Furt. Art.228 NCP. Sentința nr. 402/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 402/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU MUREŞ la data de 12-05-2015
ROMANIA
JUDECĂTORIA TÂRGU M.
Secția penală
Dosar nr._
SENTINȚA PENALĂ NR. 402
Ședința publică din data de 12 mai 2015
Completul constituit din:
Președinte: T. A.
Grefier: S. L. M.
Ministerul Public a fost reprezentat de P.-procuror adjunct MESAROS E. de la P. de pe lângă Judecătoria Tg-M.
Pe rol judecarea cauzei penale privind pe inculpatul R. P., trimis în judecată în stare de libertate pentru:
- furt calificat, prev. de art. 228 alin. 1-229 alin. 1 lit. d C.p. (persoană vătămată Pethö A.) și
- furt calificat, prev. art. 228 alin. 1-229 alin. 1 lit. b și d Cod penal (persoană vătămată P. R. T.)
- ambele cu aplicarea art. 113 Cod penal, art. 38 alin. 1 Cod penal și art. 5 Cod penal
Potrivit prevederilor art. 358 Cod procedură penală, președintele completului de judecată dispune strigarea cauzei.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Se constată că mersul dezbaterilor și susținerile pe fond ale părților sunt consemnate în încheierea de ședință din 28.04.2015, prin care s-a stabilit termen de pronunțare pentru azi, 12.05.2015, când
INSTANȚA
Prin rechizitoriul din 28.08.2014, în Dosar nr. 2784/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg. M. s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului minor R. P. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat prevăzut de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. d Cod Procedură penală (persoană vătămată P. A.) și furt calificat prevăzut de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b și d Cod Procedură penală (persoană vătămată P. R. T.), cu reținerea art. 113 Cod penal, art. 38 alin. 1 Cod penal și art. 5 Cod penal.
S-a reținut în cuprinsul Rechizitoriului, în esență, faptul că inculpatul R. P., în perioada 16.05._14, a pătruns în uscătoria blocului de locuințe cu nr. 217 de pe ., din Tg. M., spațiu utilizat de persoana vătămată Pethö A., și a sustras mai multe pungi cu carne (aprox. 30 kg.) și că în cursul nopții de 19/20.06.2014, prin forțarea sistemului de asigurare, a pătruns în uscătoria blocului de locuințe cu nr. 217 de pe . Tg. M., spațiu utilizat de persoana vătămată P. R. T., și a sustras mai multe bunuri (corpuri de mobilier, piese auto și obiecte de îmbrăcăminte).
În cursul urmăririi penale au fost administrate următoarele probe: procese-verbale de cercetare la fața locului și planșa foto (f. 12-19, 24-36), declarațiile persoanei vătămate Pethö A. (f. 20, 21), declarațiile persoanei vătămate P. R. T. (f. 37, 38-39), declarațiile inculpatului R. P. (f. 42, 45-46, 48-49), raport de constare tehnico-științifică (f. 57-63, 68-76), raport de expertiză medico-legală psihiatrică (f. 92-94).
În cursul cercetării judecătorești s-au administrat următoarele probe: referat de evaluare întocmit de S. de Probațiune M. (f. 125-126), declarațiile inculpatului minor R. P. (f. 176-177).
Analizând probele administrate în cursul urmăririi penale, instanța constată următoarea stare de fapt:
În perioada 16.05.2013 ora 14:30 - 17.05.2013 ora 15:00, inculpatul R. P. a intrat în blocul de locuințe cu nr. 217 de pe bulevardul 1 Decembrie 1918 din Tg. M., și profitând de faptul că ușa uneia dintre uscătorii, ce era folosită de către persoana vătămată Pethö A., era neasigurată, a pătruns din interior, iar dintr-un congelator a sustras mai multe pungi cu carne, în greutate totală de aproximativ 30 kg.
Persoana vătămată Pethö A. a precizat faptul că este posibil să fi uitat ușa de acces în uscătorie neasigurată, deoarece sistemul de asigurare tip yală automată nu prezenta urme de forțare.
Inculpatul R. P. a recunoscut săvârșirea faptei, precizând că a transportat carnea sustrasă la locuința sa din cartierul Valea R., unde a consumat-o.
Instanța a stabilit această stare de fapt pe baza declarațiilor de recunoaștere ale inculpatului R. P. care se coroborează cu concluziile Raportului de constatare tehnico-științifică cu nr._/ 07.08.2014 - asupra celor șase urme papilare ridicate de la locul faptei – concluzii potrivit cărora aceste urme papilare au fost create de regiunea digito-palmară și regiunea hipotenară de la palma mâinii stângi a inculpatului R. P..
Având în vedere starea de fapt reținută, instanța constată că faptele inculpatului R. P. întruneau la data săvârșirii acestora, elementele constitutive ale infracțiunii de furt, prevăzută de art. 208 alin.1 Cod penal, sancționată de lege cu pedeapsa închisorii de la 1 la 12 ani.
