Schimbare măsura educativă a internării. Art.516 si art. 517 NCPP. Sentința nr. 550/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ

Sentința nr. 550/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU MUREŞ la data de 10-06-2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA TÂRGU M.

SECȚIA PENALĂ

Dosar nr._

SENTINȚA PENALĂ NR. 550/2015

Ședința publică din data de 10.06.2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: I. P.

GREFIER: D. G.

Din partea Ministerului Public a participat procuror R. Ș. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tîrgu-M..

Pe rol fiind judecarea cauzei penale privind pe intimatul C. C., având ca obiect schimbare măsură educativă a internării (art. 516 -517 Cod de procedură penală).

În lipsa părților.

Mersul dezbaterilor și susținerile pe fond ale părților au fost consemnate în încheierea ședinței din data de 15.05.2015, prin care s-a stabilit pronunțarea pentru data de 25.05.2015, 26.05.2015 iar mai apoi pentru data de astăzi, pentru când:

INSTANȚA

I. Prezentarea sesizării

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, Serviciul de Probațiune Hunedoara a solicitat să se analizeze de către instanța de judecată comportamentul intimatului Chelemândră C. avându-se în vedere că, în opinia Serviciului de Probațiune, acesta nu ar fi respectat condițiile liberării sale anticipate cuprinse în sentința penală nr. 328/28.02.2014 a Judecătoriei Târgu M., definitivă prin neexercitarea căii de atac la data de 11.03.2014.

S-a arătat în motivare, prin referatul de evaluare nr. 1281/C/25.02.2015 că intimatul nu a respectat obligația impusă prin hotărârea mai sus-menționată, respectiv de a se prezenta la Serviciul de Probațiune Hunedoara la datele fixate de acesta, obligație corespunzătoare art. 121 alin 1 lit. e) Cpen. Obligația trebuia respectată de către intimat până la data de 04.09.2015.

Sesizării i-a fost anexată adresa nr. 1281/C/25.02.2015 a Serviciul de probațiune Hunedoara si înscrisuri depuse de Serviciu.

Analizând sesizarea din oficiu din perspectiva actelor si lucrărilor de la dosar, instanța retine următoarele:

II. Situația de fapt

În fapt, față de intimat prin sentința penală nr. 129/03.02.2014 a Judecătoriei Târgu M., rămasă definitivă prin necontestare la data de 11.02.2014 a fost luată măsura educativă privativă de libertate a internării într-un centru de detenție pentru o durată de 4 ani prin aplicarea art. 23 din Legea nr. 255/2013 cu privire la pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată prin sentința penală cu nr. 192/2012 a Judecătoriei Târgu M. ca urmare a efectuării unei contopiri.

Prin sentința penală nr. 328/28.02.2014 a Judecătoriei Târgu M., definitivă prin neexercitarea căii de atac la data de 11.03.2014 s-a dispus față de intimat:

În baza art. 125 alin. 4 C. pen. s-a dispus liberarea persoanei internate Chelemîndra C., din executarea măsurii educative a internării într-un centru de detenție de 4 ani, aplicate prin sentința penală nr. 129/2014, pronunțată de Judecătoria Tg. M., rămasă definitivă prin necontestare.

În baza art. 125 alin. 5 C. pen. raportat la art. 121 alin. 1 C. pen., până la împlinirea duratei internării, respectiv 04.09.2015, s-a impus persoanei internate respectarea obligației prevăzute la art. 121, alin. 1, lit. e din C. pen., respectiv să se prezinte la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Hunedoara, la datele fixate de acesta.

S-a atras atenția persoanei internate asupra dispozițiilor art. 125 alin. 6 din C.pen. privind revenirea asupra liberării.

III Prevederi legale aplicabile

În drept, instanța, arată că potrivit art. 125 alin 6 Cpen, dacă minorul nu respectă, cu rea-credință, condițiile de executare a măsurii asistării zilnice sau obligațiile impuse, instanța revine asupra înlocuirii sau liberării și dispune executarea restului rămas neexecutat din durata măsurii internării într-un centru de detenție.

IV. Analiza sesizării

În analiza sesizării, instanța va analiza comportamentul persoanei supravegheate pentru a vedea dacă acesta nu a respectat obligația cu rea-voință și dacă se impune revenirea asupra măsurii educative privative de libertate.

În primul rând, prezenta instanță a făcut tot ce era posibil pentru a asigura prezența condamnatului la judecată și a-i asigura acestuia toate drepturile prevăzute de lege. Astfel, s-a procedat la citarea legală a acestuia la domiciliul declarat chiar de către acesta în cursul supravegherii la care a fost supus, precum și la cel la care intimatul figurează în baza de date DEPABD.

În ceea ce privește nerespectarea de către intimat a obligațiilor impuse prin sentința penală nr. 328/28.02.2014 a Judecătoriei Târgu M., definitivă prin neexercitarea căii de atac la data de 11.03.2014 mai multe precizări urmează a fi făcute. Astfel, prima întrevedere între persoana liberată și consilierul de caz a avut loc la data de 02.04.2014, conform procesului-verbal anexat la dosar. Cu această ocazie i-au fost aduse la cunoștință obligațiile pe care trebuie să le respecte, și s-a stabilit frecvența întâlnirilor ca fiind lunare, un termen rezonabil care să permită intimatului să desfășoare activități fără ca numărul de prezentări la Serviciul de Probațiune să reprezinte o măsură disproporționată. Toate activitățile au fost consemnate în procesul-verbal din data de 02.04.2014, act pe care intimatul l-a semnat, iar cu aceeași ocazie acesta a și dat o declarație indicând că înțelege obligația la care a fost supus și a indicat adresa la care poate fi contactat. Ca atare, C. C. era conștient de obligațiile sale.

