Înşelăciunea. Art. 215 C.p.. Sentința nr. 1290/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ

Sentința nr. 1290/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU MUREŞ la data de 06-11-2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA TÂRGU M.

Dosar nr._

SENTINȚA PENALĂ NR. 1290

Ședința publică din 06 noiembrie 2014

PREȘEDINTE: D. D.- P.

GREFIER: V. G.

Pe rol se afla judecarea cauzei penale privind pe inculpatul D. A., trimis în judecată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune, prev de art. 215 alin.1,2,3,4 Cod penal din 1969.

La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Mersul dezbaterilor și susținerile pe fond ale părților sunt consemnate în încheierea de ședință din 08.10.2015, prin care s-a stabilit termen de pronunțare pentru data de 23.10.2015 când pronunțarea a fost amânată pentru data de azi, 14.01.2015, încheieri ce fac parte integrantă din prezența.

INSTANȚA

I. P. rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Targu-M. din data de 05.09.2013, emis în dosarul nr. 5913/P/2008, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului D. A., sub acuza săvârșirii infracțiunii de înșelăciune, prev de art. 215 alin.1,2,3,4 Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal din 1969, constând în aceea că în cursul anului 2008, prezentându-se sub numele mincinos de D. C. și în calitatea mincinoasă de reprezentant al . Targu-M., a achiziționat mărfuri de la mai multe societăți din țară, respectiv de la . Consulting din loc. Cugir, jud. Albă, de la . din loc Rodna, jud. Bistrița Năsăud, de la . loc. M., jud. Maramureș, de la . din loc. Vicovu de Sus, jud. Suceava și de la . din loc Sarasău, jud. Maramureș, în valoare totală de 90.194,36 lei, prin folosirea de instrumente de plată, cecuri sau bilete la ordin ale respectivei societăți comerciale, pe care nu o reprezenta și știind că pentru valorificarea cecurilor emise nu există acoperirea necesară.

În etapa actelor premergătoare, au fost întocmit procesul-verbal de constatare a actelor premergătoare din 07.04.2009, audierea reprezentanților persoanelor vătămate, precum și a numiților T. I., D. D., Chetan A., Magyary Balasz, T. G...

În faza de urmărire penală, propriu-zisă, au fost audiați martorii Hotaran E., administrator al . Consulting, G. M., administrator al ., T. G., Magyary Balasz, O. I., administrator al ., D. V., Bostiog C., administrator al ., T. I., E. E. R., administrator al ., precum și martorii Zvoristean Ș., M. Rajmond A., P. V., S. F., S. I.

Au fost efectuate recunoașteri după fotografie ale inculpatului, fiind încheiate procese verbale, de către numiții S. A., G. M., Magyary Balasz, D. V., Bostiog C., T. I., precum și ale învinuitului R. C. către numiții T. G. și Magyary Balasz.

Au fost administrate înscrisuri, filele cec și biletul la ordin în chestiune și a fost efectuată constatarea tehnico-științifica de natură grafică constatată de raportul nr._/06.05.2011 al IPJ M., privind filele cec emise către . Consulting SRL, . și . și respectiv BO emis către . Consulting SRL.

În faza de judecată, probele au fost administarte prin intermediul următoarelor mijloace: declarațiile martorilor Hotaran E., T. G., T. I., E. E. R., D. V., G. M., Magyary Balasz și declarații de inculpat, care și-a menținut declarațiile din faza de urmărire penală

Instanța a invocat din oficiu schimbare a încadrării juridice a faptelor reținute prin Rechizitoriu în sarcina inculpatuluidin infracțiunea de înșelăciune, prev de art. 215 alin.1,2,3,4 Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal din 1969 în 5 infracțiuni de înșelăciune, prevăzute de art. 244 alin.1,2 Cod penal, 2 cu aplicarea art. 35 alin.1 Cod penal, în privința . și ., toate 5 cu aplicarea art. 38 alin. 1 și a art. 5 Cod penal

II. Analizând probele administrate din perspectiva conținutului constitutiv al infracțiunii sub aspectul căreia a fost sesizată, instanță reține următoarele:

În fapt, din punct de vedere al laturii obiective, în data de 09.2008, sinculpatul s-a prezenta sub identitatea falsă D. C., administrator al ., a încheiat un contract cadru de livrare material lemnos (37 dup) și a ridicat de la cocontractant, . Consulting, din loc. Cugir, jud. Albă, cherestea „pentru construcție case” în valoare de 17.554,5 lei, facturata de societate pt aceeași sumă.