După . noilor dispoziții penale, fapta inculpatului întrunește elemenele constitutive ale infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 228 alin.1, art. 229 alin. 1 lit. d Cod penal, sancționată de lege cu pedeapsa închisorii de la 1 la 5 ani.
2. În cursul nopții de 19/20.06.2013 inculpatul R. P. a intrat în blocul de locuințe cu nr. 217 de pe bulevardul 1 Decembrie 1918 din Tg. M. și s-a deplasat la uscătoria de la etajul 2, folosită de către persoana vătămată P. R. T.. Cu ajutorul unei bare metalice inculpatul a forțat ușa de acces în uscătorie, care era prevăzută cu un sistem de asigurare de tip yală, iar din interior a sustras obiecte de mobilier, diferite piese pentru autoturisme, precum și obiecte de îmbrăcăminte, evaluate de persoana vătămată la suma de 800 lei.
Instanța a stabilit acestă stare de fapt pe baza declarațiilor de recunoaștere ale inculpatului, declarații al căror conținut se coroborează cu concluziile Raportului de constatare tehnico-științifică nr._/ 27.01.2014, potrivit cărora cele șase urme papilare ridicate cu ocazia investigării locului faptei de pe exteriorul ușii de acces și din interiorul uscătoriei, au fost create de palma stângă, palma dreaptă, de degetul arătător și degetul inelar de la mâna dreaptă ale inculpatului R. P..
Având în vedere starea de fapt reținută, instanța constată că faptele inculpatului R. P. întruneau la data săvârșirii acestora, elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin.1, art. 209 alin. 1 lit. g și i Cod penal, sancționată de lege cu pedeapsa închisorii de la 3 la 15 ani.
După . noilor dispoziții penale, fapta inculpatului întrunește elemenele constitutive ale infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 228 alin.1, art. 229 alin. 1 lit. b și d Cod penal, sancționată de lege cu pedeapsa închisorii de la 1 la 5 ani.
Având în vedere prevederile art. 5 Noul Cod Penal potrivit cărora „în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea penală mai favorabilă”, constatând că sub aspectul conținutului infracțiunii, existenței unor impedimente la punerea în mișcare sau exercitarea acțiunii penale sau al existenței unor cauze de nepedepsire nu au intervenit modificări, instanța va aprecia asupra legii penale mai favorabile având în vedere natura și limitele pedepselor prevăzute precum și eventualele circumstanțele atenuante legale și efectele date acestora în cele două legi penale succesive.
Având în vedere și dispozițiile Deciziei nr. 265/2014 a Curții Constituționale, instanța trebuie să aibă în vedere o . criterii care tind fie la înlăturarea răspunderii penale, ori a consecințelor condamnării, fie la aplicarea unei pedepse mai mici.
Aceste elemente de analiză vor viza în primul rând condițiile de incriminare, apoi cele de tragere la răspundere penală și, în sfârșit, criteriul pedepsei. În acest sens, Curtea Constituțională a statuat că "Determinarea caracterului „mai favorabil” are în vedere o . elemente, cum ar fi: cuantumul sau conținutul pedepselor, condițiile de incriminare, cauzele care exclud sau înlătură responsabilitatea, influența circumstanțelor atenuante sau agravante, normele privitoare la participare, tentativă, recidivă etc. Așa fiind, criteriile de determinare a legii penale mai favorabile au în vedere atât condițiile de incriminare și de tragere la răspundere penală, cât și condițiile referitoare la pedeapsă. Cu privire la aceasta din urmă pot exista deosebiri de natură (o lege prevede ca pedeapsă principală amenda, iar alta închisoarea), dar și deosebiri de grad sau cuantum privitoare la limitele de pedeapsă și, evident, la modalitatea stabilirii acestora în mod concret."
Având în vedere tratamentul sancționator diferit prevăzut în legea nouă, respectiv faptul că minorilor li se aplică exclusiv măsuri educative (neprivative sau privative de libertate) și nu pedepse, instanța apreciază că legea nouă constituie lege penală mai favorabilă pentru inculpatul R. P..
Cu privire la individualizarea sancțiunii de drept penale pe care o va aplica inculpatului, instanța constată că potrivit dispozițiilor art. 114 Cod penal, față de minorii care, la data săvârșirii infracțiunii aveau vârsta cuprinsă între 14 și 18 ani li se aplică, în principiu o măsură educativă neprivativă de libertate, cu expecția situațiilor în care a mai săvârșit o infracțiune pentru care i s-a aplicat o măsură educativă ce a fost executată ori a cărei executare începuse înainte de comiterea infracțiunii pentru care este judecat sau când pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită este închisoarea mai mare de 7 ani sau detențiunea pe viață.
