Frauda la vot. Art.387 NCP. Sentința nr. 305/2015. Judecătoria TURDA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 305/2015 pronunțată de Judecătoria TURDA la data de 25-08-2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA T.
T., Piața Romană nr.12, jud.Cluj
Operator de date cu caracter personal nr. 3186
prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
Dosar penal nr._
SENTINTĂ PENALĂ 305/2015
Ședința publică din data de 25.08.2015
Președinte – C. A.
Grefier – M. B.
Ministerul Public reprezentat de G. A. A., procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria T.
Pe rol se află pronunțarea cauzei penale privind pe inculpatul pe inculpatul V. F. trimis in judecată pentru săvârșirea infracțiunii de fraudă la vot prev. de art. 387 alin 1 lit. b N.C.pen. în aplicarea art. 5 NCP.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constata lipsa partilor.
Procedura de citare este legal îndeplinita.
Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc în ședința publică din 19.08.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru termenul din data de 25.08.2015.
I N S T A N ȚA
Prin rechizitoriul nr. 3293/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria T. a fost trimis în judecată, în stare de libertate, inculpatul V. F. pentru săvârșirea infracțiunii de fraudă la vot prev. de art. 387 alin 1 lit. b N.C.pen. în aplicarea art. 5 NCP.
În actul de sesizare s-a reținut, că inculpatul V. F. la data de 29.07.2012, cu ocazia referendumului pentru demiterea președintelui ales al României, a votat de două ori, atât pe lista permanentă de la domiciliu (.) cât și pe lista suplimentară a secției de votare nr. 172 din Mun. Câmpia Turzii, Jud. Cluj.
Cauza a fost înregistrată în data de 04.05.2015 sub dosar nr._ .
Prin încheierea din 22.06.2015 judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății, primul termen de judecată fiind stabilit la data de 19.08.2015.
Din actele și lucrările de la dosar, precum și din probatoriul administrat în cursul urmăririi penale instanța reține aceeași stare de fapt ca și în actul de sesizare:
În ziua referendumului pentru demiterea președintelor ales al României, ținut în data de 29.07.2012, în urma sesizării organelor de poliție cu privire la o posibilă fraudare a votului organele de poliție aflate în exercițiul funcțiunii au constatat că în imediata apropiere a Liceului Teoretic „P. D.” din Câmpia Turzii, în incinta căruia erau amenajate secțiile de votare nr. 172, 173 din localitate, au staționat 2 autocare, identificându-se cel cu nr._, aparținând . SRL Cluj N., condus de numitul B. M. B..
Pe drum spre mun. T. însă martorul a fost oprit de organele de Poliție în trafic, legitimat și audiat apoi cu privire la motivele prezenței sale în localitate. Cu aceeași ocazie s-a procedat și la identificarea și legitimarea unui număr de 24 de persoane, toate domiciliate în Florești, Jud. Cluj,aduse în Câmpia Turzii.
Potrivit normelor legale, ulterior constatărilor făcute, organele de poliție au înaintat dosarul cauzei la P. de pe lângă Judecătoria T., cercetările în cauză fiind însă efectuate și finalizate în mod centralizat de către P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, care, prin rechizitoriul nr. 943/P/2012 din 04.12.2012 și înregistrat pe rolul Judecătoriei Cluj N., a dispus trimiterea în judecată a mai multor persoane pentru instigare la vot multiplu, asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, oferirea de bani sau alte foloase pentru determinarea alegătorilor să voteze în cadrul referendumului.
În urma sesizării instanței de judecată prin rechizitoriu, prin Sentința Penală nr. 587/10.05.2013 în dosar penal_/211/2012 al Judecătoriei Cluj N., s-a dispus condamnarea unei părți din inculpați, pentru exercitarea votului multiplu, aceștia fiind preluați cu autocarul din localitatea de domiciliu și aduși la Câmpia Turzii unde au mai votat odată în cadrul unei secții de votare din localitate, după ce votaseră inițial în localitățile de domiciliu, fiind instigați de către alți inculpați în același dosar, preluați și transportați în mod organizat, în scop de a vota pe liste suplimentare, cu toate că aceștia votaseră anterior pe listele permanente din localitatea lor de domiciliu și au recunoscut acest lucru și față de cei care i-au organizat și i-au dus să voteze din nou. În schimbul acordului de a vota din nou, li s-au promis acestor persoane sume de bani, mâncare și băutură.
