Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 196/2008. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA PENALĂ NR. 196/
Ședința publică de la 18 Aprilie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marius Cristian Epure
JUDECĂTOR 2: Zoița Frangu
JUDECĂTOR 3: Viorica Costea Grigorescu
Grefier - - -
Cu participarea Ministerului Public prin
Procuror -
S-a luat in examinare recursul penal declarat de inculpata - deținută in Penitenciarul Poarta Albă, județ Constanta, împotriva încheierii de ședință din 16 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Constanța, in dosarul penal nr-, având ca obiect menținere măsură de arestare preventivă.
În conformitate cu disp. art. 297 cod pr. penală, la apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă recurenta inculpată, în stare de arest și asistat de avocat din oficiu, in baza împuternicirii avocațiale nr. 1847/2008, emisă de Basroul
Procedura este legal îndeplinită, părtile fiind citate cu respectarea disp. art. 176-181 cod pr. penală.
În conformitate cu disp. art. 301 cod pr. penală, părtile prezente, arată că nu au exceptii de ridicat și nici cereri de formulat.
Curtea, nu are de ridicat exceptii din oficiu, potrivit disp. art. 302 cod pr. penală, constată îndeplinite cerințele art. 38511cod pr. penală, și acordă cuvântul pentru dezbateri, în ordinea prev. de art. 38513cod pr. penală.
Avocat având cuvântul pentru recurenta inculpată, solicită admiterea recursului, casarea incheierii si revocarea măsurii arestării preventive. Inculpata a recunoscut fapta săvârșită, care s-a produs pe fondul consumului de alcool a ambelor părți și nu sunt probe certe că, lăsarea in libertate a inculpatei prezintă pericol pentru ordinea publică. Inculpata are 4 copii minori.
Procurorul, având cuvântul solicită respingerea recursului declarat de inculpată ca fiind nefondat și menținerea dispozitiilor incheierii Tribunalului Constanta care este temeinică și legală. Temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării inculpatei nu s-au modificat, acestea subzistă și în prezent.
Recurenta inculpată având ultimul cuvânt arată că achiesează la concluziile apărătorului său.
CURTEA:
Asupra recursului penal de față;
Tribunalul Constanța, județ C, prin încheierea de ședință din 16.04.2008, în baza art.3001alin.1 Cod. proc. pen.
A constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive luată față de inculpata.
În baza art.3001alin.3 Cod. proc. pen.
A menținut măsura arestării preventive luată față de inculpata - fiica lui și, născut la data de 18.11.1965, deținută în Arestul
Pentru a se pronunța, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, a dispus trimiterea în judecată a inculpatei pentru săvârșirea infracțiunii de omor prev. de art. 174 cod penal.
S-a reținut că, în ziua de 19 martie 2008, pe fondul consumului de alcool, a aplicat victimei o lovitură de cuțit în zona toracică, cauzându-i o leziune pleuro - pulmonară, cu consecința morții.
Împotriva inculpatului, s-a luat măsură arestării preventive, apreciindu-se că sunt indici temeinici din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit o faptă penală, pentru care legea prevede o pedeapsă mai mare de 4 ani închisoare, de un pericol social grav, iar prezența inculpatului în societate, prezintă un pericol pentru ordinea publică.
Instanța de fond, la primul termen de judecată a luat în examinare, potrivit disp. art. 3001cod pr. penală legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive, menținând măsura luată ca fiind legală și temeinică.
Inculpatul a declarat recurs motivat oral, apreciind că, lăsarea in libertate nu prezintă un pericol pentru ordinea publică, întrucât fapta a săvârșit-o fiind în stare de ebrietate.
Verificând din oficiu motivul de recurs, constată ca fiind nefondat.
Potrivit disp. art. 148 lit. f cod pr. penală, măsura arestării preventive poate fi luată dacă inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că, lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
În cauză s-a constatat existența indiciilor temeinice că inculpatul a săvârșit fapte pentru care pedeapsa prevăzută de lege este mai mare de 4 ani, iar pericolul concret pentru ordinea publică rezultă din modalitatea de comitere a faptei, relațiile ce existau între cele două părți.
Cum din oficiu nu se constată motive de recurs, care să conducă la admiterea recursului, urmează a respinge ca nefondat recursul.
Văzând și disp. art. 192 cod pr. penală;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În temeiul art. 38515pct. 1 lit. b cod pr. penală;
Respinge ca nefondat recursul penal declarat de inculpata - deținută in Penitenciarul Poarta Albă, județ Constanta, împotriva încheierii de ședință din 16 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Constanța, in dosarul penal nr-.
În temeiul art. 189 cod pr. penală
Dispune plata, din fondurile MJ, a onorariului cuvenit apărătorului din oficiu, av., in sumă de 40 lei.
În temeiul art. 192 alin. 2 cod pr. penală,
Obligă recurenta la 80 lei cheltuieli judiciare avansate de stat in sumă de 80 lei.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi 18 aprilie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
- - - Pt. jud. - -, lipsă de la
Instanță, cf, art. 312 cod,pr.penalăâ
Semnează
Președinte de complet,
- - -
- - -
GREFIER,
- -
Jud. fond.
Red.. Jud. CV -
Tehnodact. Gref. -
2 ex./21.04.2008
Președinte:Marius Cristian EpureJudecători:Marius Cristian Epure, Zoița Frangu, Viorica Costea Grigorescu