Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 1157/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
DOSAR NR- (1800/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SECTIA A II A PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA PENALĂ NR.1157/
Ședința publică de la 31 iulie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Florică Duță
JUDECĂTOR 2: Nicoleta Camelia Grigorescu
JUDECĂTOR 3: Petre
GREFIER -
* * * * * *
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București - a fost reprezentat de procuror.
Pe rol soluționarea recursului declarat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din 14 iulie 2009 pronunțată de Tribunalul București Secția a II a Penală, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul inculpat în stare de arest, asistat de avocat din oficiu împuternicire avocațială nr.-/24.07.2009.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Curtea ia act de declarațiile părților în sensul că nu mai sunt excepții de invocat sau cereri de formulat și constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul în recurs.
Apărătorul recurentului inculpat, având cuvântul, arată că a formulat recurs împotriva încheierii de ședință din 14 iulie 2009, pe care o apreciază ca fiind netemeinică și nelegală.
Solicită a se avea în vedere că inculpatul a recunoscut și regretat comiterea faptei, este arestat de o perioadă lungă de timp, de circa 2 ani, are în întreținere 2 copii minori.
Menționează că măsura arestării preventive este o măsura excepțională, starea de libertate constituind starea de normalitate, în acest moment procesual pericolul pentru ordinea publică nu mai subzistă.
Concluzionând solicită admiterea recursului, casarea încheierii de ședință și pe fond a se dispune cercetarea inculpatului în stare de libertate.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea recursului, ca nefondat.
Apreciază că în cauză nu au intervenit temeiuri noi, iar cele ce au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive se mențin în raport de natura infracțiunii de trafic de droguri pentru care este cercetat, modalitatea de săvârșire a acesteia, precum și față de urmările produse.
Totodată solicită a se avea în vedere că în sarcina inculpatului se reține, faptul că inculpatul făcea parte dintr-un grup infracțional organizat în vederea comiterii de infrcațiuni.
Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt, arată că lasă soluționarea recursului la aprecierea Curții.
CURTEA,
Cu privire la cauza penală de față constată următoarele:
Prin încheierea de ședință publică din data de 14.07.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală, în dosarul nr- s-a dispus menținerea arestării preventive a inculpatului, motivând că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea pentru care inculpat este cercetat penal, este închisoarea mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea sa în libertate, prezintă pericol pentru ordinea publică.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul, criticând-o pentru netemeinicie, susținând că nu se mai impune menținerea arestării preventive, cauza penală se poate soluționa și fără privarea sa de libertate, invocând circumstanțele sale personale.
Verificând încheierea criticată pe baza materialului probator de la dosar, Curtea constată că recursul nu este fondat.
În cursul urmăririi penale s-a luat măsura arestării preventive a inculpata în baza art.148 lit.f Cod procedură penală, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art.2 alin.1 și 2 din Legea nr.143/2000, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, art.2 alin.1și 2 din aceeași lege, ambele cu aplicarea art.33 lit. Cod penal și art.7 alin.1 și 3 din Legea nr.39/30023, toate cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal, reținându-se în fapt că în perioada mai-iulie 2007 i-a aprovizionat în mod repetat cu heroină pe învinuiții, și, constituind un grup infracțional organizat, iar la data de 8.08.2007 a fost depistat deținând fără drept cantitatea de 8,61 grame heroină și 21 comprimate diazepam.
Inculpatul a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pentru săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina sa și în cursul cercetării judecătorești, temeiurile care au determinat arestarea preventivă nu au încetat, din datele existente în cauză rezultă presupunerea că inculpatul a săvârșit o faptă pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, față de natura și circumstanțele reale în care a săvârșit infracțiunea, temeiuri care impun în continuare privarea de libertate a acestuia, așa cum judicios a reținut și instanța de fond care a făcut o legală aplicare a dispozițiilor art. 160/b Cod procedură penală.
Pentru aceste considerente, recursul urmează a fi respins ca nefondat, în baza art. 385/15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin.2 Cod procedură penală;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii de ședință de la data de 14.07.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală, în dosarul nr-.
Obligă recurentul la 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 100 lei, onorariul avocatului din oficiu se avansează din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 iulie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
,
GREFIER
Red.
Dact. 2 ex./13.08.2009
Președinte:Florică DuțăJudecători:Florică Duță, Nicoleta Camelia Grigorescu, Petre