Alte modificări ale pedepsei. Art.585 NCPP. Sentința nr. 444/2015. Judecătoria VASLUI

Sentința nr. 444/2015 pronunțată de Judecătoria VASLUI la data de 30-03-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA V.

JUDEȚUL V.

SENTINȚA PENALĂ NR.444

Ședința publică de la 30 Martie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: M. G.

GREFIER: D. D. C.

Ministerul Public este reprezentat prin domnul procuror T. D. C. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria V.

Pe rol la ordine fiind judecarea cauzei penale privind pe condamnatul CĂMEȘOI V., având ca obiect-alte modificări ale pedepsei (art.585 NCPP).

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dezbaterile în prezenta cauză au avut loc în ședința publică din 12.03.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre când, din lipsă de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunțarea pentru data de 20.03.2015, după care din lipsă de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunțarea pentru azi, 30.03.2015, când:

INSTANȚA

Deliberând asupra contestației la executare de față:

P. cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei V. sub nr. _ la data de 12.02.2015, condamnatul CĂMEȘOI V., a formulat o cerere având ca obiect-alte modificări ale pedepsei (art.585 NCPP), respectiv a solicitat contopirea pedepselor ce i-au fost aplicate.

În prin cererea formulată a solicitat admiterea contestației în baza art.33-34 C.p. raportat la Legea nr.215 a C.C. cu aplicarea art.449 N.C.P.P.

Pentru termenul de judecată de la 12.03.2015, la solicitarea instanței s-au atașat situația juridică a condamnatului (adresa nr.X/_/PIIS/26.02.2015 a Pnt.Iași) și fișa de cazier judiciar a condamnatului (adresa nr._/20.02.2015 a I.P.J. Bacău).

La termenul de judecată din data de 12.03.2015, interpelat de către instanță, condamnatul CĂMEȘOI V. a declarat că nu își însușește cererea formulată (fila 2).

Față de cele expuse, cererea fiind formulată de o persoană căreia legea nu îi conferă acest drept, instanța va respinge ca inadmisibilă cererea privind pe persoana privată de libertate CĂMEȘOI V..

Constatând lipsa culpei procesuale a condamnatului, în baza art. 275 alin 3 Noul Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia, iar suma de 100 lei, reprezentând onorariu apărător din oficiu, va fi suportată din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge cererea având ca obiect-alte modificări ale pedepsei (art.585 C.p.p.), formulată în numele persoanei privată de libertate CĂMEȘOI V., fiul lui G. șiTatiana, născut la data de 18.01.1994, în prezent deținut în Penitenciarul V., cu privire la sentința penală nr.943/2012 a Judecătoriei Bacău, ca inadmisibilă, nefiind însușită de către persoana privată de libertate.

În baza art. 275 alin 3 Noul Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Suma de 100 lei, reprezentând onorariu apărător din oficiu, va fi suportată din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30.03.2015.

Președinte,Grefier,

G. M. D. C. D.

Red. G.M.- 17.04.2015

Teh. D.D.C./5 ex./ 20.04.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Alte modificări ale pedepsei. Art.585 NCPP. Sentința nr. 444/2015. Judecătoria VASLUI