Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 165/2008. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIE ȘTI

SECȚIA PENAL ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR-

DECIZIA PENAL NR.165

Ședința public din data de 11.februarie.2008

PREȘEDINTE: Anghel Stefana

JUDECTORI - - -

- - -

GREFIER - - -

Ministerul publica fost reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lâng Curtea de Apel Ploie ști

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de inculpatul, fiul lui și, nscut la 26 martie 1985, deținut în Penitenciarul Ploie ști împotriva încheierii de ședinț din data de 30 ianuarie 2008, Tribunalului Prahova, prin care s-a menținut msura arestrii preventive a inculpatului.

La apelul nominal fcut în ședinț public a rspuns recurentul- inculpat, personal în stare de detenție și asistat de avocat, aprtor desemnat din oficiu din Baroul Prahova, potrivit delegației nr.1024, depus la dosarul cauzei.

Procedura legal îndeplinit.

S-a fcut referatul cauzei de ctre grefierul de ședinț, dup care:

Avocat, cu acordul instanței luând legtura cu inculpatul, arat c nu mai are alte cereri de formulat.

Reprezentantul Parchetului, având cuvântul, arat c nu mai are alte cereri de formulat.

Curtea, ia act c nu mai sunt alte cereri de formulat, constat cauza în stare de judecat și acord cuvântul prților în dezbateri.

Avocat, având cuvântul pentru inculpat, arat c prin încheierea din data de 30 ianuarie 2008, Tribunalului Prahova, s-a constatat legalitatea și temeinicia msurii arestrii preventive a inculpatului, și s-a menținut aceast msur.

Consider c, în cauza de faț nu mai subzist motivele avute în vedere la momentul lurii acestei msuri, împrejurare faț de care solicit instanței, admiterea recursului,revocarea msurii arestrii preventive, înlocuirea msurii arestrii preventive cu msura de a nu prsi localitatea, țara.

Se arat de ctre aprtorul inculpatului, c cercetarea inculpatului în stare de libertate nu ar influența cu nimic desfșurarea judecrii cauzei, și nu exist dovezi certe c acesta ar svârși alte infracțiuni, astfel c apreciaz ca nelegal și netemeinic încheierea pronunțat la data de 30.01.2008.

Reprezentantul parchetului, având cuvântul pune concluzii în sensul respingerii recursului declarat de inculpat ca fiind nefondat și menținerea încheierii atacate întrucât este legal și temeinic.

Apreciaz c lsarea în libertate a inculpatului ar prezenta un pericol public concret pentru ordinea public, având in vedere fapta pentru care a fost condamnat, fapt ce prevede o pedeaps mai mare de 4 ani.

Inculpatul, personal având ultimul cuvânt, arat c las la aprecierea instanței.

CURTEA:

Asupra recursului penal de faț:

Prin încheierea de sedinț din data de 30.01.2008, Tribunalul Prahova, in baza art. 300/2 rap C.P.P. la art. 160/ al.3 a C.P.P. menținut arestarea preventiv a inculpatului, fiul lui și, nscut la 26 martie 1985, deținut în Penitenciarul Ploie ști.

Pentru a pronunța aceast încheiere, tribunalul a avut in vedere dispozițiile procedurale ce reglementeaz judecata in stare de arest preventiv, precum si obligativitatea instanței de a verifica subzistența temeiului menținerii arestrii preventive, ținând seama de gradul de pericol social al faptelor comise de inculpat, cât si de împrejurarea c inculpatul din prezenta cauz a perseverat pe cale infracțional fiind anterior condamnat la pedepse privative de libertate.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie, susținând in esenț c, din punctul su de vedere, în cauza nu mai subzist motivele avute în vedere la momentul lurii msurii arestrii preventive.

De asemenea, s-a susținut c cercetarea sa în stare de libertate nu ar influența cu nimic desfșurarea judecrii cauzei, și nu exist dovezi certe c ar svârși alte infracțiuni.

