Furt calificat. Art.229 NCP. Sentința nr. 488/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 488/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU MUREŞ la data de 29-05-2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA TÎRGU M.
Secția penală
DOSAR NR._
SENTINȚA Nr.488
Ședința publică din data de 29 mai 2015
Completul constituit din:
Președinte: C. F. D.
Grefier: B.-M. I.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror B. G.
de la P. de pe lângă Judecătoria Tîrgu M.
Pe rol judecarea cauzei penale privind pe inculpatul Ș. C., cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 228 alin. 1- art.229 alin.1 lit. b și d Cod penal, cu aplic. art.77 lit. a Cod penal și art.44 alin. 1 Cod penal.
Dezbaterile în fond asupra cauzei au avut loc în ședința publică din data de 25 mai 2015, cuvântul participanților fiind consemnat în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța a stabilit termen în vederea deliberării și pronunțării hotărârii pentru astăzi:
INSTANȚA,
Asupra cauzei penale de față;
Prin rechizitoriul din 11 noiembrie 2014, dat în dosarul nr. 4570/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu M., s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului Ș. C., fiul lui natural și I., născut la data de 29.08.1994 în Praid, jud. Harghita, domiciliat în loc. Praid, nr. 802, jud. Harghita, C.N.P._, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 228 alin.1- art.229 alin.1 lit. b și d Cod penal, cu aplic. art.77 lit. a Cod penal și art. 44 alin.1 Cod penal.
În fapt, s-a reținut că, în cursul nopții de 22/23.06.2014, împreună cu B. A., inculpatul Ș. C. a pătruns prin forțarea unui geam în imobilul cu nr. 3, de pe . Tîrgu M., de unde au sustras două truse de chei tubulare, o trusă de șurubelnițe, 3 sau 4 patente, o foarfecă de gradare, niște sutiene, o bluză de damă, o drujbă Sthil și un decupir marca Bosch, în timp ce inculpatul E. M. C. asigura paza din stradă.
În ședința publică din data de 25 mai 2015, inculpatului Ș. C. i s-a adus la cunoștință dispozițiile art.374 alin.4 Cod procedură penală și art.396 alin.10 Cod procedură penală, iar acesta, în prezența apărătorului desemnat din oficiu, a recunoscut în totalitate fapta astfel cum a fost reținută în actul de sesizare a instanței și a solicitat ca judecata să se facă numai pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
Din examinarea coroborată a probelor de la dosar, raportat la învinuirea adusă inculpatului, instanța reține următoarele:
În seara zilei de 22.06.2014, în jurul orei 23:00, B. A., E. M. C. și Ș. C. s-au întâlnit pe . s-au înțeles să meargă împreună la furat. În jurul orei 01:00 inculpații au plecat pe jos, deplasându-se prin cartierul Dacia și, pentru că nu au găsit nimic tentant, s-au îndreptat spre Platoul Cornești.
Când au ajuns pe . dreptul imobilul cu nr. 3, amplasat între Liceul P. și Liceul Unirea, pe partea cu această din urmă unitate de învățământ, inculpații au observat o casă în construcție. În acel moment s-au hotărât să intre în imobil și să vadă dacă găsesc bunuri pe care să le poată sustrage. Timp de câteva minute toți trei au stat pe trotuar pentru a se asigura că nu vine nimeni, apoi B. A. și Ș. C. au escaladat gardul și au sărit în curtea casei, după care au deschis ușa de acces în curte, astfel că a intrat în curte și E. M. C..