La data de 10.07.2013, cu ocazia unor verificări efectuate de organele de poliție în legătură cu persoanele care au votat pe liste permanente în circumscripția electorală nr. 13, secțiile de votare nr. 411, 412, 414, 415 Florești, comparativ cu listele electorale suplimentare din aceeași circumscripție electorală, dar la secțiile de votare 172, 173, amenajate în incinta Liceului Teoretic „P. D.”, s-a constatat că pe lângă inculpații trimiși în judecată și condamnați pentru vot multiplu potrivit celor arătate - numiții H. D., H. M. I., H. P., L. F., O. V., ASchilean A., H. A., M. G., O. Aladar, Zoleszak R. – mai apărea ca votant atât pe lista permanentă din localitatea de domiciliu cât și pe lista suplimentară de la secția 172 inculpatul V. F. cu domiciliul tot în . Cluj.
Inculpatul recunoaște săvârșirea infracțiunii arătând că în jurul orei 11 în data de 29.07.2012, și-a exercitat în mod liber dreptul constituțional la vot, la secția de votare la care era arondat, iar ulterior în schimbul promisiunii unor sume de bani făcute de către numitul Lingurari A. s-a deplasat în Câmpia Turzii împreună cu aproximativ alte 25-30 persoane votând pe listele suplimentare.
Potrivit art.374 al.4 Cod procedură penală „ În cazurile în care acțiunea penală nu vizează o infracțiune care se pedepsește cu detențiune pe viață, președintele pune în vedere inculpatului că poate solicita ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a înscrisurilor prezentate de părți, dacă recunoaște în totalitate faptele reținute în sarcina sa, aducându-i la cunoștință dispozițiile art. 396 alin. (10).”
Art.375 al.1 prevede că „Dacă inculpatul solicită ca judecata să aibă loc în condițiile prevăzute la art. 374 alin. (4), instanța procedează la ascultarea acestuia, după care, luând concluziile procurorului și ale celorlalte părți, se pronunță asupra cererii.”, iar când judecata s-a desfășurat în aceste condiții iar instanța reține aceeași situație de fapt ca cea descrisă în actul de sesizare și recunoscută de către inculpat, în caz de condamnare sau amânare a aplicării pedepsei, limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii se reduc cu o treime, iar în cazul pedepsei amenzii, cu o pătrime.
La termenul de judecată din 19.08.2015, inculpatul a recunoscut comiterea faptei pentru care a fost trimis în judecată și solicitat ca judecata să se facă în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, solicitând aplicarea art.396 al.10 cod procedură penală.
