Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 409/2015. Judecătoria VASLUI

Sentința nr. 409/2015 pronunțată de Judecătoria VASLUI la data de 25-03-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA V.

JUDVS

Sentința penală nr. 409/2015

Ședința publică de la 25 martie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: I. G.

Grefier: C.-ANI P.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Judecătoria V. este reprezentat de procuror S. F.

Pe rol fiind pronunțarea cauzei penale privind pe condamnatul B. D., având ca obiect contestația la executare (art.598 NCPP).

Procedura legal îndeplinită, fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dezbaterile în prezenta cauză au avut loc în ședința publică din 18.03.2015, fiind consemnate în încheierea din acea zi ce face parte integrantă din prezenta hotărâre. La acel termen, având nevoie de mai mult timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea în cauză pentru azi, 25.03.2015, când:

INSTANȚA

Deliberând în cauza de față constată următoarele:

P. cererea condamnatului B. D., trimisă pe cale administrativă de către Judecătoria B. și înregistrată pe rolul Judecătoriei V. la data de 02.02.2015 sub numărul_, instanța a fost sesizată cu o contestație la executare.

Au fost atașate la dosarul cauzei următoarele înscrisuri: situația juridică a condamnatului, cazierul judiciar, fișa condamnatului din Sistemul electronic de evidență a datelor persoanelor private de libertate, sentință penală nr. 339/27.09.2013 pronunțată de Judecătoria R. în cauza penală nr._ .

La termenul de judecată din data de 18.03.2015, instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei V., excepție pusă în discuția contradictorie a părților.

Analizând cererea petentului prin prisma actelor si lucrărilor de la dosar, instanța reține următoarele:

În fapt, prin Sentința penală nr. 339/27.09.2013 a Judecătoriei R., petentul B. D. a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare.

De la data de 03.12.2014 și până la data de 23.01.2015 petentul condamnat s-a aflat în vederea executării pedepsei în Penitenciarul B., ulterior acestui moment fiind transferat la Penitenciarul V..

De asemenea, se reține că petentul condamnat B. D. se afla la momentul formulării cererii – 20.01.2015 - în Penitenciarul B., în executarea pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 339/27.09.2013 a Judecătoria R..

În motivarea cererii formulate, condamnatul a susținut netemeinicia și nelegalitatea deciziei pronunțate de către Judecătoria R.., arătând că la pronunțarea acesteia nu au fost respectate dispozițiile legale, întrucât pedeapsa aplicată este mult prea aspră.

Luând în considerare mențiunile formulate de către condamnat, instanța apreciază ca fiind incident cazul prevăzut de art. art. 598 alin. 1 lit. d și alin. 2 Cod procedură penală.

În temeiul art. 598 alin. 1 lit. d și alin. 2 Cod procedură penală, contestația împotriva executării hotărârii penale se poate face atunci când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei, situații în care cererea se face, după caz, la instanța prevăzută la art. 597 alin. (1) sau (6).

În temeiul art. 598 alin. 2 Cod procedură penală în cazurile prevăzute la alin. 1 lit. a, b și d, contestația se face după caz la instanța prevăzută la art. 597 alin. 1 sau 6, iar în cazul prevăzut la alin. 1 lit. c la instanța care a pronunțat hotărârea ce se execută.

De asemenea, se reține că dispozițiile art. 597 alin. 1 și 6 Cod procedură penală fac referire la rezolvarea situațiilor ce țin de competența instanței de executare, respectiv a instanței în a cărei circumscripție se află locul de deținere.

Art. 553 alin. 1 Cod procedură penală prevede că hotărârea instanței penale, rămasă definitivă la prima instanță de judecată sau la instanța ierarhic superioară ori la instanța de apel, se pune în executare de către prima instanță de judecată.

În cauză, instanța constată că petentul condamnat B. D. se afla la momentul formulării cererii – 20.01.2015 - în Penitenciarul B., în executarea pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr. nr. 339/27.09.2013 a Judecătoria R..

În consecință, instanța corespunzătoare în grad Judecătoriei R. (instanță de executare) în a cărei circumscripție se află locul de deținere este Judecătoria B..

Având în vedere aceste considerente, în baza art. 47 alin. 1, 3 și 4 Cod procedură penală raportat la art. 598 alin. 2 raportat la art. 597 alin. 6 și art. 553 alin. 1 Cod procedură penală, instanța urmează să admită excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei V., invocată de instanță din oficiu.

În temeiul art. 50 Cod procedură penală, instanța va declina în favoarea Judecătoriei B. competența de soluționare a prezentei cereri având ca obiect contestație la executare formulată de condamnatul B. D., fiul lui N. și M., născut la data de 01.04.1983, CNP_, aflat în prezent în Penitenciarul V..

Conform art. 272 alin. 1 și art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia, iar suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În baza art. 47 alin. 1, 3 și 4 Cod procedură penală raportat la art. 598 alin. 2 raportat la art. 597 alin. 6 și art. 553 alin. 1 Cod procedură penală, admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei V., invocată de instanță din oficiu.

În temeiul art. 50 Cod procedură penală, declină în favoarea Judecătoriei B. competența de soluționare a prezentei cereri având ca obiect contestație la executare formulată de condamnatul B. D., fiul lui N. și M., născut la data de 01.04.1983, CNP_, aflat în prezent în Penitenciarul V..

În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia, iar suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu ( delegație nr. 197/13.02.2015) va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25.03.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

I. G. C.-Ani P.

Red-tehnored. - G.I. 03 .04.2015

P.C.A. - 03.04.2015/5 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 409/2015. Judecătoria VASLUI