Pentru că inculpatul Ș. C. a început să forțeze un geam al casei, cu o șurubelniță pe care i-a cerut-o lui B. A., E. M. C. a ieșit din curte pentru a asigura paza locului faptei
După ce a reușit să forțeze geamul și să-l deschidă, inculpatul Ș. C. a intrat în casă, iar mai apoi a intrat și B. A.. Imobilul respectiv era compus dintr-o încăpere la parter și o încăpere la mansardă, însă accesul la această ultimă încăpere nu era posibil, fiind blocat cu scânduri
Cei doi au intrat într-o singură încăpere de la parterul imobilului, cea în care se făcea accesul prin geamul pe care au intrat în locuință, unde au găsit următoarele bunuri: două truse de chei tubulare, o trusă de șurubelnițe, 3 sau 4 patente, o foarfecă de gradare, niște sutiene, o bluză de damă, o drujbă Sthil și un decupir marca Bosch.
Toate aceste bunuri au fost introduse de Ș. C. într-o plasă mare de rafie, pe care B. A. a găsit-o în aceeași încăpere. În momentul imediat următor cei doi au ieșit din locuință prin escaladarea aceluiași geam pe care au intrat și împreună au ieșit din curte, B. A. având asupra sa plasa de rafie cu bunurile mai sus-menționate.
Odată ajunși pe trotuarul de pe . trei s-au despărțit pentru a nu atrage atenția asupra lor. Astfel, B. A. a trecut .-au sugerat E. M. C. și Ș. C., iar aceștia din urmă și-au continuat deplasarea împreună.
Imediat după ce a trecut de Colegiul Al. P. I., B. A. a fost observat de un echipaj de poliție, astfel că a fost oprit și întrebat ce are în plasă. Inculpatul le-a relatat lucrătorilor de poliție locul și modul în care a sustras bunurile, fiind condus mai apoi la sediul Poliției Municipiului Târgu M., unde i-au fost ridicate bunurile respective pe bază de dovadă.
E. M. C. și Ș. C. s-au deplasat într-un ritm mai alert, astfel că nu au fost observați de către polițiști.
Săvârșirea faptei de către cei trei inculpați rezultă din declarațiile numiților E. M. C. și B. A., care se coroborează cu declarația inculpatului Ș. C. și cu aspectele consemnate în procesul-verbal întocmit de organele de cercetare penală cu ocazie depistării inculpatului B. A. pe . că cei trei au fost în apropierea locului săvârșirii faptei rezultă și din procesul-verbal de vizionare a înregistrărilor video realizate cu ajutorul unei camere de supraveghere amplasate pe imobilul cu nr. 1 de pe .>
Mai mult, din declarația de inculpat a numitului E. M. C. rezultă că Ș. C. a observat momentul în care B. A. a fost oprit de lucrătorii de poliție.
Atât E. M. C., cât și B. A. au declarat că înainte de a intra în imobilul mai sus menționat s-au înțeles să împartă în mod egal bunurile pe care le vor găsi. Abia după ce au constatat că au sustras doar scule, s-au înțeles ca acestea să fie vândute de Ș. C., urmând ca acesta să le dea o parte din banii pe care i-ar fi obținut.
Audiat în cursul urmăririi penale, inculpatul Ș. C. a recunoscut nuanțat săvârșirea faptei, declarând că a pătruns în imobil, însă a ieșit la scurt timp pentru a sta de pază în curte, iar ulterior B. A. a ieșit cu o plasă din rafie în care avea mai multe bunuri. Cu toate acestea, din declarația numitului B. A. rezultă că bunurile au fost introduse în plasă de către Ș. C..
În fața instanței, înainte de începerea cercetării judecătorești, inculpatul a declarat că recunoaște în totalitate fapta reținută în actul de sesizare, solicitând ca judecata să aibă loc numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
Situația de fapt expusă mai sus rezultă cu certitudine din probele administrate în cauză. Astfel, declarațiile de recunoaștere ale inculpatului (f. 6-8, 178-179), se coroborează cu procesul verbal de constatare (f. 34-35), procesul verbal de cercetare la fața locului și planșa foto (f. 36-48), declarația persoanei vătămate M. H. K. (f. 3-4, 49-50), declarațiile inculpaților E. M. C. (f.53-55) și B. A. (f. 57-58, 61-63), dovezile de ridicare-restituire bunuri (f. 66), precum și cu procesul verbal de vizionare a înregistrărilor video (f. 67).