Starea reținută de către instanța este pe deplin dovedită din ansamblul probatoriului administrat în cauză: procesul verbal de sesizare din oficiu (f. 10 d.u.p.), declarația olografă a martorului B. M. B. (f. 12 d.u.p.), raportul echipei de intervenție a Poliției constituită la nivelul Poliției Mun. Câmpia Turzii (f. 13-14 d.u.p.), fișa intervenției la evenimentul semnalat prin apel 112, f. 15, anexa la această fișă ( f. 16-17 d.u.p.), adresă către Autoritatea Electorală Permanentă și răspunsul a aceasta (f. 18-19 d.u.p.), copie a procesului verbal încheiat de către procurorul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție de sesizare din oficiu ( f. 25 d.u.p.), copie a procesului verbal încheiat de către procurorul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție referitor la constatarea unor nereguli în procesul de votare (f. 26 d.u.p.), copie a proceselor verbale încheiate de către procurorul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție privind predare primirea unor acte legate de procesul de votare ( f. 27, f. 28-29 d.u.p.),copie a procesului verbal încheiat de către procurorul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție referitor la constatarea unor nereguli în procesul de votare (f. 30-31 d.u.p.), copia certificată a Sentinței Penale nr. 587/10.05.2013 în dosarul penal cu nr._/211/2012 al Judecătoriei Cluj N. (f. 42-52 d.u.p.), proces verbal de constatare a identității persoanelor care au votat pe listele suplimentare din Câmpia Turzii (f. 55-56 d.u.p.), copia listei suplimentare de vot de la secția de votare 172 din Câmpia Turzii, (f. 57-58 d.u.p.), copia listei suplimentare de vot de la secția de votare 173 din Câmpia Turzii, (f. 59-60 d.u.p.), declarațiile inculpatului V. F. (f. 61-62,64-65,67 d.u.p.), declarațiile martorilor ZOLEZSAK R. (f. 68,70-71 d.u.p.), H. D. (f. 72-73,75-76 d.u.p.), LINGURARI A. (f. 77-78,80-82 d.u.p.), extras din registrul de deces cu privire la Lingurari A. (f. 84 d.u.p.), adresa IPJ Cluj – Serviciul de Investigații Criminale (f. 85 d.u.p.), copii după listele electorale permanente din localitatea Florești (f. 86-97 d.u.p.), adresele Poliției Câmpia Turzii către organele de Poliție din alte Județe pentru solicitarea listelor electorale permanente cu alți rezidenți ai altor județe care au semnat pe listele suplimentare din Câmpia Turzii și răspunsul la acestea (f. 100-132 d.u.p.), fișa de cazier judiciar a inculpatului (f. 133 d.u.p.).
Din mijloacele de probă administrate în cauză amintite mai sus, se constată că există probe din care rezultă că inculpatul V. F., a săvârșit infracțiunea pentru care s-a început urmărirea penală.
Probele obiective și directe ce vin în acuzarea inculpatului sunt următoarele: copie a procesului verbal încheiat de către procurorul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție referitor la constatarea unor nereguli în procesul de votare (f. 30-31 d.u.p.), copia certificată a Sentinței Penale nr. 587/10.05.2013 în dosarul penal cu nr._/211/2012 al Judecătoriei Cluj N. (f. 42-52 d.u.p.), proces verbal de constatare a identității persoanelor care au votat pe listele suplimentare din Câmpia Turzii (f. 55-56 d.u.p.), copia listei suplimentare de vot de la secția de votare 172 din Câmpia Turzii, (f. 57-58 d.u.p.), copia listei suplimentare de vot de la secția de votare 173 din Câmpia Turzii, (f. 59-60 d.u.p.), declarațiile inculpatului V. F. de recunoaștere a săvârșirii faptei, declarațiile martorilor ZOLEZSAK R. (f. 68,70-71 d.u.p.), H. D. (f. 72-73,75-76 d.u.p.), adresa IPJ Cluj – Serviciul de Investigații Criminale (f. 85 d.u.p.), copii după listele electorale permanente din localitatea Florești (f. 86-97 d.u.p.), adresele Poliției Câmpia Turzii către organele de Poliție din alte Județe pentru solicitarea listelor electorale permanente cu alți rezidenți ai altor județe care au semnat pe listele suplimentare din Câmpia Turzii și răspunsul la acestea (f. 100-132 d.u.p.).
In conformitate cu dispozițiile articolului 103 alin.1 C.p.p probele nu au valoare dinainte stabilită, aprecierea fiecărei probe se face de către organul de urmărire penală sau de instanța de judecată în urma tuturor probelor administrate. Inculpatul nu este obligat să relateze fapta pentru care este inculpat și de asemenea nu are obligația de a declara tot ce știe sau de a spune adevărul având libertatea de a minți fără ca organele judiciare să-l sancționeze pentru aceasta. Din contră, organele judiciare au obligația de a lămuri cauza sub toate aspectele, astfel încât orice persoană care a săvârșit o infracțiune să fie pedepsită potrivit vinovăției sale.