Inculpatul a lăsat ca modalitate de plată BO pentru aceeași sumă, scadent la 24.09.2008 și refuzat la plata la 01.10.2008 (43 dup), completat și semnat de inculpat (cf raport constatare grafică f. 299 pt semnătura, care s-a legitimat cu act identitate în fata administratorului F., dl Hotaran E..

Tot atunci, la livrare, inculpatul s-a interesat de un furnizor de materiale construcții iar administratorul Hotaran E. l-a indicat pe G. M., administrator al ., care îi datora niște bani și cu această ocazie s-a făcut o compensație în 3, cf filă CEC BM_, în valoare de_, 67 lei.

La 23.09.2008, cu o zi anterior scadentei BO lăsat . Consulting, inculpatul, însoțit de martorul R. C. și șoferii T. G. și Maggyari B., băiatul primului, a ridicat împreună cu R. C. din loc Rodna, jud. Bistrița Năsăud, parchet de stejar și lambriuri în valoare de 16.566,29 lei, de la ., în calitate de delegat al lui ., societate administrată martorul R. C., fapta pentru care acesta din urmă a fost condamnat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune

Inculpatul a lăsat ca și filă CEC BM_, emisă de . în valoare de_, 67 lei (a IV- a foto constatare grafică fila 289 dup și plic UP), pe care a completat-o inculpatul dar nu a semnat-o, semnând-o martorul R. C..

Tot atunci, în urma realizării unei înțelegeri prealabile distincte cu ocazia discuțiilor telefonice dintre inculpat și R. C., adm al Lambex Prodexpo SRL, pe de o parte și G. M., administrator al . pe de alta, primii 2 au ridicat împreună cu material lemnos în valoare de 4760 lei de la ., inculpatul lăsând acestuia filă cec BM_ emisă de . (81 dup) semnată în prealabil de R. și completată de inculpat; filă CEC a fost apoi girata către . și refuzată la plata - 82 dup

Starea de fapt se probează cu: înscrisuri, BO și filă CEC BM_ în original în plic, filă cec BM_ copie; declarațiile martorului Hotaran, BO semnat în fața lui, plus intermediere înțelegere și compensare cu Grosman, aproximativ la fel, concordant cu raport de constatare tehnico-științifica de natură grafică nr._ din 06.05.2011.

În privința faptei din loc Rodna, cu declarațiile martori lor T. G. șoferul care a ridicat marfa (pv recunoaștere f 96 dup R. și în instanță decl 80% recunoaște pe inc) și însoțitorul M. B. care i-a recunoscut în faza de urmărire penală martorul R. R. C.

La 20.08.2008, în urma unei înțelegeri integral stabilite telefonic cu O. I., director al . din M. Maramureș, privind livrarea de cherestea pentru construcții cu plata filă cec la termen 154 zile, O. I. i-a transportat inculpatului cherestea cu șoferul D. V., în valoare de 15.775 lei, lăsând CEC BG_, emis de . (a III- a foto constatare grafică fila 289 dup și plic UP), pe care a completat-o și a semnat-o inculpatul, cf raport constatare grafică f. 299

Anterior scadentei, inculpatul a mai făcut o comandă telefonică, pt care O. I. i-a transportat inculpatului cherestea cu șoferul D. V., în valoare de 22.950 lei, lăsând CEC BG_, emis de . (a II- a foto constatare grafică fila 289 dup și plic UP), pe care a completat-o și a semnat-o, cf raport constatare grafică f. 299

