Furt. Art.228 NCP. Sentința nr. 161/2015. Judecătoria VASLUI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 161/2015 pronunțată de Judecătoria VASLUI la data de 05-02-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA V.
JUDVS
Sentința penală nr. 161/2015
Ședința publică de la 05 februarie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I.-D. C.
Grefier: C.-ANI P.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Judecătoria V. este reprezentat de procuror B. I.
Pe rol fiind pronunțarea cauzei penale privind pe inculpatul A. B. N., arestat preventiv în cauză, trimis în judecată prin rechizitoriul nr. 4713/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria V. pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, faptă prevăzută de art. 228 al.1, art.229 al.1 lit.b, și d și al.2 lit.b C.p. cu aplicarea art.41 al.1 C.p., în dauna persoanei vătămate C. M..
Procedura legal îndeplinită, fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dezbaterile în prezenta cauză au avut loc în ședința publică din 29.01.2015, fiind consemnate în încheierea din acea zi ce face parte integrantă din prezenta hotărâre. La acel termen, având nevoie de mai mult timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea în cauză pentru azi, 05.02.2015, când:
INSTANȚA
Asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 4713/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria V., înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 19.12.2014 sub nr._, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A. B. N. pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, faptă prevăzută de art. 228 al.1, art.229 al.1 lit. b, și d și al.2 lit. b C.p. cu aplicarea art.41 al.1 C.p.
În temeiul art. 330 Cod procedură penală s-a propus menținerea stării de arest preventiv.
În fapt, s-a reținut că în perioada 04-10.10.2014, pe timp de noapte și prin efracție, a pătruns fără drept în locuința persoanei vătămate C. M. de unde a sustras un televizor marca Samsung în valoare de 1200 lei pe care l-a vândut ulterior unei persoane necunoscute în schimbul sumei de 50 de euro.
Situația de fapt expusă în esență și participarea inculpaților la săvârșirea faptelor menționate au fost stabilite prin coroborarea următoarelor mijloace de probă administrate în faza urmăririi penale: declarația inculpatului A. B. (fl.49 dup), declarația persoanei vătămate (fl.17 dup), declarațiile martorilor S. D. (fl.55 dup), L. C. (fl.57 dup), Covalcel L. (fl.60 dup), procesul verbal de cercetare la fața locului și planșe foto (fl.20-40 dup), raport expertiză criminalistică nr._ din 18.12.2014 (fl.63-72 dup).
Prin încheierea de ședință nr. 20 din 9.12.2014 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei V. de către judecătorul de drepturi și libertăți, a fost admisă a fost admisă cererea Parchetului de pe lângă Judecătoria V. și s-a dispus, în baza dispozițiilor art. 202 alin.1,3,4, art. 223 alin.2 și art. 233 NCPP, arestarea preventivă a inculpatului A. B. N., pe o durată de 30 zile, începând cu data de 09.12.2014 și până la data de 07.01.2015, inclusiv.
Ulterior, prin încheierea de camera preliminară din data de 22.12.2014 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei V., judecătorul de cameră preliminară, în baza art. 348 alin. 2 Cod de procedură penală raportat la art. 207 alin. 4 Cod de procedură penală, a verificat și a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive dispusă față de inculpatul A. B. N. și, în baza disp. art. 207 alin. 4 Cod de procedură penală, a menținut măsura arestului preventiv.
Prin încheierea din data de 22.12.2014, judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul nr. 4713/P/2014 întocmit de P. de pe lângă Judecătoria V., privind pe inculpatul A. B. N., trimis în judecată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății cauzei.
La termenul de judecată din data de 29.01.2015, în prezența apărătorului desemnat din oficiu, inculpatul a declarat că recunoaște în totalitate fapta reținută în sarcina lui prin actul de sesizare a instanței, exprimându-și acordul ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, probe pe care inculpatul a declarat că și le însușește, în conformitate cu dispozițiile art. 375 Cod procedură penală cu referire la art. 374 alin. 4 Cod procedură penală.
Față de această situație, instanța a constatat că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 375 Cod procedură penală pentru inculpatul A. B. N., sens în care a hotărât ca judecata prezentei cauze penale să se facă în procedura specială, simplificată, a „recunoașterii învinuirii”, și nu potrivit procedurii de drept comun.