Având în vedere situația de fapt expusă mai sus judecătorul constată că intimatul C. C. nu și-a respectat cu rea-voință obligațiile impuse de către instanță. Astfel, deși Serviciul de Probațiune Hunedoara a dat dovadă de o înțelegere rezonabilă a situației condamnatului, întocmind un program prin care să-i permită acestuia prezentarea la un interval de timp rezonabilă, acesta nu a respectat nici aceste obligații minime. Mai mult decât atât din studiul actelor dosarului nu rezultă că intimatul ar fi cerut managerului de caz să-i modifice programul pentru a se putea deplasa în țară sau în străinătate pentru a munci. În schimb Chelemândră C. a luat decizia singur de a nu se prezenta la Serviciul de Probațiune deși cunoștea obligația pe care o are.

Simplu fapt că o persoană afirmă că nu s-a mai prezentat la întrevederi pentru că este în căutarea unui loc de muncă nu poate fi primită pentru că în acest caz, este obligatorie anunțarea consilierului de probațiune și există posibilitatea modificării programului de supraveghere în sensul de a permite persoanei supravegheate să poată munci. În cazul de față, intimatul, la singura întrevedere în care a arătat că ar fi fost plecat la muncă (08.09.2014) nu a adus nici un înscris cum că ar fi muncit sau muncește ( din acest motiv nefiind prezent la întrunirea din data de 14.08.2014), or nici o persoană nu poate fi crezută pe drept cuvânt. Mai mult, chiar și așa fiind, nu se poate accepta faptul că o persoană supravegheată care se află în căutarea unui loc de muncă poate să își permită să nu anunțe consilierul de probațiune însărcinat cu supravegherea sa și pur și simplu să dispară, pe temeiul că nu ar exista rea-credință, întrucât pe un asemenea raționament, ar însemna că orice persoană supravegheată să poată nesocoti hotărârea judecătorească prin care i s-au stabilit obligații pe criteriul că dacă își caută un loc de muncă oricum nu va fi considerată de rea-credință și ca atare să își permită să nu se prezinte conform programului de supraveghere stabilit.

De asemenea, judecătorul constată că în momentul de față nu se mai cunoaște situația condamnatului, deși instanța a cerut detalii suplimentare și actualizate cu privire la situația persoanei supravegheate, astfel încât se poate considera că de la data de 09.10.2014 și până în prezent, intimatul nu a mai contactat serviciul de probațiune și nici nu se cunoaște situația sa..

Un argument suplimentar în aprecierea relei sale voințe îl constitui și modalitatea în care acesta a înțeles clemența arătată de instanța judecătorească pentru fapta sa. Astfel, deși acesta a beneficiat de liberarea din penitenciar înainte de executarea întregii măsuri educative, intimatul a arătat că nu a înțeles să respecte deciziile unui organ al statului, deși nu era la prima abatere de la legea penală. Acesta ar fi trebuit să înțeleagă că pentru faptul că statul i-a permis ieșirea din penitenciar înainte ca măsura educativă să fie executată în întregime, trebuie să suporte unele consecințe în legătură directă cu situația sa, în speță anumite obligații, care așa cum s-a arătat anterior nu prezentau un grad sporit de limitare a drepturilor sale, or intimatul a arătat încă o dată lipsă de respect față de o decizie a unui organ jurisdicțional. Ca atare, instanța de judecată consideră că trebuie să se revină asupra liberării acordate intimatului și să se dispună executarea în întregime a restului din măsura educativă rămas neexecutat și pe considerentul că perioada în care intimatul a fost încarcerat nu și-a atins scopul, și anume în conștientizarea persoanei despre obligația de a se conforma unui organe statal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite sesizarea cu nr._ a Serviciului de Probațiune Hunedoara.

In temeiul art. 125 alin. 6 Cpen rap. la art. 517 alin 2 Cproc pen revine asupra liberării anticipate dispune față de intimatul C. C., fiul lui V. și A., născut la data de 26.02.1994 în Lupeni, jud. Hunedoara, domiciliat în V., .. 4, ., apt. 58, jud. Hunedoara, CNP_

Dispune executarea restului rămas neexecutat de 542 zile din durata măsurii internării într-un centru de detenție în regim de detenție.

În temeiul art. 275 alin. 3 Cod de procedura penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia, din care suma de 100 lei reprezentând onorariul avocatului din oficiu se va avansa din fondurile Ministerului de Justiție către Baroul M..

Cu contestație în 3 zile de la comunicare pentru procuror si intimat.

Pronunțată în ședință publică azi, 10.06.2015.

Președinte Grefier

I. P. D. G.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Schimbare măsura educativă a internării. Art.516 si art. 517 NCPP. Sentința nr. 550/2015. Judecătoria TÂRGU MUREŞ