Se constată că împotriva inculpatului există probe obiective și directe mai sus amintite pe baza cărora se poate demonstra fără tăgadă, că inculpatul la data de 29.07.2012, cu ocazia referendumului pentru demiterea președintelui ales al României, a votat de două ori, atât pe lista permanentă de la domiciliu (.) cât și pe lista suplimentară a secției de votare nr. 172 din Mun. Câmpia Turzii, Jud. Cluj, faptă ce este considerată infracțiune conform art. art.387 al.1 lit.b cod penal.
Concluzionând se reține că inculpatul se face vinovat de săvârșirea faptei reținute în sarcina sa,acestea fiind săvârșită cu forma de vinovăție prevăzută de lege și nu există nici o cauză justificativă sau de neimputabilitate care să înlăture caracterul penal al faptei.
Legea penala mai favorabilă
Raportat la infracțiunea pentru care inculpatul a fost trimis în judecată instanța constată că limitele pedepsei prevăzute de art.387 al.1 lit. b cod penal sunt mai mici ca cele prev. de art.54 al.2 din Legea 3/2000, iar amânarea aplicării pedepsei prev. de art. 83 din Codul penal nu atrage decăderi, interdicții față de suspendarea condiționată a executării pedepsei prev. de art. 81 din vechiul Cod penal, motiv pentru care instanța apreciază că noul cod penal este legea penală mai favorabilă.
În drept
Fapta inculpatului V. F. care la data de 29.07.2012, cu ocazia referendumului pentru demiterea președintelui ales al României, a votat de două ori, atât pe lista permanentă de la domiciliu (.) cât și pe lista suplimentară a secției de votare nr. 172 din Mun. Câmpia Turzii, Jud. Cluj, întrunește elemente constitutive ale infracțiunii de de fraudă la vot prev. de art. 387 alin 1 lit. b N.C.pen. în aplicarea art. 5 NCP.
La individualizarea pedepsei ce urmează a fi aplicată inculpatului, instanța va avea în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen., respectiv împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal și nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.
Se va avea în vedere că inculpatul a avut o poziție sinceră în timpul procesului, recunoscând și regretând fapta comisă, a cooperat cu organele judiciare, gradul mediu de pericol, faptul că fapta a fost comisă în schimbul unor foloase materiale, inculpatul dovedind indiferență față de valoarea socială ocrotită prin norma de încriminare, constatând în relațiile sociale care ocrotesc desfășurarea în condiții corespunzătoare și oneste a referendumului național, urmarea produsă constând în crearea unei stări de pericol real și concret în condițiile în care veridicitatea referendumului depindea exclusiv de atingerea pragului pentru validarea acestuia în condițiile realizării pragului electoral ce impunea o prezență ridicată la vot și nu în ultimul rând amploarea activității infracționale desfășurate ce a implicat un număr ridicat de participanți și resurse financiare.
Raportat la aceste elemente instanța apreciază ca o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru infracțiunea săvârșită este suficientă pentru atingerea scopurilor educativ și de exemplaritate ale sancțiunii, dându-i posibilitatea îndreptării atitudinii față de comiterea de infracțiuni și resocializarea sa pozitivă.
Ținând cont însă de împrejurarea că inculpatul nu posedă antecedente penale, că este în vârstă de 23 de ani, este angajat, nu prezintă o periculozitate care să justifice o pedeapsa cu executare, scopul legal al pedepsei aplicate poate fi realizat cu maximă eficiență printr-un tratament sancționator mai blând si apreciindu-se că, îndreptarea inculpatului poate avea loc și fără executarea efectivă a pedepsei.