În drept, instanța constată că fapta inculpatului Ș. C., care, în cursul nopții de 22/23.06.2014, împreună cu inculpatul B. A., a pătruns prin forțarea unui geam în imobilul cu nr. 3, de pe . Tîrgu M., de unde au sustras două truse de chei tubulare, o trusă de șurubelnițe, 3 sau 4 patente, o foarfecă de gradare, niște sutiene, o bluză de damă, o drujbă Sthil și un decupir marca Bosch, în timp ce inculpatul E. M. C. asigura paza din stradă, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 228 alin.1, art.229 alin.1 lit. b și d Cod penal, cu aplic. art.77 lit.a Cod penal.
Elementul material al infracțiunii de furt calificat îl reprezintă acțiunea inculpatului Ș. C. de a sustrage bunurile mobile aparținând persoanei vătămate, fără consimțământul acesteia, în scopul de a și le însuși pe nedrept, executare care și-a produs efectul prin aproprierea de către inculpat a bunurilor sustrase din imobilul aparținând victimei. Urmarea imediată a infracțiunii constă în diminuarea efectivă a patrimoniului victimei. Legătura de cauzalitate între elementul material și urmarea imediată rezultă în mod clar din materialul probator administrat în cauză, așa cum s-a arătat.
Sub raportul laturii subiective, inculpatul Ș. C. a acționat cu intenție directă prev. de art.16 alin.3 lit.a Cod penal întrucât a voit sustragerea bunurilor, dându-și seama de caracterul nejustificat al acțiunii sale și de faptul că prin aceasta se produce o pagubă în patrimoniul persoanei vătămate, rezultat pe care l-a urmărit.
În sarcina inculpatului Ș. C. a fost reținută circumstanța agravantă generală prevăzută de art.77 lit.a Cod penal, constând în săvârșirea faptei de trei sau mai multe persoane împreună.
Instanța observă că inculpatul Ș. C. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 228 alin. 1- art.229 alin.1 lit. b și d Cod penal, cu aplic. art.77 lit. a Cod penal, în stare de pluralitate intermediară prev. de art.44 alin. 1 Cod penal.
Se apreciază că în sarcina inculpatului nu pot fi reținute dispozițiile art.44 alin.1 Cod penal, privind pluralitatea intermediară, în contextul în care, potrivit fișei de cazier judiciar, infracțiunea din prezenta cauză a fost săvârșită în cursul termenului de încercare al suspendării condiționate a pedepsei rezultante de 1 an și 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr.224 din 12 noiembrie 2012 a Judecătoriei O. S., pentru comiterea a cinci infracțiuni de furt calificat, toate comise în stare de minoritate.
Ori potrivit art.44 Cod penal există pluralitate intermediară când după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare și până la data la care pedeapsa este executată sau considerată ca executată, condamnatul săvârșește din nou o infracțiune și nu sunt întrunite condițiile prevăzute de lege pentru starea de recidivă. Însă, potrivit art.114 din Cod penal, minorului nu i se pot aplica pedepse ci doar măsuri educative, împrejurare față de care instanța reține că, potrivit Codului penal în vigoare, în situația inculpatului nu se mai poate reține existența pluralității intermediare, condamnarea anterioară vizând infracțiuni săvârșite în timpul minorității.
În considerarea celor arătate, în temeiul art.386 Cod procedură penală, instanța va dispune schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului Ș. C., din infracțiunea de furt calificat, prev. de art.228 alin.1, art.229 alin.1 lit.b și d Cod penal, cu aplicarea art.77 lit.a Cod penal și art.44 alin.1 Cod penal, în infracțiunea de furt calificat, prev. de art.228 alin.1, art.229 alin.1 lit.b și d Cod penal, cu aplicarea art.77 lit.a Cod penal, prin înlăturarea disp. art.44 alin.1 Cod penal.
