Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 983/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ

Sentința nr. 983/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU MUREŞ la data de 10-09-2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA TG M.

DOSAR NR._

SENTINȚA PENALĂ nr. 983

Ședința publică din data de 10 septembrie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: C. B. I.

GREFIER: P. V. A.

Din partea Ministerului Public a participat procuror T. A. din cadrul P. de pe lângă Judecătoria Târgu-M..

Pe rol se află judecarea contestație la executare formulată de contestatorul NIȚA C..

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă av din oficiu N. L. conform delegației de asistență judiciară, lipsă fiind contestatorul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că la dosarul cauzei a fost depusă o adresă din partea contestatorului prin care se arată că nu își însușește contestația formulată.

Instanța pune în discuția părților cele arătate de către contestator.

Reprezentanta Ministerului Public solicită să ia act de manifestarea de voință a contestatorului și să o respingă ca și neînsușită.

Apărătorul contestatorului, solicită să ia act de manifestarea de voință a contestatorului și să o respingă ca și neînsușită.

Instanța retine cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei penale de față constată:

Prin cererea înregistrată la această instanță la data de 20.08.2015, în numele N. C., fiul lui D. și M., născut la data de 03.05.1985, CNP_0, s-a formulat contestație la executare.

În motivarea cererii s-a arătat că se solicită deducerea unei perioade de 86 zile de arest preventiv din străinătate.

Cererea nu a fost motivată în drept.

La dosarul cauzei instanța a solicitat atașarea situației juridice a contestatorului.

La termenul de judecată de astăzi condamnatul a solicitat să se ia act că nu el a formulat contestația la executare și că nu înțelege să și-o însușească (f 13 dosar).

Contestația la executare prevăzută de art. 598 C. proc. pen. poate fi formulată de către persoana condamnată, personal sau prin mandatar ori de cătrte judecătorul delegat cu executarea, în condițiile art. 554 c. proc. pen.

Instanța constată că cererea de față a fost formulată de o persoană care nu justifică legitimarea procesuală în condițiile în care condamnatul a declarat că nu el a formulat contestația și că nu înțelege să și-o însușească.

Ca atare, în temeiul prevederilor art. 598 și art. 599 din C. proc. pen. instanța va respinge ca neînsușită contestația la executare formulată în numele contestatorului N. C., fiul lui D. și M., născut la data de 03.05.1985, CNP_0, deținut în Penitenciarul Târgu M..

În baza prevederilor art. 275 al. 3 C. proc. pen. cheltuielile judiciare, în cuantum de 230 lei, rămân în sarcina statului. Suma de 130 lei reprezentând onorariu avocat din oficiu se va achita în contul Baroului M. din fondul special al Ministerului Justiției aflat la dispoziția Tribunalului M..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În temeiul prevederilor art. 598 C. proc. pen. respinge ca neînsușită contestația la executare formulată în numele petentului N. C., fiul lui D. și M., născut la data de 03.05.1985, CNP_0, deținut în PNT Tg. M..

În temeiul prevederilor art. 275 al. 3 din Cod procedură penală cheltuielile judiciare în cuantum de 230 lei vor rămâne în sarcina statului. Onorariul avocatului din oficiu, în cuantum de 130 lei se va achita din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului M..

Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 10.09.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

C. B. I. P. V. A.

Red/ tehn B.

4 exem. /12.10.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 983/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