În ceea ce privește necesitatea aplicării pedepsei, instanța constată că, în cauză sunt îndeplinite condițiile art. 83 C. pen., pedeapsa stabilită fiind mai mică de 2 ani închisoare, respectiv 6 luni închisoare; inculpatul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii; acesta și-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității iar în raport de persoana inculpatului, de conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii, de circumstanțele săvârșirii faptei mai sus arătate, precum și de posibilitățile sale de îndreptare, instanța apreciază că aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, dar se impune supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată.
În baza art. 85 alin.1 Cod penal pe durata termenului de supraveghere, inculpatul va trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de probațiune Cluj-N., la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În temeiul art.83 al.4 cod penal se vor prezenta motivele pentru care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei, respectiv lipsa antecedentelor penale, atitudinea de recunoaștere și regret a săvârșirii faptei și atitudinea cooperantă cu organele judiciare și se va atenționa inculpatul asupra conduitei sale viitoare asupra faptului că nerespectarea măsurilor de supraveghere și a obligației impuse sau săvârșirea unei noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere pot atrage revocarea amânării, dispunerea aplicării și executarea pedepsei stabilite.
Va atrage atenția inculpatului asupra disp.art.88 Cod penal privind revocarea amânării aplicării pedepsei.
În baza art.67 alin. 2 C. pen. va aplica inculpatului V. F. ca pedeapsă complementară interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și d) C. pen, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, dreptul de a alege pe o durata de 2 ani.
În baza art. 65 alin.1 și 3 cod penal va interzice inculpatului V. F. drepturile prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și d) C. pen., de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii.
În baza art. 274 alin.1 Cod procedură penală va fi obligat inculpatul la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE
În baza art.396 al.4 și 10 cod procedură penală, art.83 cod penal stabilește pentru inculpatul V. F., fiul lui L. Ș. și L. L., născut la data de 02.07.1992, în Mun. Cluj N., Jud. Cluj, cetățean român, studii – 8 clase, necăsătorit, stagiu militar nesatisfăcut, fără loc de muncă și ocupație, necunoscut cu antecedente penale, cu domiciliul Comuna /Satul Florești, .. 15-17, Jud. Cluj, posesor al CI ., nr._, emisă de SPCLEP Cluj N. la data de 29.07.2011, CNP_, pedeapsa de:
- 6 luni închisoare pentru infracțiunii de fraudă la vot prev. de art. 387 alin 1 lit. b Cod penal cu aplicarea art. 5 Cod penal.
În temeiul art.83 Cod penal dispune amânarea aplicarea pedepsei pe un termen de supraveghere de 2 ani stabilit în condițiile art. 84 Cod penal, care începe să curgă de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
În baza art. 85 alin.1 Cod penal pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de probațiune Cluj-N., la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În temeiul art.83 al.4 cod penal prezintă motivele pentru care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei, respectiv lipsa antecedentelor penale, atitudinea de recunoaștere și regret a săvârșirii faptei și atitudinea cooperantă cu organele judiciare și atenționează inculpatul asupra conduitei sale viitoare asupra faptului că nerespectarea măsurilor de supraveghere și a obligației impuse sau săvârșirea unei noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere pot atrage revocarea amânării, dispunerea aplicării și executarea pedepsei stabilite.
Atrage atenția inculpatului asupra disp.art.88 Cod penal privind revocarea amânării aplicării pedepsei.
În baza art.67 alin. 2 C. pen. aplica inculpatului V. F. ca pedeapsă complementară interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și d) C. pen, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, dreptul de a alege pe o durata de 2 ani.
În baza art. 65 alin.1 și 3 cod penal interzice inculpatului V. F. drepturile prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și d) C. pen., de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii.
În baza art. 274 alin.1 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică din data de 25.08.2015.
PREȘEDINTE,GREFIER
C. AxinteMarcela B.
Red/ Dact/ A.C/A.C 27.08.2015 5 ex
| ← Conducere fără permis. Art.335 NCP. Sentința nr. 304/2015.... | Tâlhărie. Art.233 NCP. Sentința nr. 308/2015. Judecătoria TURDA → |
|---|