Constatând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 396 alin 2 Cod procedură penală în ceea ce privește infracțiunea de furt calificat prevăzută deart.228 alin.1, art.229 alin.1 lit. b și d Cod penal, fiind probat dincolo de orice îndoială rezonabilă că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat, instanța va dispune condamnarea inculpatului Ș. C..
La individualizarea judiciară a pedepsei, instanța va avea în vedere criteriile generale prevăzute de art.74 Cod penal, respectiv gravitatea infracțiunii săvârșite și periculozitatea infractorului, care se evaluează în funcție de împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și de mijloacele folosite, natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedentele penale ale infractorului, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal, nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.
Limitele de pedeapsă vor fi reduse cu o treime, conform dispozițiilor art. 396 alin. 10 Cod procedură penală privind procedura în cazul recunoașterii învinuirii.
În ce privește gravitatea faptei, instanța are în vedere că Ș. C., împreună cu ceilalți doi inculpați, aucomis fapta în timpul nopții, dintr-un imobil aflat în construcție, prin înlăturarea sistemelor de asigurare, de remarcat fiind determinarea acestuia în săvârșirea infracțiunii, inculpatul Ș. C. fiind cel care, cu o șurubelniță, a forțat un geam al casei.
Totodată, instanța va reține că, în concret, modalitatea de săvârșire a faptei relevă o oarecare pregătire prealabilă, inculpatul înțelegându-se cu E. M. C. și B. A. să meargă împreună la furat. Astfel, aceștia s-au deplasat mai întâi în alte cartiere ale orașului unde nu au găsit nimic tentant, după care, în drum spre Platoul Cornești, au observat o casă în construcție, în care s-au hotărât să intre pentru a vedea dacă găsesc bunuri pe care ar putea să le sustragă, după ce timp de câteva minute s-au asigurat că zona nu este populată pentru a fi surprinși.
Referitor la periculozitatea inculpatului, din analiza fișei de cazier judiciar (f.157 ds.inst.) rezultă că acesta a mai fost condamnat definitiv pentru nu mai puțin de cinci infracțiuni îndreptate împotriva patrimoniului, fapte comise în timpul minorității. Instanța apreciază că elementul care relevă, în mod particular, periculozitatea inculpatului, îl reprezintă contextul în care a comis fapta – astfel în momentul săvârșirii infracțiunii acesta se afla în cursul termenului de încercare de 2 ani și 6 luni fixat ca urmare a suspendării condiționate a pedepsei rezultante la care fusese condamnat anterior, aceasta fiind modalitatea în care inculpatul a înțeles să valorifice situația personală.
De asemenea, instanța apreciază că vârsta pe care o avea inculpatul la momentul săvârșirii faptei, respectiv 20 ani, îi permitea acestuia să realizeze pe deplin consecințele faptei sale. Se va avea în vedere și mediul social precar din care provine inculpatul, aceasta neavând ocupație ori loc de muncă.
În consecință, instanța apreciază că pentru prevenirea săvârșirii de noi fapte penale și formarea unei atitudini corecte față de ordinea de drept și regulile de conviețuire socială, este necesară aplicarea unei pedepse de 1 (un) an și 2 (două) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat (fapta din 22 iunie 2014, persoană vătămată M. H. K.).
Din actele și lucrările dosarului rezultă că inculpatul Ș. C. a săvârșit infracțiunea de furt calificat pentru care urmează a fi condamnat în prezenta cauză în condițiile concursului real, prev. de art.38 alin.1 Cod penal, cu infracțiunile de furt calificat pentru care acesta a fost condamnat prin sentința penală nr.29 din 21 ianuarie 2015 a Judecătoriei Târgu M., definitivă prin decizia penală nr.271/A din 20 mai 2015 a Curții de Apel Târgu M..