Constatând așadar că sunt îndeplinite în speța de față cerințele prevăzute de dispozițiile art. 375 Cod procedură penală pentru inculpatul A. B. N., în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, instanța reține următoarea situație de fapt:
Inculpatul B. A. N. este consumator de etnobotanice și întrucât a intrat in sevraj, în perioada 04.10.10.2014, a luat hotărârea să se deplaseze la locuința persoanei vătămate C. M. pentru a sustrage bunuri în vederea valorificării și cu banii obținuți să-și procure droguri.
Astfel, la data de 30.09.2014, în jurul orei 01:00, s-a deplasat la locuința persoanei vătămate, a escaladat gardul și cu ajutorul unei bare de metal a forțat ușa de la intrare a locuinței, de unde a sustras un televizor marca Samsung împreună cu telecomanda. A doua zi inculpatul s-a deplasat la casa de amanet „Amical Credit”, pentru a amaneta bunul sustras și întrucât a fost refuzat deoarece prezenta defecțiuni, l-a vândut unei persoane necunoscute contra sumei de 50 euro.
Situația de fapt astfel cum a fost reținută rezultă din întreg materialul probator administrat în cauză, respectiv cu plângerea și declarațiile persoanei vătămate din care reiese că lucrează în Italia, iar la începutul lunii octombrie 2014 a fost contactat telefonic de către L. C., care l-a informat că persoane necunoscute au pătruns în locuința, de unde au sustras un televizor marca Samsung.
Declarația persoanei vătămate se coroborează cu declarația inculpatului, acesta recunoscând că s-a deplasat la data de 30.09.2014 în jurul orei 00,30, la locuința persoanei vătămate, a escaladat gardul, după care cu ajutorul unei bare metalice a forțat ușa de la intrare, a pătruns în locuință, de unde a sustras un televizor marca Samsung, bun ce l-a vândut a doua zi unei persoane necunoscute, iar cu banii obținuți și-a plătit datoriile la dealerul de droguri.
Probele reținute de către instanță se coroborează și cu planșele fotografice judiciare, prin care au fost fixate, urmele și mijloacele materiale de probă ridicate cu ocazia investigării tehnico-științifice a locului faptei, efectuate la data de 10.10.2014, acestea coroborându-se și cu procesul verbal de cercetare la fața locului întocmit la data de 10.10.2014.
Din declarația martorului L. C., reiese că la data de 09.10.2014, în jurul orei 19.00, s-a deplasat la locuința persoanei vătămate, unde a observat că din prima camera situată pe partea din stânga a locuinței lipsește televizorul marca Samsung și geamul de la ușa din dormitor era distrus.
În drept,
Fapta inculpatului A. B. N., care, că în noaptea de 30.09.2014, în jurul orei 12:30, prin efracție, a sustras din locuința persoanei vătămate C. M., un televizor marca Samsung, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de „furt calificat”, prev. de art. 228 alin. 1 lit. b, d și alin.2 lit. b Cod penal cu aplicarea art. 41 alin.1 Cod penal, pentru care va fi condamnat.
Elementul material al laturii obiective al infracțiunii este reprezentat de acțiunea de luare a bunului din posesia persoanei vătămate, fără a avea consimțământul acesteia, în scopul însușirii pe nedrept.
Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a acționat cu intenție directă, prevăzând rezultatul păgubitor pentru patrimoniul persoanelor vătămate și urmărind producerea lui.
Infracțiunea s-a consumat la momentul la care inculpatul a intrat în posesia bunului sustras și s-a produs urmarea imediată a faptei constând în atingerea adusă relațiilor sociale referitoare la posesia bunurilor mobile, persoanele vătămate suferind o pagubă prin lipsirea de posesie asupra bunului.
Paguba nu s-ar fi produs în lipsa activității infracționale, dovedindu-se astfel existența raportului de cauzalitate.
Inculpatul a comis infracțiunea în stare de recidivă, având în vedere că anterior a fost condamnat definitiv - așa cum rezultă din fișa de cazier judiciar a inculpatului – la pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare, a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere pentru o infracțiune de „tâlhărie”, conform sentinței penale nr. 1608 din 04.07.2014 pronunțată în dosarul penal nr._ al Judecătoriei V...
