Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 678/2015. Judecătoria VASLUI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 678/2015 pronunțată de Judecătoria VASLUI la data de 29-05-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA V.
JUDVS
Sentința penală nr. 678
Ședința publică de la 29 Mai 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE C. V.
Grefier M. T.
Ministerul Public este reprezentant prin domnul procuror S. F. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria V.
Pe rol se află judecarea cauzei penale privind pe condamnatul A. G. G. PRIN ADMINISTRAȚIA PNT, având ca obiect contestația la executare (art.598 NCPP) Modificat obiectul, prin încheierea din 07.05.2015 din „contestație la executare (art.598 NCPP)” în cerere având ca obiect -„intervenierea unei legi penale noi (art.595 C.p.p.)” –modificat obiectul prin încheierea din 07.05.2015 din „contestație la executare (art.598 NCPP)” în cerere având ca obiect -„intervenierea unei legi penale noi (art.595 C.p.p.)”.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dezbaterile în prezenta cauză au avut loc în ședința publică din 21.05.2015, fiind consemnate în încheierea din acea zi ce face parte integrantă din prezenta hotărâre. La acel termen, având nevoie de mai mult timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea în cauză pentru azi, 29.05.2015, când:
INSTANȚA
Deliberând în cauza de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei V. la data de 09 martie 2015, sub numărul_, persoana privată de libertate A. G. G., fiul lui G. și C., născut la data de 29.08.1986, a sesizat instanța cu verificarea aplicabilității legii penale mai favorabile, având în vedere . cu data de 01.02.2014 a noului Cod penal.
Printr-un memoriu atașat cererii, persoana privată de libertate a invocat excepția de neconstituționalitate a art 4,5 și 6 Cod penal.
La solicitarea instanței, au fost atașate la dosarul cauzei următoarele înscrisuri: situația juridică de la Penitenciarul V., fișa de evaluare de la Penitenciarul V., fișa de cazier judiciar, sentința penală nr. 140/2012 a Judecătoriei Bârlad, mandat de executare a pedepsei închisorii nr. 177 din 22.06.2012.
La termenul din 21.05.2015, petentul condamnat a precizat că înțelege să renunțe la excepția de neconstituționalitate invocată.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată urmatoarele:
Persoana privată de libertate A. G. G. se află în prezent în executarea pedepsei de 6 ani și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 140 din 15.03.2012 a Judecătoriei Bârlad, mandat de executare nr. 177/2012.
Executarea pedepsei a început la 01.05.2013, urmând să expire la 31.10.2019.
Prin sentința penală nr. 140 din 15.03.2012 a Judecătoriei Bârlad, definitivă prin decizia penală nr. 747 din 22.06.2012 a Curții de Apel Iași, a fost condamnat inculpatul V. A. G. G. la pedeapsa de 6 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de viol, prevăzută de art 197 alin 2 lit a Cod penal și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin 1 lit a –teza II, b,d,e Cod penal pe o perioadă de 4 ani de la data executării pedepsei închisorii.
Pe durata prevăzută de art 71 Cod penal, au fost interzise inculpatului exercitarea drepturilor prevazute de art. 64 alin 1 lit a teza II, b,d,e Cod penal pe durata executării pedepsei.
Potrivit art. 6 alin. 1 Cod penal, când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim.
Conform art. 4 din Legea nr.187/2012, pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, pedeapsa aplicată pentru o infracțiune, printr-o hotărâre ce a rămas definitivă sub imperiul Codului penal din 1969, care nu depășește maximul special prevăzut de Codul penal, nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a acestei legi.
Pentru a constata dacă pedeapsa pe care o execută în prezent condamnatul este legală raportat la noile dispoziții din Codul penal, intrat în vigoare la 01.02.2014, instanța urmează să verifice comparativ pedeapsa aplicată prin sentința penală sus menționată cu pedeapsa care s-ar fi putut aplica conform noului Cod penal.
În concret, cu privire la pedeapsa principală de 6 ani și 6 luni închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art 197 alin 2 lit a Cod penal din 1969, instanța apreciază că aceasta este legală conform art. 6 noul Cod penal.
În fapt, prin hotărârea pronunțată s-a reținut în sarcina inculpatului A. G. G. că în noaptea de 19.09.2010, împreună cu inculpatul U. F. au constrâns-o, prin violență psihică, pe partea vătămată B. R. Adină să întrețină relații sexuale.
Raportat la situația de fapt și încadrarea juridică reținută în sarcina inculpatului prin hotărârea de condamnare, instanța constată că potrivit noului Cod penal, fapta acestuia constituie tot infracțiunea de viol în formă agravantă, prevăzută de art 218 alin 3 lit f noul Cod penal (fapta a fost săvârșită de două sau mai multe persoane împreună).
Față de maximul special prevăzut de noua lege, de 12 ani închisoare, pedeapsa aplicată de 6 ani și 6 luni închisoare este mai mică decât acest maxim și nu se impune aplicarea art 6 alin 1 noul Cod penal.
Referitor la pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin 1 lit a –teza II, b,d,e Cod penal pe o perioadă de 4 ani de la data executării pedepsei închisorii, instanța apreciază că aceasta este în conformitate cu dispozițiile art 6 noul Cod penal.
Durata pedepsei complementare este mai mică decât maximul special de 5 ani prevăzut de art 66 alin 1 noul Cod penal iar interdicțiile aplicate conform Codului penal anterior se regăsesc și în dispozițiile art 66 alin 1 lit a,b,e și f noul Cod penal.
Cu privire la pedepsele accesorii aplicate, va constata că potrivit art 6 din Legea nr. 187/2012 (de punere în aplicare a Codului penal), decăderile, interdicțiile și incapacitățile decurgând din condamnări pronunțate în baza legii vechi iși produc efectele până la intervenirea reabilitarii de drept sau dispunerea reabilitarii judecătorești în măsura în care fapta pentru care s-a dispus condamnarea este prevăzută și de legea penală nouă și dacă decăderile, interdicțiile și incapacitățile sunt prevăzute de lege. Intrezicerea drepturilor prevăzute de art 64 alin 1 lit a teza II, b,d,e din Codul penal anterior sunt prevăzute ca pedepse accesorii și de legea noua în art 66 alin 1 lit a, b, e și f Noul cod penal și prin urmare vor fi menținute.
Concluzionând, instanța constată că pedepsele aplicate sunt legale și în consecință, va respinge ca nefondată cererea de aplicare a legii penale mai favorabile formulată de persoana privată de libertate A. G. G..
Conform art 275 alin 2 Cod de procedură penală, va obliga persoana privată de libertate la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul special alocat de Ministerul Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În baza art. 595 Cod de procedură penală, respinge ca nefondată cererea de aplicare a legii penale mai favorabile, formulată de persoana privată de libertate A. G. G. (fiul lui G. și C., născut la data de 29.08.1986, în prezent deținut în Penitenciarul V.) cu privire la pedeapsa de 6 ani și 6 luni închisoare din sentința penală nr. 140/2012 a Judecătoriei Bârlad, mandat de executare nr. 177/2012.
În temeiul art. 275 alin 2 Cod de procedură penală, obligă pe contestator la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Suma de 100 reprezentând onorariul apărătorului din oficiu se avansează din fondul special alocat de Ministerul Justiției.
Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 29.05.2015.
Președinte,Grefier,
C. VEZETEUMONICA T.
Red. C.V. 30.06.2015
Teh.red. T.M.5 ex./ 30.06. 2015
| ← Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 77/2015.... | Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 737/2015.... → |
|---|








