Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP. Sentința nr. 68/2015. Judecătoria VASLUI

Sentința nr. 68/2015 pronunțată de Judecătoria VASLUI la data de 20-01-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA V.

JUDEȚUL V.

Sentința penală Nr. 68/2015

Ședința publică de la 20 Ianuarie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE L. C. S.

Grefier E. M. B.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Judecătoria V. este reprezentat de procuror S. F.

Pe rol se află judecarea cauzei penale privind pe inculpatul L. C., domiciliat în ., jud. V., având ca obiect conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe (art. 336 alin. 1 Noul Cod penal).

Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio, conform dispozițiilor art. 369 din Noul Cod de procedură penală.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns inculpatul L. C. asistat de apărător ales - avocat N. R..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că procedura este legal îndeplinită.

Pe baza actului de identitate prezentat, s-a procedat la identificarea inculpatului L. C., (născut în V., CNP:_, domiciliat în ., județ V.).

Inculpatul L. C., interpelat fiind, arată că, a primit rechizitoriul și știe pentru ce este trimis în judecată.

În baza art. 374 alin. 1 Cod procedură penală, instanța a dispus a se face o prezentare succintă a actului de sesizare, iar în baza alin. 2 al aceluiași articol a explicat inculpatului în ce constă învinuirea ce i se aduce, respectiv, că a fost trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria V., pentru comiterea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice, prevăzută de art. 336 al. 1 din Noul Cod penal, aducându-i la cunoștință totodată că are dreptul de a nu face nici o declarație și că ceea ce declară poate fi folosit și împotriva sa.

Instanța aduce la cunoștința inculpatului L. C. dispozițiile 374 alin. 4 Cod procedură penală, care prevăd că, poate solicita ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a înscrisurilor prezentate de părți, dacă recunoaște în totalitate fapta reținută în sarcina sa, precum și dispozițiile art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, care prevăd că, în cazul în care solicită judecarea cauzei pe baza procedurii recunoașterii beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată în cazul pedepsei cu închisoarea și cu o pătrime în cazul pedepsei cu amendă penală însă, în cazul în care această solicitare este admisă, nu mai poate propune ca și probe decât înscrisuri.

Interpelat de instanță, inculpatul L. C., arată că este de acord să fie judecat conform procedurii prevăzute de art. 374 alin. 2 Cod de procedură penală.

Instanța, în temeiul art. 375 alin. 1 Cod procedură penală, procedează la audierea inculpatului L. C., cele declarate fiind consemnate în procesul-verbal care s-a atașat la dosarul cauzei.

Instanța pune în discuția părților solicitarea inculpatului L. C. de a fi judecat pe baza procedurii simplificate, a acordului de vinovăție, prevăzută de art. 374 alin. 4 Cod de procedură penală.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, arată că este de acord cu solicitarea inculpatului ca judecata să se desfășoare potrivit procedurii prevăzută de art. 374 alin. 4 Cod de procedură penală.

Avocat N. având cuvântul pentru inculpat, solicită admiterea solicitării acestuia de a fi judecat pe baza procedurii simplificate.

Inculpatul L. C., având cuvântul, solicită admiterea cererii de a fi judecat potrivit procedurii recunoașterii a vinovăției.

Instanța, în baza art. 375 Cod de procedură penală, constatând îndeplinite condițiile legale, încuviințează cererea formulată de către inculpatul L. C. ca judecata să aibă loc potrivit procedurii prevăzută de art. 374 alin. 4 Cod de procedură penală după care interpelează inculpatul cu privire la probe.

Inculpatul L. C., prin apărător ales, arată că nu are de depus acte în circumstanțiere.

Instanța ia act de precizarea inculpatului cum că nu are de depus acte în circumstanțiere.

Părțile, interpelate fiind, arată că nu mai au de formulat cereri în cauză.

Nemaifiind alte cereri de formulat în cauză, instanța în baza art. 387 Cod de procedură penală constată terminată cercetarea judecătorească, iar în baza art. 388 Cod de procedură penală dispune deschiderea dezbaterilor, acordând cuvântul pe fondul cauzei.

Reprez. Ministerului Public, având cuvântul, arată că inculpatul L. C. a fost trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria V. pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului.