Starea de fapt se probează cu:

Probe R1: înscrisuri, ambele file CEC în original, în plic UP; declarații O. I. UP și declaaratii UP și pv recunoaștere martor D. V., care l-a recunoscut pe inculpat și în instanță, susținând că a completat filele CEC în fața lui, concordant cu raport de constatare tehnico-științifica de natură grafică nr._ din 06.05.2011

La data de 14.08.2008, inculpatul prezentându-se ca D. C., în calitate de delegat al societății fratelui său C., care sunase în prealabil, s-a deplasat la Vicovu de Sus jud Suceava, în urma unor discuții telefonice prealabile cu administratorul ., Bostiog C. și a ridicat de la societate încălțăminte în valoare de_,12 lei, cu plata filă cec la termen, cf înțelegerii, lăsând filă CEC BG 314_ emisă de . pentru suma respectivă (I - a foto constatare grafică fila 289 dup și plic UP), pe care a completat-o și a semnat-o, cf raport constatare grafică f. 299

Marfă a transportat-o șoferul T. I., contactat de inculpat, Tg M.-Suceava-Tirgu-M. pe care l-a recun UP și a menținut instanță, plus a asistat la discuții, când inc a completat

Starea de fapt se probează cu: înscrisuri, filă CEC în original în plic UP; proces-verbal recunoaștere martor T. I., care l-a recunoscut pe inculpat în faza de urmărire penală și în instanță, susținând că a completat filele CEC în fața lui, concordant cu raport de constatare tehnico-științifica de natură grafică nr._ din 06.05.2011

În cursul lunii iulie 2008, în urma unei discuții prealabile din Tirgu-M. cu inculpatul, care s-a prezentat D. C. admin . construcții, E. E. R., administrator de facto al ., administrată de soția sa, s-a înțeles cu inculpatul privind furnizarea de cherestea, plata filă cec termen 7 zile.

E. E. R. i-a transportat la Tirgu-M. marfa și inculpatul i-a lsat filă CEC BG_ emis de . pentru suma de_,48 lei (copie f 212 dup, originalul depus execut silită) pe care a compeltat-o și semnat-o;

Starea de fapt se probează cu: înscrisuri, copie filă CEC; declarații E. E. R. din faza de urmărire penală și instanță, când l-a recunoscut pe inculpat declarație menținută în instanță sub rezerva timpului care a trecut, susținând că a completat filă CEC în fața lui.

Din punct de vedere al laturii subiective, instanță deduce din circumstanțele reale ale săvârșirii, că faptele au fost comise de inculpat cu vinovăție sub forma intenției, întrucât a prevăzut și urmărit rezultatul, acesta nedesfasurand niciodaat activitate comercială pe firmă respectivă.

În drept, sub aspectul legii penale mai favorabile și a încadrării juridice, instanță reține ca legea veche este mai favorabilă.

Astfel, potrivit Codului penal din 1969, faptele sunt încadrabile la o singură infractiunne în formă continuata, cu 7 acte materiale.

Potrivit legii noi, se încadrează la 5 infracțiuni concurente de înșelăciune, dintre care 2 în formă continuata.

Ținând cont și de condamnarea la pedeapsă rezultantă de 1 an închisoare, aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 185/2014 a Judecătoriei Alba Iulia, în cazul căreia concursul impune anularea în temeiul art. 85 alin.1 Cod penal din 1969, independent de LPF aplicabil, rezulta alte 7 componente de câte 2 luni închisoare, 2 luni închisoare, 2 luni închisoare, 2 luni închisoare, 2 luni închisoare, 4 luni închisoare și 1 an închisoare.

În aceste condiții, posibilitatea aplicării de spor potrivit legii vechi, care nu se justifică ținând cont și de timpul scurs de la data săvârșirii, prevalează asupra sporului obligatoriu al sancționării concursului potrivit legii noi.

În consecință schimbarae de încadrare invocată din oficiu este neintemeaita.