Totodată, instanța constată că prezenta infracțiune, cât și cele pentru care a fost condamnat prin sentința penală sus-menționată au fost săvârșite de Ș. C. în cursul termenului de încercare de 2 ani și 6 luni stabilit prin sentința penală nr.244 din 12 noiembrie 2012 a Judecătoriei Odorheiul S., jud.Harghita, definitivă prin nerecurare la 28.11.2012, prin care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 1 an și 6 luni închisoare cu suspendarea condiționată a executării potrivit art.81 și 110 Cod penal din 1968, pentru comiterea, în stare de minoritate, a cinci infracțiuni de furt calificat în concurs.
Întrucât prin sentința penală nr.29 din 21 ianuarie 2015 a Judecătoriei Târgu M. s-a făcut aplicarea art.22 alin.4 din Legea nr.187/2012 de punere în aplicare a Legii nr.286/2009 privind Codul penal și art.129 alin.2 lit.b Cod penal cu referire la art.22 alin.4 lit. b din Legea nr.187/2012 cu privire la Ș. C., instanța consideră că pentru stabilirea corectă a situației juridice a inculpatului, se impune înlăturarea aplicării acestor dispoziții legale din hotărâre, precum și a sporului de 6 luni aplicat la pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare. Soluția adoptată de instanță este justificată de modul particular în care au fost aplicate pedepse și pronunțate hotărârile de condamnare pentru infracțiunile succesive săvârșite de inculpat.
În continuare, instanța va dispune descontopirea pedepsei rezultante de 2 ani închisoare aplicată inculpatului Ș. C. prin sentința penală nr.29 din 21 ianuarie 2015 a Judecătoriei Târgu M. în elementele ei componente, urmând a fi repuse în individualitatea lor pedepsele, astfel:
- 1 (un) an închisoare stabilită pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prev. de art.228 alin.1, art.229 alin.1 lit. b și d Cod penal, cu aplicarea art.396 alin.10 Cod procedură penală (fapta din 31.08.2013/01.09.2013 – pers. văt. S. I.);
- 1 (un) an închisoare stabilită pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prev. de art.228 alin.1, art.229 alin.1 lit. b și d Cod penal, cu aplicarea art.396 alin.10 Cod procedură penală (fapta din 29/30.08.2013 – pers.văt.N. C. R.);
- 1 (un) an închisoare stabilită pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prev. de art.228 alin.1, art.229 alin.1 lit. b și d Cod penal, cu aplicarea art.396 alin.10 Cod procedură penală (fapta din 20/21.09.2013 – pers.văt. S.C. C. Distribution S.R.L.);
- 1 (un) an închisoare stabilită pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prev. de art.228 alin.1, art.229 alin.1 lit. b și d Cod penal, cu aplicarea art.396 alin.10 Cod procedură penală (fapta din 01.02.2014 – pers.văt.S.C. L. Impex S.R.L.).
În temeiul art.39 alin.1 lit.b Cod penal, raportat la art.38 alin.1 Cod penal, cu referire la art.10 din Legea nr.187/2012, se vor contopi pedepsele de 1 an și 2 luni închisoare, 1 an închisoare, 1 an închisoare, 1 an închisoare, 1 an închisoare și se va aplica inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 1 (un) an și 2 (două) luni închisoare, sporită cu 1 (un) an și 4 (patru) luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 2 (doi) ani și 6 (șase) luni închisoare.
În temeiul art.22 alin.4 din Legea nr.187/2012 de punere în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, instanța va revoca suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare dispusă prin sentința penală nr.224/2012 a Judecătoriei Odorheiul S., pedeapsă pe care o va înlocui cu măsura educativă a internării într-un centru educativ pe o perioadă de 1 an și 6 luni conform art.22 alin.2 din aceeași lege.
