Evaziune fiscală Spete Jurisprudenta. Decizia 111/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR. 111/2008
Ședința publică din 19 februarie 2008
PREȘEDINTE: Tiberiu Peter
JUDECĂTOR 2: Mircea Bădilă
JUDECĂTOR 3: Oana Maria Călian
Grefier: - -
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA reprezentat prin:
Procuror:
Prezentul complet a fost constituit potrivit prevederilor art.95 și urm. din Regulamentul de Organizare a Instanțelor Judecătorești.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de condamnatul împotriva deciziei penale nr.259/2007 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă condamnatul recurent, asistat de avocat apărător ales, lipsă fiind restul părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care apărătorul ales al revizuientului depune la dosar motive de recurs și practică judiciară.
Avocat, apărătorul ales al recurentului revizuient și reprezentantul parchetului învederează că nu mai au alte cereri de formulat, împrejurare față de care instanța acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat, apărătorul ales al recurentului revizuient solicită admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri atacate și rejudecând a se dispune admiterea cererii de revizuire în baza art.394 al.3 Cod procedură penală întrucât prin probele administrate la dosar nu s-a dovedit vinovăția inculpatului. cheltuieli judiciare.
Învederează în susținere că raportul de expertiză efectuat înlătură infracțiunile de fals și evaziune fiscală precum și participarea la infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Reprezentantul parchetului solicită respingerea recursului ca nefondat și a se menține ca legală și temeinică hotărârea penală atacată.
Revizuientul, având ultimul cuvânt învederează că lasă la aprecierea instanței.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului penal de față
Prin sentința penală nr. 502/5.09.2007 pronunțată de Judecătoria Sibiu în dosar nr- a fost respinsă cererea formulată de condamnatul pentru revizuirea sentinței penale nr. 747/2006 a Judecătoriei Sibiu.
Pentru a pronunța această sentință, în esență instanța de fond a reținut că motivele de revizuire invocate nu reprezintă decât o nouă apreciere a materialului probator administrat pe parcursul judecării cauzei pe fond. De asemenea, toate motivele arătate au fost invocate și în căile de atac exercitate de către condamnatul revizuient. Acesta nu a invocat nici un fapt sau o împrejurare care să nu fi fost cunoscută de instanță la soluționarea cauzei.
Față de aceste considerente, constatând că în speță motivele invocate de către revizuient nu se încadrează în cazurile de revizuire prev. de art. 394 Cod pr. pen. instanța a respins cererea de revizuire formulată de către condamnat.
Prin decizia penală nr. 259/10.12.2007 pronunțată de Tribunalul Sibiu - Secția penală în dosar nr- a fost respins apelul formulat de către revizuientul împotriva sentinței penale nr. 502/5.09.2007 a Judecătoriei Sibiu.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen revizuientul, solicitând casarea hotărârilor atacate, iar în urma rejudecării cauzei admiterea cererii de revizuire. În esență, în motivarea recursului declarat sunt aduse critici de nelegalitate hotărârilor atacate, întrucât instanțele nu s-au pronunțat asupra unor fapte reținute în sarcina inculpatului, refuzând să administreze probele solicitate de acesta, pentru a-și putea dovedi nevinovăția.
De asemenea, hotărârile atacate sunt nelegale, întrucât, deși instanța de fond avea date suficiente, a respins cererea de admitere în principiu, cu toate că, din probele administrate în cursul procesului penal, prin care revizuientul a fost condamnat, rezultă că nu sunt întrunite elementele constitutive ale unei infracțiuni ci a unor contravenții.
Verificând legalitatea și temeinicia hotărârilor atacate, prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, se constată că recursul declarat este nefondat pentru următoarele considerente:
Potrivit prevederilor art. 394 al. 1 Cod pr. pen. revizuirea poate fi cerută când:
s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei;
un martor, un expert sau un interpret au săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere;
un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals;
un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală, a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere;
când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia.
Potrivit prevederilor art. 403 Cod pr. pen. instanța ascultând concluziile procurorului și ale părților examinează dacă cererea de revizuire este făcută în condițiile prevăzute de lege și dacă din probele strânse în cursul cercetării efectuate de procuror rezultă date pentru admiterea în principiu.
Examinând motivele invocate de către revizuient se constată că motivul principal invocat ar fi că s-au descoperit fapte și împrejurări noi ce nu au fost cunoscute de instanță la momentul soluționării cauzei, în sensul că s-au aplicat pedepse pentru fapte ce nu întrunesc elementele constitutive ale unor infracțiuni și că s-a pronunțat condamnarea în mod greșit pentru infracțiunile reținute în sarcina sa, întrucât a fost de bună credință în momentul aprovizionării cu materiale.
Ori, aceste motive au fost cunoscute atât de către instanța de fond cât și de către instanțele de apel și recurs, revizuientul solicitând, de fapt, o nouă apreciere a materialului probator administrat pe parcursul judecății cauzei pe fond.
Față de aceste considerente se constată că hotărârile atacate sunt legale și temeinice, motiv pentru care, în baza art. 385/15 pct. 1 lit. b Cod pr. pen. recursul declarat va fi respins ca nefondat.
În baza art. 192 Cod pr. pen. revizuientul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de revizuientul împotriva deciziei penale nr. 259/10 dec.2007 a Tribunalului Sibiu.
Obligă pe recurent să plătească statului suma de 120 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs.
Definitivă.
Pronunțată astăzi 19 febr. 2008 în ședință publică.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - - -
Grefier,
- - - Concediu
Semnează grefier șef
Red.
Dact. /2 ex./20.03.2008
și
Președinte:Tiberiu PeterJudecători:Tiberiu Peter, Mircea Bădilă, Oana Maria Călian