Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 20/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE PENALĂ Nr. 20/2008
Ședința ne publică de la 06 Martie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Sanda Trif președinte secție
JUDECĂTOR 2: Dana Ghițoaica
Judecător - - -
Grefier - -
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA reprezentat de - procuror
Pe rol se află soluționarea recursurilor declarate de inculpații, și împotriva Încheierii penale pronunțată la data de 3 martie 2008 de către Tribunalul Alba în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns:
- recurent Inculpat - personal în stare de arest din Penitenciarul Aiud și asistat de avocat ales,
- recurent Inculpat - personal în stare de arest din Penitenciarul Aiud și asistat de avocat ales și
- recurent Inculpat - personal în stare de arest din Penitenciarul Aiud și asistat de avocat ales.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Instanța din oficiu pune în discuția părților publicitatea ședinței de judecată, raportat la infracțiunea pentru care inculpatul este trimis în judecat.
Reprezentanta parchetului solicită ca în baza dispozițiilor art. 290 cod pr. penală coroborat cu art. 24 din Legea 681/2001 și art. 13 din aceeași lege să se declare ședința nepublică și să se dispună evacuarea persoanelor din sala de judecată cu excepția celor care au legătură cu prezenta cauză.
Apărătorul ales al inculpaților recurenți de asemenea apreciază că se impune ca ședința să se desfășoare nepublic.
Deliberând instanța raportat la art. 24 din Legea 678/2001 declară ședința nepublică și dispune îndepărtarea din sala de judecată a persoanelor care nu au legătură cu prezenta cauză.
Inculpata recurentă arată că nu dorește să dea declarație în fața instanței de recurs și că menține declarațiile date.
S-au audiat pe rând inculpații recurenți și G, declarațiile acestora fiind atașate separat la dosarul cauzei.
Apărătorul ales al inculpaților recurenți și reprezentanta parchetului arată că nu mai au alte cereri de formulat împrejurare față de care instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Apărătorul ales al inculpaților recurenți, avocat solicită admiterea recursurilor declarați de aceștia, casarea încheierii atacate cu consecința punerii în libertate a inculpaților susținând că în cauză s-a administrat probațiunea, pericolul social concret s-a estompat odată cu trecerea timpului, iar inculpații nu au încercat să zădărnicească buna desfășurare a procesului penal. Referitor la inculpații la inculpații și G susține că aceștia nu au avut nici o participare la săvârșirea faptei pentru care au fost acuzați.
Pentru toate aceste motive se impune punerea de îndată în libertate a celor trei inculpați.
Reprezentanta parchetului solicită respingerea recursului declarat de inculpați și menținerea ca legală și temeinică a încheierii atacate susținând că și în prezent subzistă temeiurile care au determinat luarea acestei măsuri, astfel, există indicii privind săvârșirea de către inculpați a unor fapte penale pedepsite de lege cu închisoare mai mare de 4 ani cât și pericolul concret pentru ordinea publică și având în vedere și modul în care aceștia au acționat.
Inculpata recurentă având ultimul cuvânt solicită punerea sa în stare de libertate, susținând că nu prezintă pericol social; că partea vătămată este cunoscută în D pentru faptul că practica prostituția încă de la 12 ani. Cu privire la ceilalți doi inculpați solicită de asemenea punerea lor în stare de libertate, întrucât nu sunt vinovați.
Inculpații recurent G având ultimul cuvânt arată că nu este vinovat de fapta reținută în sarcina sa, așa cum rezultă și din declarațiile fetelelor, și nu prezintă pericol social și se impune punerea sa în stare de libertate.
Inculpatul recurent având ultimul cuvânt solicită punerea sa în stare de libertate întrucât nu prezintă pericol social.
CURTEA DE APEL
Asupra recursurilor penale de față;
Prin încheierea pronunțată la 03.03.2008 de Tribunalul Alba - secția penală în dosarul nr- s-a dispus menținerea măsurii arestării preventive a inculpaților, și, conform dispozițiilor art. 300/2, rap. la art. 160/b alin. 3 Cod pr. penală.