La individualizarea judiciară a pedepselor și a modalității de executare a acestora, față de criteriile generale prev. de art. 74 Cod penal, instanța va avea în vedere pe de o parte limitele de pedeapsă fixate în partea specială, reduse cu o treime în conformitate cu dispozițiile art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, gravitatea infracțiunii săvârșite de către inculpat caracterizată de împrejurările și modul de comitere, precum și mijloacele folosite, inculpatul acționând pe timpul nopții, prin efracție, de urmările produse, crearea unui prejudiciu care a fost recuperat, scopul urmărit de inculpat, acela de a face rost de bani pentru a acoperi datoriile la dealerul de droguri precum și pentru ași procura alte droguri, iar pe de altă parte persoana inculpatului, care are antecedente penale, fiind recidivist, anterior fiind condamnat pentru o infracțiune de tâlhărie, atitudinea procesuală de recunoaștere a comiterii faptelor, nu are o ocupație din care să obțină venituri licite, nu este căsătorit și nu are persoane în întreținere.
Față de cele mai sus arătate, instanța consideră că reeducarea, reinserția socială a inculpatului se va putea realiza prin aplicarea unor pedepse cu închisoarea, orientate spre minimul special prevăzut de lege.
Astfel, instanța va aplica inculpatului pedeapsa de 1an și 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat faptă prevăzută de art. 228 alin.1- art. 229 alin.1 lit. b și d alin.2 lit. b Cod penal.
În baza art. 96 alin. 4 Cod penal va revoca suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an și 4 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 1608 din 04.07.2014 pronunțată în dosarul penal nr._ al Judecătoriei V., definitivă prin nerecurare la data de 22.07.2014 și va dispune executarea pedepsei alăturat celei aplicate prin prezenta sentință, total pedeapsă de executat 2 ani și 8 luni închisoare.
Apreciind că scopul pedepsei poate fi atins doar prin executarea acesteia potrivit naturii ei, Codul penal excluzând altă modalitate de individualizare a executării, instanța va aplica inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art. 66 lit. a, b și k Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, pe o durată de 1 an, pedeapsă care se va executa conform art. 68 alin. 1 lit. c Cod penal.
De asemenea, va aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art. 65 raportat la art. 66 lit. a, b și k Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, ce se va executa începând cu data rămânerii definitive a prezentei sentințe.
În baza art. 399 alin. 1 Cod procedură penală va menține starea de arest preventiv a inculpatului. Instanța va avea în vedere că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, pericol ce este conturat de pedeapsa aplicată și care urmează a fi executată în regim de detenție, împrejurările, circumstanțele în care au fost comise faptele, inculpatul este recidivist, conform celor arătate anterior, nu are loc de muncă, nu are locuință stabilă, nu a făcut dovada că ar încerca în vreun fel să obțină venituri licite.
În baza art. 72 Cod penal, instanța urmează să deducă din durata pedepsei de 2 ani și 8 luni închisoare, perioada reținerii de la data de 15.02.2014 ora 23:30, perioada arestării preventive începând cu data de 26.02.2014 și până la data de 14.05.2014 (dispusă prin încheierea nr. 3 din 26.02.2012 a Judecătoriei V. ds. Nr._ ), perioada reținerii din 08.12.2014 ora 18:30, precum și perioada arestării preventive începând cu data 09.12.2014 (dispusă prin încheierea nr. 20 din 9.12.2014 a Judecătoriei V.) la zi.
Cu privire la latura civilă, instanța reține că persoana vătămată C. M., prin plângerea formulată la data de 09.12.2014, în fața organelor de urmărire penală s-a constituit parte civilă cu suma de 2000 euro, compusă din 700 euro contravaloarea televizorului marca Samsung și 1300 Euro reprezentând contravaloarea ușilor din termopan, a tocurilor, și a pardoselii distruse.
La termenul din data de 29.01.2015, a fost depusă la dosarul cauzei un înscris din care reiese că a fost achitată prin sistemul Money G., suma de 900 Euro părții civile, de către mama inculpatului.
Din prevederile disp. art. 19 alin.1 Cod Procedură Penală, reiese că acțiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal are ca obiect tragerea la răspundere civilă delictuală a persoanelor responsabile potrivit legii civile pentru prejudiciul produs prin comiterea faptei care face obiectul acțiunii penale.
Potrivit art. 20 alin.3 Cod procedură penală, constituirea de parte civilă se face în scris sau oral, cu indicarea naturii și a întinderii pretențiilor, a motivelor li a probelor pe care aceasta se întemeiază.
.Deși partea civilă a solicitat suma de 2000 euro, nu a prezentat nici o dovadă a pretențiilor formulate, în condițiile în care orice persoană are pretenții ele trebuie dovedite.
