Kadett”, cu numărul_, pe DC Petrilaca - Teleac, jud. M., având în sânge o îmbibație alcoolică ce depășea concentrația de 0,80 g/l alcool pur în sânge (2,80 g ‰, respectiv 2,50 g ‰ ), întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe prev. de art. 336 alin. 1 Cp. cu aplic. art. 5 Cp.
Sub aspect subiectiv, fapta comisă îmbracă forma intenției directe conform art. 19 alin. 1 pct. 1 lit. a C. pen., vinovăția inculpatului fiind dovedită cu mijloacele de probă administrate atât în cursul urmăririi penale, cât și în timpul judecății.
VII. Legea penală mai favorabilă.
Potrivit prevederilor art. 5 al. 1 Cod penal „în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă”.
Aplicând legea penală mai favorabilă în acord cu Decizia CCR nr. 265/2014, prin apreciere globală și nu pe instituții autonome, instanța constată că în cazul concret de față, mai favorabilă pentru inculpat, este legea penală nouă întrucât regimul sancționator prevăzut de noul cod penal prevede alternativ pedeapsa închisorii sau a amenzii penale. Având în vedere că pentru motivele ce se vor arăta în continuare instanța se va orienta spre o pedeapsă cu amenda penală, pedeapsă neprevăzută de legea penală veche, rezultă că în cauza de față legea penală mai favorabilă este noul cod penal.
VIII. La individualizarea pedepsei pentru infracțiunea pentru care este judecat inculpatul, instanța urmează să țină cont cu prioritate de prevederile art. 396 al. 10 Cod procedură penală, care instituie reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii și respectiv, reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei amenzii.
Întrucât inculpatul a recunoscut în întregime învinuirea care i se aduce și a solicitat să i se facă aplicarea art. 375 C. pr. pen., instanța îi va aplica beneficiile care decurg din cauza de atenuare a răspunderii penale menționată mai sus.
Instanța va mai avea în vedere, la individualizarea judiciară a pedepsei, că acesta nu are antecedente penale și a avut o bună conduită în societate anterior săvârșirii infracțiunii.
De asemenea, la stabilirea în concret a pedepsei aplicabile inculpatului, instanța va avea în vedere și criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen., art. 53 C. pen., respectiv împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal, nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.
În concret, instanța va avea în vedere faptul că inculpatul avea, în momentul analizei primei probe de sânge (ora 15,13) o alcoolemie de 2,80 g/00, iar la momentul analizei celei de-a doua probe (ora 16,13), o alcoolemie de 2,50 g/00. Ținând cont de faptul că inculpatul se afla în faza de eliminare a alcoolului din organism rezultă că la ora opririi în trafic inculpatul avea o alcoolemie mai mare de 2,80 g/00, deci o concentrație a alcoolului în sânge apropiată de coma alcoolică. Intoxicația etilică în care se afla inculpatul putea duce, în orice moment la paralizia funcțiilor sale motorii și la abolirea reflexelor și atenției iar lipsa acestor abilități putea duce, în orice moment, la producerea unui eveniment rutier cu grave consecințe materiale și sub aspectul integrității corporale și chiar vieții persoanelor.
Văzând toate aceste împrejurări, instanța constată că pentru reeducarea inculpatului și pentru îndeplinirea scopului preventiv al pedepsei penale este necesară o pedeapsă cu amenda penală, orientată între limitele de pedeapsă având în vedere cuantumul veniturilor inculpatului comunicate de ANAF (f 35 dosar), iar ca regim de executare al pedepsei, instanța apreciază că este necesară ca pedeapsa penală să fie cu executare.
În acord cu cele expuse mai sus, instanța va stabili în sarcina inculpatului, o pedeapsă penală în cuantum de 3.500 lei amendă penală compusă din 140 zile amendă în cuantum de 25 lei flecare.
Instanța va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 63 Cod penal cu privire la cauzele care atrag înlocuirea pedepsei amenzii penale cu pedeapsa închisorii.
VIII. În temeiul prevederilor art. 114 al. l lit. b din OUG nr. 195/2002 se va trimite o copie a prezentei sentințe către IPJ M. - Serviciul Rutier în vederea anulării permisului de conducere al inculpatului.
IX. În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. instanța va obliga pe inculpat la plata sumei de 350 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În temeiul prevederilor art. 396 al. 2 Cod procedură penală condamnă pe Romonti M. A., fiul lui A. și T., născut la data de 22.05.1967, în Tg. M., jud. M., domiciliat în corn. Gornești, ., jud. M., posesor al CI, ., nr._ CNP_, pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe prev. de art. 336 alin. 1 Cod penal cu aplic. art. 5 Cod penal și a art. 396 al. 10 Cod procedură penală, la pedeapsa de 3.500 lei amendă penală compusă din 140 zile amendă în cuantum de 25 lei flecare.
Atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 63 Cod penal cu privire la cauzele care atrag înlocuirea pedepsei amenzii penale cu pedeapsa închisorii.
În temeiul prevederilor art. 114 al. l lit. b din OUG nr. 195/2002 trimite o copie a prezentei sentințe către IPJ M. - Serviciul Rutier în vederea anulării permisului de conducere al inculpatului.
În temeiul prevederilor art. 274 Cod procedură penală obligă inculpatul să plătească suma de 350 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 25.08.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
B. I. C. V. A. P.
Red/Teh B.
4 exem/28.09.2015
| ← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 931/2015.... | Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 970/2015.... → |
|---|