Fapta inculpatului din cursul anului 2008, când s-a prezentat sub numele mincinos de D. C. și în calitatea mincinoasă de reprezentant al . Targu-M. sau și alte societăți a ridicat mărfuri pretinzând că le achiziționează de la mai multe societăți din țară, respectiv de la . Consulting din loc. Cugir, jud. Albă, de la . din loc Rodna, jud. Bistrița Năsăud, de la . loc. M., jud. Maramureș, de la . din loc. Vicovu de Sus, jud. Suceava și de la . din loc Sarasău, jud. Maramureș, în valoare totală de 90.194,36 lei, pentru societatea reprezentată, prin folosirea de instrumente de plată, cecuri sau bilete la ordin pe care nu o reprezenta și știind că pentru valorificarea cecurilor emise nu există acoperirea necesară, întrunește atât pe latura obiectivă cât și pe latura subiectivă elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, prev ede art. 215 alin.1,2,3 Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal din 1969

În privința individualizării pedepselor, sunt aplicabile criteriile prev de art. 72 Cod penal din 1969.

Instanța apreciază că se impune aplicarea pedepsei principale de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii reținute, ținând cont în principal de perioada de aproximativ 6 ani scursa de la data savrsirii, ca și de înscrisurile depuse din care rezultă frecventarea unor instituții de învățământ superior.

Pedeapsa referita este adecvată și cu titlul de rezultantă a concursului în urma descontopirii pedepsei rezultante de 1 an închisoare aplicate inculpatului prin sentința penală nr. 185/2014 a Judecătoriei Alba Iulia, neimpunand aplicarea de spor.

În sensul de mai sus, dacă pedeapsa va fi dublată de supraveghere și de controlul conduitei inculpatului, se va dovedi suficientă pentru realizartea prevenției speciale în cazul său, fiind necesară în acest scop și impunerea desfășurării unei activități său curs de învățământ ori de calificare stabilit de organul judiciar desemnat cu supravegherea.

Din punct de vedere al individualizării procesuale a pedepselor principale, întrucât instanță a stabilit pe bază de probe că fapta în urma săvârșirii cărora inculpatul a fost trimis în judecată în prezența cauza exista dincolo de orice dubiu, constituie infracțiunea reținută, ținând cont de individualizarea executării pedepsei rezultante principale și implicit a componentelor deja efectuată, se impune aplicarea soluției procesuale prevăzute de art. 396 alin. 1, 2 Cod de procedura penală, respectiv condamnarea.

În privința laturii civile, părțile civile s-au constituit prin reprezentanți legali, ca atare în procesul penal în faza de urmărire penală, pentru sumele reprezentând contravaloarea mărfurilor ridicate de inculpat și neachitate

Pentru că inculpatul să răspundă civil în procesul penal, este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții prevăzute în situații tranzitorii de art. 5 din Legea nr. 71/2011, cu trimitere la art. 998 cod civil din 1864 și respectiv de 19 Cod de procedura penală, respectiv: existența unei fapte ilicite a inculpatului, existenta prejudiciului suferit de persoana vătămată ca urmare a săvârșirii de către inculpat a faptei ilicite, existența unei legături de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, existenta vinovăției inculpatului care a cauzat prejudiciul, prejudiciul persoanei vătămate constituită parte civilă să fi fost cauzat prin săvârșirea infracțiunii pentru care inculpatul este cercetat în procesul penal, existenta manifestării de voință a părții vătămate de a fi despăgubita în cadrul procesului penal.

Din punctul de vedere al dreptului substanțial civil, infracțiunea reținută în cauză reprezintă o faptă ilicită cauzatoare de prejudicii, interzisă de art. 998 Cod civil din 1864, cu aplicarea art. 5 din Legea nr. 71/2011.

Raportul de cauzalitate rezultă din materialitatea săvârșirii faptei ilicite.

Vinovăția inculpatului sub aspect civil poate fi stabilită deaorece a avut reprezentarea acțiunilor sale, ca și a consecințelor acestora, pe care le-a urmărit.