S-a reținut prin actul de sesizare că, pe data de 15.08.2014, după ce a consumat alcool, inculpatul s-a urcat la volanul unui autoturism și l-a condus pe drumurile publice din localitatea Cozmești. Pe DC 108 a fost oprit de un echipaj al Poliției și s-a constatat că inculpatul avea o alcoolemie de 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat și din acest motiv a fost condus la spital unde s-au recoltat probe biologice. Astfel cum rezultă din probatoriul administrat, valoarea alcoolemiei depistate este de 1g‰ alcool în sânge, evident este peste limita legală de 0,80g‰ alcool în sânge.

Față de probatoriul administrat, reprezentantul Parchetului apreciază că rezultă fără nici un dubiu vinovăția inculpatului, motiv pentru care solicită instanței să dispună stabilirea unei pedepse, având în vedere dispozițiile art. 336 alin. 1 Cod penal, pentru care să se dispună amânarea aplicării acestei pedepse. De asemenea, reprezentantul Parchetului solicită instanței ca, la individualizarea pedepsei, să se aibă în vedere conduita inculpatului și faptul că acesta a mai fost sancționat, pe cale administrativă, printr-o Ordonanță a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București, în anul 2011. Cu obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Avocat N. R. având cuvântul pentru inculpatul L. C., solicită instanței să aibă în vedere că acesta a uzat de procedura specială, prevăzută de art. 374 alin. 4 Cod procedură penală, urmând ca limitele de pedeapsă pentru infracțiunea comisă să fie reduse cu o treime.

Mai solicită avocat N. să se aibă în vedere împrejurările ce pot constitui circumstanțe atenuante, în sensul că inculpatul a colaborat cu organele de urmărire penală, a recunoscut și a regretat săvârșirea faptei, faptul că alcoolemia de 1g‰ cu care a fost surprins conducând autoturismul, nu este una foarte mare, ci este foarte aproape de limita minimă de 0,80g‰.

Față de aceste aspecte, avocat N. solicită instanței să coboare pedeapsa ce va fi stabilită sub minimul special și să se facă aplicarea dispozițiilor art. 83 Cod penal cu privire la amânarea executării pedepsei. Angajament.

Având ultimul cuvânt, inculpatul L. C. arată că regretă foarte mult.

Instanța declară dezbaterile închise și lasă cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Pe rolul acestei instanțe, sub dosar nr._ a fost înregistrat Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria V. nr.3821/P/2014 din 08.12.2014 prin care, în baza prevederilor art.327 lit.a Cod procedură penală, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului L. C. pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul sub influența alcoolului prevăzută de art. 336 alin.1 Noul Cod penal.

Prin actul de sesizare a instanței s-a reținut că, la data de 15.08.2014, în jurul orei 16:40, inculpatul L. C. a condus pe DC 108, pe raza satului Bălești, ., autoturismul marca Opel cu nr. de înmatriculare_, având în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală.

In susținerea actului de sesizare au fost indicate următoarele mijloace de probă:

- proces-verbal de constatare a infracțiunii;

- declarație suspect/inculpat;

- bon alcooltest;

- proces-verbal de prelevare;

- buletin de examinare clinică;

- buletin de analiză toxicologică-alcoolemie;

- procese-verbale;

- declarație martor.

Prin încheierea dată în camera de Consiliu din 20.01.2015, judecătorul de cameră preliminară, în baza art. 346 al.2 Cod procedură penală, a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul nr.3821/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria V. privind pe inculpatul L. C., trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe prevăzută de art. 336 alin. 1 Noul Cod penal, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății cauzei.

În ședința publică din 20 ianuarie 2015, instanța a adus la cunoștința inculpatului L. C. dispozițiile art.374 alin.4 Cod procedură penală și art.396 alin. l Cod procedură penală, potrivit cărora poate solicita ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a înscrisurilor prezentate, dacă recunoaște în totalitate faptele reținute în sarcina sa, situație în care limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea săvârșită în cazul pedepsei închisorii se reduc cu o treime, iar în cazul pedepsei amenzii cu o pătrime.

