Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 1182/2009. Curtea de Apel Bucuresti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A II A PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI FAMILIE

DOSAR NR-

(1764/2009)

DECIZIA PENALĂ NR. 1182/

Ședința publică de la data de 06 august 2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Camelia Nicoleta Grigorescu

JUDECĂTOR 2: Dumitru Mirancea

JUDECĂTOR 3: Silvia

GREFIER -

.-.-.-.-.-.-.-.-

MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - reprezentat de procuror .

Pe rol soluționarea recursului formulat de inculpatul, împotriva încheierii de ședință din data de 23 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a II a Penală în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică răspunde: recurentul inculpat în stare de arest și asistat de avocat ales în baza împuternicirii avocațiale nr. 19024/2009 emisă de Baroul București - Cabinet individual.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care Curtea constatând că nu sunt cereri prealabile, apreciază recursul în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea motivelor.

Apărătorul recurentului inculpat, solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate și rejudecând în fond, lăsarea în libertate a recurentului inculpat prin înlocuirea măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi țara.

Depune la dosar motivele de recurs pe care le susține oral, criticând încheierea prin care instanța de fond a menținut starea de arest a clientului său și a respins ca nefondată cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu obligația de a nu părăsi țara, apreciind că durata măsurii arestări preventive a depășit durata unui termen rezonabil astfel cum prevăd dispozițiile art. 5 paragraf 3, art. 6 alin. 1 din CEDO, precum și interpretării date acestei noțiuni de practica Curții Europene.

Concluzionând, apreciază că deținerea în continuare în stare de arest preventiv a clientului său, fără ca acesta să-i cunoască soarta în privința condamnării sale, fiind în arest de cca. 11 luni, nu se mai impune, în prezent, temeiurile care au fost avute în vedere la baza luării măsurii arestării preventive nu mai subzistă, iar lăsarea în libertate a acestuia nu prezintă pericol pentru ordinea publică, se va prezenta la termenele de judecată și nu va impieta buna desfășurare a procesului penal.

Reprezentantul Parchetului, apreciază că, sub aspectul termenului rezonabil în cauză, nu s-a depășit în nici un fel această durată, în condițiile în care obiectul cercetărilor judecătorești o constituie infracțiuni de trafic de droguri, ceea ce presupune o complexitate în administrarea probatoriului. Sub aspectul pericolului concret pentru ordinea publică, consideră că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive subzistă și impun în continuarea privarea de libeertate.

Față de cele susținute, solicită respingerea recursului inculpatului, ca fiind nefondat.

Având ultimul cuvânt, recurentul inculpat, solicită judecarea sa în stare de libertate, raliindu-se la concluziile puse de apărătorul său.

CURTEA,

Asupra recursului de față:

Prin încheierea din 23.06.2009 pronunțată în dosarul penal nr-, Tribunalul București - Secția a II-a Penală între altele a dispus menținerea arestării preventive a inculpatului.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a apreciat ca fiind realizate exigențele impuse de dispozițiile art. 160 alin. 3 Cod procedură penală în sensul că se mențin temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpatului, atât cu privire la existența indiciilor temeinice care justifică presupunerea că inculpatul a comis infracțiunile care se rețin în sarcina sa, cât și cu privire la pericolul pentru ordinea publică ce l-ar prezenta acesta, în stare de libertate.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul, criticând-o pentru netemeinicie, în sensul că, starea de detenție preventivă (cca. 11 luni) a depășit durata rezonabilă și nu există probe referitoare la pericolul pentru ordinea publică ce l-ar prezenta în stare de libertate.

Examinând încheierea atacată din perspectiva criticilor formulate, cât și din oficiu, potrivit art. 3856alin. 3 Cod procedură penală, Curtea constată că recursul este nefondat și reține, în acest sens, următoarele:

1.Inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic și deținere pentru consum propriu, a drogurilor de mare risc, iar probatoriul care însoțește și susține actul de acuzare relevă mai mult decât indicii temeinice de natură a induce bănuiala că inculpatul a comis faptele prevăzute de legea penală care se rețin în sarcina acestuia.

2. Conectarea constantă a inculpatului la mediul infracțional orientat pe trafic de droguri, dependența acestuia de stupefiante justifică temerea că în libertate ar relua același fel de comportament delictuos, ceea ce constituie un pericol pentru ordinea publică și un risc pentru comunitate.

Concluzionând, rezultă că temeiurile determinate în momentul luării măsurii preventive și care se circumscriu prevederile art. 143 și art. 148 lit. f Cod procedură penală, se mențin, astfel cum judicios a apreciat și instanța de fond.

3. Având în vedere momentul procesual în care se află cauza și complexitatea acesteia, Curtea apreciază că starea de detenție preventivă a inculpatului nu a depășit o durată rezonabilă, astfel că și sub acest aspect, critica recurentului apare ca nefondată.

4. Sub aspectul legalității, Curtea constată că menținerea arestării preventive s-a făcut cu respectarea tuturor garanțiilor procesuale referitoare la libertatea persoanei.

Având în vedere considerentele mai sus expuse, Curtea constată că încheierea atacată este temeinică și legală și în baza art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală va respinge recursul inculpatului, ca nefondat.

Văzând și prevederile art. 192 Cod procedură penală;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din 23.04.2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului București - Secția a II-a Penală.

Obligă recurentul la 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 06.08.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

GREFIER,

Red.

Dact.

2 ex.-25.08.2009

Președinte:Camelia Nicoleta Grigorescu
Judecători:Camelia Nicoleta Grigorescu, Dumitru Mirancea, Silvia

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 1182/2009. Curtea de Apel Bucuresti