În temeiul art.129 alin.2 lit.b Cod penal cu referire la art.22 alin.4 lit.b din Legea nr.187/2012 de punere în aplicare a Legii nr.286/2009 privind Codul penal, va aplica inculpatului pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare, pe care o va majora cu 6 (șase) luni, inculpatul Ș. C. urmând a executa în final, în regim de detenție, pedeapsa rezultantă de 3 (trei) ani închisoare.
Instanța va menține starea de detenție a inculpatului și, în temeiul art.404 alin.4 lit.a Cod procedură penală coroborat cu art.72 alin.1 Cod penal, va deduce din pedeapsa aplicată perioada executată de la data de 21 mai 2015 la zi.
Va dispune anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii emis în baza sentinței penale nr. 29 din 21 ianuarie 2015 a Judecătoriei Târgu M. și emiterea unui nou mandat corespunzător prezentei sentințe, la rămânerea definitivă a hotărârii.
In ce privește latura civilă a cauzei, instanța va lua act că persoana vătămată M. H. K. nu s-a constituit parte civilă.
În temeiul art. 274 alin.1 Cod procedură penală, inculpatul Ș. C. va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în cuantum de 700 lei, din care suma de 100 lei este aferentă fazei de urmărire penală. Onorariul în sumă de 200 lei cuvenit avocatului din oficiu pentru faza de judecată (av.K. Etel – del.nr.3935/2014 f.82 ds.), rămâne în sarcina statului și va fi acoperit din bugetul Ministerului Justiției.
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Dispune schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului Ș. C., din infracțiunea de furt calificat, prev. de art.228 alin.1, art.229 alin.1 lit.b și d Cod penal, cu aplicarea art.77 lit.a Cod penal și art.44 alin.1 Cod penal, în infracțiunea de furt calificat, prev. de art.228 alin.1, art.229 alin.1 lit.b și d Cod penal, cu aplicarea art.77 lit.a Cod penal, prin înlăturarea disp. art.44 alin.1 Cod penal.
În temeiul art.396 alin.2 și 10 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul Ș. C., zis „T.”, fiul lui natural și I., născut la data de 29.08.1994 în Praid, jud. Harghita, domiciliat în Praid, nr. 802, jud. Harghita, f.f.l. în Tîrgu M., .. 135/C, jud. M., CNP_, cetățean român, stagiul militar nesatisfăcut, fără ocupație, fără loc de muncă, starea civilă necăsătorit, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prev.și ped. de art.228 alin.1, art.229 alin.1 lit. b și d Cod penal, cu aplicarea art.77 lit.a Cod penal, la pedeapsa de 1 (un) an și 2 (două) luni închisoare.
Constată că infracțiunea de furt calificat pentru care inculpatul a fost condamnat în prezenta cauză a fost comisă în condițiile concursului real, prev. de art.38 alin.1 Cod penal, cu infracțiunile pentru care acesta a fost condamnat prin sentința penală nr.29 din 21 ianuarie 2015 a Judecătoriei Târgu M., definitivă prin decizia penală nr.271/A din 20 mai 2015 a Curții de Apel Târgu M..
Înlătură din sentința penală sus-menționată aplicarea dispozițiilor art.22 alin.4 din Legea nr.187/2012 de punere în aplicare a Legii nr.286/2009 privind Codul penal și art.129 alin.2 lit.b Cod penal cu referire la art.22 alin.4 lit. b din Legea nr.187/2012 cu privire la acest inculpat, precum și sporul de 6 luni aplicat la pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare.