Inculpatul L. C. a declarat că dorește ca judecarea cauzei să aibă loc în procedura simplificată a recunoașterii

învinuirii în condițiile art.374 alin.4 Cod procedură penală, declarația

acestuia luată în condițiile art. 375 Cod procedură penală fiind atașată la

dosarul cauzei ( fila 10) și nu a solicitat probe.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține în fapt și în drept următoarele:

ÎN FAPT

La data de 15.08.2014, în jurul orelor 16,40, un echipaj de poliție rutieră, în timp ce efectua activități de supraveghere și control al traficului rutier pe DC 108, pe raza satului Bălești, ., a oprit pentru control autoturismul marca Opel cu nr. de înmatriculare_, care era condus de inculpatul L. C., pentru că acesta nu purta centura de siguranță.

Întrucât inculpatul emana halenă alcoolică, acesta a fost supus testării cu aparatul etilotest care, a indicat valoarea de 0,42 mg/l alcool în aerul expirat la ora 16:42. Pentru acest motiv inculpatul a fost condus la Spitalul Județean de Urgență V. unde i-au fost recoltate probe de sânge - la ora 17:20- indicând o alcoolemie de 1,00 g%0, conform buletinului de analiză toxicologică-alcoolemie nr. 955/A/2014 (f.15).

Din cercetările efectuate a rezultat că, în ziua de 15.08.2014, inculpatul a consumat băuturi alcoolice cu ocazia participării la sărbătoarea „ Ziua Satului” organizată în satul Bălești, iar ulterior s-a urcat la volan și a condus autoturismul pentru a-și duce familia acasă, în satul Fîstîci, fiind oprit pe drum de organele de poliție.

Situația de fapt reținută este dovedită cu următoarele mijloace de probă: proces-verbal de constatare a infracțiunii;

- proces-verbal de constatare a infracțiunii;

- declarație suspect/inculpat;

- bon alcooltest;

- proces-verbal de prelevare;

- buletin de examinare clinică;

- buletin de analiză toxicologică-alcoolemie;

- procese-verbale;

- declarație martor.

Întrucât situația de fapt reținută în actul de inculpare se coroborează cu faptele și împrejurările ce rezultă din ansamblul probatoriului administrat în cauză, instanța constată că săvârșirea faptei și vinovăția inculpatului au fost dovedite dincolo de orice îndoială rezonabilă, fiind răsturnată în mod clar prezumția legală relativă de nevinovăție instituită în favoarea inculpatului prin dispozițiile art. 99 și art. 4 Noul Cod de procedură penală, art. 23 alin. 11 din Constituția României și art. 6 paragraf 2 din Convenția Europeană a drepturilor omului și libertăților fundamentale.

ÎN D.

Fapta inculpatului L. C. care, la data de 15.08.2014, în jurul orelor 16:40, a condus autoturismul marca Opel cu nr. de înmatriculare_, pe DC 108, pe raza satului Bălești, ., având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului prevăzută de art. 336 alin. 1 Noul Cod penal.

Constatând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 396 alin.2 Cod procedură penală întrucât s-a stabilit dincolo de orice îndoială rezonabilă că fapta există, constituie infracțiune sub aspectul laturii obiective și a fost săvârșită de către inculpatul L. C. cu forma de vinovăție prevăzută de lege instanța va dispune condamnarea acestuia.

Instanța va avea în vedere că funcțiile de constrângere și reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei pot fi realizate numai printr-o corectă proporționare a acesteia, luând seama și de persoana căreia îi este destinată în vederea reintegrării în societate.

La individualizarea judiciară a pedepsei ce urmează a fi stabilită

inculpatului, instanța va ține seama de limitele de pedeapsă fixate în art.

336 alin.1 Noul Cod penal reduse cu 1/3 potrivit art. 396 alin. 10 Noul Cod de procedură penală ca urmare a judecării cauzei în procedura recunoașterii învinuirii prevăzută de art. 374-375 Cod procedură penală, de gradul de pericol social concret, dat de circumstanțele reale ale faptei (starea de pericol pentru relațiile sociale privind circulația pe drumurile publice generată de conducerea autovehiculului pe drumurile publice sub influența alcoolului - aspect ce se repercutează negativ în ceea ce privește atenția și reflexele pe care le presupune activitatea de conducere auto, valoarea alcoolemiei, ora la care a condus și atitudinea sinceră de recunoaștere și regret manifestată pe întreg parcursul procesului penal, de datele personale ale inculpatului care este la primul conflict cu legea penală, nefiind cunoscut cu antecedente penale, conduita sa bună în societate).

