Întrerupere executare pedeapsă/contestaţie. Art.592 NCPP. Sentința nr. 265/2015. Judecătoria VASLUI

Sentința nr. 265/2015 pronunțată de Judecătoria VASLUI la data de 25-02-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA V.

JUDVS

Sentința penală nr. 265/2015

Ședința publică de la 25 februarie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: I. G.

Grefier: C.-ANI P.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Judecătoria V. este reprezentat de procuror S. F.

Pe rol la ordine fiind pronunțarea cauzei penale privind pe condamnatul D. A. P. și pe intimat P. V., având ca obiect întreruperea executării pedepsei/contestație (art.592 NCPP).

Procedura legal îndeplinită, fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dezbaterile în prezenta cauză au avut loc în ședința publică din 18.02.2015, fiind consemnate în încheierea din acea zi ce face parte integrantă din prezenta hotărâre. La acel termen, având nevoie de mai mult timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea în cauză pentru azi, 25.02.2015, când:

INSTANȚA

Deliberând în cauza de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei V. la data de 19.01.2015 sub numărul_, condamnatul D. A. P. a formulat cerere de întrerupere a executării pedepsei.

În motivarea cererii, a arătat că în urma decesului survenit în familia acestuia, este necesar să se îngrijească de casa părintească, având, totodată, și alte probleme personale de rezolvat.

În drept, au fost invocate prevederile art. 589 alin. 3, art. 590 și art. 592-594 NCPP.

Au fost atașate la dosarul cauzei situația juridică a condamnatului, fișa SEDPPL.

La termenul de judecată din data de 18.02.2015, persoana privată de libertate D. A. P. a învederat instanței de judecată că înțelege să își retragă cererea formulată.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Conform dispozițiilor art.592 Cod procedură penală, executarea pedepsei închisorii poate fi întreruptă în cazurile și în condițiile prevăzute la art. 589. De asemenea, potrivit art. 589 alin.4 Cod cererea poate fi retrasă de persoana care a formulat-o.

Având în vedere aceste aspecte, în temeiul art. 592 și art. 589 Cod procedură penală, instanța urmează să ia act de retragerea cererii de întrerupere a executării pedepsei, formulată de petentul condamnat D. A. P., în prezent deținut în P. V., aflat în executarea sentinței penale nr. 86/09.03.2012 a Judecătoriei Huși, în baza căreia s-a emis mandatul de executare nr. 109/ 2012.

În baza art. 275 alin. 2 din Noul Cod de procedură penală, condamnatul va fi obligat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu (av. G. E., delegație nr. 70/21.01.2015) va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În temeiul art. 592 și art. 589 Cod procedură penală, ia act de retragerea cererii de întrerupere a executării pedepsei, formulată de condamnatul D. A. P., fiul lui T. și M., născut la data de 29.09.1986, CNP_, în prezent deținut în P. V., aflat în executarea sentinței penale nr. nr. 86/09.03.2012 a Judecătoriei Huși, în baza căreia s-a emis mandatul de executare nr. 109/ 2012.

Conform art. 272 alin. 1 și art. 275 alin. 2 Cod procedură penală, obligă contestatorul la plata către stat a sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu (av. G. E., delegație nr. 70/21.01.2015) va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției.

Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25.02.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

I. G. C.-Ani P.

Red-tehnored. - G.I. 04 .03.2015

P.C.A. - 04.03.2015/5 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Întrerupere executare pedeapsă/contestaţie. Art.592 NCPP. Sentința nr. 265/2015. Judecătoria VASLUI