In final, recurentul inculpat solicitat admiterea recursului,revocarea arestrii preventive și înlocuirea acestei msuri cu msura de a nu prsi localitatea sau țara.

Examinând încheierea recurat in raport de actele și lucrrile dosarului atașat, de susținerile recurentului si de dispozițiile legale incidente in materie: art. 300/2,160/b,148 C.P.P. ca si de prevederile art. 385/6 al. ultim C.P.P. curtea constat c recursul inculpatului este nefondat.

Inculpatul fost trimis in judecat si condamnat de prima instanț, Judec toria Ploie ști prin sentința penal nr. 2290/13.11.2007 la o pedeaps de 6 ani închisoare pentru svârșirea infracțiunilor de furt calificat, prev si ped de art. 208 al.1-209 al.1 lit. d,g,i,f al.2 lit. b cu aplic. art. 41 al.2 si art. 37 lit. a,fapt din perioada ianuarie - mai 2007 si de viol, prev. si ped. de art. 197 al.1 cu aplic. art. 37 lit. a, fapt din 15.05.2007.

Inculpatul a fost arestat preventiv la data de 05.02.2007 prin încheierea de la acea dat de Judec toria Ploie ști, temeiul arestrii constituindu-l prevederile art. 148 lit. d si f

C.P.P.

Msura a fost prelungit si apoi menținut de instanța de judecat, inclusiv prin sentința de condamnare a inculpatului, in prim instanț.

In prezent, dosarul se afl pe rolul Tribunalului Prahova,ca instanț de apel, ce prin încheierea recurat dispus menținerea msurii arestrii preventive a inculpatului.

Curtea consider c tribunalul a dispus in mod judicios c se impune in continuare privarea de libertate a inculpatului, in condițiile in care nu s-au schimbat temeiurile ce au determinat luarea msurii arestrii preventive împotriva acestuia, deoarece s-ar crea o stare de pericol concret pentru ordinea public dac inculpatul ar fi lsat in libertate.

Aceast situație este atestat de faptul c și anterior perioadei ianuarie - mai 2007 când se reține c a svârșit infracțiunile deduse judecții, inculpatul a mai fost condamnat, astfel cum rezult din fișa de cazier judiciar( aflat la filele 39 si 110 dosar ), fiind astfel întemeiat temerea c odat lsat in libertate ar putea s-și continue activitatea infracțional.

In plus, starea de pericol este determinat de modalitatea concret de svârșire a infracțiunilor si de gravitatea acestora.

Faptul c inculpatul a avut pe parcursul procesului penal o atitudine sincer nu este o garanție suficient pentru lsarea acestuia in libertate prin revocarea msurii arestrii preventive luat împotriva sa, aceast împrejurare putând constitui eventual, circumstanț atenuant ce va putea fi luat in considerare la sancțiunea ce urmeaz a se aplica, hotrârea primei instanțe nefiind înc definitiv.

Așa fiind, pentru toate aceste considerente, in baza disp. art. 385/15 pct. 1 lit. b C.P.P. curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul.

Vzând si disp. art. 192 al.2

C.P.P.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul, fiul lui și, nscut la 26 martie 1985, deținut în Penitenciarul Ploie ști împotriva încheierii de ședinț din data de 30 ianuarie 2008 dat de Tribunalului Prahova.

Oblig recurentul la 70 lei cheltuieli judiciare ctre stat, din care 40 lei reprezint onorariu aprtor din oficiu, ce se va avansa din fondul în contul Baroului

Definitiv.

Pronunțat în ședinț public azi, 11 februarie 2008.

Președinte, Judectori,

Grefier,

Red. AȘ/

4 ex/12.02.2008

f-- Tribunalul Prahova

judectori -

Operator de date cu caracter personal

Numr 3113/2006

Președinte:Anghel Stefana
Judecători:Anghel Stefana, Diaconu Gabriela Georgescu Cristina

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 165/2008. Curtea de Apel Ploiesti