Prejudiciul consta în contravaloarea mărfurilor ridicate de inculpat și neachitate, menționată în instrumentele de plată lăsate în schimb.

În toiate cazurile cuntumurile solicitate siunt probate cu înscrisuri, însă . și . au apelat întâi la instanță civilă, având titluri executorii, pentru realizarea creanțelor reclamate.

Or nu se justifică emiterea de titluri executorii suplimentare în procesulpenal, având aceeași aptitudine de a fi puse în executare ca și primele.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În temeiul art. 386 alin. 1 Cod de procedura penală, respinge ca nefondata propunerea de schimbare a încadrării juridice a faptelor reținute prin Rechizitoriu în sarcina inculpatului Dumuta A., fiul lui A. și M., născut la 22.04.1987 în Tirgu-M., jud. M., CNP_, domiciliat în Tirgu-M., ./23, jud M., ffl în Tirgu-M., ./5, jud M., cu antecedente penale, din infracțiunea de înșelăciune, prev de art. 215 alin.1,2,3,4 Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal din 1969 în 5 infracțiuni de înșelăciune, prevăzute de art. 244 alin.1,2 Cod penal, 2 cu aplicarea art. 35 alin.1 Cod penal, în privința . și ., toate 5 cu aplicarea art. 38 alin. 1 și a art. 5 Cod penal

În temeiul art. 396 alin. 1,2 Cod de procedura penală, raportat la art. 215 alin.1,2,3 Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal din 1969, condamna pe inculpat la pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.

În temeiul art. 85 alin.1 Cod penal din 1969 anulează suspendarea condiționată a executării pedepsei rezultante de 1 an închisoare aplicate inculpatului prin sentința penală nr. 185/2014 a Judecătoriei Alba Iulia, pe care o descontopeste și repune în individualitatea lor următoarele componente: 2 luni închisoare, 2 luni închisoare, 2 luni închisoare, 2 luni închisoare, 2 luni închisoare, 4 luni închisoare și 1 an închisoare.

În temeiul art. 33 lit. a Cod penal din 1969, raportat la art. 34 alin.1 lit. b Cod penal din 1969, contopește pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată inculpatului cu pedepsele de 2 luni închisoare, 2 luni închisoare, 2 luni închisoare, 2 luni închisoare, 2 luni închisoare, 4 luni închisoare și 1 an închisoare, aplicate acestuia prin sentința penală nr. 185/2014 a Judecătoriei Alba Iulia.

Aplică acestuia pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare, cu titlul de pedeapsa rezultantă pentru concurs

În temeiul art. 88 alin. 1 Cod penal din 1969, deduce din pedeapsa principală rezultanta aplicată inculpatului, de 3 ani închisoare, următoarele perioade corespunzătoare reținerii și arestării preventive: o zi, corespunzător reținerii din 07.04.2009, o zi corespunzător reținerii din 26.05.2010, perioada arestării preventive din 27.05.2010 până la 10.06.2010 și o zi corespunzător reținerii din 07.03.2013.

În temeiul art. 71 Cod penal din 1969, interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin 1 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal din 1969, de la data rămânerii definitive până la terminarea executării pedepsei rezultante aplicate, până la grațierea totală sau a restului de pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescripție a executării acesteia, cu titlul de pedeapsa accesorie.

În temeiul art. 86¹ Cod penal din 1969 și a art. 71 alin.5 Cod penal din 1969, suspendă sub supraveghere executarea pedepselor aplicate inculpatului, respectiv pedeapsa principală rezultanta de 3 ani închisoare și pedeapsa accesorie acesteia, pe durata termenului de încercare de 6 ani de la rămânerea definitivă, stabilit conform art. 86² Cod penal.

