Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 1161/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
DOSAR NR- (1817/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SECTIA A II A PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA PENALĂ NR.1161/
Ședința publică de la 31 iulie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Florică Duță
JUDECĂTOR 2: Nicoleta Camelia Grigorescu
JUDECĂTOR 3: Petre
GREFIER -
* * * * * *
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București - a fost reprezentat de procuror.
Pe rol soluționarea recursului declarat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din 13 iulie 2009 pronunțată de Tribunalul București Secția a II Penală, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul inculpat în stare de arest, asistat de avocat din oficiu împuternicire avocațială nr.-/27.07.2009.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Curtea ia act de declarațiile părților în sensul că nu mai sunt excepții de invocat sau cereri de formulat și constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul pe fondul recursului.
Apărătorul recurentului inculpat, având cuvântul, arată că a formulat recurs împotriva încheierii de ședință din 13 iulie 2009, pe care o apreciază ca fiind netemeinică și nelegală.
Solicită a se avea în vedere că inculpatul a recunoscut și regretat comiterea faptei, a colaborat cu organele de cercetare penală.
Menționează că inculpatul are o situația dificilă în familie având 2 copii minori, care se află în grija rudelor.
Apreciază că în acest moment temeiurile avute în vedere la momentul luării măsurii arestării preventive nu mai subzistă și nu mai impun menținerea inculpatului în stare de arest.
Concluzionând solicită admiterea recursului, casarea încheierii de ședință și pe fond a se dispune cercetarea inculpatului în stare de libertate.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea recursului, ca nefondat.
Apreciază că în cauză nu au intervenit temeiuri noi, iar cele ce au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive se mențin în raport de natura infracțiunii de trafic de droguri de mare risc pentru care este cercetat, modalitatea de săvârșire a acesteia, precum și față de urmările produse asupra persoanelor ce consumă astfel de substanțe.
Totodată solicită a se avea în vedere că fapta a fost comisă în stare de recidivă post condamnatorie.
Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt, arată că lasă soluționarea cererii la aprecierea instanței.
CURTEA,
Asupra recursului de față:
Prin încheierea din 13.07.2009, pronunțată în dosarul penal nr-, Tribunalul București - Secția a II- Penală, între altele, a dispus menținerea arestării preventive a inc..
Pentru hotărî astfel, instanța de fond a apreciat ca fiind realizate exigențele dispozițiilor art. 160 alin. 3 Cod procedură penală în sensul că se mențin temeiurile care au determinat inițial arestarea preventivă a inculpatei. Astfel, instanța a avut în vedere existența indiciilor temeinice care justifică presupunerea că inculpata a comis fapta penală pentru care este trimisă în judecată și a apreciat că punerea acesteia în libertate ar constitui un pericol pentru ordinea publică.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpata, criticând-o pentru netemeinicie. În acest sens, inculpata susține că în mod greșit s-a reținut că ar prezenta pericol pentru ordinea publică în libertate întrucât a avut o poziție procesuală cooperantă și are dificultăți familiale.
Examinând încheierea atacată din perspectiva criticii formulate, cât și din oficiu, potrivit dispozițiilor art. 3856alin. 3 Cod procedură penală Curtea constată că recursul este nefondat și reține în acest sens următoarele:
1.Inculpata a fost trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, iar probatoriul care susține actul de inculpare pune în relevanță mai mult decât indicii temeinice care legitimează presupunerea că inculpata a comis infracțiunea pentru care este trimisă în judecată.
2. Temeiurile care au determinat luarea măsurii preventive se circumscriu dispozițiilor art. 143 și art. 148 lit. f Cod procedură penală și subzistă în continuare.
Sub acest aspect, este de observat că distinct de gravitatea în sine a activității infracționale (pentru care există indicii temeinice că a fost comisă de inculpată), conectarea inculpatei la mediul infracțional orientat pe trafic de droguri ca sursă constantă de venituri și antecedența penală a acesteia sunt împrejurări denatură a provoca temerea că punerea în libertate ar constitui un prilej de repetare a aceluiaș fel de conduită ilicită, ceea ce este un pericol pentru ordinea publică.
3. Sub aspectul legalității, se constată că menținerea arestării preventive s-a realizat cu respectarea tuturor garanțiilor procesuale referitoare la libertatea persoanei.
4. Împrejurările invocate de inculpată în susținerea recursului, referitoare la poziția procesuală și dificultățile familiale nu au relevanță substanțială în raport cu obiectul prezentei cauze, circumscris verificărilor impuse de dispozițiile art. 160 alin. 3 Cod procedură penală.
Având în vedere considerentele mai sus expuse, Curtea constată că încheierea atacată este temeinică și legală și în baza art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală va respinge recursul inculpatului, ca nefondat.
Văzând și prevederile art. 192 Cod procedură penală;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul inculpatei declarat împotriva încheierii din 13.07.2009, pronunțată în dosarul penal nr-, Tribunalul București - Secția a II- Penală, pe care o obligă la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care 100 lei onorariul avocat oficiu se avansează din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 31.07.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red.
Dact.
2 ex.-19.08.2009
Președinte:Florică DuțăJudecători:Florică Duță, Nicoleta Camelia Grigorescu, Petre