Analizând fișa de cazier judiciar a inculpatului minor (f. 50 dosar de urmărire penală), instanța constată că acesta nu a mai fost condamnat pentru săvârșirea altor infracțiunii, dispunându-se totuși în privința sa o soluție de scoatere de sub urmărire penală și aplicare a unei sancțiuni cu caracter administrativ pentru săvârșirea unei infracțiuni de furt calificat.
Instanța constată că potrivit Referatului de evaluare factorii care au determinat implicarea minorului în activități infracționale (și care pot favoriza reluarea acestuia) sunt debutul infracțional recoce, numărul mare de infracțiuni comise într-o perioadă scurtă de timp, lipsa supravegherii din partea părinților, abandonul școlar precoce, situarea locuinței într-o zonă cu potențial criminogen, modalitățile inadecvate de petrecere a timpului liber, imaturitatea și teribilismul specific vârstei, consumul de substanțe halocinogene).
S-a reținut în cuprinsul aceluiași referat de evaluare că există și factori care ar putea duce la inhibarea comportamentului infracțional: schimbarea situației locative, conștientizarea posibilității de a executa o pedeapsă privativă de libertate, model pozitiv oferit de fratele și sora vitregă care sunt implicați în activități lucrative și chiar vârta minorului, decizia sa de a înceta conduita proinfracțională și de evitare a anturajului cu influență negativă.
S-a apreciat de către consilierul de probațiune că în condițiile în care minorul ar fi găsit vinovat de săvârșirea infracțiunilor pentru care este judecat, ar fi oportună luarea față de el a măsurii educative neprivative de libertate a asistării zilnice prevăzute de art. 120 Cod penal c instituirea obligației prevăzute de art. 121 alin. 1 lit. e Cod penal – de a se prezenta la S. de probațiune M. la datele fixate de acesta.
Având în vedere starea de fapt reținută, instanța constată că faptele pentru care inculpatul a fost trimis în judecată există și au fost săvârșite de acesta cu vinovăție sub forma intenției directe, fiindu-i imputabile și nefiind justificate.
Ca urmare, instanța va dispune condamnarea acestuia pentru săvârșirea celor două infracțiuni penru care a fost trimis în judecată și îi va aplica acestuia măsura educativă neprivativă de libertate a asistării zilnice pe o perioadă de 6 luni.
Instanța constată că în cauză nu s-au formulat pretenții civile.
În temeiul art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, instanța va obliga inculpatul R. P. la plata sumei de 550 lei (din care suma de 200 lei provine din faza de urmărire penală) cu titlul de cheltuieli judiciare efectuate de stat în cauză.
În temeiul art. 274 alin. 1 teza finală Cod procedură penală, onorariile apărătorilor desemnați din oficiu a acorda asistență juridică inculpatului, în cuantum de 400 lei (200 lei din cursul urmăririi penale – f. 43 și 200 lei din faza camerei preliminare și a fondului – f. 106 dosarul instanței) vor rămâne în sarcina statului urmând a fi avansate din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului M..
PENTRU ACESTE MOTIVE
HOTĂRĂȘTE
În temeiul art. 396 alin. 1 și 2 Cod procedură penală condamnă pe inculpatul minor R. P. [fiul lui A. și I., născut la data de 29.04.1999 în Tg.-M. jud. M., domiciliat în Tg.-M., .. 85, jud. M., CNP_] pentru săvârșirea următoarelor infracțiuni:
furt calificat, prev. de art. 228 alin. 1-229 alin. 1 lit. d Cod penal (persoană vătămată Pethö A.) și
furt calificat, prev. art. 228 alin. 1-229 alin. 1 lit. b și d Cod penal (persoană vătămată P. R. T.)
ambele cu aplicarea art. 113 C. p., art. 38 alin. 1 Cod penal și art. 5 Cod penal.
În temeiul art. 114 alin. 1 Cod penal raportat la art. 120 alin. 1 Cod penal ia față de inculpatul minor R. Petr măsura educativă a asistării zilnice pentru o perioadă de 6 luni.
În temeiul art. 121 alin. 1 lit. e Cod penal obligă pe inculpatul minor R. P. să se prezinte la S. de probațiune M. la datele fixate de acesta.
În temeiul art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, instanța obligă inculpatul R. P. la plata sumei de 550 lei (din care suma de 200 lei provine din faza de urmărire penală) cu titlul de cheltuieli judiciare efectuate de stat în cauză.
În temeiul art. 274 alin. 1 teza finală Cod procedură penală, onorariile apărătorilor desemnați din oficiu a acorda asistență juridică inculpatului, în cuantum de 400 lei (200 lei din cursul urmăririi penale – f. 43 și 200 lei din faza camerei preliminare și a fondului – f. 106 dosarul instanței) rămân în sarcina statului urmând a fi avansate din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului M..
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 mai 2015.
P., GREFIER,
T. A. S. L. M.
red./tehnored. T.A.
4 ex/12.05.2015.
| ← Abuz de încredere. Art. 213 C.p.. Sentința nr. 401/2015.... | Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 533/2015.... → |
|---|