Se vor reține astfel, în favoarea inculpatului, față de gravitatea concretă a faptei, rezultată din gradul redus al alcoolemiei, starea efectivă în care se afla inculpatul, categoria de drum pe care acesta a condus, drum care nu este foarte circulat, circumstanțele atenuante prev. de art.75 al.2 lit.b C.pen, dându-se astfel eficiență dispozițiilor art.76 C.pen.

Pentru toate considerentele mai sus-expuse, instanța apreciază că o pedeapsă de 6 luni închisoare este suficientă și de natură a-1 reeduca pe inculpat și de a-1 determina ca pe viitor să se conformeze dispozițiilor legale edictate în vederea asigurării siguranței circulației pe drumurile publice.

Fiind îndeplinite condițiile prev. de lege, în baza art.83 alin.1,3 Cod penal, se va dispune amânarea aplicării pedepsei închisorii stabilite pe un termen de supraveghere, stabilit în condițiile art. 82 Cod penal, de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. 85 alin.1 Cod penal pe durata termenului de supraveghere, inculpatul L. C. va trebui să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune V., la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 86 alin.1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin.1 lit. c) – e) se comunică Serviciului de Probațiune.

În baza art. 404 alin.3 Cod procedură penală, va atrage atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării măsurilor de supraveghere și obligațiilor impuse și ale săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere.

Potrivit art. 90 alin.1 Cod penal, persoanei față de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei nu i se mai aplică pedeapsa și nu este supusă niciunei decăderi, interdicții sau incapacități ce ar putea decurge din infracțiunea săvârșită, dacă nu a săvârșit din nou o infracțiune până la expirarea termenului de supraveghere, nu s-a dispus revocarea amânării și nu s-a descoperit o cauză de anulare.

Văzând dispozițiile art.272 al.1, art.274 C.pr.pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În baza art. 396 alin. 1, 4 Cod procedură penală raportat la art. 83 din Noul Cod penal stabilește în sarcina inculpatului L. C., fiul lui Ș. și D., născut la data de 04.01.1976 în V., cetățean român, studii-medii, căsătorit, agricultor, fără antecedente penale, CNP-_, cu domiciliul în ., jud. V., o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul pe drumurile publice sub influența alcoolului sau altor substanțe, prevăzută de art. 336 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală și a art. 75 al. 2 lit. b, art. 76 Cod penal (faptă săvârșită la data de 15.08.2014).

În baza art. 83 Cod penal, amână aplicarea pedepsei închisorii stabilite pe un termen de supraveghere fixat în condițiile art. 84 Cod penal, de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. 85 alin. 1 Cod penal pe durata termenului de supraveghere, inculpatul L. C. va trebui să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune V., la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 86 alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. 1 lit. c) – e) se comunică Serviciului de Probațiune V..

Potrivit art. 90 alin. 1 Cod penal, persoanei față de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei nu i se mai aplică pedeapsa și nu este supusă niciunei decăderi, interdicții sau incapacități ce ar putea decurge din infracțiunea săvârșită, dacă nu a săvârșit din nou o infracțiune până la expirarea termenului de supraveghere, nu s-a dispus revocarea amânării și nu s-a descoperit o cauză de anulare.

Potrivit art. 404 alin. 3 Cod procedură penală, atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 88 Cod penal privind revocarea amânării aplicării pedepsei în cazul nerespectării măsurilor de supraveghere, a obligațiilor impuse sau în cazul săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere.

Conform art. 272 alin. 1 și art. 274 alin. 1 Cod procedură penală obligă inculpatul L. C. la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20.01.2015.

Președinte,

L. C.

S. Grefier,

E. M.

B.

Red. S.C.L.

Th-red. B.E.M.

Ex. 4/26.01.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP. Sentința nr. 68/2015. Judecătoria VASLUI