Redeschiderea procesului penal. la judecarea în lipsă. Art.466 NCPP. Sentința nr. 445/2015. Judecătoria VASLUI

Sentința nr. 445/2015 pronunțată de Judecătoria VASLUI la data de 30-03-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA V.

JUDEȚUL V.

SENTINȚA PENALĂ NR.445

Ședința publică de la 30 Martie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: M. G.

GREFIER: D. D. C.

Ministerul Public este reprezentat prin domnul procuror T. D. C. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria V.

Pe rol la ordine fiind judecarea cauzei penale privind pe condamnatul H. E. A., având ca obiect-redeschiderea procesului penal (la judecarea în lipsă) (art.466 NCPP).

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dezbaterile în prezenta cauză au avut loc în ședința publică din 12.03.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre când, din lipsă de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunțarea pentru data de 20.03.2015, după care din lipsă de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunțarea pentru azi, 30.03.2015, când:

INSTANȚA

Deliberând asupra contestației la executare de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei V. sub nr. _ la data de 19.02.2015, condamnatul H. E. A., a formulat o cerere având ca obiect-redeschiderea procesului penal (la judecarea în lipsă) (art.466 NCPP).

În prin cererea formulată a contestat mandatul de executare nr.143 emis de Judecătoria V. la 02.08.2014 în dosarul penal_, întrucât a fost judecat în lipsă, fără a fi audiat. A mai precizat că nu a fost citat în cauză, întrucât era plecat din țară, în Italia, încă din anul 2011.

Pentru termenul de judecată de la 12.03.2015, la solicitarea instanței s-au efectuat verificări în sistemul informatizat Ecris rezultând că dosarul nr._, indicat de condamnat în cererea sa, are ca obiect-încuviințare executare silită formulată de Biroul Executorului Judecătoresc Elesei B..; și, totodată nu au mai fost identificate alte dosare penale înregistrate pe rolul acestei instanței privind pe condamnatul H. E. A..

La termenul de judecată din data de 12.03.2015, interpelat de către instanță, condamnatul H. E. A. a declarat că nu își însușește cererea formulată (fila 2).

Față de cele expuse, cererea fiind formulată de o persoană căreia legea nu îi conferă acest drept, instanța va respinge ca inadmisibilă cererea privind pe persoana privată de libertate H. E. A..

Constatând lipsa culpei procesuale a condamnatului, în baza art. 275 alin 3 Noul Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia, iar suma de 100 lei, reprezentând onorariu apărător din oficiu, va fi suportată din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge cererea având ca obiect-redeschiderea procesului penal (la judecarea în lipsă) (art.466 C.p.p.), formulată în numele persoanei privată de libertate HRINCA E. A., fiul lui E. și D., născut la data de 24.11.1986, în prezent deținut în Penitenciarul Iași, cu privire la sentința penală nr.35/2014 a Curții de Apel Iași, ca inadmisibilă, nefiind însușită de către persoana privată de libertate.

În baza art. 275 alin 3 Noul Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Suma de 100 lei, reprezentând onorariu apărător din oficiu, va fi suportată din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30.03.2015.

Președinte,Grefier,

G. M. D. C. D.

Red. G.M.- 17.04.2015

Teh. D.D.C./5 ex./20.04.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Redeschiderea procesului penal. la judecarea în lipsă. Art.466 NCPP. Sentința nr. 445/2015. Judecătoria VASLUI