Întrerupere executare pedeapsă/contestaţie. Art.592 NCPP. Sentința nr. 482/2015. Judecătoria VASLUI

Sentința nr. 482/2015 pronunțată de Judecătoria VASLUI la data de 09-04-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA V.

JUDEȚUL V.

SENTINȚA PENALĂ NR.482

Ședința publică de la 09.04. 2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: C. I. D.

GREFIER: N. M.

Ministerul Public este reprezentat prin doamna procuror B. I. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria V.

Pe rol la ordine fiind judecarea cauzei penale privind pe condamnatul B. M. G. având ca obiect întreruperea executării pedepsei prev. de art. 592 Cpp.

Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio, conform dispozițiilor art. 369 din Noul Cod de procedură penală.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petentul condamnat personal și asistat de avocat A. C. care răspunde cu substituire pentru apărător desemnat din oficiu P. C., cu delegație pentru asistență juridică obligatorie la dosar.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că procedura de citare este legal îndeplinită, prin serviciul Registratură, a fost depusă de către petent o declarație de retragere a cererii, după care:

Instanța procedează la identificarea petentului condamnat prin confruntarea datelor prezentate de acesta oral cu cele existente la dosar.

La interpelarea instanței, petentul condamnat învederează că își retrage cererea care formează obiectul prezentei cauze.

Față de cele precizate de către petent, instanța pune în discuție declarația de retragere a cererii formulată de către acesta.

Reprezentantul Ministerului Public solicită să se ia act de manifestarea de voință a petentului condamnat și să fie obligat la cheltuieli judiciare către stat.

Apărătorul condamnatului, având cuvântul, solicită să se ia act de manifestarea de voință a acestuia.

Petentul condamnat, având ultimul cuvânt, învederează că își retrage cererea care formează obiectul prezentei cauze.

Instanța constată închise dezbaterile și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cererii de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei V. la data de 20.11.2014, sub nr._, persoana privată de libertate B. M. G., în prezent deținut în P. V., a formulat cerere de întrerupere a executării pedepsei pe motive de sănătate.

În motivarea cererii, petentul a arătat că solicită întreruperea executării pedepsei deoarece suferă de anumite afecțiuni medicale.

La dosarul cauzei au fost atașate următoarele înscrisuri: situația juridică a condamnatului comunicată prin adresa nr._ din 27.11.2014 de către P. V..

În cauză, potrivit prevederilor art. 592 raportat la art. 589 și 591 Cod pr. pen, s-a dispus efectuarea unei expertiză medico-legală de către institutul de Medicină Legală Iași, în vederea expertizării persoanei private de libertate B. F., prin care să se stabilească dacă persoana condamnată suferă de o boală care nu poate fi tratată în rețeaua sanitară a Administrației Naționale a Penitenciarelor și care face imposibilă executarea imediată a pedepsei, dacă specificul bolii nu permite tratarea acesteia cu asigurarea pazei permanente în rețeaua sanitară a Ministrului Sănătății.

Potrivit referatului întocmit la data de 09.02.2015, P. V. a comunicat că persoana privată de libertate a fost prezentată la data de c20.01.2015 la IML Iași pentru efectuarea expertizei medico-legale, însă a refuzat expertiza medico-legală.

Prin adresa nr. 7730 din 06.02.2015,emisă de Institutul de Medicină Legală Iași, s-a comunicat faptul că persoana privată de libertate B. M. G. a fost prezent la IML Iași la data de 02.02.2015 însă a refuzat expertiza medico-legală, fiind atașată la adresă declarația de refuz a condamnatului.

La termenul din data de 09.04.2015, condamnatul B. M. G. a arătat că își retrage cererea de întrerupere a executării pedepsei.

Potrivit art. 599 alin.4 Cod procedură penală, cererea de întrerupere a executării pedepsei poate fi retrasă de condamnat, când este formulată de acesta.

Față de dispozițiile legale menționate, având în vedere manifestarea expresă de voință a petentului, instanța va lua act de retragerea cererii de întrerupere a executării pedepsei formulate de persoana privată de libertate B. M. G..

În baza art. 275 alin 2 Cod procedură penală, va fi obligat condamnatul la plata către stat a sumei de 200 lei cheltuieli judiciare.

Suma de 100 lei, reprezentând onorariu apărător din oficiu, va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

In temeiul art.593 Cod procedură penală raportat la art. 589 alin. 4 Cod procedură penală, ia act de manifestarea de voință a petentului condamnat B. M. G., fiul lui A. și D., născut la 16.08.1989, CNP_, in prezent deținut în P. V., în sensul retragerii cererii de întrerupere a executării pedepsei.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., obligă contestatorul-condamnat la cheltuielile judiciare către stat în cuantum de 200 lei.

Suma de 100 lei reprezentând onorariului avocat din oficiu, va fi avansată din fondurile M.J.

Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică, azi, 09.04.2015.

PREȘEDINTE,GREFIER,

I.-D. C. M. N.

RED/TEHNORED. I.D.C/8.05. 2015

5 EX

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Întrerupere executare pedeapsă/contestaţie. Art.592 NCPP. Sentința nr. 482/2015. Judecătoria VASLUI