Totodată a fost respinsă cererea inculpaților de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
Pentru a pronunța această încheiere judecătorul fondului a reținut în esență, că temeiurile de fapt și de drept care au determinat luarea măsurii arestării preventive subzistă și în prezent.
Astfel, din probele administrate în faza de judecată, tribunalul a reținută că indiciile privind săvârșirea de către inculpați a unor fapte penale pedepsite de lege cu închisoare mai mare de 4 ani subzistă, ca și pericolul concret pentru ordinea publică rezultat din modalitatea de comitere și caracterul repetat al faptelor.
Pentru aceleași considerente a fost respinsă și cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
Împotriva acestei încheieri au declarat recurs, în termen, cei trei inculpați, care în susținerea orală a motivelor de recurs personal și prin apărătorul ales, au solicitat casarea încheierii atacate, revocarea măsurii arestării preventive și punerea lor în libertate, iar în subsidiar, înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
În susținerea motivelor de recurs, inculpații au învederat circumstanțe de ordin personal, arătând totodată că nu au săvârșit faptele de care sunt acuzați.
Analizând legalitatea și temeinicia hotărârii instanței de fond, atât prin prisma motivelor de recurs, cât și din oficiu, conform art. 385/9 alin. 3 și 385/6 alin. 3 Cod pr. penală, Curtea constată că recursurile sunt nefondate pentru considerentele ce vor urma:
Din ansamblul probator de la dosar, se reține că există indicii temeinice privind săvârșirea de către inculpați a faptelor pentru care au fost trimiși în judecată, iar temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive și menținerea acestei măsuri nu s-au schimbat.
Astfel, în mod corect, Tribunalul a reținut că în acest moment procesual al sesizării instanței de fond, în cauză se mențin temeiurile care au stat la baza luării măsurii preventive față de inculpați și nu se impune înlocuirea acestei măsuri cu cea a obligării de a nu părăsi localitatea.
Sub aspectul pedepsei aplicate, se reține că limitele de pedeapsă pentru infracțiunea de trafic de minori în formă agravantă sunt de la 10 la 20 de ani închisoare.
Pericolul social concret pentru ordinea publică este relevat cu suficiență de modul în care inculpații și-au desfășurat activitatea infracțională, asociindu-se în acest scop, într-o structură bine conturată, profitând de situația socială a victimelor, cărora le-au indus o stare de temere permanentă și de faptul că au continuat activitatea infracțională chiar după înștiințarea organelor judiciare de către minora prin înlesnirea practicării prostituției de către numitele și.
Față de aceste considerente, în conformitate cu dispozițiile art. 385/15 pct. 1 lit. b cod pr. penală se vor respinge ca nefondate recursurile inculpaților.
Ca o consecință a acestei soluții, în temeiul dispozițiilor art. 192 alin.2 Cod procedură penală, recurenții inculpați vor fi obligați fiecare la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de câte 50 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații, și împotriva Încheierii penale pronunțată la data de 3 martie 2008 de către Tribunalul Alba în dosar nr-.
Obligă pe numiții recurenți la câte 50 lei fiecare, cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 6 martie 2008.
Președinte Judecător Judecător
- - - - - - -
Grefier,
- -
Red.
/ 2 ex./ 13 Martie 2008
Jud. fond
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
MINUTA DECIZIEI PENALE NR. 20/2008
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații, și împotriva Încheierii penale pronunțată la data de 3 martie 2008 de către Tribunalul Alba în dosar nr-.
Obligă pe numiții recurenți la câte 50 lei fiecare, cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 6 martie 2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
Ss - - ss - - ss - - -
Pentru conformitate,
Președinte:Sanda TrifJudecători:Sanda Trif, Dana Ghițoaica