Față de acest aspect legal,instanța, va lua act că inculpatul a achitat suma de 900 euro reprezentând contravaloarea prejudiciului produs prin săvârșirea infracțiunii de furt calificat și va respinge restul pretențiilor formulate de C. M., ca nefonfate.
În baza art. 272 Cod procedură penală va dispune ca onorariul apărătorului din oficiu din cursul urmăririi penale, în cuantum de 200 lei (delegație nr. 1777 din 08.12.2014 – av. Tabacaru C.) va fi plătit Baroului de Avocați V. din fondurile speciale ale Ministerului Public și suma de 200 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu din cursul judecății, în cuantum de 200 lei (delegație nr.1841 din 23.12.2014 L. F.) va fi plătit Baroului de Avocați V. din fondurile speciale ale Ministerului Justiției.
În baza art. 398 raportat la art. 274 alin. 1 Cod procedură penală va obliga inculpatul să plătească statului în ambele etape procesuale, suma de 800 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare compusă din 400 lei pentru faza de urmărire penală și suma de 400 lei pentru faza de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Condamnă inculpatul A. B. N., fiul lui M. și E., născut la data de 11.12.1995 în V., județul V., domiciliat în ., CNP_, cetățean român, necăsătorit, studii 4 clase, fără ocupație, cu antecedente penale, la pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 228 alin.1-art-229 alin.1 lit.b și d și alin.2 lit b Cod penal cu aplicarea art. 396 alin.10 Cod procedură penală și art 41 alin.1 Cod penal.
În baza art. 96 alin. 4 Cod penal revocă suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 1(un) an și 4 (patru) luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 1608 din 04.07.2014 a Judecătoriei V., definitivă prin nerecurare la data de 22.07.2014 și dispune executarea pedepsei.
Total pedeapsă de executat: 2 (doi) ani și 8 (opt) luni închisoare.
Aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art. 66 lit. a, b și k Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, pe o durată de 1 an, pedeapsă care se va executa conform art. 68 alin. 1 lit. c Cod penal.
Aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art. 65 raportat la art. 66 lit. a, b și k Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, ce se va executa începând cu data rămânerii definitive a prezentei sentințe.
În baza art. 399 alin. 1 Cod procedură penală menține starea de arest preventiv a inculpatului.
În baza art. 72 Cod penal scade din durata pedepsei închisorii, perioada reținerii de la data de 15.02.2014 ora 23:30, perioada arestării preventive începând cu data de 26.02.2014 și până la data de 14.05.2014 (dispusă prin încheierea nr. 3 din 26.02.2012 a Judecătoriei V. ds. Nr._ ), perioada reținerii din 08.12.2014 ora 18:30, precum și perioada arestării preventive începând cu data 09.12.2014 (dispusă in încheierea nr. 20 din 9.12.2014 a Judecătoriei V.) la zi.
Ia act că inculpatul a achitat către partea civilă suma de 900 euro reprezentând prejudiciul cauzat în urma faptei pentru care a fost condamnat.
În baza disp. art. 397 alin. (1) Cod de procedură penală, raportat la art. 1357 cod civil coroborat cu art. 1382 Cod civil și art. 1372 alin. 1 Cod civil, respinge restul pretențiilor formulate de partea civilă C. M., domiciliat în ., în ceea ce privește suma de 1100 Euro, ca neîntemeiate.
În baza art. 272 Cod procedură penală onorariul apărătorului din oficiu din cursul urmăririi penale, în cuantum de 200 lei (delegație nr. 1777 din 08.12.2014 – av. Tabacaru C.) va fi plătit Baroului de Avocați V. din fondurile speciale ale Ministerului Public.
În baza art. 272 Cod procedură penală onorariul apărătorului din oficiu din cursul judecății, în cuantum de 200 lei (delegație nr.1841 din 23.12.2014 L. F.) va fi plătit Baroului de Avocați V. din fondurile speciale ale Ministerului Justiției.
În baza art. 398 raportat la art. 274 alin. 1 Cod procedură penală obligă inculpatul să plătească statului în ambele etape procesuale, suma de 800 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 05.02.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
I.-D. C. C.-Ani P.
Red-tehnored. - C.I.D. 04.03.2015
P.C.A. - 04.03.2015/5 ex.
| ← Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 150/2015.... | Plângere conform art. 39 din Legea 254/2013. Sentința nr.... → |
|---|