Descontopește pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare aplicată inculpatului Ș. C. prin sentința penală nr.29 din 21 ianuarie 2015 a Judecătoriei Târgu M. în elementele ei componente și repune pedepsele în individualitatea lor, astfel:
- 1 (un) an închisoare stabilită pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prev. de art.228 alin.1, art.229 alin.1 lit. b și d Cod penal, cu aplicarea art.396 alin.10 Cod procedură penală (fapta din 31.08.2013/01.09.2013 – pers. văt. S. I.);
- 1 (un) an închisoare stabilită pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prev. de art.228 alin.1, art.229 alin.1 lit. b și d Cod penal, cu aplicarea art.396 alin.10 Cod procedură penală (fapta din 29/30.08.2013 – pers.văt.N. C. R.);
- 1 (un) an închisoare stabilită pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prev. de art.228 alin.1, art.229 alin.1 lit. b și d Cod penal, cu aplicarea art.396 alin.10 Cod procedură penală (fapta din 20/21.09.2013 – pers.văt. S.C. C. Distribution S.R.L.);
- 1 (un) an închisoare stabilită pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prev. de art.228 alin.1, art.229 alin.1 lit. b și d Cod penal, cu aplicarea art.396 alin.10 Cod procedură penală (fapta din 01.02.2014 – pers.văt.S.C. L. Impex S.R.L.).
În temeiul art.39 alin.1 lit.b Cod penal, raportat la art.38 alin.1 Cod penal, contopește pedepsele de 1 an și 2 luni închisoare, 1 an închisoare, 1 an închisoare, 1 an închisoare, 1 an închisoare și aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 1 (un) an și 2 (două) luni închisoare, sporită cu 1 (un) an și 4 (patru) luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 2 (doi) ani și 6 (șase) luni închisoare.
Constată că toate aceste infracțiuni au fost săvârșite de Ș. C. în cursul termenului de încercare de 2 ani și 6 luni stabilit prin sentința penală nr.244 din 12 noiembrie 2012 a Judecătoriei Odorheiul S., jud.Harghita, definitivă prin nerecurare la 28.11.2012, prin care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 1 an și 6 luni închisoare cu suspendarea condiționată a executării potrivit art.81 și 110 Cod penal din 1968, pentru comiterea, în stare de minoritate, a cinci infracțiuni de furt calificat în concurs.
În temeiul art.22 alin.4 din Legea nr.187/2012 de punere în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, revocă suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare dispusă prin sentința penală nr.224/2012 a Judecătoriei Odorheiul S., pedeapsă pe care o înlocuiește cu măsura educativă a internării într-un centru educativ pe o perioadă de 1 an și 6 luni conform art.22 alin.2 din aceeași lege.
În temeiul art.129 alin.2 lit.b Cod penal cu referire la art.22 alin.4 lit.b din Legea nr.187/2012 de punere în aplicare a Legii nr.286/2009 privind Codul penal, aplică inculpatului pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare, pe care o majorează cu 6 (șase) luni, inculpatul Ș. C. urmând a executa în final, în regim de detenție, pedeapsa rezultantă de 3 (trei) ani închisoare.
Menține starea de detenție a inculpatului.
În temeiul art.404 alin.4 lit.a Cod procedură penală coroborat cu art.72 alin.1 Cod penal, deduce din pedeapsa aplicată perioada executată de la data de 21 mai 2015 la zi.
Anulează mandatul de executare a pedepsei închisorii emis în baza sentinței penale nr. 29 din 21 ianuarie 2015 a Judecătoriei Târgu M. și dispune emiterea unui nou mandat corespunzător prezentei sentințe, la rămânerea definitivă a hotărârii.
Ia act că persoana vătămată M. H. K. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
În temeiul art. 274 alin.1 Cod procedură penală, obligă inculpatul Ș. C. la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în cuantum de 700 lei, din care suma de 100 lei este aferentă fazei de urmărire penală. Onorariul în sumă de 200 lei cuvenit avocatului din oficiu pentru faza de judecată (av.K. Etel – del.nr.3935/2014 f.82 ds.), rămâne în sarcina statului și va fi acoperit din bugetul Ministerului Justiției.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 29 mai 2015.
Președinte, Grefier,
Red.C.F.D.
Dact.C.F.D.
Red.5 ex./15.06.2015
| ← Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP.... | Furt calificat. Art.229 NCP. Sentința nr. 487/2015.... → |
|---|