În temeiul art 863 alin.1, alin.3 lit. a Cod penal din 1969, obliga inculpatul pe durata termenului de încercare stabilit să se supună următoarelor măsuri de supraveghere și să respecte următoarele obligații: să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probațiune M., pe care îl desemnează cu supravegherea sa; să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuința și orice deplasare care depășește 8 zile precum și întoarcerea, organului judiciar desemnat cu supravegherea; să comunice și să justifice schimbarea locului de munca organului judiciar desemnat cu supravegherea; să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existența organului judiciar desemnat cu supravegherea; să desfășoare o activitate sau să urmeze un curs de învățământ ori de calificare stabilit de organul judiciar desemnat cu supravegherea.

În temeiul art. 864 Cod penal din 1969, atrage atenția inculpatului ca săvârșirea din nou a unei infracțiuni în cursul termenului de încercare, sau nerespectarea măsurilor de supraveghere sau obligațiilor impuse, pot atrage revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepselor, în condițiile legii.

În temeiul art. 397 Cod de procedura penală, raportat la art. 19 Cod de procedura penală, raportat la art. 998 Cod civil din 1864, cu aplicarea art. 5 din Legea nr. 71/2011, respinge ca nefondata acțiunea civilă formulată de ., cu sediul în Rodna, nr.752, jud. Bistrița Năsăud, reprezentată prin lichidator judiciar ., cu sediul în Bistrița, ., jud Bistrița Năsăud.

În temeiul art. 397 Cod de procedura penală, raportat la art. 19 Cod de procedura penală, raportat la art. 998 Cod civil din 1864, cu aplicarea art. 5 din Legea nr. 71/2011, respinge ca nefondata acțiunea civilă formulată de ., cu sediul în Sighetul Marmației, ..10, ., jud Maramureș radiata din Registrul Comerțului.

În temeiul art. 397 Cod de procedura penală, raportat la art. 19 Cod de procedura penală, raportat la art. 998 Cod civil din 1864, cu aplicarea art. 5 din Legea nr. 71/2011, admite acțiunea civilă formulată de partea civilă . Consulting SRL, cu sediul în Cugir, ., ..

Obliga pe inculpat la plata sumei de 34.120,79 lei, reprezentând despăgubiri civile, către partea civilă. Consulting SRL.

În temeiul art. 397 Cod de procedura penală, raportat la art. 19 Cod de procedura penală, raportat la art. 998 Cod civil din 1864, cu aplicarea art. 5 din Legea nr. 71/2011, admite acțiunea civilă formulată de partea civilă ., cu sediul în loc M., nr. 777A, jud. Maramureș reprezentată prin lichidator judiciar Certserv Insolv SPRL.

Obliga pe inculpat la plata sumei de 38.752 lei, reprezentând despăgubiri civile, către partea civilă. SRL, reprezentată prin lichidator judiciar Certserv Insolv SPRL, cusediul în baia M., ..16, ..

În temeiul art. 397 Cod de procedura penală, raportat la art. 19 Cod de procedura penală, raportat la art. 998 Cod civil din 1864, cu aplicarea art. 5 din Legea nr. 71/2011, admite acțiunea civilă formulată de partea civilă ., cu sediul în loc Vicovu de Sus, nr. 1129, jud. Suceava.

Obliga pe inculpat la plata sumei de_,12 lei, reprezentând despăgubiri civile, către partea civilă. SRL, reprezentată prin lichidator judiciar Certserv Insolv SPRL.

În temeiul art. 274 alin. 1 Cod de procedura penală, obliga inculpatul la plata sumei totale de 870 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat, din care 300 lei sunt aferenți fazei de urmărire penală.

Onorariile avocaților din oficiu, în cuantum total de 500 lei, din care 200 lei sunt aferenți fazei de urmărire penală și 100 lei reprezintă onorariul parțial cuvenit în baza delegației avocațiale nr. 4288/2013, vor rămâne în sarcina statului și se vor avansa din fondurile Ministerului de Justiție către Baroul M.

Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică azi, 06.11.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

D. D.-P. V. G.

red/tehnored. D.D.P.

9 ex/19.01.2016

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Înşelăciunea. Art. 215 C.p.. Sentința nr. 1290/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